597 matches
-
stau pe veranda micii lor case de țară, privindu-și bebelușul dolofan din leagăn. Totul e Încremenit. Un cocoș cîntă În satul vecin. Un cîine latră. Îl pufnește rîsul. Ce dulcegărie! E ridicol, drumul ăsta pe care nu a apucat. Vetust. Și imposibil. Tot ce se Întîmplă acum se Întîmplă pentru prima oară și orice alegere aș face, aceea fi-va calea. Punct. Nu voi ști niciodată dacă un drum ar fi „mai adevărat“ decît celălalt. Diavolul se amuză copios. PARTEA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
avea destule îndoieli, dar mai știa și că în orice acțiune, fie ea oricât de neînsemnată, există și riscuri. Cu toate acestea însă, numai așa viața ei putea deveni împlinită, nu searbădă, fără sens, goală ca acum! În orașul acesta vetust nu se putea întâmpla nimic care să-i arate că zorii unei dimineți ar anunța o zi însorită și pentru ea. Ar fi dorit să locuiască într-un oraș mare unde te pierzi, unde ești un nimeni, dar te bucuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
să-și scoată susmenționatul dop, Îl condamni să-și urmeze propria-i fleșcăire ireversibilă, nu rareori Însoțită de un fluierat foarte ascuțit și de reducerea involucrului supraviețuitor extern la un biet nimic, o imagine descărnată și o exanguă fantasmă a vetustei maiestăți.“ „Nu te credeam așa de vulgar.“ „Acum o știi.“ Lorenza ieșise, simulând iritare. Știam că Belbo suferea și mai mult În felul ăsta: o mânie adevărată l-ar fi Îmblânzit, dar o proastă dispoziție pusă În scenă Îl determina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Apolon spune: "Muzele în cor, răspunzându-și cu frumoasele lor voci, cântă darurile eterne ale zeilor și mizeriile nesfârșite ale oamenilor..." Ierte-ne cetitorul, noi suntem oamenii și epigoni." Recunosc că, pentru cititorul de azi, proclamația aceasta are un aer vetust, o notă banal romantică, poate chiar o falsă grandilocvență... Dar tocmai pentru a aceasta am scos-o la lumină ca pe un document al trecutului, ca pe o probă despre lucruri, despre un spirit, despre un elan, care au fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Giordano și cu mine. Am uitat pe cineva? Se poate... Răsfoind zilele acestea, la Academie, colecția Noutăței și alte câteva, abia am reușit să identific propriele mele pseudonime (Hero, Faust, Aladin, Romeo, Rigoletto, Parsifal, Rolla și altele cu același parfum vetust și romantic), cum m-aș încumeta dar, în condițiile aceste, să recunosc pe toți foștii mei colaboratori, în lucrările sub care nu și-au așezat numele adevărat? E drept c-am întâlnit, ici colo, destule nume cunoscute, de pildă: pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Transilvania", nr. 6, iunie 1984 (fragment) Edgar PAPU Apoi, într-o admirabilă lucrare, și mai recentă, din 1984, Eminescu Dialectica stilului, Theodor Codreanu interpretează, pe bună dreptate, judecata călinesciană (cu privire la preocupările științifice ale poetului, n.n.) ca rezultat al unei atitudini vetuste am spune noi, de secol al XIX-lea, secolul diviziunii muncii când se interpunea, în gândirea vremii aceleia, un perete etanș între metoda științifică și fantezia artistică. Interesul pentru știință, "Contemporanul", nr. 25, 15 iunie 1984 (fragment) George MUNTEANU Cazul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vreme nu se mai uitase la el. George arăta îmbătrânit și aproape străin, într-un fel pe care ea nu-l putea înțelege. Poate că o anumită idee generală pe care o avea despre fața lui se dovedea acum brusc vetustă. Părul îi crescuse mai lung ca de obicei (nu fusese la frizer), iar la tâmple îi răsăriseră fire albe. În jurul ochilor îi apăruseră riduri. Avea o mină îngrijorată. Farmecul lui băiețesc se evaporase. Acum putea fi întrezărită masca lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
episoade fugare ale precogniției... În fine: Mi se părea că merg, în dimineața prospătă de iunie, echipat cum se cuvine, ca pentru o drumeție montană premeditată, pe un traseu bătut și răs-bătut. În gara Slănicului de Prahova, cobor din trenul vetust, de navetiști și mă îndrept, la pas, înspre zona din dreapta munelui de sare numit Grota Miresei, pe drumul turistic marcat și betonat. Urc printre case tot mai rare și, de pe o culme cu livezi de pruni, o iau în jos
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
luna trecută. Și din luna de dinaintea aceleia. Numai să nu se pornească ninsoarea și cu viscolul! Nu acum... Mă voi echipa cum se cuvine și voi porni în călătorie. Pe un drum bătut și răs-bătut. De dimineață, voi lua trenul vetust, de navetiști, până la capătul liniei, în gara veche a Slănicului. Voi coborî și mă voi îndrepta, la picior, înspre partea dreaptă a muntelui de sare zis Grota Miresei, pe drumul turistic betonat, apoi pe cel forestier, către Scurtești și către
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
uitat), cam peste trei săptămâni, când tot Lung mă va aștepta la gară împreună cu el. Veni și ziua asta: o desfrunzire de toamnă, iar pământul arat până în zare. Aceeași șaretă; de mirare cum se mai ținea pe roți; eleganța ei vetustă, deși ușor șubrezită, reușea să readucă - cu greutate, e adevărat - noblețea unei lumi apuse, ce părea uitată de mult, la care în nici un caz nu mai gândea nimeni. Lung era vesel: „Doar la ocazii de astea, nunți și botezuri, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în textele descriptive și narative) și astfel vom fi la adăpost de greșeli de exprimare extrem de grave - anacolutul, de pildă: „Fusese la mare, dar nu se vedea”. Evitați substantivarea verbelor. Mâncatul, dansatul, cusutul etc. dau impresia de neglijență, de limbaj vetust și lipsit de eleganță. Să nu fim comozi în exprimare. Cu puțină străduință, vom găsi sintagma potrivită ideii pe care vrem să o exprimăm. Rareori se întâmplă ca substantivarea să aibă o valoare subtil ironică. Să ne amintim de celebra
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
abordare îndrăzneață. Talentul și calitatea scriiturii vor aduce completări. Ziarele cotidiene par a nu încuraja acest tip de reportaj decât ocazional: prima zi de iarnă sau de primăvară, vizita președintelui american Bill Clinton, o sărbătoare mai mult sau mai puțin vetustă (1 Mai, de pildă) etc. Efectul unui asemenea text este notabil, oferind ziarului un plus de culoare și căldură. Iată un reportaj din Cișmigiu, publicat de Realitatea ilustrată (11 iulie 1931, p. 21): E primăvară. Te scoli împrospătat de boarea
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
stupide. În definitiv, ce urmărim cu acest micro-trotuar: să aflăm ceea ce știm și noi foarte bine? Să flatăm cititorul, luându-i în seamă opinia? Să subliniem actualitatea ziarului? Să completăm o pagină tematică cu o casetă lesne de realizat? Gen vetust și suspectat de manipulare, ancheta de opinie face carieră și astăzi în presa românească de informație. Mult mai eficientă și mai potrivită ar fi această anchetă în paginile de umor, câtă vreme răspunsurile celor intervievați ar dezvălui lacune grave de
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
să-ți arunce disprețuitor textul la coș, punând sub semnul întrebării talentul și priceperea ta în ale scrisului. Cu argumente mărunte sau inventate, orice se poate demonstra: că nu scrii coroziv și percutant ca Pamfil Șeicaru, că stilul tău e vetust, că Geo Bogza a publicat un text mult mai interesant despre subiectul abordat de tine etc. Fără a dramatiza și evitând tonul agresiv, tânărul poate cere șefului să-și motiveze nepublicarea articolului: „Arătați-mi unde nu e bine. Cum trebuia
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
Reality TV - această imensă minciună autenticistă. Nu sunt futurolog și cu atât mai puțin profet. Pentru mine viitorul este un zid transparent și incasabil. Întrezăresc ceva, nu văd. Remarc și cad pe gânduri. Observ tendințe: presa centrală pare tot mai vetustă, incapabilă să țină ritmul cu audiovizualul. Crește în schimb ponderea presei regionale și locale, așa cum crește ca importanță presa specializată: feminină, tematică, de tip magazin. Nu peste mult timp, presa on-line va căpăta dimensiuni inimaginabile, dezvoltând un alt tip de
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
motivelor, cum ai căuta izvorul apei neregulat subterane într-o grotă."42 Spațiu-boltă, spațializator nespațializat și topos arhaic securizant, grota (care închide izvorul) devine proiecție a unei Geneze în stare latentă, macrocosm care tinde a se transforma în microcosmos. Prin vetustul imanent grotei, se pune din nou în evidență imaginarul camilpetrescian, acesta cu inflexiuni mitice (să-i spunem mitul Facerii în desfacere). Tot lui Jung îi revine meritul de a fi stabilit o condiționare între arhaic, fantezie inconștientă și deschiderea mitologică
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
niveluri din momentul În care vorbim de un procedeu și de un mecanism de creație, apoi e de presupus că el se sprijină pe o nebuloasă, o motivație, o adâncime. Întreb dacă nu ți-ar folosi aceste puncte de reper, vetuste În felul lor, ca bune organizatoare nu numai de discurs, dar și de limpezire a accepțiunilor și semnificațiilor precum multinivelaritatea conceptului, a termenului, dacă ai rețineri față de „concept”, dacă există această multinivelaritate (dar eu cred, pornind de la text, că ea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
care își face auzite dorințele și aspirațiile, care propovăduiește o emancipare și o eliberare din spațiul oprimant al căminului, care uneori recurge la violență verbală sau chiar fizică, nu poate fi decât un element negativ, demonic, pentru bărbatul medieval autoritar, vetust în concepții, legat strâns de canoanele eclesiastice. O problemă care rămâne controversată este aceea a atitudinii pe care au avut-o Giovanni Boccaccio și Geoffrey Chaucer față de personajul feminin: au apreciat în mod deosebit rolul femeii în societate, i-au
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
și până la ei, însă nu cu atâta măiestrie, încât să uimească contemporanii și posteritatea în aceeași măsură. Lucrările lor încorporează atât spiritul moralizator al Evului Mediu 19, cât și intelectualismul Renașterii, sunt opere aflate la granița dintre două lumi, una vetustă, supusă influențelor dogmatice, temătoare și nebuloasă, alta manifestând o deschidere extraordinară spre nou, valorificând în același timp cultura antică, spre valențele nebănuite ale spiritului uman care se poate înălța doar prin forța creației proprii. Capodopere cum sunt Decameronul sau Povestirile
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
și grațiile). Cei zece membri ai brigatei Decameronului se comportă în totalitate după ritualurile curtenești, la fel tinerii din Il Filocolo sau nimfele din Comedia delle ninfe fiorentine. Cu toate acestea, iubirea curtenească este ironizată, este privită ca un ideal vetust. Cele patru criterii caracteristice pentru l’amour courtois: vasalitatea umilă, eticheta, adulterul și religia iubirii apar parodiate în Povestirile din Canterbury în figura lui Avesalon, cel care nu poate dormi din cauza chinului dragostei, cântă ca o privighetoare, așa cum ar trebui
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
femeilor scriitori care să răspundă criticilor antifeministe aduse de către învățați. Eroina chauceriană, o donna demonicata, este un tip de personaj care acționează mult mai insistent și mai direct în spațiul public, ideile ei inovatoare sau libertine răstoarnă o ordine socială vetustă, impunând un climat al libertății, al posibilității de alegere. Prin povestirea pe care o rostește în pelerinajul spre Canterbury, nevasta din Bath va încerca să dovedească din nou superioritatea feminină. 50 Derek Brewer, The Canterbury Tales: Overview, în Reference Guide
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
devalorizate prin gen și prin sexualitatea pe care o dețin.” Priscilla Martin, op. cit., p. 226. 37 conduce și se dorește superior. Femeia era mereu privită ca fiind imperfectă, o forță pasivă, pe când principiul masculin reprezintă forța activă, însă această concepție vetustă este răsturnată de scrierile celor două mari spirite prerenascentiste, Boccaccio și Chaucer, pe care ne propunem să le dezbatem, chiar dacă unele ecouri misogine nu au putut fi, pe deplin, eludate. Considerăm că cea mai importantă modalitate de a distinge și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
personaj feminin ideal, o donna angelicata. Prima povestire se caracterizează prin tonul glumeț și ironic, a doua este încărcată de idei dogmatice, o dezbatere solemnă despre violență și răzbunare, care sfârșește prin a impune necesitatea iertării dușmanilor. Sir Thopas, imagine vetustă a unui cavaler, a cărui poziție nu mai este înțeleasă într-un univers care a început să ridiculizeze idealurile desuete curtenești, își creează un ideal imaginar, imposibil de aflat. Nu întâmplător povestirea este nedefinitivată, neterminată, la fel de neputincioasă, ca și eroul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
cult este Sfânta Fecioară Maria („stăpâna” și „doamna”, după cum sugerează numele 152), prototip ideal al frumuseții și imaculării, anunțând un primat al femeii, restabilindu-i locul important pe care îl deținea. Adjectivul novella indică nu doar noutatea și debarasarea de vetust, femeile acestea reprezintă un alt spirit, al unei emancipări și eliberări, al puterii de decizie asupra propriei vieți, ci este omonim cu substantivul novella, care desemnează o povestire, și anticipă activitatea principală a grupului - aceea de a istorisi. Biserica, ca
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
lui decât prin moarte.425 Povestea târgoveței aduce totuși o schimbare, dar minoră: agresorul este excomunicat, însă numai temporar, dar tânăra violată rămâne marginalizată.426 Ea nu are glas și nu mai apare în structura povestirii, devine simbolul unei lumi vetuste, în care femeia era redusă la tăcere. Bătrâna, prin vocea cu care se face auzită și în cele din urmă se impune, personifică exponenta unui univers în care femeia și-a recăpătat locul pierdut, o societate în care vrea să
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]