160 matches
-
este atestat documentar pentru prima dată la la 29 ianuarie 1522 într-un document redactat în vremea lui Ștefăniță Vodă, document din care reiese și faptul că așezarea există încă din vremea lui Alexandru cel Bun „și au vândut din uricul lor drept pe care l-au avut de la Alexandru voevod”, deci acest sat pare să fie mai vechi , cel puțin de prin secolul al XV-lea , daca nu chiar din secolele XIII-XIV , fapt constatat și în urma cercetărilor întreprinse de istoricii
Orțăști, Neamț () [Corola-website/Science/301657_a_302986]
-
-l pârască pe Cantemir. Poarta turcească a dat ordin ca boierii închiși de Cantemir să nu fie omorâți, însă domnitorul i-a pus să plătească cheltuielile făcute la Poartă și i-a iertat. Un rezumat făcut de Mihai Costăchescu după urice (acte) și scrisori moșii ale logofătului Miron Costin ce au rămas fiilor săi după moartea lui, vorbește de datorii ce urmau să se plătească cu moșiile avute și arată: "Mării Sale Vodă a dat poruncă cu zapis părintelui Ghidion Mitropolitul
Miron Costin, Neamț () [Corola-website/Science/301651_a_302980]
-
Bercea este un sat în comuna Sânmihaiu Almașului din județul Sălaj, Transilvania, România. Localitatea este așezată între dealuri, cu un pârâu care se varsă în Almaș. Toponimia locurilor: pârâul Bercea, dealul Fânațelor, dealul Urzăcarului, dealul Rujii, dealul Uricul Cucului, pășunea Marinuța, pășunea și pădurea Galișului, dealu Alb și dosul Alb, pășunea și pădurea Vârticelului, pășunea și pădurea Făjetelor, pădurea Zapodea, pădurea și dealul Boti, Valea și dosul Văii Merelor-deal, râtul Ceti, dealul Olăriște. Vecinătățile localității: Mierța, Benea, Răstolțul
Bercea, Sălaj () [Corola-website/Science/301774_a_303103]
-
stejari seculari, supraviețuitori din Dumbrava Înaltă, prezenți și astăzi pe podișul dinspre satul Corlăteni Despre codrul din Dumbrava Înaltă vorbesc documentele din timpul lui Alexandru cel Bun, al lui Ștefan cel Mare, iar mai târziu, din timpul lui Ștefăniță Vodă (uricul din iulie 1520), al lui Petru Rareș (uricul din 18 ianuarie 1526), al lui Ștefan Vodă Lăcustă (1607) și Simeon Movilă Voievod (uricul din 4 ianuarie 1663). Primul document care pomenește de Dumbrava Înaltă amintește totodată și de Vorniceni. Este
Comuna Vorniceni, Botoșani () [Corola-website/Science/300932_a_302261]
-
astăzi pe podișul dinspre satul Corlăteni Despre codrul din Dumbrava Înaltă vorbesc documentele din timpul lui Alexandru cel Bun, al lui Ștefan cel Mare, iar mai târziu, din timpul lui Ștefăniță Vodă (uricul din iulie 1520), al lui Petru Rareș (uricul din 18 ianuarie 1526), al lui Ștefan Vodă Lăcustă (1607) și Simeon Movilă Voievod (uricul din 4 ianuarie 1663). Primul document care pomenește de Dumbrava Înaltă amintește totodată și de Vorniceni. Este vorba de uricul lui Alexandru cel Bun, dat
Comuna Vorniceni, Botoșani () [Corola-website/Science/300932_a_302261]
-
lui Alexandru cel Bun, al lui Ștefan cel Mare, iar mai târziu, din timpul lui Ștefăniță Vodă (uricul din iulie 1520), al lui Petru Rareș (uricul din 18 ianuarie 1526), al lui Ștefan Vodă Lăcustă (1607) și Simeon Movilă Voievod (uricul din 4 ianuarie 1663). Primul document care pomenește de Dumbrava Înaltă amintește totodată și de Vorniceni. Este vorba de uricul lui Alexandru cel Bun, dat la Suceava, la 28 decembrie 1428. Prin acest act, Alexandru Voievod întărește fiilor lui Ivan
Comuna Vorniceni, Botoșani () [Corola-website/Science/300932_a_302261]
-
1520), al lui Petru Rareș (uricul din 18 ianuarie 1526), al lui Ștefan Vodă Lăcustă (1607) și Simeon Movilă Voievod (uricul din 4 ianuarie 1663). Primul document care pomenește de Dumbrava Înaltă amintește totodată și de Vorniceni. Este vorba de uricul lui Alexandru cel Bun, dat la Suceava, la 28 decembrie 1428. Prin acest act, Alexandru Voievod întărește fiilor lui Ivan (Oană) vornicul - Lazăr, Stanciul și Costea - „trei sate supt Dumbrava Înaltă”, adăugându-le la mănăstirea lor, Homor. Prin uricul lui
Comuna Vorniceni, Botoșani () [Corola-website/Science/300932_a_302261]
-
de uricul lui Alexandru cel Bun, dat la Suceava, la 28 decembrie 1428. Prin acest act, Alexandru Voievod întărește fiilor lui Ivan (Oană) vornicul - Lazăr, Stanciul și Costea - „trei sate supt Dumbrava Înaltă”, adăugându-le la mănăstirea lor, Homor. Prin uricul lui Ștefan Voievod (unchiul lui Ștefan cel Mare), din 18 februarie 1445, scris în limba sârbă, se vorbește de o danie de sate făcută mănăstirii Homorului, din care „un sat supt Dumbrava Înaltă, anume Dvornicenii” . Conform recensământului efectuat în 2011
Comuna Vorniceni, Botoșani () [Corola-website/Science/300932_a_302261]
-
istorică a acestor locuri. În această zonă găsim cele mai vechi așezări răzeșești în care a existat o intensă viață boierească ce a dat țării două familii domnitoare: Cantemir și Cuza, așa cum reiese și din lucrarea intitulată “Surate și Izvoade”, uricul tradus din sârbește de prof. Gheorghe Ghibănescu. Din comuna Dimitrie Cantemir mai face parte și satul Urlați, așezare atestată documentar în anul 1507 în uricul dat de Bogdan Vodă, sat ce se găsea la marginea Siliștenilor, un alt sat cu
Grumezoaia, Vaslui () [Corola-website/Science/301887_a_303216]
-
două familii domnitoare: Cantemir și Cuza, așa cum reiese și din lucrarea intitulată “Surate și Izvoade”, uricul tradus din sârbește de prof. Gheorghe Ghibănescu. Din comuna Dimitrie Cantemir mai face parte și satul Urlați, așezare atestată documentar în anul 1507 în uricul dat de Bogdan Vodă, sat ce se găsea la marginea Siliștenilor, un alt sat cu veche tradiție, locul de obârșie al familiei Cantemir, localitate ce a dispărut în timp. Biserica actuală a mănăstirii ctitorită de Domnitorul Dimitrie Cantemir a fost
Grumezoaia, Vaslui () [Corola-website/Science/301887_a_303216]
-
Păltinoasa din județul Suceava, Bucovina, România. == Scurt istoric ==. Capu Codrului () este o localitate în județul Suceava, Bucovina, România. Satul Capu Codrului este menționat în documentele de la începutul secolului XVI. Al doilea sat București din istoria României, după Zvoriștea, numită, în uricele lui Roman Vodă, din 30 mai 1392, Bucurăuți, a fost atestat abia în 21 decembrie 1514, când superbul fecior al lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Bogdan-Vlad, cunoscut în istorie drept Bogdan cel Orb, după ce-și pierduse un ochi
Capu Codrului, Suceava () [Corola-website/Science/301938_a_303267]
-
însoțesc zidul de incintă, împreună cu turnul-clopotniță din piatră și granit de pe latura de răsărit. Atât ctitorii, cât și domnitorul au înzestrat mănăstirea cu mai multe moșii, mari sume de bani, cărți de cult, broderii și numeroase odoare sfinte. Hrisoavele și uricele din secolele următoare consemnează noi danii de moșii, sate, vii, iazuri, mori, prăvălii și sălașe de țigani robi făcute către mănăstire. Invaziile cotropitorilor au avut urmări dezastruoase pentru mănăstire. De mai multe ori călugării au fost siliți să se refugieze
Mănăstirea Agapia () [Corola-website/Science/308457_a_309786]
-
sau Minsk-Sofia. Sub numele Vicșineț, localitatea este menționată pentru prima dată în 1 februarie 1429, când Alexandru cel Bun întărea fiului lui Giurgiu de la Frătăuți, Ivașco, "„jumătate din satul Vicșineț, și partea fratelui său Petru”" (Manciul). Satul Vicșani reapare în urice abia în 15 martie 1488, când Ștefan cel Mare cumpăra de la Șteful, fiul Annei, fiica lui Coste Tătăraș, cu 200 zloți tătărești, "„a sa ocină și dedină, a bunicului său Ivașco (deci de la fiul lui Giurgiu de la Frătăuți), jumătate din
Vicșani, Suceava () [Corola-website/Science/302014_a_303343]
-
de origine grecească, "dar preste 160 ani venit și încuscrit cu mai multe din familiile cele mari", Paul Păltănea a adus documente "care impun concluzia că familia Conachi coboară dintr-un neam de răzeși din satul Știboreni, județul Vaslui, cu urice din vremea lui Ștefăniță Vodă (20 aprilie 1517-14 ianuarie 1527) sau chiar a lui Ștefan cel Mare. Linia feminină a neamului este tot răzeșească". A fost educat de către un refugiat francez. A studiat ingineria, limbile clasice, greaca modernă, turca și
Costache Conachi () [Corola-website/Science/304254_a_305583]
-
a noastră Petrea și sora lui Mărie, copiii Stanei, nepoții lui Ignat stolnic, i-am miluit cu milă noastră deosebită și le-am dat și le-am întărit, de la noi, în țara noastră Moldova, ocinele și dedinele lor drepte, din uricele lor drepte cu privilegii ale bunicului lor Ignat Stolnic, ce lea avut de la străunchii noștri... satul pe Prut, unde a fost Ștefan Negrul, si o seliște la Sărată, la rediul lui Terchilă și unde a fost Fîntînă lui Afendicici și
Sărata Veche, Fălești () [Corola-website/Science/305171_a_306500]
-
cel Bun (1400-1432), de la 1 mai 1406. Din acest uric aflăm, că domnul Țării Moldovei dăruiește boierului Vlad Dolhici seliștea de peste Prut, numită Fântâna Veprovei/Fântâna Porcului (vepri în limba slavă înseamnă mistreț, porc), deasupra râulețului Sărata. Mai târziu, în uricul lui Ștefan cel Tânăr voievod (1517-1527) este menționat că urmașilor lui Vlad Dolhici, în persoana lui Sima Dușăscul, li se întărește satul Ivereni de peste Prut, " la obârșâe Saratii", în baza "a lor drept uric..." pe care moșul lor l-a
Sărata-Galbenă, Hîncești () [Corola-website/Science/305182_a_306511]
-
persoana lui Sima Dușăscul, li se întărește satul Ivereni de peste Prut, " la obârșâe Saratii", în baza "a lor drept uric..." pe care moșul lor l-a avut de la Alexandru voievod. Următorul document despre satul de pe râul Sărata, ținutul Lăpușna, este uricul lui Constantin Movilă (1607-1611) de la 16 august 1609, dar aici satul are un nou nume - Ruorești/Răurești. În secolul XVIII localitatea a fost pângărită adesea de tătari, deoarece pe dealul dintre Sărata-Galbenă și satul Caracui trecea "hotarul lui Halil-pașa". În
Sărata-Galbenă, Hîncești () [Corola-website/Science/305182_a_306511]
-
primei atestări documentare a Suslenilor ar fi 1447, așa cum este fixat în Dicționarul statistic al Republicii Moldova (DSRM), trebuie combătută, ea fiind surprinzătoare prin lipsa oricărei prudențe științifice cu care s-a facut această constatare. Editorii DSRM s-au bizuit pe uricul lui Ștefan cel Mare din 14 ianuarie 1447, potrivit căruia voievodul întărește panului Șandro (Alexandru, Șandru, Șandre) spătar mai multe sate pe Nistru, inclusiv satul Vișneuți. Un indiciu mai sigur pentru localizarea satului Vișneuți este fluviul Nistru, pe când satul Susleni
Susleni, Orhei () [Corola-website/Science/305196_a_306525]
-
Voloaca, ce străbate satul în direcția nord-sud. Este confuză și eronată, de asemenea, constatarea cercetătorului chișinăuean Vladimir Nicu, precum că satul Susleni apare pe arena istorică la 18 martie 1494 sub denumirea Chiuleni. Drept argument pentru această dată este adus uricul lui Ștefan cel Mare emis la Suceava, prin care domnul Moldovei întărește lui Sima (Sema) Gureș lui Necora și fraților lui, Morzinco, Roman și Cristina, satele de pe apa Răutului, anume "Miciulenii", "Peticenii" și "Chiulenii", din privilegiul lui Alexandru voievod și
Susleni, Orhei () [Corola-website/Science/305196_a_306525]
-
Vodă pe un loc pustiu la Ciulucul cel mare la fîntîna Ciobanilor, la gura pîrîului adînc și cu loc de moară în Ciulucul cel mare și cu loc de prisacă la Frasini, ce să cheamă acum satul la Biliciu, acele urice a lor au perit la Tătari, în zilele lui Iancu Vodă cînd au răzbit țara noastră, cînd el însuși Ioan Vodă au perit, deci și noi văzîndu a lor mare jalobă și multe mărturii, ce au jăluit și au mărturisit
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
Pobratii, anume Răchicenii și cu alte săliște, care sântu la ținutul Eșului. Ș-acolo ne-au scos la zordicul mănăstirii Pobrata un uric de răposatul Alexandru vodă cel bătrân, ș-altu uric de la Ștefan vodă, fiul lui Alexandru vodă; întru care urice arată toate hotarili Mănăstirii împregiur, din semne în sămne, care, mărgând păn acolo ... am stătut la un pârâu, anume Hancile, ș-acolo este hotarul mănăstirii, pârăul Hancile, care vine dinspre răsărit și-i dă apă în matca Bâcului; și pe
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
Divanul Domnesc pentru a judeca dreptul de proprietate asupra unei jumătăți a satului (partea de sus), pe de o parte pe preotul Lazăr și răzeșul Gheorghe Rusul împreună cu frații săi, iar pe de altă parte pe comisul Stroescu, care avea uricul acelei moșii. Judecata urma să aibă loc până la 13 iulie, iar în caz de neprezentare "li s-a trimite om gospodu și-i va aduci cu cibote" (Ciubotă - Taxă percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
cel Mare”, semnat de profesorul ieșean Mihai Costăchescu, unde l-a însoțit cu un detaliat comentariu și concluzionând spre sfârșit, că „Dacă în adevăr Vena vornicul de Suceava este aceeași persoană cu Oană vornicul de Suceava, atunci satele cuprinse în uricul din 1420 au fost dobândite prin danie sau cumpărătură după 1415, aprilie 13, când nu le mai avea în stăpînirea sa și au fost înstrăinate înainte de 1428, decembrie 28 și 1429, iunie 3, cînd nu le mai găsim în stăpânirea
Stejăreni, Strășeni () [Corola-website/Science/313732_a_315061]
-
piatre hotăra cheotore colțu cu Vovulcenei și cu Lozova în codru, den aece am încercat toate semnele de hotăra pren cât s-a putut afla den veche, s-au găsit toate bune și adevărate după mărtureserele oamenii bătreni potrevit după uricul ce-l au”. Poiana Cârlanilor este menționată într-un document din anii 1544-1545 - „Mărturie hotarnică din timpul domniei lui Petru Rareș voievod, pentru moșiile mănăstirii Căpriana, pe care Nicodin dichiul a adus-o la schitul Hîncul”, ce stabilește hotarele acestei
Stejăreni, Strășeni () [Corola-website/Science/313732_a_315061]
-
fost clădită în lunca râului Soloneț, aceasta fiind strămutată în urma deselor năvăliri tătare. Cu prilejul unei astfel de năvăliri, sătenii ar fi aruncat clopotele bisericii în fântână pentru a nu fi capturate de tătari. O altă biserică este menționată în uricul din 15 martie 1490 pentru constituirea Episcopiei de Rădăuți, fiind consemnată ""a 38-a biserică cu popă pe Soloneț, la Vlad Negru"". Prima atestare documentară a satului are loc la 17 ianuarie 1517, el fiind multă vreme sat boieresc. Conform
Biserica de lemn din Soloneț () [Corola-website/Science/320419_a_321748]