285 matches
-
sunt rememorate scenele din viața școlară. În cazul prozei scrise de R., clișeele abundente, artificialitatea dialogului, comparațiile extrem de banale vin să sublinieze caracterul de „schițe ușoare”. Același caracter facil, minor, este întâlnit și în poeziile din Mărgele de măceș (1931), versificate în maniera cântecelor de lume ale lui Anton Pann: „Dragoste, de n-ai mai fi, dulce în viață cum ar fi”; Totul însă printre oameni se strecoară binișor/ Ca și apa ce din munte lunecă încetișor.” Din ciclul romanesc Ferentarii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289102_a_290431]
-
și băiete, îi apare culegerea cea mai importantă, Proverbele românilor, care îl și face cunoscut. În prefață, H. enunță câteva observații despre vechimea și legătura speciei cu modul de viață al unui popor. Remarcând rolul rimei în memorarea proverbelor, le versifică el însuși, uneori îndepărtându-se de spiritul popular. Subliniază rolul lui Anton Pann în culegerea proverbelor și citează alți precursori ale căror lucrări i-au servit, de asemenea, la alcătuirea volumului (Aron Pumnul, Timotei Cipariu, Petre Ispirescu, G. Baronzi, Zaharia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287435_a_288764]
-
pilot și, cum ea deschide fiecare număr, rolul de „editorial” al textelor de pagina întâi trebuie avut în vedere. Bunăoară, ilustrativ pentru această stilistică este poemul liminar inclus în numărul 1, Templul iubirii, în care însuși robustul Al. T. Stamatiad versifică descripția parnasiană a unui edificiu visat, nepământesc, din aur și pietre nestemate, spre a deplânge în final mirajul năruit: „Și iată că deodată toți îngerii suspină/ Căci templul se preface cu-ncetul în ruină”. Și debutul publicistic absolut al lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
la nunți. Când se prind unul de altul de mână și joacă roată, mergând de la dreapta spre stânga cu aceeași pași potriviți, atunci zice că joacă hora. Proverbele sunt formule orale concise, de mare expresivitate și plasticitate, de multe ori versificate prin care se transmit experiența și înțelepciunea populară. Uneori, adevărul comunicat de proverbe și zicători îmbracă o formă satirică. Citez mai jos câteva proverbe utilizate de locuitorii comunei Hudești: Toți se plâng de bani, dar de minte nimeni; Ziua bună
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
poezii din periodice sau inedite, în volumul Nopți pontice (1969) - privirea poetului contemplă mai calmă realitatea, în special schimbătorul peisaj marin. În Poemul creațiunii (1942) S. renunță la întrebările fără răspuns și încearcă să se apropie de adevărurile din Biblie, versificând fluent momentele cheie ale Facerii și ale vieții și faptelor Mântuitorului, dar totul în limbaj, imagini, viziuni convenționale. Cei care i-au comentat lirica relevă în primul rând calitățile formale, tehnice, versurile atent elaborate după norme clasice, cursivitatea, naturalețea desfășurării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289444_a_290773]
-
reușite portrete și tablouri. Rima este facilă, uneori chiar forțată, dar ritmul alert e adecvat precipitării întâmplărilor. Prin lexic, printr-o anume familiaritate, prin umorul malițios și echivoc, cu un specific de mahala bucureșteană, H., cu iscusința sa de a versifica, pare să-l prefigureze pe Anton Pann. SCRIERI: Povestea mavroghenească, îngr. Gh. Adamescu, București, 1896; ed. îngr. și introd. Dan Simonescu, CPV, 225-229, 258-281. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit., III, 117-122; Călinescu, Ist.lit. (1941), 57-59, Ist.lit. (1982), 51-53; Piru, Ist.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287461_a_288790]
-
aventuros, cu un filon de patetism, dar și de umor: „La bar « La Calul Troii»/ se-ntorc din larg eroii/ cu pumnii-n buzunare,/ setoși de răzbunare”. Această viziune este susținută structural de poeme lungi, balade, romanțe, în care D. versifică ușor, rostogolind cuvintele cu impetuozitate și părând a se opri cu greu. Înrudirii cu Ion Minulescu, semnalată de Mioara Apolzan, i se adaugă aceea cu Panait Istrati, atmosfera baladescă fiind uneori asemănătoare, cum remarca Ion Vinea. Poet și navigator, D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286670_a_287999]
-
o epocă în care acest simbolism ajunsese un cod prea la îndemînă, aplicat cu o mecanică virtuozitate chiar pe aspectele cele mai plate, mai triviale sau mai scandaloase ale vieții sociale. Minuțios formalizat de scolastică, mediatizat abundent de predicatori 2, versificat la nesfîrșit de poeții curților nobiliare, el ajunsese un inventar de modele sfinte, o recuzită omniprezentă, fastuoasă, dar deseori nerealistă, sub care existența își desfășura pulsiunile, crizele, excesele, căutările dintotdeauna. Reacționînd față de o inadecvare devenită flagrantă, modernitatea a ales să
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
în Transilvania, până la primul război mondial, baladele, fabulele și cântecele lui se găseau în manualele școlare și aveau circulație, datorită simplității și elanului patriotic. Poetul se inspira din istoria națională, sub înrâurirea lui V.Alecsandri, și din tradiția populară. A versificat și câteva basme, culese din împrejurimile Sucevei, și a încercat să compună o epopee în douăsprezece cânturi, Descălecarea lui Dragoș în Moldova, cu subiectul luat din Cronica lui Huru. Deși a publicat mult, o bună parte din scrierile poetice sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285945_a_287274]
-
Tomis”, „Apostrof”, „Poesis”, „Convorbiri literare”, „Tribuna” ș.a. A fost distins cu premii ale revistelor „Familia” (1995) și „Convorbiri literare” (1996). Primul volum de poeme al lui Ț., Semnul mișcării, reprezintă „o cântare a României din spațiul ancestral” (Al. Andrițoiu). Autorul versifică într-un discurs convențional teme ale epocii, precum vechimea, unitatea și continuitatea românilor, legăturile cu „glia” sau cultul eroilor (regii daci, voievozii, figurile prototipice ale Infanteristului sau Cercetașului etc.), proces în urma căruia cadrul imediat este redesenat în culori când feerice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290149_a_291478]
-
cotidian francez. In ceea ce privește publicațiile de divertisment și de scandal, trebuie să cităm, în Franța, cazul curios al ziarului "La muze historique", aparținând lui Jean Loret, care publică între 1652 și 1665, cu mare succes, un săptămânal în întregime versificat de el însuși. In decurs de 13 ani, Loret creează peste 400.000 de versuri. Suntem încă aproape, în acest caz, de o civilizație în care memorarea știrilor se bazează pe versificație. Dezvoltarea și afirmarea numeroaselor publicații din Europa îngrijorează
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
publică, în chiar anul debutului în presă, și cel dintâi volum de versuri - Câteva ore de colegiu (1846). Se întâlnesc aici reflexe ale lecturilor din Byron, Lamartine, Musset, Hugo, fructificate având în față și modelul poeziei lui Heliade. Tânărul condeier versifică, într-o manieră pretențioasă, cu o sentențiozitate greoaie, multe dintre motivele romantice consacrate, cum va face și în Arpa română (1852), Lyra (1858) ș.a. Poemul epitalamic Florica (1847), având ambiția transpunerii unei iubiri ideale, este o superficială proză rimată. Prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285450_a_286779]
-
capacitate retorică. A. stăpânește verbul și nu doar atât, îl domesticește și îi insuflă o sensibilitate poetică și un dramatism care se transmit uneori cititorului. Lirismul nu e confesiv, ci spectaculos, poemele (majoritatea de dragoste) au o armonie formală desăvârșită. Versificând cu ușurință, poetul adoptă poze și se lasă deseori furat de inspirație. Abandonându-se unei atitudini grav sentimentale, el reface un univers tradiționalist fixat în evenimentele vârstei. Dorul de spațiul și timpul copilăriei, transfigurat poetic, nu e, în poezia lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285507_a_286836]
-
canibali - și au devenit astfel „moțuri“, bașca omul actual cu trogloditul din peșterile de acum 50 de milenii. Mai precis, creația e absolut personală, căci Într’un sat, ba chiar o regiune, doar unul e Înzestrat cu talentul de a versifica ori de a „melodia“ ori, și mai rar, ambele, restul fiind afoni. Și acela o face la bucurie, la necaz - à propos de țiganul care cântă când e flămând - debitând, pentru sine dar În auzul tuturor vecinilor, de bordei ori
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
dispărute istoricește: părinții îngropați în grâu, tatăl „tras în poveste/ cu lumea lui toată”, „satul gol”. Placheta postumă Cronică de memorii (1998) consfințește testamentar acest filon, alternând confesiunea personală cu citatul (vocea tatălui, a cronicilor sau tradiției anonime) și secvențele versificate cu cele de poem în proză, totul sub semnul asfințitului unei lumi cu care poetul se identifică total și definitiv. Dindărătul imageriei ceremonioase și muzicale se înalță - în întreaga poezie a lui C. - un aer elegiac și o atracție către
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286415_a_287744]
-
o zicală rimată pentru această idee : Change their name of Moses, but do not change their noses („Și-au schimbat numele de Moise, dar nu și-au schimbat forma nasului”) <endnote id="(754, II, p. 99)"/>. O idee similară a versificat pe la sfârșitul secolului al XIX-lea românul Theodor Speranția, În satira Botezul lui Ițic : „Un ovrei se botezase/ Și din Ițic și-a spus Stan,/ Se schimbase doar pe nume.../ Dar În colo tot jidan”. Pentru Thomas Mann, doar „dragostea
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
săi rituali sunt și ei destinați acestuia din urmă. Nu Întâmplător, „lucruri drăcești” sunt considerate În popor nu numai fire din barba unui evreu oarecare, ci și cele din barba unui mare rege iudeu din Antichitate. Într-o legendă românească, versificată În 1843 de scriitorul moldovean Costachi Stamati, puterea hanului tătar se află Într-un talisman vrăjit care conține „Câteva fire de păr/ Din barba lui Solomon/ Și alte lucruri drăcești” <endnote id="(14, p. 240)"/>. Multe poezioare, aparent hazlii și
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
subiect au fost rescrise pentru gustul târgovețului și al mic- burghezului. Vezi „cânticelul comic” Herșcu Boccegiul al lui V. Alecsandri, interpretat de Matei Millo În 1851, la Teatrul din Iași <endnote id="(427, p. 51)"/>, sau „anecdota piperată” Cânele ovreului, versificată de G. Topîrceanu În maniera „anecdotelor populare” publicate de Theodor D. Speranția În 1888 : Într-un an, cândva-ntr-o vară, Nu știu unde, În ce sat, Un ovrei mergând cu marfă Într-o curte a intrat. Și cum intră el pe
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
evreului Îi anulează inteligența proverbială, transformând-o În opusul ei. Astfel, un clișeu foarte puternic referitor la frica evreului este În stare să răstoarne un alt clișeu puternic, referitor la inteligența acestuia. Iată un mic exemplu, preluat dintr-o snoavă versificată de Speranția În 1888 : un evreu țipă Îngrozitor, plângându-se că un copil l-a lovit și i-a scos ochiul. Când i se atrage atenția că abia a fost atins la călcâi, nu la ochi, el răspunde : - Las’ călcâi
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
-i apere de câini, până vor trece dincolo de sat”. La refuzul primarului, soldații evrei au luat hotărârea eroică de a traversa satul În vârful picioarelor, ca să nu Îi simtă câinii <endnote id="(184, p. 50)"/>. În 1891, Theodor Speranția a versificat o asemenea „anecdotă populară”, intitulând-o Jidanii la bătălie. Întreaga „armată evreiască” este parodiată, folosindu-se - cum crede etnologul Petru Caraman - unele elemente „de inspirație pur folclorică” : evreii sunt „Pe coceni Încălecați,/ De păreau curat soldați”, conducătorul oștirii merge călare
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Sub titlul Plecarea evreilor la război, acest poem satiric a fost pentru prima dată tipărit la Cracovia, În 1606 <endnote id="(184, pp. 46-50 ; 445, pp. 48 și 56)"/>. Din folclorul rural, snoava a pătruns În folclorul urban, a fost versificată de scriitori minori și a umplut calendarele și almanahurile populare din secolele XVIII-XIX. În imaginarul colectiv românesc, evreul nu este singur În această postură umilitoare. Îl acompaniază celălalt prototip al „străinului”, țiganul. Într- adevăr, multe snoave populare românești satirizează paralizanta
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
amintiri”, În fiecare an, În ajunul zilei de 1 mai (Arminden), toți creștinii Își Înfig În fața casei câte o ramură verde de copac <endnote id="(113, II, p. 315)"/>. Tot la sfârșitul secolului al XIX-lea, poetul George Coșbuc a versificat această legendă, compunând poezia Armingenii, În care a inserat metafora orbirii evreilor, chiar dacă la figurat : Și Dumnezeu orbit-a firea Ovreilor Împinși la rău, Încât să n-aibă nicăirea Vreun chip de-a făptui perirea Născutului din Dumnezeu <endnote id
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
și zmulsă o sabie, și deaca agiunsă pre svântul, Îndată tăe cinstit capul lui” <endnote id="(96, pp. 456-457)"/>. În fine, ca și În cazul legendei „jidovului rătăcitor”, s-a găsit un țârcovnic În secolul al XIX-lea care a versificat această legendă, din care redau un scurt fragment : Dup’aceia te-au legat De un cal neînvățat, Prin cetate te-au târât Și sfântul trup ți-au zdrobit. Creștinii ce te vedea Obidă mare avea, Iară jidovii spurcați Și spre
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
socială, un mare bine făcut oamenilor, indiferent de religie sau etnie. Episcopul Th. Cisar a numit-o „lucrare culturală pentru binele obștei”. Mare succes a avut și „De dragul copiilor”, „Cântărețul catolic”, „Cântăm cu toții”. Părintele a avut ideea minunată de a versifica rugăciuni și de le pune pe note muzicale, astfel încât rugile deveneau într-adevăr încântătoare („cine cântă, se roagă de două ori” - Augustin). În 1937 a apărut „Comunismul demascat”, lucrare pe care Episcopul de Moldova o va recomanda tinerilor spre lectură
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
publicate în Tribuna, Democrația, Lupta, dar și necrologul Veronica Micle (nr.17/1889). Prin Revista politică se anunță apariția în februarie 1888 a Almanahului Societății Academice socialliterare România jună din Viena, volumul II din Familia (1865 1945), se reproduc anecdote versificate de Th.D. Speranția, se publică articolele: Documente privitoare la istoria răzeșilor și moșnenilor din Bucovina (nr.1/1888 ș.u), în traducere proza „Pietrele Doamnei” de Carmen Syilva (nr.2/1887), „Biblioteci școlare” de Andrei Bârsan etc. În notele „Un
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]