196 matches
-
o îngrămădire de case și prăvălii din care nu se puteau desprinde nici o frumusețe. Un trist, un urât oraș [...] Din primul ceas, străzile scoase din obișnuitul vieții erau cuprinse de agitație și forfotă. Deodată, clopotele bisericilor începeau să sune și vaierul lor părea că anunță cea mai mare nenorocire abătută cândva asupra lumii. Din toate părțile soseau trăsuri, cu femei palide, aproape leșinate, ținând la nas sticluțe cu eter. Oameni străini, ciudați și ceremonioși, luau în primire porțile îmbrăcându-le în
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
solitar. Și țintirimul singur cu strâmbe cruci veghiază, O cucuvaie sură pe una se așează, Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca, Și străveziul demon prin aer când să treacă, Atinge-ncet arama cu zimți-aripei sale De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale. Biserica-n ruină Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână, Și prin ferestre sparte, prin uși țiuie vântul - Se pare că vrăjește și că-i auzi cuvântul - Năuntrul ei pe stîlpi-i, păreți, iconostas, Abia conture triste și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
țeava pistolului îi dezvălui lui Buzz conturul celuilalt. Apucă paltonul insului, îl trase în pat, îi acoperi fața cu o pernă și-l împușcă de două ori în cap de aproape. Pocnetele răsunară înăbușit. Zbieretele lui Audrey se auziră ca vaierul prelung al unei sirene. Buzz coborî din pat și o strânse în brațe, înăbușindu-i tremuratul în propriile lui spasme. Îi șopti: — Du-te în baie, nu aprinde lumina și ține capul jos. A venit pentru Mickey, iar dacă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
semn că știa deja. Buzz scose pistolul din toc și îl puse în buzunarul drept al pantalonilor. Mal îl ținea pe al lui lipit de picior. Negrii încetară să cânte, iar Coleman se lansă într-un număr solo: scâncete, gemete, vaiere, grohăituri, chițăieli. Buzz se gândi la niște șobolani gigantici, care sfâșiau carnea în ritmul muzicii. Un zgomot ascuțit păru să îi sfredelească auzul o veșnicie: saxofonul lui Coleman se înălța spre stele. Luminile albastre muriră. Sunetul ascuțit se îmblânzi, trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
praf alb și scutura de nea crengile arborilor. Cu toate acestea, căpitanul Oană Întârzia să dea semnalul de pornire. Privea În toate direcțiile, ca și cum s-ar fi așteptat să vadă o mișcare. Dar nu era decât liniștea iernii, așternută peste vaierul abia auzit al vântului. - Ce se Întâmplă, căpitane? Întrebă Lacrămă, apropiindu-și calul. -Nu știu... răspunse Oană. E ceva rău aici, În locul acesta... ceva foarte rău. Ca o forță ascunsă. - E liniște, căpitane. E iarnă. Sunt sărbătorile. Și apoi, acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
blăni de urs, de lup sau de jder, brânză, miere, mâncare, cai buni de călărie. Smulgeau din case fetele și femeile tinere pentru haremuri și spintecau cu iataganele bărbații, dacă Încercau să se opună. Țara de Sus era, toată, un vaier mut. Voievodul văzuse totul, iar Alexandru nu-l Întrebase nimic, prinzând doar, cu coada ochiului, fragmente dintr-un portret al mâniei. Maxilarele Încleștate, ochii aproape ieșiți din orbite, obrazul alb, fără sânge, mâna dreaptă strângând convulsiv mânerul sabiei. Erau amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
coordonatele realității să devină pură imaginație. Nu mai exista miazăzi și miazănoapte, așa cum nu mai exista nici o armată otomană. Dincolo de perdeaua de ceață continuau să se audă explozii și, din ce În ce mai aproape, voci omenești. Poate nu erau voci. Poate era doar vaierul lung al vântului. Și totuși, erau voci, Dar erau voci ale unor oameni surprinși de o moarte fulgerătoare. Erau gemete. Erau strigăte de uimire, urmate de tăcere. Erau strigăte de groază. Între tăcere și strigăt mai exista, totuși, un zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Într-o străfulgerare. Ajută-mă, tată... Pornește atacul... Timpul se derulă Înapoi, ca o străfulgerare de imagini. Era noapte. În depărtări se auzeau zgomotele unei bătălii. Un cal galopa, tot mai departe de zgomotele acelea, care erau acoperite deja de vaierul vântului. Și printre foșnetele ierbii și printre tropotele copitelor se auzi un strigăt pierdut și deznădăjduit: Ștefăneeel! Apoi strigătul dispăru, Înghițit de infinitul nopții, iar privirile urcară spre cerul Înstelat, unde se zărea, cu o claritate uimitoare, Calea Lactee, drumul luminos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
viață și mai bine. Adun un zvon Pe fruntea mea o noapte se coboară Desprinsă parcă din limpede amurg Căințe gem în fiecare seară Sub punți de ape ecou de vise scurg Mă arde-un gând ca cel din urmă vaier A beznelor tăcere amăgitor zgârind Cununi de vise suspinând prin aer îmi poartă umbra de presimțiri fugind Adun un zvon cântat în alte vremuri De peste veacuri uitatele greșeli Și-un foc defunct ce-n inimă mi-l tremuri Și resemnarea
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
O RANÅ Cine ești tu vis neatins de pleoapele mele în brațele mele doar aer și în gând doar un vaier cum un munte se naște cum cerul în sine se duce cum un fir de nisip nevåzut printre valuri Alerga silaba de tine nerostitå tåind secunda de liniște sângerândå o ranå din care un univers devenea ființå
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1613]
-
fața, dau ploaie cu gheață Ce-albește cîmpia-n ropot de sunet, Și-apoi dintr-o dată, dizolv gheața-n apă, Si zbor mai departe în zarva de tunet. Cern grele zapezi, peste munți și livezi Și brazii sihaștri se-apleacă cu vaier; În somn pernă mea e stratul de nea, Iar vîntul mă strînge în brațe de aer. Pe bolta senina, stă fulger lumină, Ce din 'nalt îmi croiește cale de foc; Jos bubuie tunet, cu mare răsunet Și munții îți pare
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
împrejurul său, cu Sile și copilul botezat plasați la mijloc, ca o cloșcă decisă să-și apere puii. Se mișcă puterile întunericului! Spiritele rele! Scorpiile! Vin după cei morți... Un fluierat. Galopează...! Tropotă...! Sosesc...! Un freamăt. Vin...! Se-apropie...! Un vaier. Au ajuns...! S-st...! Le auziți...? O vâjâitură o țiuitură fluturată, ca un zgreapțăn fioros și prelungit, printre coroanele stufoase ale copacilor și printre firele electrice suspendate, de înaltă tensiune! Altă țiuitură, apoi... Și alta, și alta, și alta, și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
să emită un sunet foarte puternic. Ash și Ripley, care aveau unul, diminuară rapid volumul. Își continuară drumul pe încă vreo zece metri, dirijați de acul instrumen-lui, când un zgomot mat și dur, cu totul diferit, se făcu auzit: un vaier metalic, o sfâșiere în metal. ― Ușor, murmură Dallas. Aprinse aruncătorul lui de flăcări și se strecură prin ambrașamentul coridorului următor. Izbiturile se întețeau. Știu imediat de unde vine zgomotul. ― Magazia de provizii, șușoti către grup. E înăuntru! ― Ia ascultați! murmură Lambert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
te folosești de el și ajutorul nu-ți va lipsi...” În timp ce mă întrebam ce vrea să însemne un asemenea răspuns, în jurul meu a început să se cearnă liniștea. Doar o cucuvea a prins să strige din turnul porții palatului cu vaier prelung. De fiecare dată când aud unduirea lugubră a acestei strigări, în fața ochilor îmi apar doar ruine... Acum parcă le văd aievea în timp ce citesc hrisovul lui Petru Șchiopu din 7092 (1594), luna aprilie, prin care voievodul a dăruit mănăstirii La
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
spate și unul pe terenul de joacă al școlii, și dacă Thaw auzea alarma antiaeriană în drum spre școală, trebuia să alerge spre cel mai apropiat adăpost. într-o dimineață, ducîndu-se la școală pe străduța abruptă din spate a auzit vaierul sirenei pe cerul albastru. Era aproape de școală, dar s-a întors și a alergat acasă, unde mama aștepta în adăpostul din curte laolaltă cu vecinii. Noaptea, trăgeau niște obloane verzi la ferestre. Apoi domnul Thaw și-a pus o brasardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
alinare crește pînă ajunge la intensitatea ca de tunet a apei dinn cascadă. Mai multe stele tremurătoare se reflectau în apa întunecată de desubt. Imediat ce părăsi podul, lui Thaw i se păru că luna țipă la el. Era o sirenă. Vaierele sale treceau straniu peste acoperișuri, părînd că se năpusetesc amenințătoare peste el, singura ființă vie de acolo. Alergă pe cărarea dintre urzici, prin poartă și trecu pe lîngă straturile întunecate. Sirena se topi în tăcere și peste cîteva clipe îThaw
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
aflăm. Era limpede că se întîmpla un lucru ciudat undeva înainte, că luminile se aglomerau la orizont. Taluzul deveni mai abrupt, pînă cînd drumul se întrerupse. Marginea era o fîșie acoperită cu iarbă sub o stîncă neagră înfășurată în iederă. Vaierul sirenelor se auzea undeva în spatele lor, și mașini de poliție treceau în goană spre lumină și tunet. întreruperea din față părea blocată de o lumină orbitoare, iar vehiculele încetineau cînd se apropiau de ea. Curînd, Rima și Lanark ajunseră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
partea de sus a pereților bâzâiau aparate care împrospătau aerul și elicele lor curbe răscoleau aerul lăptos și supraîncălzit pe deasupra a două rânduri de paturi cenușii. Din toate părțile se ridicau gemete înăbușite sau subțiri care se amestecau într-un vaier monoton. Oamenii îmbrăcați în alb se mișcau cu încetineală în lumina crudă care se revărsa pe ferestrele largi și înalte prevăzute cu gratii. Rambert s-a simțit prost în căldura cumplită a acestei săli și l-a recunoscut cu greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
aici? Cercetă pământul, întrebându-se dacă nu exista un fel de trapă, o scară poate, care să ducă într-o pivniță. Dar unde? —OK. O să urmărim lumina aia mică de acolo - și o să trecem prin Pasajul Secret. Un adolescent imită vaierul lugubru al unei fantome. Sora lui cânta melodia de la Zona crepusculară. Grupul mergea în șir indian pe un coridor lung, pe sub un tavan boltit, nu foarte înalt. Lumina zilei dispăruse acum, exista doar strălucirea portocalie a spoturilor fixate în pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
calea cea bună. Îl Îndreaptă către Sirena Motel, la intersecția a două drumuri vechi, unul care merge prin deșert pînă În Arizona, celălalt printre munți, către Colorado. Mexicanul repetă „sii-ren-aaa“ și face cu ochiul. Wakefield găsește locul și adoarme În vaierul vîntului care scutură ferestrele și În chicotele și gemetele fetelor bete și ale camionagiilor care vin și pleacă toată noaptea, trîntind ușile și zgîlțîind paturile. Dimineața, o zăpadă de un alb strălucitor Învăluie dealurile și totul este straniu de liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cusături mari. Necusută și părând cât se poate de inofensivă În comparație cu uriașa incizie a autopsiei era linia mică și orizontală care-l ucisese. Voce ei ieși ca un geamăt scăzut, și repetă numele: „Mike, Mike“, scoțând sunetul ca pe-un vaier prelung, tăios. Rămase lângă cadavru, ciudat de dreaptă și de rigidă, și sunetul continuă să-i iasă din gâtlej. Îngrijitorul păși repede În fața ei și reașeză cu delicatețe pânza, acoperind ambele răni și apoi fața. Femeia se Întoarse spre Brunetti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
el, incapabil să-și ascundă pasiunea din voce. Contele Își Înmuie degetul În urma de vin rămasă În paharul său și Începu să plimbe buricul degetului astfel umezit pe buza paharului. Pe măsură ce degetul se mișca tot mai repede, cristalul scoase un vaier ascuțit ce umplu Încăperea. Brusc, ridică degetul de pe pahar, dar sunetul continuă, plutind În cameră, așa cum plutea și conversația lor. Se uită de la pahar la Brunetti. — Ba da, Îmi pasă, Guido, dar nu la fel ca ție. Tu ai reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
face băutura! Încă de pe cheiul Dâmboviței simți în nări mirosul sângelui de vită. Pe podul de piatră se înghesuiau boii de cinci sute de kilograme, mugind cu spaimă, loviți de cărăușii nădușiți, care pocneau din bicele lor. Împrejur era un vaier prelung, un zgomot de copite împiedicate. Trupurile mari, abia deslușite în lumina dimineții, mirosind a baligă, se izbeau surd în fața porților înalte de fier, înjurăturile oamenilor se auzeau slab în înglotirea aceea și paznicii nu mai pridideau cu controlul. În
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Bozoncea și hohotea: - Muriși, neică, muriși... Plângeau și coardele de veniseră de hatârul lui Nicu, gagicile lui din cartiere, plângeau și finii lui Praporgicu. Când au început să cadă bulgării pe lemnul puternic care adăpostea trupurile hoților, a fost un vaier. Nașul a împărțit bani la copiii din jur, a plătit groparilor și și-a luat nevasta acasă. Nu mai spunea nimeni nimic. Din spre gura gropii se ivea Tudose cu toporul lui înfipt în buturugă strigând "Sparg la lemn, sparg
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Te pomenești că iese mortu’ din el. Cutia de lemn înțepenită în coada cabinei lui Faraon arăta chiar ca un sicriu. Bunelu se închină iute și făcu semn țiganului. Acela se cocoță peste fiare și zgâlțâi cutia care slobozi un vaier de arcuri încâlcite. — Gambana, explică Faraon, trăgând cutia lungă cât un stat de om în mijloc. Isaia se învârti în jurul ei, ciocăni lemnul, deschise capacul, de unde îl privi, ca un obraz rotofei, un cadran de ceas cu limbile alandala. Mecanismele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]