330 matches
-
rupă gratii ruginite-a unei bolți Și pe-a degetelor vârfuri în etacul tăinuit Intră - unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, printre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele, ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus pîn-în podele un painjăn prins de vrajă, A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
o Bucherie Chevaline și o cooperativă de vinuri, scrisese el Începutul a tot ce avea să facă după aia. Nici un alt loc din Paris nu-i plăcuse atât de mult ca acelea cu copacii cu frunziș bogat, cu casele vechi văruite și cu catul de jos vopsit În cafeniu, cu șirul lung de autobuze verzi din piațeta aceea rotundă, cu vopseaua purpurie pentru flori prelinsă pe pavaj, cu strada Cardinal Lemoine care se prăbușea brusc Înspre râu, și, dac-o luai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
nici respingere, dar nici Încurajare. Copacii, Îndrăzni ea din nou pe un ton ceva mai apăsat, oare sunt plopi? E greu să distingi forma frunzelor. Sunt cam desfrunziți. Obraz lângă obraz, priveau Împreună În Întuneric la peisajul confuz cu copaci văruiți. Ca să-mi ajut prietenii să intre În starea necesară pentru a vizita Lijiangul, inclusesem În itinerar și o traducere a sentimentelor unui arhivar amator localnic: „De-a lungul ultimelor opt secole, cutremurele dese care au afectat regiunea, unele de până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
adăpostite de nișele din zid. în spatele lor rămânea un întuneric negru și cleios. Sus era un coridor cu trei patru uși, ce dădeau probabil în odăile în care drumeții puteau rămâne peste noapte. Intrară în prima dintre ele, cu pereți văruiți, podea de scânduri, o masă lungă și două bănci de o parte și de alta. Se așezară față în față. Pe masă, între ei, stătea un sicriu deschis, în care zăcea corpul unei fete de vreo treisprezece ani, în rochie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
adăpostite de nișele din zid. în spatele lor rămânea un întuneric negru și cleios. Sus era un coridor cu trei patru uși, ce dădeau probabil în odăile în care drumeții puteau rămâne peste noapte. Intrară în prima dintre ele, cu pereți văruiți, podea de scânduri, o masă lungă și două bănci de o parte și de alta. Se așezară față în față. Pe masă, între ei, stătea un sicriu deschis, în care zăcea corpul unei fete de vreo treisprezece ani, în rochie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
casă de nebuni. Un ucigaș maniac. De-ar fi fost mai puțin nebuni, și Eisen, și Shula, Își zise Sammler. Numai puțin. Ar fi continuat să se joace de-a casinoul În Haifa, țicniții aștia doi, În cușca lor mediteraneană văruită. Căci obișnuiau să scoată cărțile când nu scandalizau vecinii cu urletele și bătăile lor. Dar nu. Asemenea persoane aveau dreptul să fie considerate normale. Mai aveau și libertate de mișcare pe deasupra. Aveau pașapoarte, bilete. Așa zburase apoi sărmanul Eisen peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
multă vreme un gospodar de la Bordeieni. Am ajuns într-o zi de vară în satul unde era el județ ș-am poposit în ograda lui împrejmuită cu gard de nuiele. A vârât caiila adăpost într-un grajd lipit cu vălătuci, văruit și stropitcu albastru, și pe mine m-a poftit la odihnă, pe prispa largă. Era un român voinic, cu plete lungi, cu mustața căruntă și cu ochii îngropați sub tufele sprâncenelor. Umbla numai puțintel într-o parte: avea un ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
magaziilor, în baraca domnului Mielu de la sticle. Știau că ăsta-i prețul, că nu avea cine să-i apere, că nu „se egzista“ nici o dreptate pentru ei. Erau tolerați în piață, așa cum erau tolerați în camionul sau autobuzul cu geamuri văruite care îi aducea, ca pe pușcăriași, la oraș. Erau tolerați în satele lor, amenințați mereu cu mutarea la bloc. Erau anii când se vorbea tot mai stăruitor de crearea unor sate care să rupă gura Europei. Proiectul umbla doar ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
amenință viitorul țării cu noi dezastre. Mentalitatea și practica comunistă au rămas imuabile. Ieri conduceau dintr-un singur turn, azi, travestiți în democrați, răspândiți în trăgători, s-au înscăunat iarăși în posturi de conducere și au devenit și parlamentari. Buze văruite, mari la vorbe, mici la fapte. Nărăviții vorbesc pentru a vorbi și trăiesc pentru a mânca, singura lor aspirație, ca și animalul, clefăie, rumegă și mugesc. Oligarhia și anarhia comunistă a fost înlocuită cu cea parlamentară și a rămas mai
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
să treacă cineva pe uliță ca să-l întrebe: - Da’ un’ te’ci? Adică, „unde te duci?” Clădită din chirpic, casa era cam strîmbă și mirosea a baligă. Sub var, pe la încheieturi, se vedeau nodurile de la furci. Era în schimb proaspăt văruită, căci lelei Ghența îi plăceau înfloriturile cu coloare albastră. Găzduiam în odaia mare care avea două paturi. Pe cel cu tăblii din lemn zăcea clituită zestrea. Eu dormeam în cel de alamă. Pe jos, petecarele miroseau a muced. Pe perete
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Iar, dacă apărea un șef mai mare decît dînsul, era în stare să-și ia valiza și să doarmă-n gară. Pe adevăratelea, asta înseamnă să fii șef. Întreaga școală mirosea a mucegai. Cuprinzînd numai lățimea ferestrei, cancelaria era proaspăt văruită. Ocupată cu o masă jegoasă de sub care se ițeau, desperecheate, scaunele, pereții ei aveau ca unic decor fișete din metal amestecate cu dulapuri de lemn și un godin cu burlan enorm ce acoperea întreg peisajul superior. Condica de prezență era
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
făcându-l pe băiat să se Întoarcă de la ușa grajdului improvizat Într-o odaie de lângă farmacie și să Îi cuprindă În brațe căpățâna cu ochi mari, uzi și nări negre și reci. Enin Împinse aproape cu teamă portița de uluci văruite. În nucul bătrân din fundul curții Dispensarului atârna cu capul În jos Canafas. Picioarele dinapoi erau legate de o creangă groasă cu bucăți de frânghie nouă, În care se zăreau, ciufulite Încă, firișoare galbene de cânepă bătută. Calul zâmbea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
viețuit cu toată curăția cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, pînă în ziua aceasta..." 2. Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lîngă el să-l lovească peste gură. 3. Atunci, Pavel i-a zis: "Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu șezi să mă judeci după Lege, și poruncești să mă lovească, împotriva Legii!" 4. Cei ce stăteau lîngă el, i-au zis: Îți bați joc de marele preot al lui Dumnezeu?" 5. și Pavel a zis: "N-am știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
baton, am zis eu în timp ce Helen îmi înapoia pachetul, cu un aer solemn. —Trei? Le-am arătat locul timidă, dar și cu un soi de mândrie. Mi se făcea rușine numai când ziceau chestii de genul „Locul ăsta ar trebui văruit. E aproape la fel de rău ca la noi acasă“. Am salvat-o pe mama de la o alunecare pe poneiul de jucărie al lui Michelle. E cineva faimos pe-aici? mi-a șoptit Helen. Momentan, nu, am răspuns cu nonșalanță. Spre marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mai amâni, să scapi. „Eram convinsă că n-ai să vii...“ Evitase, într-adevăr, se învârtise de câteva ori în jurul casei, să amâne. „Poți scoate trenciul, doar n-ai să stai așa, în mijlocul camerei.“ Apartament în curs de amenajare, proaspăt văruit. Ieșiră pe terasă, sub coroana bătrânului arbore. Se atinseră. Irina făcu o mișcare speriată, de retragere. Reintrară în camera goală. Se așezară. Față în față. Se priveau. Buzele ei groase, uscate. Ochii cocliți, glasul gros, răgușit. Se priviră. Privirea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
plecare, am șterpelit dintr-o legătură o furculiță; am băgat-o la brâu, pe sub bluză. Mama cată În urmă, dar nu vede că În față ne-așteaptă Ilie Schilodul: sprijinit de un ster de lemne de foc, frumos sterìte și văruite - ca să nu fie jefuite. Când dă cu ochii de acela, mama tresare; mă apucă de umăr, strâns. Zice, În șoaptă tremurată, că să ne-ntoarcem. Scot furculița și zic, cu glasul meu cel mai gros: - Nu te teme! Ești cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
el, invizibilă. Nu e chiar așa. Suntem martori demni de Încredere că moartea e un schelet Înfășurat Într-un cearceaf, locuiește Într-o Încăpere rece În compania unei coase vechi și ruginite care nu răspunde la Întrebări, Înconjurată de pereți văruiți de-a lungul cărora sunt rânduite, printre pânze de păianjeni, câteva duzini de fișiere cu sertare mari pline cu fișe. Este de Înțeles deci faptul că moartea nu vrea să le apară oamenilor sub o astfel de Înfățișare, În primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ce-au murit bătrânii, Vasile ca bărbat nu s-a mai îngrijit atât de aspectul casei până când a venit Paulina și odată cu ea a înflorit casa. Flori la ferestre, flori în grădină, flori în fața casei, curtea mereu măturată, casa des văruită. Ce mai? Ți-era mai mare dragul să intri la ei. Munceau de dimineața până seara pentru că le plăcea să aibă de toate, să fie totul pus la punct. Vecinii și oamenii din sat îi admirau. Paulina proaspătă mămică devenise
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
două cartușe la întîmplare în orificiile butoiașului, pe care îl puse în rotație trecîndu-și palma peste el. Micul râs zimțat se auzi din nou în liniștea sălii, dar, ca întotdeauna, liniștea nu se tulbură cu nici o explozie și pe pereții văruiți nu se întinse nici o floare de sânge. Ruletistul se prăbuși de pe lădiță în brațele celor din primele rânduri, răsturnând pahare și rostogolind fișicuri de monezi de pe măsuțele improvizate. Am plâns atunci ca un copil, de emoție și disperare, căci pariasem
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
s-a strecurat insul în cămașă roșie, cadrilată! Se strecura ca o râmă printre cele două clădiri și aproape s-a înțepenit în contoarul de gaze. În fine, ieși la liman, răsuflând ca după un urcuș greu și ștergîndu-și coatele văruite. Ne chemă la el și începu să scoată ceva de prin buzunare. Oricât m-aș strădui acum, n-aș putea spune cum arăta la față. Văd pur și simplu un balon alb. Dar în palmele lui deschise disting până în cele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
tăișul zimțat, din cele pentru tăiat pâine. Astfel înarmată, mergeam la closet. N-aș fi intrat acolo pentru nimic în lume altfel. Nici nu mergeam pentru vreo nevoie, preferam să mă stăpânesc până acasă. Dar cabina aceea minusculă, de scânduri văruite și acoperită cu carton gudronat, ca o gheretă de paznic, mă fascina în aceeași măsură în care mă înspăimînta. Se afla tocmai în fundul curții, la vreo cincizeci de metri de casă, în capătul unei alei de cărămizi. Profilată în amurg
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sprijineam altădată cărțile și caietul - acum numai coatele. Îmi proptesc fața în pumni. Zidul zgrunțuros, alb și înalt înconjoară din toate părțile curtea, abia mai scapă din el sus, într-un colț, o bucată decolorată de cer. Zidul e proaspăt văruit, ca totdeauna, curtea de curând măturată. Totul e ordonat și curat. Fundu’ curții este de fapt domeniul Moapsei, chiar dacă eu și Vica stăm amândoi pe bancă, cu ochii explodați de albul peretelui ce ne înconjoară, din trei părți. În partea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
De unde să aibă animale? Rusul nu s-a lăsat convins de vorbe. El a vrut să se dumirească singur. A deschis larg ușa grajdului, cercetând amănunțit încăperea și... Cum nu are cal? Uite colo căpăstrul!... Albă ca un perete abia văruit, Maranda și-a aruncat privirea spre cuiul din perete, unde atârna căpăstrul... Cu ochii larg deschiși, bătrânul Hadarag s-a uitat mustrător la Maranda. Apoi, revenindu-și, a răspuns: Ehei! Aista-i de dinainte de război, când aveau și ei o
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
dea și cămașa de pe el pentru un prieten. Era iubit de toți oamenii comunei. Satul era alcătuit din bulgari, oameni gospodari, harnici. Iordache era directorul școlii și locuia la școală. Avea un beci, conform obiceiului locului: intrai într-o cameră văruită, cu masă și scaune, de aici încolo începând hruba propriu-zisă unde se ținea butoiul de vin și ce mai era de ținut. Și era tocmai locul potrivit pentru începutul sărbătorilor. Sărbători ca sărbători, dar inima a făcut explozie cât mii
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
comunal și cu moș Mitea Anghelov, gardistul satului. Satul avea o singură uliță care, când ploua, devenea capcană pentru pantofi prin densitatea și adâncimea noroiului. Partea dinspre sud era locuită mai mult de ucrainieni, cealaltă de bulgari veniți de la Cișmeaua Văruită. Școala era în câmp, fără măcar un țăruș de gard. Probleme. Directorul școlii de centru, Avram Popovici, ne-a întâmpinat cu ostilitate. Aceeași ostilitatea o strecura și în comportamentul primăriei, producția de rău fiind la el un fel special de
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]