135 matches
-
va fi percepută ca o prezență idolatrică condamnabilă. Zeul Baal Numele Baal (în ebraică ba‘al) înseamnă „domn”, „stăpân” și, la origine, era un apelativ al zeului furtunii care, cu trecerea timpului, a devenit un nume propriu autonom. Acest zeu uranian, atestat în multe culturi semitice din Orientul Apropiat antic de la sfârșitul mileniului al III-lea î.C., era foarte venerat în culturile siro-palestiniene în epoca Bronzului Târziu (secolele al XVI-lea - al XII-lea î.C.) și în timpul mileniului I
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
tipologie este utilă din punct de vedere didactic, deoarece permite orientarea În furnicarul formelor mitologice. Criterile de clasificare pot fi variate: În Tratatul de istorie a religiilor (1992), Mircea Eliade Își construiește o parte a analizei În jurul eroilor mitului (figurile uraniene, zeii solari, divinitățile lunare, divinitățile acvatice, figurile telurice și chtoniene, divinitățile vegetației) și o alta În jurul unor „principii” fundamentale: spațiul sacru și timpul sacru. Alte studii clasifică miturile după criterii istorice și geografice: mituri amerindiene, mituri asiatice, mituri ale civilizațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ca entitate Înțeleaptă și care veghează neîncetat, În virtutea mișcării sale ciclice Între granițele zilei și ale nopții, Între lumea terestră și lumea subterană. Între divinitățile care sunt secundare În mituri (dar nu neapărat, minore) trebuie amintit Athar, figură cu trăsături uraniene și războinice, care Încearcă În zadar să-i ia locul lui Baalxe "Baal", dovedindu-se prea mic pentru tronul uriaș potrivit doar zeului dispărut. Urmează apoi zeul-artizan Kotharxe "Kothar"-wa-Khasisxe "Kothar-wa-Khasis" (lit.: „Abil și Ingenios”), care Îi procură lui Baal
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu zeul Baalxe "Baal" din Ugarit (de altfel, numit și Hadduxe "Haddu"), cu mesopotamianul Hadad și cu anatolianul Teshubxe "Teshub". Este vorba despre o figură divină - identificată Într-o epocă mai târzie cu Zeusxe "Zeus" și cu Jupiter - cu caracteristici uraniene, stăpân al atmosferei, dătător de fertilitate și fecunditate, care concentrează progresiv prerogative și funcții până În punctul În care ajunge să pară un zeu aproape omnipotent. Inscripțiile bilingve asiro-aramaice găsite la Tell-Fekherije (În nord-estul Siriei, nu departe de granița cu Turcia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
identificat În mod semnificativ cu Zeusxe "Zeus" megistos keraunios și nu este ușor de distins de Bel (iconografia Îl diferențiază reprezentându-l cu barbă). În prerogativele sale de la Palmira intră și asigurarea fertilității; de fapt, reprezentările tind să combine trăsături uraniene cu simbolurile care fac referire la această a doua funcție (Îi sunt caracteristice spicele, mănunchiul de fulgere și taurul; pasărea lui sacră este vulturul). Baalshamin primește epitete care Îl desemnează ca mare zeu, milostiv și ocrotitor (hypsistos, epekoos); acestea Îl
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și opera lui Hesiod Însuși sau reelaborarea greacă rafinată a unui motiv mitic prezent deja În substratul indo-european, căruia poetul din Ascra i-a dat o formă sistematică. Analog, lupta lui Zeus, care apare În toată puterea sa de divinitate uraniană și meteorică (subcapitolul 1.3), Împotriva lui Typhon (Hesiod, Teogonia, 820-885), după care fiul lui Cronos Își Însușește În sfârșit regalitatea și Își desfășoară ordinea În cosmos, poate găsi o paralelă și chiar o matrice Într-un alt mit hitit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
rămâne Însă Zeus, care păstrează totuși În nume, dar numai În nume, originea indo-europeană, derivând, ca și romanul Jupiter din Dyaus pitarxe "Dyaus pitar", zeu celest al Indiei vedice. Și poate că el Își mai menține Încă vechiul său rol uranian prin puterea exercitată asupra fulgerelor sau timpului meteorologic. Zeus ține În mâini balanța de aur cu care hotărăște destinul oamenilor (Iliada, XXII, 209-213) și, În calitatea sa de suveran, de la el provine orice formă de „regalitate” (subcapitolul 1.1b; 1
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
spunem că Întotdeauna, stratul grecesc (de cele mai multe ori de natură iconografică) s-a suprapus divinităților indigene, lăsând, În esență, intactă dedesubt o mare parte a personalităților vechilor zei. După cum Tiniaxe "Tinia" etrusc, care poate fi În același timp infernal și uranian, Întunecat și ceresc, este doar superficial Zeusxe "Zeus" grec, la fel, Menervaxe "Menerva" din Etruria, zeiță a destinului și a oracolelor, nu este deloc identică cu Atenaxe "Atena" greacă; identificarea lui Unixe "Uni" poate și să oscileze Între mai obișnuita
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de la processus pyramidalis (caput iecinoris al surselor), să conțină cele opt, respectiv șase divinități favorabile (până la incisura umbilicalis, fissum din izvoare), iar lobul stâng cele opt (și șase) divinități defavorabile. În această optică, opozițiile radicale Între sfera htoniană și sfera uraniană, Între influențele pozitive și negative exercitate de diferitele zeități sunt mai degrabă o simplificare modernă decât o realitate antică: aceleași zeități pot avea sedes cerești și sedes infernale și, intervenind În viața oamenilor și trimițându-și propriile „indicii”, pot interacționa
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
precisă fizionomia acestui panteon etrusc, la origine atât de mobil și de plastic: zeii etrusci, supuși grelei condiționări a divinităților grecești corespondente, au dobândit acele puteri și acele profiluri teologice stabile, implicite În caracterizările preponderente, binevoitoare sau ostile, htoniene sau uraniene, ale zeităților În relație cu sedes și În posibilitatea disciplinei auspiciului de a produce interpretări coerente ale semnelor prevestitoare. Tot mulțumită influenței grecești din perioada clasică târzie și mai ales elenistică ce a urmat, aceste doctrine s-au mărit cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]