239 matches
-
uno Priorista, existente oggi, questo dì 10 di giugno 1630, nella casă et appresso îl signore Matteo Segaloni. +A' dì 21 di luglio 1501 Fu uno che și chiamava îl Rinaldescho, havendo giucato e perduto, come huomo bestiali andò alla Vergine Maria, hoggi chiamata delli Alberighi 205, e gettolli nel viso una mânata di stercho di cavallo. E rimasele appiccato nell' volto, e per permessione de Dio, fu veduto, e gli Otto lo seppono. E saputo lui che gli Otto l
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
dato al popolo, perché era gran popolo per vederlo fuori. Fu impiccato, et stette tutto îl dì impiccato di Santa Maria Maddalena, sì che tutto Firenze lo vedde. E per dimostrare la sua potenza, Iddio [5v] în favore di quella Vergine del Cielo sua Madre, cominciò a fare di molti miracoli, di modo și cominciò a edificare e disfare assai botteghe per farvi una bella chiesa, che a Dio piaccia dare animo a chi può d'aiutare și seguiti, et insino
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
care le-am văzut, la Relazione della miracolosa immagine della SS. Annunziata, che și venera nella Chiesa della Madonna de' Ricci de Cherici Regolari delle Scuole Pie (Florența, 1718), acum retipărita în R. Tassi, Chiesa Madonna de' Ricci (dedicată alla Vergine Annunziata). Dal Giubileo di Bonifacio VIII e di Dante al Giubileo d'inizio del Terzo millennio (Florența, 1998), 365-368, ce combină câteva surse contemporane. A. Zorzi, "Le esecuzioni delle condanne a morte a Firenze nel tardo medioevo tra repressione penale
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
din 1980 a lui Torricelli (mai sus, cap. 1 n. 4). 183 În codicele Sân Miniato, așa cum este publicat de Rondini, "I giustiziati" (mai sus, cap. 1 n. 3), 226, s-a spus despre Rinaldeschi că "per intercessione della SS. Vergine fu visto disputare l'anima sua da demoni e dagli Angeli, quali la portarono în Paradiso" [prin intervenția Prea Sfintei Fecioare se vedea că sufletul său era disputat de demoni și de îngerii care l-au dus în Rai ], dar
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
aerul e mort și numai suflarea lui e vie, numai ochiul lui e viu, pentru ca să vadă pe un nor de argint, în naltul cerului, un înger alb, îngenuncheat, cu mînile unite, care cânta o rugăciune divină, adâncă, tremurătoare: rugăciunea unei vergine. Întredeschise ochii și văzu prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată într-o haină albă, înfiorînd cu degetele ei subțiri, lungi și dulci clapele unui piano sonor și acompaniind sunetele ușoare a unor note
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
alb se confundă cu nourul de argint și juna fată cu îngerul în genunchi. Apoi, strângând ochii silit și tare, a înecat visul său în întuneric, n-a mai văzut nimic, ci auzea dispărând, ca o suvenire întunecată, rugăciunea unei vergine. Muzica încetase de mult și el, cu totul în prada impresiunii sale, ținea încă ochii strâns închiși. Când se deșteptă din reveria sa, fereastra de sus a palatului era deschisă, în salon întuneric și sticlele ferestrei străluceau ca argintul în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a căror esperiență este călăuza amorului, ci tocmai de agresiunea inocenței femeiești. De aceea sculptez acum tocmai pe păretele cel mai alb pe Aurora și Orion. Știi că tânăra Aurora răpește pe Orion, de care se-namorase însăși cruda și vergina Diana și-l dusese în insula Delos. În fața lui Orion esprim acel fond de întuneric și mândrie care-l vezi mai în fața tuturor tinerilor, în Aurora acea veselie nestingibilă a fetelor tinere, - a sculpta agresiunea în o asemenea față este
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
toate ce făcusem ". lubitei mele îi făcui haina de-un gaz albastru, deși străveziu ca aerul, prin care se rădica ea în albeța cea strălucită a rotundelor sale membre; în părul ei blond așezasem o citadelă de diamante, sânul ieșea vergin, rotund și mic din haina decoletată? astfel ne primblam, eu cu mâna în jurul gâtului ei, prin umbroasele și balsamatele dumbrăvi ale lunei, pe lângă adormitele lacuri, pe lângă plîngîndele izvoare, și numai privighetori cu glas de argint zburau cântând din creanga-n
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
somn, aurora celor doi sori, în haine roz, culegea mărgăritarele de argint de prin grădinele noastre și, râzând cu glasul ei de ciocârlie, ni le arunca din poalele ei pe față * [și în] patul nostru. Roua rece cădea pe sânul verginei mele iubite și ea se trezea cu * frig și, ținîndu-si ochii închiși, [î ]și strângea împrejurul umerilor ei goi plapoma țesută din argint și din colori de curcubeu. Când însă își deschidea ochii, sorii răsărea calzi și frumoși, iar noi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
li se părea a repeta acea istorie antică, zilele întîie ale traiului din paradis... li se părea că îmbla, în asemenea primilor oameni, neconștii de plăcerile amorului, ca doi îngeri, prin umbra acelei dumbrave de portocale, că soarele luminează zăpada vergină a corpurilor lor, că, cu sufletul liber, cu inima vergină, nengreuiată de lumești dorințe, ei colindă grădina Edenului; singura lor plăcere: privirea frumuseții lumei și frumuseței lor. Și, dacă n-ar fi fost nimic să escite dorințe lacome în inimele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ale traiului din paradis... li se părea că îmbla, în asemenea primilor oameni, neconștii de plăcerile amorului, ca doi îngeri, prin umbra acelei dumbrave de portocale, că soarele luminează zăpada vergină a corpurilor lor, că, cu sufletul liber, cu inima vergină, nengreuiată de lumești dorințe, ei colindă grădina Edenului; singura lor plăcere: privirea frumuseții lumei și frumuseței lor. Și, dacă n-ar fi fost nimic să escite dorințe lacome în inimele lor, poate c-ar fi stat vecinic, poate că, prin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a căror experiență este călăuza amorului, ci tocmai de agresiunea inocenței femeiești. De aceea sculptez acum, tocmai pe păretele cel mai alb, pe Aurora și Orion.. Știi că tânăra Auroră răpește pe Orion, de care se-namorase însăși cruda și vergina Diana, și-l dusese în insula Delos. În fața Lui Orion exprim acel fond de întuneric și mândrie care-l vezi mai în fața tuturor tinerilor, în Aurora, acea veselie nestinsă a fetelor tinere, - a sculpta agresiunea în o asemenea fața este
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a căror esperiență este călăuza amorului, ci tocmai de agresiunea inocenței femeiești. De-aceea sculptez acum, tocmai pe păretele cel mai alb, pe Aurora și Orion. Știi că tânăra Auroră răpește pe Orion, de care se-namorase însăși cruda și vergina Diana, și-l dusese în insula Delos. În fața lui Orion esprim acel fond de întuneric și mândrie care-l vezi mai în fața tuturor tinerilor, în Aurora, acea veselie nestingibilă [nestinsă] a fetelor tinere, - a sculpta agresiunea în o asemenea față
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de copilă adiind o rugăciune ușoară, profumată, fantastică. Îmi închisei ochii, pentru ca să visez în libertate. Mi se păru atunci că sunt într-un pustiu uscat, lung, nisipos ca seceta, dasupra căruia licărea o lună fantastică și palidă ca fața unei vergine murinde. E miază-noapte... Pustiul tace... aerul e mort și numai suflarea mea e vie, numai ochiul meu e viu pentru ca să vadă pe-un nor de argint în naltul ceriului un înger alb, îngenuncheat, cu mînile unite, care cântă o rugăciune
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aerul e mort și numai suflarea mea e vie, numai ochiul meu e viu pentru ca să vadă pe-un nor de argint în naltul ceriului un înger alb, îngenuncheat, cu mînile unite, care cântă o rugăciune divină, adâncă, tremurătoare: rugăciunea unei vergine. Întredeschisei ochii și văzui prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată-ntr-o haină albă, înfiorînd cu degetele ei subțiri, lungi, albe, clapele unui piano sonor și acompaniind țipetele ușoare a unor note dumnezeiești
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se confunda cu nourul de argint, iar juna fată albă cu îngerul în genunchi. Apoi, strângând [ochii] silit și tare, am învăscut visul meu în întuneric, n-am mai văzut nimica, ci auzeam dispărând ca o suvenire întunecată: rugăciunea unei vergine. Muzica încetase de mult și, cu totul în prada impresiunei ei, țineam încă ochii strâns închiși. Când mă deșteptai din reveria mea, fereastra susă a palatului era închisă, în salon întuneric, și sticlele ferestrei străluceau ca argintul în alba lumină
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
săi mai negri decât mura sub niște gene lungi, blonde, și sp [r ]încene subțiri, trase și îmbinate. Buzele ei tremurau o rugăciune, ochii săi se întredeschideau din când în când, tâmplele sale băteau încet. Un braț de-o albețe vergină ca cea mai curată marmură spânzura în josul patului, pe când mâna cealaltă zăcea pe inima ei. Bătrânul ședea pe scaunul cel de lemn. Fruntea sa pleșuvă și încongiurată de câțiva peri albi ca argintul în lumină era norată de durere, ochii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
d-argint al crinului se roșește, apoi c-o espresiune limpezită de amor mi-o întinse cu brațul stâng mie. Am depus și eu sărutarea mea pe acel crin ce nu putea fi mai alb și mai curat decât fața verginei mele mirese - o sărutare de foc, o sărutare eternă! Mă repezii spre ușă... dar mă-ntorsei în prag și-o priveam răpit cum nalta și subțirea ei statură sta ca răzemată c-o mână de piano, privind în urma mea. Încă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Dar acest amor timid ca al columbilor de argint cade în anul durerei 48. La ce trebuia să cadă atuncea? La ce? Oare [nu] putea anul acesta să treacă fără amoruri? Începuse a fierbe în toată Transilvania, și primăvara cea vergină a adus flori frumoase și zile de aur, însă pentru ghicitorul profund ce-ar fi cutreierat câmpiile înflorite ale Transilvaniei ele s-ar fi părut profunzi și întunecați ochi de mort. Asprul arhangel al răzbunărei părea că pătrunde pin aerul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părea că pătrunde pin aerul ei cel amețit și bolnav. Ungurii cugetau încă o dată, dar astăzi pentru ultima oară, cumcă prin uniune și furci vor stinge pe români de pe fața pământului, credeau cumcă vor putea unguri piatra rece și izvorul vergin, că vor putea unguri codrul cel bătrân și maiestos, că vor putea pune ideea uniunei ungare în creierii cei bătrâni și înfricoșați ai munților, creieri ce începeau, ce începuse a se înfierbînta de-o idee uriașă și sublimă: Libertatea. Ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
șuierul cel monoton, deși puternic, al vântului am adormit și simțeam, pare-că, cum creierii mei se paraliză de carbon. Murisem! M-am trezit deodată într-un codru verde ca smaragdul, în care stâncile erau de smirnă și izvoarele de ape vergine și sânte. Printre arbori cântau privighetori cu glasuri de înger, pin cărări rătăceau umbre diafane și fericite și se pierdeau {EminescuOpVII 201} prin verdura întunecată a dumbravelor sânte. În depărtare vedeam o dumbravă de aur care, cu freamătul frunzelor sale
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Eu întinsesem pistolul pin fereastră în momentul când ea deschise ochii... Era să fugă pe ușă și văzând arma-ntinsă... ea rămase dreaptă, o-nmărmurită statuă a disperărei sublime, cu mândrie de leoaică în față, c-o strălucire sălbatecă și vergină în ochi. Cu mâna sigură, slobozii drept în pieptul ei... nimerisem bine căci, c-un surâs ce deveni angelic ca a unei martire, ea căzu de-a lungul pe pământ. În momentul acela ungurul scăpase din mână, la pocnetul armei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pânza lințoliului. Mînele, unite drept asupra acelei inimi ce-o rupsesem c-un glonte, nu lasau a se vedea rana, și pe haina cea neagră curgea un șir de picături de sânge. Era frumoasă astfel... acea martiră sântă, albă. Și vergină, zăcând întinsă pe pământ alături cu acele figuri satanice și dobitocești totodată. Unul din ei da vânt preotului și-l clătina de picioare într-o parte și-ntr - alta, altul i-atinse lumânarea de barba lui cea albă, care prinse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
împluse și albise hainele ei cele negre. Deși nu înțelegeam bine pe canibal, însă o idee nefastă-mi trecu prin minte. Dacă acei oameni într-adevăr ar fi putut să fie așa de sacrilegi ca să violeze până și cadavrul unei vergine. Dar, deodată cu această idee, scânteie în capul meu si ideea unei răzbunări înfricoșate. A fost fapta unei minute să mă descalț și, pe din dosul casei, să car, pe-o scară ce suia în podul casei, o mulțime de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
simțirile sunt stinse, aceste ființe pot plânge... Am văzut una plângând. E ciudat... dar e adevărat. De ce o fi plâns acest animal omenesc nu știu. {EminescuOpVII 227} Și cu toate astea n-o desprețuiesc. Și această femeie a fost odată vergină. Și aceasta femeie a avut în privire ardoare, în surâs inocență. Astăzi - o față spoită, o rânjire pentru bani, un surâs care vrea să fie cochet și seducător și care pentru orcine din oamenii mai nobil organizat nu poate * insuf
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]