1,179 matches
-
întinși pe dalele de marmură. Îi pleosnesc și-i frământă și-i ghigosesc, le răsucesc membrele încet, vrând parcă să le smulgă din încheieturi - îi privesc hipnotizat, dar mă țin în continuare după tata, înaintăm pe marginea bazinului, un cubuleț verzui de apă rece, de te face să-ți stea inima-n loc - și, în sfârșit, ajungem la camera de aburi. În clipa când dă ușa-n lături, încăperea îmi evocă vremuri preistorice, mai îndepărtate chiar și decât era oamenilor primitivi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
totuși, niște țâțe cât capul meu) la reuniuni cu dansuri populare. În această vară, va activa în calitate de consilier pe probleme de lucru manual în tabăra de zi a Centrului Comunității Evreiești. Am văzut-o citind o carte broșată, cu copertă verzuie, intitulată Portret al artistului la tinerețe. S-ar zice că la aceste câteva lucruri se rezumă tot ce știu eu despre ea, la care se adaugă, desigur, mărimea și mirosul sutienului și chiloților ei. Ce ani tulburi! Și oare când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
se Întoarcă acasă. Dar Coral Musker voia să se plimbe. Era de acord să-l Întovărășească În Întunecimea mașinii, cu felinarele, hotelurile și casele rămânând În urmă și copacii apărându-le-n față ca niște siluete de hârtie În lumina verzuie a farurilor, după care veneau tufișurile cu mireasma lor de frunze ude, reținând ploaia dimineții, și o scurtă și barbară plăcere În miriște. Cât despre Isaacs, trebui să se mulțumească doar cu ce găsise, deși aceasta era o brunetă voinică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
când sosise momentul plecării, coada pe scările de la Shaftesbury Avenue și veselia forțată a așteptărilor lungi În fața ușii agentului. Ridică jaluzeaua și se simți o clipă uluită de viteza cu care trecu un stâlp de telegraf, de vederea unui râu verzui, cu tușe portocalii date de soarele matinal, și de dealurile Împădurite. Apoi Își aminti. Era Încă devreme, pentru că soarele era jos, abia ițindu-se deasupra colinelor. Un sat luci cu lumini mărunte pe celălalt mal. Câteva pale subțiri de fum zăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
glob orb care ardea În tavan. Pe băncile de lemn pasagerii se aciuaseră pentru noapte, cu hainele făcute sul sub cap. Unele compartimente erau atât de pline, că bărbații și femeile dormeau țepeni, În picioare, pe două șiruri, cu fețe verzui și impasibile În lumina scăzută. Din sticlele goale, aruncate sub banchete, venea un miros de vin roșu și ieftin, iar pe podea zăceau câteva bucăți de pâine acrită. Când ajunse aproape de closet, se Întoarse. Mirosul Îl făcu să renunțe. În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
sens să-și spună că nu avea casă și că destinația lui era o pușcărie, pentru că În momentul acela Își simțea inima ușoară la gândul că se Întorcea la terasa berăriei lui Kruger, la parcul care Înota seara În lumina verzuie, la străzile povârnite și la cârpele colorate. La urma urmelor, Își spuse el, le voi vedea iarăși pe toate. Mă vor duce cu mașina de la Închisoare la tribunal. Și aceasta a fost și clipa În care și-a amintit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
eram o tipă suferind de bulimie care apare În filme porno“, mi-am spus mie Însămi, Încercând să mă simt recunoscătoare pentru asta. Cred că am febră, i-am spus lui Lauren. Zăceam pe canapeaua din salon, Îmbrăcată În țesătură verzuie, ca lămâia. Febra mă făcea să mă simt ușor beată de fericire. Corpul meu părea să pulseze, inflamat din cauza stării emoționale. Eram la fel de furioasă pe cât eram de devastată. —Ce-o să fac? — O să-ți mănânci micul dejun și apoi doctorul Bo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
un roz sclipitor și de un auriu satinat, perle albe ca gheața și lapislazuli albastre, șlefuite. Alte grămăjoare iradiază reflexii portocalii și gălbui. Și altele strălucesc în argintiu și alb. Iar Helen ia în mână un ou care aruncă văpăi verzui, atât de puternice încât amândouă femeile capătă și ele o strălucire verzuie, și zice: — Vezi cum arată intruziunile de voal uniform dintr-un smarald sintetic? Femeia dă din cap, cu lupa strâns fixată în orbită. Și Helen zice: — Uită-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și lapislazuli albastre, șlefuite. Alte grămăjoare iradiază reflexii portocalii și gălbui. Și altele strălucesc în argintiu și alb. Iar Helen ia în mână un ou care aruncă văpăi verzui, atât de puternice încât amândouă femeile capătă și ele o strălucire verzuie, și zice: — Vezi cum arată intruziunile de voal uniform dintr-un smarald sintetic? Femeia dă din cap, cu lupa strâns fixată în orbită. Și Helen zice: — Uită-te bine. Nu vreau să te frigi, cum am pățit și eu. Bagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
alea mai mari - și tușește în palmă. Pe restul am încercat să le mestec, zice, și tușește până când palma i se umple de sânge și așchii albe. Lângă trusa de cosmetice e o sticlă de sodă caustică, într-o băltoacă verzuie. Dinții-i sunt niște cioturi sparte și însângerate; în gură i se cască niște hăuri. Își lipește fața de geamul cenușiu. Răsuflarea ei aburește sticla, iar mâna plină de sânge i se oprește pe șoldul fustei. — N-am vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
capăt zilelor“, zice hârtia. „Acum sunt cu fiul meu.“ Este scrisul lui Helen, același scris din agendă, din ceaslov. Este semnat „Helen Hoover Boyle“, cu scrisul ei. Mă uit când la trupul din brațele mele, la sânge și la voma verzuie de sodă, când la dom’ sergent și zic: Helen? — În carne și oase, zice dom’ sergent, zice Helen. Mă rog, nu chiar, zice, și se uită la trupul lui Helen din poala mea. Se uită la mâinile ei zbârcite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
făcând cu mâna mulțimii care ne ovaționa frenetic. 2. vasele de laborator, cât de sofisticate, se fac una-două zob. În boxa Țăcănitului, al cărui tată era chimist și director de institut, am deschis prin august, seara, zeci de cutii brune, verzui și bej, cu înscrisuri nemțești și franțuzești, am scos dinăuntru obiecte din sticlă nemaivăzute, boluri mari, fragile, cu forme ciudate, prelungite cu tuburi subțiri și spiralate prin care, credeam noi, puteau țâșni polimeri. Țăcănitu’ aranja vasele pe rafturi, ne înarma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Începeau bocetul nocturn... PARTEA A DOUA Un om fericit CAPITOLUL I CONVORBIRI ÎN ARCADIA „Paznicii lui ar fi fost bucuroși să afle că În castel nu se ascundea un asemenea oaspete“ Micul duce 1 Soarele umplea Încăperea cu o lumină verzuie, acvatică, filtrată printre crengile proaspăt Înmugurite ale copacului din fața ferestrei. Lumina Învăluia pereții albi ai odăii, cuvertura gălbuie de pe pat, fotoliul uriaș, divanul și rafturile pline de cărți scumpe. CÎteva narcise timpurii se odihneau Într-un vas de porțelan suedez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și la est se îngrămădiseră nori vineții și ploaia căzuse în torente albe, ca o cascadă, acoperind pământul. Solul, uscat de lunile de secetă, înghițise cu sete bălțile sclipitoare pe care le formase potopul și, în câteva ore, o nuanță verzuie se așternuse peste maro. Smocuri de iarbă, floricele galbene, tulpini agățătoare se ițiră prin pământul acum afânat și transformară totul într-un verde luxuriant. Bălțile secate, depresiunile pârjolite fură, dintr-o dată, inundate cu apă maronie ca mâlul, iar apa curgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
repede gazda. Mai bine participă și tu cu niște versuri... Spune! - Eu? Eu n-am talent... n-am avut niciodată, nu mă pricep... - Va fi o operă colectivă și, dacă tot ești aici... - Să spun ceva... orice? - Orice? - Bine... Apusul verzui și-a înfundat trompa-n urechile mele/ M-am uscat ca o iască... - Nu merge! declară Anatol. E previzibil. Mai gândește-te... Marietta își face și ea curaj, mai dă pe gât o votcă, aruncă paharul de plastic într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Mamă, ce mișto! Se-nvârtea prin fum și lătra sau guița. Din când în când se prefăcea că are crampe. Uhuuuuhuuu... Avea ceva în gură, un fel de pastilă care face bulbuci și, la urmă, i-a apărut o spumă verzuie care-i curgea pe barbă, pe piept... Îți dai seama c-au înnebunit, nu alta... -... a mai avut o instalație, intervine și Marietta, cu grijă să nu i se desprindă abțibildurile. A legat c-o sfoară mai groasă spectatorii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
vedem și noi... - Ia mai lăsați-mă dracului în pace! Nu vreau... Muta începe s-arunce cu bulgări în noi. Aruncă și cercul în Bahlui. - Ho, nebuno... Pleacă! Stau pe camera de cauciuc adusă de Sorin. În iarbă sunt melci verzui și maronii. Sorin se distrează strivindu-i sub tălpi. Își șterge călcâiele de iarbă, mațele melcilor mai mișcă. - Labele din spate de la broaște se mănâncă, italienii le mănâncă, de-aia le zic broscari... - Mi-a zis Florica că unii mănâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
forță stranie, un uriaș magnet ascuns care, o dată pe an, exercita asupra lor o influență irezistibilă, oricît de departe s-ar fi aflat de coastă. Soarele, care se oprise, violent și roșu, deasupra liniei orizontului, avea să-și arunce razele verzui de rămas-bun adresat lumii și contururile lucrurilor urmau să devină atît de șterse, Încît nici un alt albatros n-ar mai fi Îndrăznit să repete fapta de vitejie de a ateriza În acea seară, așteptînd lumina zilei următoare. Zece minute mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dacă nu i s-ar fi făcut rău. Un rău îngrozitor, vomînd fără întrerupere, cîteva zeci de minute, simțindu-se întors pe dos și amar pînă în străfundul măruntaielor. Așa l-a găsit Radul Popianu, căzut cu fața în lichidul verzui, scîrbos, gemînd și tresăltînd de spasme. Adjutantul l-a ținut de frunte, l-a spălat, l-a șters cu un prosop aspru de cînepă, frecîndu-i pielea pînă cînd a crezut că-i va țîșni sîngele prin pori și i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
La Belgrad se va ajunge abia În Îndepărtatul 1929, peste podul de pe Sava, desigur În același mod ca și azi, cu aceeași bucurie a Întâlnirii. Se aude zdrăngănitul roților de tren peste construcția de fier a podului, Sava curge tulbure‑verzuie, locomotiva șuieră și Încetinește, iar la fereastra vagonului de clasa a doua Își face apariția tatăl meu, scrutând În depărtare orașul necunoscut. E o dimineață răcoroasă, ceața se ridică Încet de la orizont, iar din coșul vaporului Smederevo pufăie un fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
morți, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său câine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurând lin pe vâna stâncii, precum sângele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
vis? Binecuvântata licoare a spiritului și a trupului său, străfulgerarea de care nu se Încumeta să deschidă ochii, pentru că‑l pălea În frunte cu atâta silnicie, Încât văzul i se Înnegura În rumeniu și gălbui, În sineliu și rumeniu și verzui, Încât trebuia să țină ochii bine Închiși, căci de după pleoape stăruia bezna rumenie și caldă, de parcă și‑ar și Înfundat capul În sângele clocotitor al unei jertfe. 12. Precum pruncul În leagăn ori În brațele mamei, așa se legăna el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și Îndepărtată, ca apoi totul să devină un calvar În negura vremii. 19. Zăcea În bezna grotei și zadarnic Încerca să‑și forțeze ochii, zadarnic Îi tot striga pe Malhus, copărtașul său, pe Ioan, cuviosul păstor, pe Kitmir cu ochii verzui, zadarnic Îl striga pe Domnul său: negura era deplină, păcurie, liniștea era de mormânt. Se auzea doar picurarea apei din bolta nevăzută, doar măcinarea veșniciei În clepsidra vremii. Dar vai, cine va despica visul de trezie, ziua de noapte, noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
umple de fantome fosforescente, care te făceau să crezi că navighezi printre spirite și demoni. Dacă agită în afara bordului un tăciune aprins, de îndată o pereche de ochi uriași, de mărimea unor nuci de cocos, îi răspundeau cu o lumină verzuie și fosforescenta și, cu toate ca la început Tapú o atribuise unor ființe supranaturale, Miti Matái îl asigura că era vorba despre calamarii uriași, care se ridicau până aproape de suprafață în nopțile foarte întunecoase. Alteori, dar numai când marea era liniștită, petele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se vedeau clar fulgerele teribile care brăzdau cerul, ca niște săgeți aducătoare de distrugere și de moarte, si apoi cădeau pe coroanele palmierilor, spulberându-i în bucăți sau prăbușindu-i peste valurile uriașe, ale căror crește străluceau cu o lumină verzuie, ce le conferea un aspect aproape supranatural. Insula, și oamenii ei odată cu ea, se încovoia sub forță vântului, a valurilor, a fulgerelor și a ploii torențiale, care, în scurt timp, transformară povârnișurile dealurilor într-un tobogan noroios pe care alunecau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]