399 matches
-
beția de senzații”, „vârtejul patimilor violente”, toate exprimate într-o formulă destul de personală, care „îmbină fastul, bizareria, decorativismul rafinat”, specifice simbolismului, într-o „tentativă de a spiritualiza senzorialul”. Cu unele excepții, cronicarii teatrali i-au apreciat piesele, evidențiind efectul de verosimilitate, susținut de mai multe personaje, caracterizate cu siguranță, de ascuțimea observației, de dialogul viu, colorat, fără artificii. Au fost semnalate „calități pur teatrale” în construcția dramatică, dar și o ținută literară „îngrijită până la rafinare”, care e în detrimentul caracterului scenic, precum și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]
-
excitanți nespecifici (creând confuzii sau diafonii). Procesul de recunoaștere nu este nici el lipsit de un zgomot de fond, de o imprecizie a operației însăși, ceea ce duce la o înlocuire a certitudinii recunoașterii cu diferite aproximări, denumite uneori grade de verosimilitate. Acestea explică iluziile senzoriale studiate în psihologia percepției. Nu trebuie să uitam că incertitudinea observației științifice este și o consecința a structurii probabiliste a Universului, care este dramatic de evidentă în lumea cuantica. Această structură probabilistă înlătură orice certitudine, ce
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
pe acele tipuri de texte care să legitimeze autoproiecția empatică, identificarea receptorului (cititor sau spectator) cu un "model", sau, după cum am precizat, participarea imaginară la "acțiune", contemplarea globală a dramei. De aceea, tot în Poetica lui Aristotel mimesis-ul (și, implicit, verosimilitatea) e considerat drept trăsătura esențială a poeziei dramatice, care prezintă "oameni în acțiune" și relatează întâmplări posibile, nu "reale" (de realitatea empirică se ocupă istoria). Principiul mimetic, al verosimilității, presupune deci reprezentarea "lumii în idee" și imaginarea de universuri posibile
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
dramei. De aceea, tot în Poetica lui Aristotel mimesis-ul (și, implicit, verosimilitatea) e considerat drept trăsătura esențială a poeziei dramatice, care prezintă "oameni în acțiune" și relatează întâmplări posibile, nu "reale" (de realitatea empirică se ocupă istoria). Principiul mimetic, al verosimilității, presupune deci reprezentarea "lumii în idee" și imaginarea de universuri posibile, în orizontul lui "ca și cum", în vreme ce realitatea empirică rămâne în afara sferei "verosimilului", în felul unei materii ordinare, neprelucrate, ce așteaptă intervenția salvatoare a creatorului de frumos 55. Bref: pentru Stagirit
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
privind lucrurile, melodrama (formă estetică impură) răspunde numai în parte exigențelor artei (ale verosimilului), deoarece rămâne îndatorată în mare măsură unei realități "istorice" (psiho-sociale) mai puțin ideale (există și un "mimesis" de gradul I, lipsit de coerență și, deci, de "verosimilitate"). Oricum, conceptul aristotelic de "catharsis" presupune "ficțiunea unui obiect real sau probabil, în raport cu care să aibă loc dorita purificare"56 aici e de găsit și reconvertirea pozitivă, în raport cu dogma platoniciană, a mimesis-ului57 și a artei ca experiență de cunoaștere prin
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
el însuși mărturisea, "mă citește pe mine, aproape autobiografic". Relativizarea lecturii în cheie referențial-autobiografică ("aproape") indică, de fapt, accentul pus de Lovinescu pe configurarea unei psihologii sui generis, de factură invariabilă, ceea ce conduce la subordonarea ordinii narative (și, implicit, a "verosimilității") în raport cu principiul (dramatic, teatral) al reprezentării. De aici și pretenția (absolut legitimă, din punctul său de vedere) de a fi imaginat niște situații și psihologii "mai adevărate" decât au fost ele în realitate. 4.1. Toate romanele într-unul singur
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
romanului Firu'n patru. 100 E. Lovinescu, "Gustul lacrimilor", în Critice, vol. III, ed. cit., p. 164. Tragedia e considerată aici o subcategorie a melodramei (p. 173). 101 Peter Brooks, op. cit., p. 10. 102 Ibidem. 103 Condiționarea imaginarului de principiul verosimilității e explicată pe larg de Jean Starobinski, în Relația critică (vezi mai cu seamă capitolul al II-lea, "Imperiul imaginarului"). După Goethe, observă profesorul genevez, fantezia ar fi "o imitație care, dusă la paroxism, atinge o intensitate maximă și ne
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
umană, tulburînd ordinea limbajului... Limba este principalul instrument al refuzului omului de a accepta lumea așa cum este."53 Percepția comună asupra realității creează și o limbă comună. Ea se constituie prin continuitate și coerență, dar și printr-o aparență de verosimilitate (necesară dispariției îndoielii). În multe instituții, dialogurile dintre membrii ei par de neînțeles celor din afară, pentru că fac referiri la situații numai de ei știute și definite într-un anumit mod. Limba comună îi face pe oameni să vadă realitatea
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
de convingătoare, două mari instanțe vorbesc pe rând ori împletindu-și rostirea: o instanță vitală, a vieții mature, clocotitoare, triumfătoare în însăși nepăsarea afirmării propriilor ritmuri, pe de o parte, iar pe de altă parte, cu șanse egale în ordinea verosimilității, dar încă mai fecundă în ordine artistică, o instanță a sensibilității sfâșiate, dureros interogativă și tragică, suspectând și chiar contestând afirmarea nepăsătoare a instinctului vital, a ritmurilor naturale, a ciclurilor fatale. LUCIAN RAICU Sorin Titel a avut har. Nu fac
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
a urmărit să releve în mod constant originalitatea scriitorilor de care se ocupa. A fost necruțător față de imitatori și față de clișeele poetice, respingând, de pildă, poezia lui T.G. Djuvara. Criticul are un ideal de artă clasic, întemeiat pe noțiunea de verosimilitate. În opera literară, el cerea să existe trăsături caracteristice și concizie, fiindu-i greu să accepte, spre exemplu, poezia lui Al. Macedonski. Din aceeași perspectivă condiționa reușita unei scrieri de intensitatea emoțională pusă de artist în execuția ei. Tot astfel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288185_a_289514]
-
a însemnat pentru el și altceva decât leac contra vieții? Nu există discurs mai neobișnuit, măi imposibil decât cel al lui Cioran, pornit să nege totul și să se nege, să-și dezmintă ideile, temeiul și semnificația, până și propria verosimilitate", spune Clément Rosset 68. Cum se împacă, în cazul lui, scrisul, care trebuie să fie "o îndeletnicire afirmativa", cu demolarea radicală, ce nu propune nimic în schimbul a ceea ce demolează, cum se potrivesc, se întreabă Savater, "textul cu lacrimile, cuvintele cu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
viu, alert "literelor" Antichității. 2.2. Metamorfozele epicului în cheie parodică: de la satira menippee la romanul latin Antichitatea greacă a inovat decisiv, în raport cu literatura orientală 132, atât pe teritoriul ficțiunii (pentru că, o dată cu apariția celor dintâi poeme epice, iau naștere principiile verosimilității și al mimesisului), cât și pe cel al teoretizării, unde regăsim principiul separației genurilor amintit, de atâtea ori, în cele mai vechi poetici, alături de discuții pe marginea fiecărui gen. Ea a impus creația dramatică oferind sensuri noi tragicului, legându-l
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
denumita tematizare a naratorului, procedeu eminamente parodic trimițând la ideea unei poetici răsturnate ce s-ar găsi înglobată, de fapt, în orice narațiune de gen. Cel care narează aici o face la modul ludic, jucându-se, pentru început, cu principiul verosimilității, luând în derâdere tipul realist de introducere în "miezul faptelor" prin fixarea cronotopului: "Vreau să încredințez posterității spre aducere aminte ceea ce s-a petrecut în cer la trei zile înainte de idele lui Octombrie, într-un an cum nu a mai
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ilustrează nelimitat. În Noul Roman francez în care se înscrie și Philippe Sollers autorul unor articole programatice precum Nivelurile semantice ale unui text modern sau Literatură și totalitate cu texte precum Drame (Dramă) și Nombres (Numere), funcția de reprezentare și verosimilitatea, care făcuseră până atunci "concurență Stării Civile" în contextul realismului pe tipar balzacian, cedează întâietatea scriiturii ce practică autoreprezentarea, chiar, în cazul particular al avangardei, antireprezentarea. De altfel, tot Sollers constata că "un text se scrie cu texte și nu
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
construcții/tipare lingvistice învechite. - Funcția stilistică a arhaismelor utilizate în proza de inspirație istorică este aceea de a crea un tablou de epocă sau de a diferenția discursul naratorului de cel al personajelor; în teatrul istoric, arhaismele creează impresia de verosimilitate prin reconstituirea limbajului vremii evocate. Registrul stilistic argotic este utilizat în literatură ca resursă de înnoire a limbajului în caracterizarea unor personaje/a unui grup social închis - elevi, studenți, militari, deținuți. - Expresivitatea artistică a termenilor argotici: creează figuri semantice (metafora
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
cu noroc; Patru ani trecuseră de la scena aceasta, în vremea cărora Alexandruvodă, credincios făgăduinței ce dase doamnei Ruxandei, nu mai tăiese niciun boier. - C. Negruzzi, Ale xandru Lăpușneanul). Reperele spațiale se conformează, în general, tendinței de obiectivare, accentuând senzația de verosimilitate. Personajele sunt puternic conturate, fiecare dintre episoadele narative contribuind la reliefarea trăsăturilor morale sau psihice, la detalierea comportamentului și a evoluției eroilor. Nuvela se deosebește astfel de povestire, care nu este focalizată asupra personajelor, ci asupra acțiunii. O altă diferență
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
nu cunosc un "opus" lexical. Pe lîngă semele contrare prin care se obține negația lexicală, reprezentate la nivel lexical de antonime, care sînt apropiate, antiteza presupune și existența unui element semantic comun; lipsa acestuia induce un efect comic și înlătură verosimilitatea enunțului. Din punct de vedere sintactic, antiteza se bazează pe asocieri cu extensii sintactice variabile: cuvinte, grupuri de cuvinte, propoziții sau fraze contrastante aflate în raport de coordonare sau subordonare: Voi credeați în visul vostru, noi nu credem în nimic
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a logicii naturale este "schematizarea", definită ca o reprezentare discursivă a ceea ce se întîmplă, iar pentru a releva existența organizărilor raționale, ea folosește conceptul "expunere", care reprezintă funcția discursivă constînd, pentru un segment de discurs dat, din acreditarea și întărirea verosimilității conținutului asertat într-un alt fragment de discurs. O dată cu analiza discursului și cu analiza conversațională, dezvoltate ca secțiuni ale pragmaticii lingvistice, s-a întemeiat și o logică a acțiunilor, în care principiile logice sînt raportate la actele de vorbire. Pornind
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
interesat de divertismentul violent au crescut exponențial, exploziv, pînă acolo încît spectatorii violențelor de pretutindeni în lume pot fi amuzați de vărsările de sînge în mod atît de explicit, încît se pare că s-a ajuns la perfecțiune tehnică și verosimilitate deplină. De ce atît de multe milioane de oameni înfiorați și gîfîind involuntar, cu transpirații reci pe frunte, cu părul zbîrlit sînt fascinați de acte violente în fața cărora, s-ar crede, ar trebui să fugă țipînd este o enigmă care la
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
din codri, este excesiv îndatorată narațiunilor cu subiect cinegetic ale lui Mihail Sadoveanu (care figurează și ca personaj, istorisindu-i-se o peripeție vânătorească), cu deosebirea că U. are tendința de a înghesui întâmplările în calapodul prea strâmt al unei verosimilități convenționale, deși o oarecare iscusință de povestitor, care se lasă simțită, ar fi promis mai mult. Povestirile reunite aici îl au ca protagonist pe Moșu Gheorghe, replică palidă a eroului sadovenian, tip de țăran hâtru, spirit lumesc și legat prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290326_a_291655]
-
la un nou personaj feminin, doctorița Nora Păun, pune în scenă o confesiune reciprocă a celor două femei, în cursul unei călătorii Paris - București. Cum renunță și la dorința de a demonstra cvasididactic teza referitoare la condiția femeii, câștigul în verosimilitate este cert. Din păcate, scriitoarea cedează din nou presiunilor ideologice, complicând situația protagonistei, devenită fără să vrea „transfug”, „trădătoare” de țară, și făcând din Nora Păun un personaj ostentativ și totalmente „pozitiv”. SCRIERI: Fapt divers, cu gravuri de Ion Anestin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288786_a_290115]
-
parte pentru că simțim, dar nu înțelegem influențele bărăganului asupra diverselor personaje. În timp ce majoritatea exemplelor de mai sus își asumă o componentă gotică sau personificatoare, este adevărat și faptul că spațiile de tip convențional, "nedramatizat”, joacă un rol important în crearea verosimilității și în caracterizarea indirectă a personajelor. Funcționarii în vîrstă trebuie să locuiască în case construite în stil funcționăresc (dacă nu există cumva motive întemeiate pentru un spațiu domiciliar surprinzător): aceasta este opțiunea nemarcată. În acest caz, se presupune că detaliile
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
slăbiciune comună - îmbrățișarea prietenesc-afectuoasă a servitoarei Elena - pentru ca întregul eșafodaj sistemic, ridicat către altitudinile rarefiate și omenesc intangibile ale ideilor, să se prăbușească. Ceea ce lipsește, încă din intenția declarată a scriitorului, personajelor dramatice de referință ale lui P. este tocmai verosimilitatea, impresia de trăire universal valabilă („contradictorie”), provenită din sinuozitatea psihologică și exteriorizarea dramatică a îndoielilor și nehotărârii. Aflate într-o stare de permanentă halucinație, ele se situează la limita ordinii umanului - sau, cum scrie Călinescu, „ideile nu sunt întrupate în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
ca o simplă piatră de hotar, căci autorul fantastic intenționează să nareze o serie de evenimente incredibile, de aceea el se vede obligat să adopte o tactică specială alternând în mod continuu secvențele în care apare miraculosul cu cele de verosimilitate mai mult sau mai puțin confuză. Putem remarca că în studiul Introducere în literatura fantastică, Todorov face o confuzie de termeni, acesta nu consideră miraculosul un simplu element epic al fantasticului, ci un ,,gen’’ propriu, o modalitate a artei. Greșelile
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
așadar în corespondență cognitivă cu un obiect pe care nu l-a fabricat. Argumentul teleologic, referitor la un Arhitect divin care, doar el, poate proiecta ordinea complexă a universului, nu și-a pierdut puterea de persuasiune, ba, mai mult, nici verosimilitatea științifică. La baza structurilor noastre de gîndire par să se mențină, de neînlăturat, întrebarea, ipoteza, nevoia privitoare la un reper transcendent. Presupusă ori respinsă, tema transcendenței persistă discret, îngropată mai adînc decît pătrunde conștiința curentă și decît acceptă comuna definiție
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]