474 matches
-
perfid, vesel, plin de mister, negru, roșu și crem, zăludă nălucă, plin de cenușă, ard și ard, nu mă tem, ard pe dinăuntru, pe dinafară copacul bătrân din răscruce, arde în mine gata să lase, mormane mari de cenușă, leșie vineție, așteptând apa din mine să reverse peste maluri, să zburde peste câmpie, să râdă, să țipe să stingă focul de paie, de dor, de ducă. Am rămas pământ. Țin copacul, iubindu-i rădăcinile, hrănindu-i tulpinile, înghițindu-i frunzele. Beau
TRANSFIGURARE de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1405 din 05 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384087_a_385416]
-
un medic. Obosită, Delia acceptă să fie chemat un medic, prieten de familie pe vremea când Cristi, fostul soț, era la el acasă. Motrescu, internistul, spre norocul Deliei, era acasă. Sosi imediat. Luă tensiunea, pulsul, apoi observă un început de vinețiu al buzelor. — Imediat, Delia, pregătește-te te internez! S-ar putea să ai probleme mari la rinichi. Am nevoie de investigații serioase. Dana și Mihai erau deosebit de îngrijorați. Dana îi pregăti Deliei cele necesare internării. Au însoțit-o până la spital
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1981 din 03 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383545_a_384874]
-
cortina peste sat, dar ea nu poate să doarmă, se gândește la întâmplarea precedentă și se învinovățește de accidentul Cristinei. Un ochi s-a tumefiat și aproape că nu mai poate vedea de la umflătură, o durea tot corpul, picioarele erau vineții, dar ea nu mai simțea decăt durerea sufletului. Nimic nu poate fi mai dureroasă decăt suferința sufletească. La cântatul cocoșilor Alexandru intră pe usă și beat fiind se tolănește în pat. Măcar nu mai are forță să mă bată își
ÎNCHISORILE SUFLETULUI-DESTINUL MAGDALENEI- CAPITOLUL II de ANA PODARU în ediţia nr. 2227 din 04 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382942_a_384271]
-
de fildeș, cu sînii plini de liniști telurice, mai căsătoream lăcuste cu vîntul, mai adormeam cu capul pe șolduri de libelule. Parcă îi văd... Apăreau pe drumul prăfos al colinei, la braț, domnul Dobrescu purta o redingotă lungă și ponosită, vineție, părul îi albise, curgea în ... Citește mai mult Domnul Dobrescu și madame Clemance locuiau undevape fundul bălții înconjurate de papură și stuf.Cîndva, o țigancă bătrînă le spusese că ar fi trăit odată la Slatina,dar că pe atunci nu
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
dinți de fildeș,cu sînii plini de liniști telurice,mai căsătoream lăcuste cu vîntul, mai adormeam cu capulpe șolduri de libelule.Parcă îi văd... Apăreau pe drumul prăfos al colinei, la braț,domnul Dobrescu purta o redingotă lungă și ponosită,vineție, părul îi albise, curgea în ... III. PURTAU ÎN BUZUNARE NUCI, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2346 din 03 iunie 2017. Mă învățasem să mă obișnuiesc cu greutatea confuză a timpului suspendat, din mine, era ca o bătaie adîncă
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
coame galbene zburînd deasupra pămîntului ca niște torțe Îndepărtate și cortul circului nu s-a aprins... și atunci a apărut În locul rîsului, acolo, În mijlocul arenei o carte cu foile subțiate și palide, aproape friabile, cu paginile mîncate de o lepră vineție, spongioasă și oamenii au Început să strige: Uite realitatea! Uite realitatea! și cuprinși de atîta grija pentru acea jerpelitură pe care ei o credeau realitate nu și-au mai adus aminte ce-au visat. „Vai și amar de o pasăre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să le văd mai îndeaproape. Când am luat pachetul am văzut patru adâncituri roșii în partea cărnoasă din palmă, făcute fără îndoială cu propriile unghii. în jurul semnelor proaspete mai erau și altele, vânătăi mai vechi de aceeași formă, îngălbenite și vineții. Judy avusese dreptate. Claire avea într-adevăr un temperament tare năvalnic. 8tc "8" Nu aveam de ce să mă grăbesc acasă; după-amiezile de duminică sunt mizerabile dacă nu ai companie sau vreo ocupație. Așa că am rămas în Castle Road până s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
susurul pârâiașului se estompase. Calistrat îl prinse de cot, făcându-l atent: Știe că suntem aici, șopti el la urechea lui Cristian. Să nu scoți o vorbă și mai ales să nu te miști! Rămâi pe loc, lângă mine! Sfera vineție se apropiase la numai câțiva pași de ei. Era imensă, inspectorul nu putea s-o vadă în întregime, dar putea să jure că se ridica deasupra vârfurilor molizilor din spatele lor. Acum se subțiase pe margini și părea că se apleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Totul era de o frumusețe sălbatică și, dacă ceea ce i se întâmpla n-ar fi fost atât de straniu, s-ar fi oprit în loc copleșit de admirație. Vântul prinsese putere acum, iar de dincolo de creastă, își făcură apariția nori groși, vineții. Cu o viteză incredibilă, cerul se acoperi din toate părțile și intensitatea luminii scăzu foarte mult. Se făcuse aproape întuneric iar plafonul de nori începu să coboare pe versant ca un val uriaș. Cât ai clipi din ochi era înconjurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Petar Janković, o rubedenie de-a lui, totodată și coleg de serviciu, intra În fiecare dimineață, la ora șase, În clădirea UDB-ei pentru discuții ( În baza denunțului lui Dragović mai sus pomenit) și ajungea la serviciu cu Întîrziere, cu chipul vinețiu și tumefiat de pălmuială și nesomn, și asta În fiecare zi de la Dumnezeu, cu noaptea-n cap, timp de șase luni, pînă nu și-a amintit și de alții care Împărtășeau ca și el deruta cu rușii și care ascultau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
strîns, iată, nu de beznă și năluciri, ci de preaplinul luminii; dar le desluși felurimea de după pleoapele temeinic trase, căci În cuget, la frunte, de după țeastă, chiar Între ochi, chiar În miezul văzului, pîlpîiau rotocoale roșiatice, roșiatice și sinelii, și vineții, și gălbui și verzulii, și iarăși rumenii, care, de bună seamă, tot lumină era, nicidecum nălucire, sau poate doar nălucire, vedenie, oricum era lumină! 11. Dar vai, dacă nu era un vis, o nălucire a trupului, o nălucire a văzului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
imaginea vanității sale, singura Însușire pe care se sprijinea făptura-i șubredă; va elibera, așadar, manuscrisul de acele micimi În care s-ar fi reflectat ca pe luciul unei bălți, chipul cu obrazul ciupit al lui Jeshua Krohal, cearcănele sale vineții ca și trupu-i trîndav; apoi va tăia dintr-un condei orice aluzie răutăcioasă la adresa unor stări de lucruri ca și unele degresiuni biblice ca aceea despre femeia lui Lot, În care se recunoștea nemțoaica roșcovană din crîșma „Corona“ (care nemțoaică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să descrii în cuvinte ce emoție tulburătoare îți provocau. Erau nuanțe sumbre de albastru, opace ca un bol sculptat cu multă finețe în lapis lazuli și totuși cu un lustru fremătător care sugera palpitațiile unei vieți misterioase; și erau nuanțe vineții, oribile, ca pielea crudă și intrată în putrefacție, și totuși cu o pasiune strălucitoare și senzuală care amintea vag de imperiul roman al lui Elagabal; erau și nuanțe roșii stridente ca fructele de ilice - îți aminteau de Crăciunul din Anglia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
solidarizau cu tovarășul lor din gardă. Nici bargello nu reușise să Își Înăbușe un zâmbet. Între timp, atrași de larmă, pe bastioane Începuseră a se Îngrămădi ceilalți soldați din corpul de gardă, care căscând sonor, care zornăind din armuri. Fețe vineții și Încă somnoroase se iveau printre creneluri, azvârlind sudălmi și făcând gesturi obscene În jos. - Deschide poarta, canalie! se hotărî până la urmă să strige bargello, lăsându-se recunoscut. De sus, zbieretele Încetară pe dată, Înlocuite fiind după câteva clipe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Berfuche a tras de un colț al păturii, apoi și-a suflat în palme pentru a se încălzi. Se ivi chipul lui Belle de jour. Câțiva corbi au trecut fără nici un zgomot. Semăna cu o prințesă din basme, cu buzele vineții și pleoapele albe. Părul i se încurca în iarba veștejită de diminețile geroase. Mâinile ei micuțe strânseseră în ele vidul. Era atât de frig în ziua aceea, încât mustățile tuturor se umpleau de zăpadă în timp ce suflau aerul ca niște tauri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
va uda mănușile. Și el o cunoștea bine pe micuță, dar sub degetele lui nu mai este o copilă moartă, e doar un cadavru. Îi atinge buzele, ridică pleoapele, dezvelește gâtul lui Belle de jour, și atunci toată lumea remarcă urmele vineții care alcătuiesc parcă un fel de colier. — Strangulare! dă verdictul. Nu trebuia să fi ieșit de pe băncile facultății ca să-ți dai seama de asta, dar în sfârșit, în dimineața aceea geroasă, atât de aproape de trupul micuț, cuvântul ne dă tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Privea pe fundul lui, ca pentru a găsi acolo forța de a-și continua povestea. Colonelul puse să fie adus. Puștiul se smucea în toate direcțiile, repetând întruna același lucru „Eu am fost, da, eu am fost!“. Pielea îi era vineție, pătată din loc în loc de răni roșiatice, vârfurile degetelor de la mâini și de la picioare începuseră deja să i se înnegrească sub efectul înghețului. Despiaux îl înveli cu o pătură și îl ajută să meargă până înăuntru. Matziev i se alătură din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
față. Necazul cu șapca asta era că respirai În ea și-ți Îngheța răsuflarea. Într-o zi, afurisitul de obiect a făcut să-i degere obrazul. Și-a frecat fața cu zăpadă, dar s-a ales oricum cu o pată vineție. Conte Del Monte a mâncat o dată o cutie de albăstreală, dar n-a pățit nimic. Totuși, după câtva timp a sărit de pe fix și s-a pornit să gonească nebunește pe stradă, izbindu-se de garduri, tăvălindu-se În șanțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
că zăresc În jur fețele băieților cunoscuți. — Mișună stafiile prin iarbă În seara asta. — Tot campusul e viu din cauza lor. S-au oprit lângă Little ca să admire răsăritul lunii, care colora În argintiu acoperișul de ardezie de la Dodd și În vinețiu arborii foșnitori. — Știi, a șoptit Tom, ceea ce simțim noi acum este senzația tuturor tinerilor splendizi care au trăit aici cu pasiune timp de două sute de ani. Dinspre Blair Arch s-a auzit o ultimă rafală de cântec - vocile poticnite de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
totuși, și anume în capetele locuitorilor. Minți înguste au descoperit cei doi frați și în metropolă și jubilează fiindcă ei au depășit deja cu ceva timp în urmă aceste limite. S‑au năpustit cu dinții lor ascuțiți asupra cordonului ombilical vinețiu, ce‑i ținea legați de anumite locuri predestinate, și l‑au secționat. Urma de sânge li se scurge pe bărbie. Două limbi palide, limba lui Rainer și limba Annei, ling bine locul. În curând, din limita naturală a nașterii n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fără pete. Își continuă drumul până la ieșirea din curte. Poarta scârțâi asurzitor, gemând sub propria greutate. - Tanti Sofica, aduci niște colivă? Sau măcar o bucată de pâine? Andrei avea un tricou a cărei culoare fusese roșie cândva, dar acum ajunsese vineție, cu tendințe negre în jurul taliei. Era copilul de cartier care se întreținea din cerșit. Ceilalți frați mai mici furau căscând ochii și gurile prin fața fostului magazin Omnia, acum cumpărat, fățuit și dichisit pe exterior precum o mascotă de circ. Zorzoanele
UN DRUM FĂRĂ ÎNTOARCERE de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 1131 din 04 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364044_a_365373]
-
sânge se prelinseseră de pe etajera de porțelan peste chiuvetă. Părul mi se zbârlise pe șira spinării mai ales când am descoperit bucata de nas răsturnată lângă paharul cu perii de dinți. L-am luat, l-am pipăit. Era rece și vinețiu. L-am mirosit. Avea un iz de tutun prost. Cutremurat, l-am scăpat în chiuvetă. Mâinile-mi erau pline de sânge. Cu mișcări dezordonate, am reușit să deschid robinetul cu apă rece. Pe celălalt n-avea niciun rost să încerc
TATUAJUL de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362731_a_364060]
-
noastră mai erau și doi bunici. Deci, în total eram treisprezece persoane, la două mese. Au trecut anii. Parcă ieri eram la casa părintească - eu sunt născut în prima jumătate a secolului trecut (1948)!... Din stejari nu rămân numai rădăcini vineții, și cioate. Din stejari rămân în primul rând ghindele. Iată: Ștefan este ghinda stejarului acestuia, rodit în anul 1948. Tatăl tău era un culegător de folclor, de „rarisimă valoare”, cum apreciază Sonia Enache. Cu ce har era dăruit tatăl tău
ŞTEFAN VLAD, NUFĂRUL DOBROGEI. MITUL FLORII DE NUFĂR. de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 893 din 11 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363389_a_364718]
-
Acasa > Stihuri > Semne > STIHIE Autor: Lia Ruse Publicat în: Ediția nr. 1311 din 03 august 2014 Toate Articolele Autorului 2014 Cer ostenit de ploile vărsate! ... Duhurile-albastre cu miros de crud, Pustiuri de-ntuneric, le împarte. Vinețiu văzduhul se umflă spre sud! Cu privire rece, totu-nvăluie Clipa asta goală ce alunecă, Fulgerul, în trosnete, parcă stăruie Parcă, din ce în ce, mai mult, se întunecă. Ploaia e pierdută într-o-nnoptare Ropotele dese se ascultă-n silă, Cad umbrele
STIHIE de LIA RUSE în ediţia nr. 1311 din 03 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/367827_a_369156]
-
în scăfârlii cu jeturi de raze, încât săreau scântei din capetele lor, în tunete asurzitoare. Se luară la trântă, se apucară de cămeșoaie, rupându-le în bucăți, se încolăceau, se răsuceau, iar în urma încleștării lor zburau prin tot cerul flendurile vineții sau alburii. Viteazul Nor Alb apucă de plete un lungan cu armură plumburie, îl învârti de câteva ori ca pe o praștie și-l aruncă cu putere în mijlocul zdrențăroșilor vineții, rostogolindu-i unul peste altul, de zburau armurile de pe ei
MĂRŢIŞOR-19 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1519 din 27 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367844_a_369173]