386 matches
-
leproșii aproape abandonați în lazaretul de la Isaccea. În anii războiului rămâne în țară. În 1945, în plină agitație politică stârnită de comuniști, ține conferințe despre unitatea Bisericii. În timpul foametei din 1947 duce ajutoare mănăstirilor ortodoxe din Moldova, în special la Văratic și Agapia. Ținea conferințe la adunările studențești, celebra liturghia în spitale și în cămine de bătrâni, le vizita săptămânal pe deținutele din închisoarea Văcărești. În 1947, când fratele său însoțește în exil familia regală, la intervenția cancelariilor apusene ministrul român
GHIKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287262_a_288591]
-
LECCA, Irina G. (20.I.1881, Piatra Neamț - 30.XI.1953, Mănăstirea Văratic, j. Neamț), prozatoare. Familia ei provine din Basarabia; printre rude se numără actorul Matei Millo și scriitorul Gr. N. Lazu, frate cu mama sa. În Piatra Neamț L. este membră a Ligii Culturale; un timp trăiește retrasă la Tarcău, în județul
LECCA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287765_a_289094]
-
rude se numără actorul Matei Millo și scriitorul Gr. N. Lazu, frate cu mama sa. În Piatra Neamț L. este membră a Ligii Culturale; un timp trăiește retrasă la Tarcău, în județul Neamț, iar din 1929 îmbracă haina monahală la mănăstirea Văratic, a cărei stareță a fost între 1940 și 1942, 1946 și 1951. Debutează în 1905 cu proză, la „Jurnalul femeii”. Colaborează cu schițe, povestiri, romane în diferite publicații, precum „Neamul românesc literar”, „Ramuri”, „Viitorul româncelor”, „Luceafărul”, „Unirea femeilor române”, „Revista
LECCA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287765_a_289094]
-
Și tot ca Blaga, poeta îl ia de mână pe cel crescut la oraș și îi dezvăluie misterioasele leacuri pentru suflet: minunile naturii. Dealuri molatice, câmpii nesfârșite, mesteceni, cireși amari, prin care „ochi de bufnițe aprind lampioane”, crini, iasomie, „poame văratice unse cu miere”, fragi, cantalupi, dovleci, ciorchini de struguri - toate se rotesc într-o horă a bucuriei și a belșugului, prinse în „transparența verdelui proaspăt” și a auriului solar. Un număr de piese din finalul fiecărui volum, intitulate Miniaturi, definite
RUSSO-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289405_a_290734]
-
este un memorial despre oamenii și relațiile sociale din Moldova, despre evenimentele pe care le trăise acolo. Împărțit în cinci capitole, memorialul evocă momente semnificative: O vânătoare în Moldova (despre Leon și Grigore Cantacuzino), Mănăstirea Tomnatic (o excursie la mănăstirea Văratic), Băile de la Slănic, Iarmarocul Sf. Ilie din Fălticeni, O istorie țărănească. Cartea a fost tradusă în limba română de A. (inițială sub care se ascunde Anna Rosetti-Maiorescu) și publicată mai întâi în „Convorbiri literare”. În romanul Laskar Viorescu (Ein moldauisches
KOTZEBUE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287722_a_289051]
-
studiul hărților, Încercând să identifice calea cea mai bună spre revolte. N-au observat-o pe fetița cu șapcă de aviator care se fofilase pe bicicleta ei În formă de banană. Afară Încă era Întuneric. Păsărelele Începeau să cânte. Mirosurile văratice de iarbă și frunze uscate erau peste tot prin aer și dintr-o dată mi-am pierdut cumpătul. Cu cât mă apropiam mai tare de tanc, cu atât mi se părea mai mare. Mi-era frică și voiam să mă Întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
prăvălatic, Ele sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace, În cuibar rotind de ape, peste care luna zace. Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine Curg în râuri sclipitoare peste flori de miere pline, Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare A popoarelor de muște sărbători murmuitoare. Lângă lacul care-n tremur somnoros și lin se bate, Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prea luminate, Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese Au venit
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-ntreagă parfumuri dintre cele mai felurite și mai îmbietoare. Iar dacă vii mai aproape de ea și-i deschizi portița, o să te-ntâmpine zâmbetul îmbujorat al cireșelor de mai, sau surâsul plin de voioșie al pietroaselor, sau obrăjorii parfumați ai merelor văratice, sau... Jur-împrejurul livezii, asemenea unei gărzi mereu atente, stau teii, ale căror flori - dătătoare de sănătate - vin să adauge parfumul lor aparte la miresmele îmbătătoare ale celorlalți arbori. Jos, precum un covor fermecat, sunt tufe de căpșuni și fragi, de
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
munții, între care e vestita Măgura Odobeștilor (1001 m) de unde țara se vede ca un șes neted până la Dunăre. „Vrancea muntoasă” e ținutul oilor. Fiecare sat își are muntele său deosebit, unde locuitorii trimit cu toții în aceeași zi turmele la văratic. Tot în munți sunt o sumedenie de ferestraie, de unde coboară mereu scânduri, ciubere și donițe spre podgorie. Dimpotrivă „Vrancea cu sate” este un uluc unde nu se vede nici pădure, ci numai costișe goale, ruinate de ape. În sfârșit, la
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
dar de cele mai multe ori mărșăluind dezordonat peste câmp, arborau adevărate desișuri de lănci. Chiar și de la distanța aceea, hainele felurite ale războinicilor dădeau, în ansamblu, impresia unui caleidoscop de culori, și mai viu în lumina strălucitoare a acelei zile aproape văratice; părea o mare ce unduia în străfulgerări de culori, la fiecare mișcare a scuturilor și a armurilor sclipitoare. O parte a armatei staționa în vecinătatea zidurilor, ținându-se însă în afara tirului catapultelor, și mulți dintre războinicii aceia păreau acum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bine decât țărănește și franțuzește) și observația luătoare în râs, atât de naturală ei. Ea știe pe de rost bucăți întregi din opera povestitorului, mai cu seamă dialogurile, și îndeosebi vorbirea femeilor. Când harabagiul întreabă pe maica Evlampia Desăgărița de la Văratic pentru ce-și leagă întotdeauna la drum vaca dinapoia căruței, răspunsul călugăriței - că părinții pusnici din Sfânta Agură i-au dat canon să mănânce lapte numai de la o vacă, pentru ca să nu îmbătrînească degrabă, - Adela îl spune ca o perfectă actriță
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Iar la cuvintele "părinții pusnici din Sfânta Agură", bisericește repezite, ea completează textul luîndu-și o figură sastisită și făcîndu-și o cruce mare, cu o grăbită aplecare a bustului înainte - închinăciune adâncă în fața schivnicilor plini de solicitudine pentru tinerețea călugăriței de la Văratic. Problema e simplă. Cu tot intermezzoul stupid, de care nu vorbește niciodată, ea a păstrat, încă din adolescență, simpatie și admirație pentru "maestrul" ei. Acum, de când e femeie, e curioasă să știe cum mă port în atitudinea de soupirant 1
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Făcîndu-mi o datorie de a-i devia atenția în altă parte, fără 1 Basma. ca să pot reuși, nici voi cu tot dinadinsul să o deviez și pe a mea, am fost de o locvacitate copioasă și susținută. I-am arătat Văraticul, răzlețit sub soare, faldul munților în care se ascunde Agapia, Ciungii, cu runcurile ca niște sâni formidabili, misteriosul Pleș, exilat în marginea zării. În fața noastră, Cetatea Neamțului, molar sfărmat al unui leviatan de coșmar, strălucea ivoriu în soarele arzător al
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
am ciocnit paharele pline. Adela oficia cu o delicată stângăcie acest ritual, în care era cu totul novice. În jumătatea de oră petrecută acolo, prin băcănia istorică s-a perindat o mulțime de lume, cea mai mare parte vilegiaturiști de la Văratic, Agapia și Neamț, cercând, gustând, întrebînd de preț, bărbații - calm, femeile - agitat, mirîndu-se ori indignîndu-se de prețuri, afirmând la fiecare articol că "la Iași" ori "la Botoșani" toate sunt pe jumătate mai ieftine, plătind la urmă prețul cerut. Când ne
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
glorioși amenințând cerul, acum erau niște ipotetice blocuri de întuneric masiv, profilate pe întunericul universal diluat în puțina lucoare a stelelor. Departe, la picioarele munților, ici și colo, se stingea și se aprindea mereu câte un foc singuratic. Iar deasupra Văraticului, în tristețea imensității, punctul strălucitor al unui luceafăr stătea să cadă dincolo de munte. Când căzu, în curând, tristețea nopții crescu deodată. Dar Adela era lângă mine, cu viața ei tânără, concentrată în glasul ei încet, fierbinte parcă în singurătatea tot
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
petrecut mici evenimente extraordinare. Erau abia zece ceasuri când m-am dus la ea. Niciodată încă n-o vizitasem înainte de prânz. Am găsit în cerdac pe cele două doamne. Doamna M..., mai bine dispusă în ultimele zile, îmi vorbea de Văratic. Adela, în odaie, își isprăvea de aranjat părul la oglindă, care-i încadra bustul în rama ei cafenie. Vedeam două femei, din fiecare o jumătate, jumătatea din oglindă completîndu-se exact cu jumătatea din odaie: părul greu adunat în cu-nună
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
din odaie: părul greu adunat în cu-nună - cu figura; ceafa dezmierdată de șuvițele de aur - cu decolteul mic; delta trunchiată a spatelui - cu pieptul ușor bombat. Doamna M... îmi spunea că în copilărie și-a petrecut două veri la Văratic, la ruda ei, maica Evghenia N... Adela, profund serioasă (în fața oglinzii orice femeie are aerul că oficiază), îmi zâmbea totuși uneori, din oglindă, cu înțeles. Cu ce înțeles? De câteva ori și-a întors fața spre mine, lăsând zălog oglinzii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
zâmbetul direct, fără ajutorul sticlei, și atunci zâmbetul era intim și supus - poate puțin stânjenit că asist la ultimele ei dibăcii savante de a-și realiza toată frumusețea? Doamna M... îmi propunea să mergem în una din zilele acestea la Văratic. Rochia Adelei, simplă, strânsă pe bust, îi accentua, rotund, toate liniile. Dădeam doamnei M... câteva explicații asupra regimului pe care îl urmează. Mișcările mâinilor, ridicate în diversele operațiuni ale toaletei, descopereau brațele Adelei până mai sus de cot. Acest incident
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și de aceea mereu mai misterioase, din care se înalță, cercetând depărtările, turnurile bisericilor, albe. Și, deasupra ariei pământului, cu mine și cu badea Vasile în centrul ei, cerul, minunea supremă a naturii, de un albastru dens, dur - concret. Munții Văraticului, din stânga, creșteau în măsura în care suiam dealul, ca să descrească din nou când coboram spre Târgu-Neamțului. Căldura se întețea. Aerul începea să joace deasupra câmpiei, încercînd miraje abia conturate. ... Adela! La ora asta era desigur în cerdac, pe scaunul ei pliant, cu șalul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
îi pătrundea acum de departe, din adâncul vieții ei. ...Și doar, gândind bine, nu e decât un om! Insomnie. Imaginație rebelă... Au început să ciripească rîn-dunelele, în secret: se face ziuă... Peste trei ceasuri o văd, tânără, înaltă. Plecăm la Văratic. Dimineață am așteptat-o în cerdacul ei să se îmbrace. Știam că e în dosul storului dat în jos, la un metru de mine. Zgomote, la răstimpuri, produse de saltarele scrinului, de ușa garderobei, anunțau etapele toaletei. O vedeam, prin
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în rochie roz. Îi spusesem cândva că un costum roș se îmbină armonios cu negrul brazilor. Și-a adus ea aminte și - făcând un compromis între roș și nevoia ei de discreție - a ales culoarea roză pentru excursia din munții Văraticului? Și, dacă s-a gândit la cuvintele mele, a pus acest costum ca să-mi facă plăcere, ori pentru ca să-mi placă ea? În roz era mai înaltă, mai împlinită. Existența ei părea mai prezentă și mai bogată. A ținut să se
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în-fiorîndu-le, și-i fâlfâia impertinent voalul, care mă atingea pe ochi și pe buze. Am înțeles că nu avea nimic de obiectat împotriva complicității vântului. Privirile ei consimțeau la acest joc și mă sfidau. Dar timpul "fugace" trecu repede, și Văraticul ne ieși înainte cu pădurea lui de mesteceni. Am constatat, cu același sentiment straniu, pe care-l am întotdeauna în fața statorniciei firești a lucrurilor nemaivăzute de multă vreme, că toate sunt exact la locul lor: pădurea înainte de pârâu, pârâul înainte de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
realitate, restul universului vizibil, se încerca în zadar să-mi intre prin simțuri. Abia dacă mai prindeam imaginile lunii, care, vindecată de cloroza din timpul zilei, se întorcea și ea cu noi înapoi spre Bălțătești, după ce făcuse ziua drumul spre Văratic, și, ținîndu-se în preajma noastră, aci mai aproape, aci mai departe, alerga peste arbori, peste case, peste cumpene de fântâni, apoi, la deschizături mari, fugea deodată în fund, tocmai deasupra munților Horaiței, spre a se întoarce într-o clipă din nou
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
s-a făcut rece - o aveam acum în degete, în creier, în inimă. La senzația teribilă contribuia și relativa ei urâțire. Ofilirea ei semăna cu figura obosită de somnul neîmplinit, și atât de tulburătoare, din dimineața când am plecat la Văratic; îmi solicita compătimirea, care, ca orice stare de suflet provocată de ființa ei, se rezolvă în pasiune dureroasă; mi-o înfățișa dezarmată, mai posibil a mea. Efect izbitor al uzurii corpului ei ars de fierbințeală, ofilirea ei îmi ținea pe
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
M..., are s-o îmbătrînească și are s-o omoare. În ceea ce e esențial, fundamental în viață, vremea este inamica noastră cea mare. Pentru rest, ea nu are nici un plan, aduce delaolaltă și binele și răul. - Dar ziua aceea frumoasă pe munții Văraticului n-a adus-otot vremea? Ar fi putut adăuga că vremea a adus-o și pe dânsa în drumul vieții mele... - Sunt zile care vin prea târziu, ca o grațiere pe care ar afla-oun osândit abia în ultimele momente, când expiră
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]