256 matches
-
românească”, „Luceafărul”, „Amfiteatru” ș.a. Activă traducătoare din limba maghiară, P. obține premiile „Füst Milan” și „Déry Tibor”. Discursul liric se circumscrie la P. unui ceremonial tragic al cuvântului care ființează sub semnul unei crispări interioare: „De atâtea cântece / s-a vestejit iarba din mine, / apele au miros de sărut putred” (Schimbare). Poeta simte apăsarea timpului bântuit de războaie și cataclisme (seceta planetei, bolile, stresul cotidian etc.) și preconizează o nouă renaștere prin regăsirea ritmurilor naturii („sub pleoapa pădurii / se naște inorogul
POP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288899_a_290228]
-
lumii”, fie, până la extrem, efasată (Elegie, Absentă), fie incorporată în rit și, în consecință, dez-individualizată, proiectată în tipare (Prințul pornește spre legendă, Sfârșit de heruvim: „Frânghii de ierburi îmi leagă picioarele goale,/ Rece, apa mi-a intrat în sandale,/ Îmi vestejesc aripile și căzând sună/ Ca un fluier cu găuri de lună”). Sugestia regăsirii dimensiunii sacre a existenței prin moarte, prin creație și jertfă, cuprinderea rapsodică, în cadru de baladă, prilejuiesc reușite pagini și atunci când poetul reface mari mituri folclorice - Miorița
POPA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288908_a_290237]
-
lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca În albie, și peste locul Îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer În depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice În țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale. Această tehnică este aplicată de multe reviste americane, dar și de unele publicații românești
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca În albie, și peste locul Îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer În depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice În țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale. c) Alinierea la dreapta e utilizată mai ales de graficieni pe coperta unor cărți
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca În albie, și peste locul Îngropării sal va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer În depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice În țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale. d) Alinierea la ambele extremități ale rândului tipografic este cea mai răspândită. Ea conferă
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca În albie, și peste locul Îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer În depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice În țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale. I. Funeriu (1998) arăta că „studiile asupra lizibilității, precum și anumite exigențe care țin de
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Dunărea. Numai omu-i schimbător, Pe pământ rătăcitor, Iar noi locului ne ținem, Cum am fost așa rămînem: Marea și cu râurile, Lumea cu pustiurile, Luna și cu soarele, Codrul cu izvoarele. {EminescuOpI 125} FOAIA VEȘTEDĂ (după N. LENAU) Vîntu-o foaie vestejită Mi-au adus mișcând fereasta- Este moartea ce-mi trimite Fără plic scrisoarea-aceasta. Voiu păstra-o, voiu întinde-o Între foile acele, Ce le am din alte timpuri De la mâna dragei mele. Cum copacu-și uită foaia Ce pe vânt
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
morții, Foaia tristă le-am adaos: Moartea vindec-orice rană Dând la patime repaos. {EminescuOpI 127} DESPĂRȚIRE Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita? Te-aș cere doar-pe tine, dar nu mai ești a ta; Nu floarea vestejită din părul tău bălaiu, Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai. La ce simțirea crudă a stinsului noroc Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc? Tot alte unde-i sună aceluiași pîrău: La ce
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
obscene, Acolo v-ați pus averea, tinerețele la stos... Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos? Ne-ați venit apoi, drept minte o sticluță de pomadă, Cu monoclu-n ochiu, drept armă bețișor de promenadă, Vestejiți fără de vreme, dar cu creeri de copil, Drept științ-avînd în minte vre un vals de Bal-Mabil, Iar în schimb cu-averea toată vr-un papuc de curtezană... O, te-admir, progenitură de origine romană! Și acum priviți cu spaimă fața noastră
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
plec, Dacă păsările trec! Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rîndurele, Ducând gândurile mele Și norocul meu cu ele. Și se duc pe rând, pe rând, Zarea lumii-ntunecînd, Și se duc ca clipele, Scuturând aripele, Și mă lasă pustiit, Vestejit și amorțit Și cu doru-mi singurel, De mă-ngîn numai cu el! {EminescuOpI 215} LA MIJLOC DE CODRU... La mijloc de codru des Toate păsările ies, Din huceag de aluniș La voiosul luminiș, Luminiș de lângă baltă, Care-n trestia înaltă Legănîndu-se
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Nimic mai nivelator decât prezența femeii iubite cu pasiune. De obicei, ea dă inteligență prostului și tâmpește pe cel inteligent. Timpul nu iartă. Cu fiecare clipă în copilul acesta candid se tot aprinde conștiința, flacără palidă și rece, dar care vestejește și usucă. Orice femeie măritată se simte sclava bărbatului ei, sclavă supusă sau revoltată, credincioasă sau infidelă, în funcțiune sau evadată ori părăsită. Asasinarea unei femei din cauza geloziei este crima cea mai monstruoasă, vrednică de torturile inchiziției, fiindcă are ca
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lui, era și Filiorul, muncel care vrea să închipuiască un colos împădurit și abrupt. Am ajutat doamnelor să se coboare din trăsură - oficiu cam ridicol în mijlocul lumii adunate în jurul nostru (și aceste doamne aveau niște mișcări atât de încete și vestejit grațioase). Adela, venită în trăsură pe scăunaș încă de la intrarea în mănăstire, sărise sprintenă, fără ajutorul meu, și doar numai acest ajutor m-ar fi putut reabilita în fața gurilor căscate din jur, care mi se părea că zâmbesc. Adela, trădătoare
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
100 și 190). Contradictorie, mai degrabă neaprofundată, este gândirea sa în privința relației natură - civilizație, precum și în privința raportului implicat dintre instinct și inteligență. În câteva aforisme, șapte la număr, aprecierea este categorică: dezvoltarea creierului, a conștiinței constituie o nenorocire (67). Conștiința "vestejește și usucă" inocența copilului. Mai explicit se pronunță când opune civilizației, inteligenței, instinctul: "Omul, creând civilizația, a făcut tot ce a putut ca să-și dezvolte inteligența de dezagregarea instinctelor. Și acum nu-i ajunge toată inteligența ca să suplinească ceea ce făceau
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
6, p. 111). Altă dată se teme că se face de râs în fața lumii: Am ajutat doamnelor să se coboare din trăsură, oficiu cam ridicol în mijlocul lumii adunate în jurul nostru (și aceste doamne aveau niște mișcări atât de încete și vestejit grațioase)" (idem, p. 125). Grija de a nu sfida opinia publică, apărută o dată în text, exprimă și această susceptibilitate, această sensibilitate la ridicol a personajului. Plecarea celor doi la Târgu-Neamț, ni se spune, ia aspectul interesului practic: "...Aveam conștiința (în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vechi de plâns, Brumă, toamnă literară, Pe drum prăfăria se duce fugară. Și-am stat singur supărat În zăvoiul decadent. Și prin crengile-ncîlcite mi-am notat Versuri fără de talent. Ecou de serenadă Pansele negre, catifelate Pe marmora albă s-au vestejit, Și-n tainice note s-au irosit Parfume triste, îndoliate. Su singur, cu umbra, iar am venit, O, statui triste și dărâmate, - Pansele negre, catifelate, Vise, ah, vise, aici, au murit. În haine negre, întunecate, Eu plâng în parcul de
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
al gropii. Se pare că aici se găsește Căpitanul. E Căpitanul? Nu se poate ști încă. Înfrigurarea a cuprins pe toți. E o înmărmurire întreagă. Până și copacii au început să-și mai miște brațele pe cari frunzele rare și vestejite apar ca niște răni sângerii... Iată acum, s-a ridicat tot pământul de pe primul cadavru. Au apărut picioarele, îmbrăcate în postavul vărgat de închisoare... Mâinile date în lături au înjghebat o cruce. Să se mai fi păstrat oare?... Să mai
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
și delicat de artificii conjura furtuna să se depărteze, pierzîndu-se sub imensitatea norilor ca un țipăt sfîșietor, dezorientat și fără de proporție. În inimă, brusc, îmi zvîcnea spaima. Viața urma un curs pe care eu nu i-l cunoșteam. Înainte de a vesteji, razele vii, razele moarte s-au sărutat pe pleoape. Plin de nostalgii, în fiecare primăvară cutreieram măgurile din împrejurimi. Mă copleșea, în țintirimul în care cînta un cuc, tristețea. Pe sub nuci rotați se strecurau cărări iar, cînd soarele cobora în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
existat, Mihai Codreanu l‐ ar fi invitat ca să se poată exprima. Al.A Philippide „Adevărul literar” , 31 I 1932) CANTILENA MAMEI Iluminând cu raze aurite, A sufletului meu pustietate, Un cântec vechi prin anii mei străbate Ca luna printre ramuri vestejite. E‐ un cântec vechi din vremuri fericite, Din lumi cu visuri roze colorate, De brațul mamei tainic legănate și‐ ncetișor pe sânu‐i adormite. Îl cântă‐ n vânt un flașnetar pe stradă. Se cern prin toamnă fulgii de zăpadă Ca
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
fi doar dorul ei ... Apoi, s-a lăsat ușor pe spate, și a căzut într-un somn adânc, fără vise, un somn cu care avea să se hrănească mult timp. Stanca, femeia asta palidă cu doi nuferi zugraviți pe sub obrajii vesteji... Se întreba uneori, cu lacrimi de cristal în colțul gurii: -Când o să se termine totul? Însă viața trecea peste ea apăsat, tot mai apăsat... Și, adesea, o zgâlțâia tare de umeri, întrebând-o sfidător -Mai trăiești? Trupul mi se îngreunează
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
e viața mai amară. Of, bine că ți-a ajutat Dumnezeu și Maica Precista... Îl îmbrățișă și-l sărută, lăcrimând și bolborosind necontenit. Flăcăul îi cuprinse mijlocul cu un braț, șoptind blînd: ― Taci, mamă, taci și nu mai plînge! Smaranda, vestejită înainte de vreme, își șterse lacrimile cu colțul basmalei, și zâmbi fericită un moment. Plânsul o podidi iarăși îndată ce deschise gura să-l întrebe cum a venit, spăimântată la gândul c-o fi umblat tot pe jos ori o fi flămând
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
robiți, cu țărani mai înstăriți (după mintea fiecăruia), cu țărani împușcați, cu arendași haini și boieri patrioți, cu oameni de bine cu gândul la asigurarea unei posterități, care să le slăvească numele în vecii vecilor, cu trupe de tot felul vestejind iarba noastră de acasă, cu dureri naționale, cu dureri individuale, cu petreceri aniversare și uneori zâmbete amare sau dulci. Dincolo de intenția ei documentară, autorul zugravește o adevarată frescă a unei Românii, mai apucată încă de generația ce a atins astazi
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93042]
-
față. Dețineam un secret și împreună trebuia să-l păzim cu grijă. În definitiv, ce e dragostea decât o taină pe care o ascund îndrăgostiții și o poartă în umbră, de frica luminii? îndată ce taina se dă pe față, dragostea vestejește, își pierde frăgezimea, vraja, devine ceva obișnuit, de toate zilele. Vestea leșinului Mihaelei se răspândi ca fulgerul în toată mansarda, dezlănțuind o avalanșă de ironii: ― Contesa leșinată! tragedie în opt acte, striga patetic Charlot. ― Era bine cu ea în brațe
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
de acord. In verandă buna Lina deveni mai vorbăreață: - Știi! Verișoara Lenora s-a cununat cu Walter și o duc foarte bine. Sunt foarte drăguți! Au venit să vadă pe Rim. Și Lina arătă o glastră cu flori ce se vestejeau: De casă nouă! Walterii țin cu ei pe Goca-Aimee. Parcă de când lumea numai atâta copil a avut Lenora, pe @oca. N-ai văzut-o? . . . E cea mai frumoasă fată din Bucureștii - și Lina aduse un carton imens cu fotografia lui
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
frunziș bogat, strângem de obicei praful și otrăvurile din aer, nu le lăsăm să ajungă în plămânii oamenilor și ai celorlalte viețuitoare. Fabricăm, în același timp, oxigenul cel dătător de viață. Dar acum s-a sfârșit, pentru că noi ne-am vestejit și s-a vestejit și Țara lui Verde Împărat. ....Praful și otrăvurile își vor face de cap... (Auziți, copii? Arborele secular tocmai izbucnește în plâns.) Ana vrea să-l liniștească: Aveți răbdare, stimate Arbore secular. Știu de la unii de vârsta
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
obicei praful și otrăvurile din aer, nu le lăsăm să ajungă în plămânii oamenilor și ai celorlalte viețuitoare. Fabricăm, în același timp, oxigenul cel dătător de viață. Dar acum s-a sfârșit, pentru că noi ne-am vestejit și s-a vestejit și Țara lui Verde Împărat. ....Praful și otrăvurile își vor face de cap... (Auziți, copii? Arborele secular tocmai izbucnește în plâns.) Ana vrea să-l liniștească: Aveți răbdare, stimate Arbore secular. Știu de la unii de vârsta dumneavoastră că Oxigenul, Hrana
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]