2,196 matches
-
privire în care puteai vedea tristețea fără să vrei. Mama ne spunea despre ea că era foarte frumoasă în tinerețe și că mulți flăcăi doreau să se însoare cu ea. Tot de la mama, știam că, după căsătorie, foarte repede rămase văduvă. Nu reușise să simtă ce era fericirea, că soarta i-o și răpise. Suferința și durerea i-au stat mereu alături; una de-a dreapta și alta de-a stânga. Îndărăt, nu putea să se întoarcă, era văduvă. Dumnezeu, însă, îi
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
foarte repede rămase văduvă. Nu reușise să simtă ce era fericirea, că soarta i-o și răpise. Suferința și durerea i-au stat mereu alături; una de-a dreapta și alta de-a stânga. Îndărăt, nu putea să se întoarcă, era văduvă. Dumnezeu, însă, îi lăsase o posibilitate de a putea privi înainte; era copilașul ei - Costică- așa îi zicea ea. Lacrimile mamei și dragostea ce i-o purta parcă îi turnau apă la rădăcini, ca unui pom. Creștea înalt și frumos
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
inteligență nativă, ieșită din comun, care o făcea prea încrezută în puterile sale și râdea cu prețiozitate de oricine, până la absurd. De ce spun că dăscălița Ilinca, așa cum o apelau cunoscuții, era deosebit de tenace, fiindcă timp de 35 de ani, rămasă văduvă, a condus gospodăria și a purtat copiii în școli și facultăți. Chiar și la vârsta de 70 de ani făcea două drumuri dus întors, însumând aproape 20 de km, între gospodăria din sat și bordeiul din Dealul Runc, aducând laptele
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
au venit pe lume în pielea goală și că vor pleca la fel dincolo. Povestea asta este mult mai lungă, dar, rezumând-o, afirm că eu, un „mamon de copchil”, cum mă dezmierda bunica, săptămânal, duminica le ofeream acestor femei văduve un ritual plin de farmec și naivitate, ele înfruptându-se copios din ghiveciul meu preoțesc și îmbunătățindu-și starea de spirit. Îmbrăcat cu o haină lungă cusută cu fir aurit și paiete, moștenită de la bunicul, cu capul acoperit de potcap
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
îl voi găsi. La ora aceea trebuia să fim deja trecuți de râu. Asfințitul la fel de însângerat ca trupul lui Alexandru, era aproape. Parcă tot sângele cumnatului meu se scursese la orizont ca să înece soarele. Venea la ea o femeie nevoiașă, văduvă, cu mulți copii, care din fericire, locuia chiar în curtea lor, în vechile lor acareturi, într-o fostă bucătărie de vară unde, cu zeci de ani în urmă, se aduna toată familia, încă mai trăiau părinții lui Karin pe-atunci
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
condiții, caută pretexte - pur și simplu nu vrea să vină. Am impresia că se teme de ceva... Ultima oară ne-a spus la telefon că nu vine decît dacă-i găsim o doamnă cu care să se Însoare. Fiindcă e văduv, știi? — De ce nu dai un anunț În ziar? — Da, ar fi o soluție, acceptă Christina. În momentul următor, o voce de la regia tehnică anunță prin interfon că misionarul american tocmai sosise la studio. Cele două prietene se ridicară, schimbînd priviri
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
glas stins, hai, drăguților, mâncați, dați-i drumul, n-are nici un rost să mai așteptați... Și cine n-ar fi copleșit de durere? Să ne gândim numai la anii ce vor veni - cei doi copilași ai ei orfani, ea însăși văduvă fără nici un sprijin material, și toate acestea din senin, fără nici un alt motiv decât că, exact când să pornească bietul om spre casă, a început să ningă. Între timp, eu mă gândesc în sinea mea dacă, în caz că moare tata, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pentru Studio 54, nu ca pentru 59th Street. După petrecerea de divorț, Sanford Îi dăduse lui Lauren toate detaliile privind butonii pe care Îi voia. A spus că erau „mama tuturor butonilor Fabergé“, dăruiți țarului Nicolae de către mama sa, Împărăteasa văduvă, cu prilejul Paștelui din 1907. Erau În formă de ou, smălțuiți cu galben, iar În mijloc era lucrată, În filigran de aur, coroana imperială. Perechea autentică de butoni avea pe spate un număr de inventar scrijelit cu un diamant, vizibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
penisul în despicătura însângerată a subsuorii mele, chiar și acest act bizar ar fi fost acceptabil în termenii stilizării violenței și a salvării. Am așteptat să mă calmeze cineva, așa cum stăteam acolo, năclăit de sângele altcuiva în vreme ce urina tinerei sale văduve forma curcubee în jurul picioarelor salvatorilor mei. Prin aceeași logică de coșmar, pompierii care gonesc spre epavele arzânde ale aeronavelor prăbușite ar putea scrie cu sprayurile lor cu dioxid de carbon sloganuri obscene sau comice pe cimentul fierbinte, iar călăii și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pantele și contururile corpurilor acelor femei tinere. Cine avea să fie următorul ocupant al patului meu - vreo casieriță de bancă de vârstă mijlocie plecată spre Insulele Baleare, cu capul plin de gin, umezindu-se între picioare când se uita la văduvul plictisit de lângă ea? După un accident pe pista de decolare a Aeroportului Londra, corpul său avea să fie marcat ani întregi de învinețirea abdomenului lovit de tija centurii de siguranță. De fiecare dată când pleca în grabă la toaleta restaurantului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Doamna Popescu? - Da, bună ziua, a răspuns. - Mă numesc Tocilescu, locuiesc în blocul de vizavi, și aș dori să vorbesc cu soțul dumneavoastră. - Oh, a zis femeia oarecum tristă, nu am soț. - Adica sunteți necăsătorită? m-am mirat eu. - Adică sunt văduvă. - Scuzați-mă, nu știam. Atunci aș dori să vorbesc cu dumneavoastră. - Da, desigur, intrați. Am intrat. Apartamentul era mobilat de mântuială, pereții era cojiți, era clar că femeia nu avea prea mulți bani. - Este vorba despre băiatul dumneavoastră. - Da? Ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Înțelege, nici măcar În ultima clipă, unde anume greșise. CÎt despre Carmen Ibarra, aceasta - cu toate că rămăsese În continuare Niña Carmen pentru unii - se Întoarse În casa părinților ei, refuză să dea vreo explicație despre eșecul căsătoriei sale, chiar și surorii ei văduve, cu care petrecea lungile ceasuri de singurătate și tăcere, și refuză la fel de ritos să primească vizitele neliniștitului și Îndrăgostitului ei văr Roberto. Aflînd despre moartea soțului ei, se Îmbrăcă În doliu și asistă, impasibilă, la funeraliile dedicate sufletului celui răposat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vânătoarea de păstrăvi, ca apoi imediat - sau În același timp, dacă așa ceva este posibil - Întoarcerea ostașilor de pe câmpurile de luptă europene, bidonul din mânuțele băiețelului, masca de gaze cu vizorul spart, de la marginea drumului. Și din nou nume, biografii. Întâlnirea văduvului Marko cu viitoarea lui nevastă, Sofia Rebrać originară din Komogovina, alaiul nunții, În chiuituri, În goana cailor, cu fâlfâit de steaguri și cocarde colorate, ceremonialul schimbării verighetelor, hora și cântul În bătătura bisericii, băiețelul e acum În costum de sărbătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe toate gardurile de pe stradă. Să alerge, inepuizabilă, de dimineață până seara, să joace fotbal, să cânte și să danseze în fața oglinzii. Nimic nu-i era interzis. Locuia într-o casă mare, cu mai multe încăperi. În tinerețe, bunica, femeie văduvă cu trei copii, se retrăsese într-o singură cameră iar pe celelalte le închiriase, pentru a câștiga un ban în plus pe lângă salariul mic de funcționară. Cu timpul, pe măsură ce fetele s-au măritat, casa a fost împărțită în mici apartamente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Trimisă la culcare, fetița ascultă cu urechile ciulite. Prefer o viață grea și plină de nevoi ca a Sandei, decât una lângă un bărbat ca tine, o auzi pe maică-sa spunând într-un moment oarecare. Ea, cel puțin, e văduvă, n-are cine să-i vină în toiul nopții duhnind a rachiu și cu gărgăuni în cap. Slavă Domnului, încă n-a murit de foame iar copilul, ăla, al ei, încă puțin și e mai îmbrăcat decât al nostru. Draga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
puternicul simț al umorului îi făcuseră prezența plăcută oriunde. Bătrâna se strădui să-și adune puterile. Ridică fetița pe genunchi și încercă să-i lămurească, simplu și pe înțeles, o parte din neajunsurile materiale și sufletești ale vieții unei femei văduve. Cu privirea înfiptă în irisul bunicii, fetița transforma în imagini fiecare cuvânt al ei. Se vedea mică și neputincioasă în lupta cu nefericirea mamei. Bunico, tare mărunțică mai sunt eu! Cum să alin suferința mamei mele dacă m-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
se născuse bunica locuia sora mai mică a acesteia. Tănțica era blândă și bună și oricât de mare ar fi fost vacarmul iscat de musafiri, zarva glasurilor de copii, pe care ea nu-i avea, îi oferea o dulce mângâiere. Văduvă, singură de dimineață până în seară, sosirea gălăgioasă a oaspeților aducea în viața și casa femeii mult râvnita vânzoleală. Obosiți, copiii și-au parcat bicicletele lângă prispă și-au strigat în cor: Mâncare! Bica și Aneta, sosite cu mașina de dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
rămășițele unui păr ca tăciunele, de care am fost foarte mândră. Ce-a făcut bătrânețea din mine! Nu vreau să mai văd ce-am ajuns. Niciodată nu simțise la bunica instinctul de cochetărie. Își acoperise părul cu batic de cum rămăsese văduvă. Singurele drumuri pe care le făcuse, la muncă și la biserică, le străbătuse cu capul plecat, grăbită să se întoarcă acasă. Văzând dezamăgirea acestui suflet plin de simțire, știind că draga ei Bica plecase deja de lângă ea, fără să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Avea unghiile murdare și roase. De fapt, acum n-am decât mamă, a zis. — Acum? — Da, tata e la pușcărie. Nu știu când iese. Sunt orfană! Așa zice mama când o apucă tristețea și se pune pe plâns. „Am rămas văduvă! Nu mai sunt nimic! Fata mea e orfană! Vai de noi, fata mea-i orfană!“ Pe Adam l-a pufnit râsul. Ea avea pielea mai Închisă decât a lui, deși nu prea semăna cu ceilalți. și vorba Îi era cumva
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
-l ierte, nici nu mai trebuie Întoarsă. Săltă pe umăr pendula și se așeză cuminte În urma cortegiului. Când cineva Își taie venele, nu poate fi acuzat de neglijență asemenea celor ce dorm cu gazul deschis. Toți o compătimeau pe tânăra văduvă și lăudau caracterul defunctului: un domn! Un dobitoc, zicea Alida Übelhart mângâindu-și nepoata. Iar fiica mea, o târfă! Nu știu cu cine seamănă. Să fie asta adaptarea? Se aplecă asupra ei și Îi sărută fruntea. Nu mai avea febră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
verii era mult mai blândă. Schimbarea la Față era, de când mă știu, Începutul toamnei. Cireșul din livadă, Înalt, bătrân, era primul care Își pierdea frunzele. Vecinătatea cimitirului o făcea deseori pe bunica În obișnuitele ei plimbări vesperale, mai ales după ce a rămas văduvă, să treacă firesc din livadă printre morminte, cel mai adesea cu un buchet de flori În mână pe care le ducea la mormântul lui Reiner. La Început am crezut că totul nu era decât un omagiu adus soțului mort și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Marta. Ea Însă nu avea ochi decât pentru intelectuali. Din șirul lung de admiratori și iubiți, doar Radu Slăvoacă, prima ei dragoste și avocat, n-a fost căsătorit. A murit Însă pe front și a lăsat-o pe Marta aproape văduvă, căci ei trăiau ca soț și soție fără să fie căsătoriți. Uneori, Îl Întreba: Cori dragă, să mă culc cu cutare? Nici nu știi ce mult ține la mine! El o privea În ochi și zicea fără să clipească: culcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
parcurse cele douăsprezece rânduri pline de simțire era de bună seamă jucată și nu puteau decât să regrete că nu le-a fost dat să aibă o asemenea noră. Doamna Moduna o vedea chiar În visele ei cele mai Îndrăznețe văduvă și bogată, căci frumoasă era oricum, și Întoarsă acasă pe măgarul de aur al pocăinței și cu un loc liber În inima ei mare de artistă pentru cel pe care nu Înceta se pare să Îl iubească, În ciuda legămintelor sfinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu ochii Închiși după regulamentul viselor, dar degeaba. În Întunericul din el nu mai era nimeni. În schimb, violența Întâlnirii cu masa fu cât pe-aci să-i despice capul ca pe un dovleac și să o lase pe Zorela văduvă. Noroc că ea, prevăzătoare, era deja În brațele lui Brândușă, de unde putea privi melancolică locul plin de lumină și verdeața spre care Gheretă s-ar fi Îndreptat ca un mucenic al iubirii Întru adevăr. Sebastiane, dragul meu, ești beat, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu ordinul "Steaua României", în grad de Cavaler. TEODOR MELEȘCANU* Născut la 10 martie 1941, în localitatea Brad (județul Hunedoara); Stagiul militar satisfăcut în 1961, Școala Militară de Ofițeri de Rezervă, Botoșani; gradul actual: sublocotenent (în retragere), arma infanterie. Este văduv și are 1 copil. Studii Facultatea de Drept, București (1959-1964); Cursuri postuniversitare de relații internaționale, Universitatea din București (1964-1966); Facultatea de Științe Economice și Sociale a Universității din Geneva (1967-1968); Institutul Internațional de Înalte Studii Internaționale, Geneva (1967-1970); Doctorat în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]