291 matches
-
de ceară, descifrând sensuri abstracte din ecouri rotunde. Mirosi a ploaie de vară, a iubire dată în pârg și a mine. Mă voi învălui într-un vals albastru și mă voi pierde în tine că un cântec scris pe coapsă viorii. Tu răsfață-mă între două culori, pictează-mi enigme pe piele cu verde din grădinile de sus, șterge rutină de pe obrazul meu și fă-mă să fiu ce nu știu că sunt. Citește mai mult Sunt pasăre în zbor ce-
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/372088_a_373417]
-
în semne de ceară,descifrând sensuri abstracte din ecouri rotunde.Miroși a ploaie de vară,a iubire dată în pârgși a mine.Mă voi învălui într-un vals albastruși mă voi pierde în tine că un cântec scris pe coapsă viorii.Turăsfață-mă între două culori,pictează-mi enigme pe piele cu verde din grădinile de sus,șterge rutină de pe obrazul meuși fă-mă să fiu ce nu știu că sunt.... III. FLUTURELE CU MIROS DE PLOI, de Lăură Hubati, publicat în
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/372088_a_373417]
-
într-un aprins amurg... Dacă vei vrea, voi reclădi Castele din cuvinte Și vorbele uitate, pe rând le-oi osândi Tăcute să renască în gesturi ne-mblanzite... Dacă vei vrea, voi înflori Pe pajiștea din suflet, Petale-nfiorate să cadă sub șoaptele viorii, Când în amurg aduci păcate dulci în alb buchet... Dacă vei vrea, voi fi Voi dezlega, voi împleti Voi răsfoi, voi căuta, voi reclădi, voi înflori, Iubindu-te cum n-am crezut că voi putea iubi... Referință Bibliografică: Dacă vei
DACĂ VEI VREA de CORINA NEGREA în ediţia nr. 2338 din 26 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/375774_a_377103]
-
Disting o geană de lumină de catifea-nvechită. Târămul umbrelor tăcute lucește-n depărtare Cu pâlpîiri, stăfulgerări se stinge-ncet și moare. Pe-albeața molaticelor mâini cad ploi de arse stele, Pulberea de lună atinge pielea gleznei mele. Umbra pleoapei viorii alunecă pe palidul obraz Surâsuri calde, tremurânde se-nvăluie în turcoaz. Habotnice fantasme,ființe iluzorii roiesc spre evadare Zdrobind încrâncenate somnul rațiunii care Visul îl destramă-n lacrima somnoroasă-a dimineții Și ochii se deschid senini în splendoarea vieții. Referință Bibliografică
NOAPTEA DIN VIS... de MARIANA STOICA în ediţia nr. 1919 din 02 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369238_a_370567]
-
nu-s / decât un joc secund în mări apus.” Rigoarea și cizelura formei devin pandantul obligatoriu al unui cosmos armonic, ale cărui principii sunt lumina (solară) și muzica, euritmia. „Panta clasică din miazăzi” coexistă cu melosul și plasticitatea divină a „viorii din Cremona”, cântată într-o îndrăgită poemă, lucrată cu scrupul prozodic: „Vioara-i ca din lemn de trandafiri / și are umăr suplu ca Madona. // Cioplindu-și-o cu mâinile subțiri, / neîntrecutul meșter din Cremona, / încă-nainte de-a o isprăvi
ANDRIŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
lumea asta atât de familiară totuși, toate aveau să capete un alt nume, fiecărui obiect, fiecărei ființe urma să i se pună o altă etichetă. „Dar zăpada asta domoală, s-a întrebat ea, fulgii aceștia somnoroși de moină, în cerul vioriu de seară”? Și-a amintit că în copilărie era atât de fericită să regăsească ninsoarea aceea când ieșea pe stradă, după lecția ei cu fata guvernatorului. „Ca și astăzi...”, și-a spus ea respirând adânc. După câteva zile, viața a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe care n-am trăit-o niciodată, într-un oraș pe care nu l-am văzut niciodată, de ce lumina ei și vântul ei îmi par mai vii decât zilele vieții mele reale? De ce balconul tău nu mai plutește în aerul vioriu al serii, deasupra stepei? Transparența de vis care o învăluia s-a sfărâmat într-o retortă de alchimist. Și cioburile ei de sticlă scrâșnesc și ne împiedică să vorbim ca altădată... Și amintirile tale, pe care acum le cunosc pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe ape plane Se limpezesc frumoase a stelelor icoane, Din nori s[t]răbate-o rază molatecă și sfântă Ca un toiag de neauă și, diamantoasă, blândă, Pe a mea frunte cade, visările-mi mângâie; Și țărmii-mi par suspină în noaptea viorie: Da, aerul și marea cântului meu răspunde; De rază inspirată e palida mea frunte Și lumea se-nfioară de-o muzică de vis Ce-ndreaptă marea clară l-al stelelor suris. La mijlocul de aer, în sferă diafană, Deodată se retrage-acea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
pe furci, moara uruia, zvârlind pe sub streșini suluri de fum. De după trunchiurile albe ale plopilor, în pâcla albăstruie, bătea ca o părere soarele. Lumina încă era astupată de nouri. După un timp, întreg, ieși totuși și soarele, lăsând pe vioriul vălurit al omătului o strălucire orbitoare. Lângă moară, la sănii, animalele începeau să se dezmorțească. Obosit de lumină, un căluț șezu din ronțăit și închise ochii. Capul îi scăpăta de somn. Lângă sania cu oplene un bou își lingea arar
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri; Ici și colo a ei haină s-a desprins din sponci ș-arată Trupul alb în goliciunea-i, curăția ei de fată. Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăștie, Tâmpla bate liniștită ca o umbră viorie, Și sprâncenele arcate fruntea albă i-o încheie, Ce o singură trăsură măiestrit le încondeie; Sub pleoapele închise globii ochilor se bat, Brațul ei atârnă leneș peste marginea de pat; De a vîrstii ei căldură fragii sânului se coc, A
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ca noaptea cea mocnită și pustie din sicriu; {EminescuOpI 83} Și din când în când vărsate, mândru lacrimile-ți șed, Dar de seci întreg izvorul, atunci cum o să te văd? Prin ei curge rumenirea, mândră ca de trandafiri, Și zăpada viorie din obrajii tăi subțiri - Apoi noaptea lor albastră, a lor dulce vecinicie, Ce ușor se mistuește prin plânsorile pustie... Cine e nerod să ardă în cărbuni smarandul rar Ș-a lui vecinică lucire s-o strivească în zadar? Tu-ți
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
apare, Și piatra de pe groapă crăpând în două sare; Încet plutind se-nalță mireasa-i, o fantasmă... O dulce întrupare de-omăt. Pe pieptu-i salbă De pietre scumpe... părul i-ajunge la călcâie, Ochii căzuți în capu-i și buze viorie; Cu mînile-i de ceară ea tâmpla și-o mângâie - Dar fața ei frumoasă ca varul este albă. Prin vânt, prin neguri vine - și nourii s-aștern, Fug fulgerele-n lături, lăsînd-o ca să treacă Și luna înnegrește și ceru-ncet se
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvîrtim uitând cu totul {EminescuOpI 133} Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și-nainte-i întuneric se arată. Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze, Mii de fire viorie ce cu raza încetează, Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă, Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă... Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric, Căci e vis al neființii universul cel himeric... În
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
încet să cadă... Ah! E-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pânzele de în; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde cu-a lui mână, Vioriul glob al lampei, mlădioasa mea stăpînă! " Și uscat foșni mătasa pe podele, între glastre, Între rozele de Șiras și lianele albastre; Dintre flori copila râde și se-nclină peste gratii - Ca un chip ușor de înger e-arătarea adoratei - Din
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
nevăzute, le juca umbrele prin văzduh ca pe un zid: ciori. Ea îi zugrăvea, cu cridă, pe acoperișurile caselor, sate pentru păpuși: hulubi. „Era într-un început de april, într-o dimineață din acelea care împrejmuiesc pământul, ca un nimb vioriu - capul unui sfânt copil. Ulița se îmbrăcase cu soare. Copilul ședea în brațele ei. Îi râdeau ochii, îi râdeau buzele, îi zburda inima în piept ca un buratec pe iarbă. Ulița îl învățase să privească primăvara. Știa acum că primăvara
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
centimetri de spațiu binevoitor și - implacabila cronologie. Ne-am dus la restaurant. Ne-am așezat la o masă mică, luminată de o lampă prinsă în perete. Bustul Adelei, înalt, elegant, era ușor aplecat asupra mesei. Ochii ei răspândeau o lumină viorie, și potirul de dantelă al mânecilor scurte îi punea flori de umbră pe albul rotund al brațelor. Ce grațios mănâncă o femeie când e grațioasă! Dar grația nu răpea actului semnificația lui de apetență pro-fund organică. Din contra, o făcea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
răi, alții mai lacomi - și-a luat pe Iana, au încălicat pe cai ș-au trecut Prutul... S-au dus cine știe unde... Ca de-o urmă de pasere - nimica nu s-a mai aflat de ei... Privi un timp spre ceața viorie a depărtărilor. —De nu era Faliboga, vezi dumneata - eu muream în cumpăna aceea... Eu niciodată n-am avut credință într-însul, dar avea și el inimă bună!... Fac o dată pe an praznic creștinesc, pentru odihna lui... Poate nu mai trăiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu urechile. Tot timpul cât venise din Prelunci cătră Valea Mare, aceste simțuri foarte agere ale ființii lui stătuseră încordate și nici o pasere nu trecuse printre cetini fără a fi auzită, nici urmă de jivină nu rămăsese neobservată, pe albul vioriu al omătului. Culi Ursake se nimerise a fi unul din cei mai buni paznici ai terenurilor de vânat de la apa Frumoasei și, oricât de năcăjit se afla el în ziua aceea de marți 15 noemvrie și în toată săptămâna aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
al brădetului se alcătuiau, sub lumina împuținată a soarelui aplecat la orizont, forme nouă, cu linii necunoscute. Încă stătea pe loc, judecând și cumpănind în sine, când ziua începu să se întunece și împrejurimile părură a pluti subt un abur vioriu. Culi își schimbă locul: trecu mai la deal și avu încredințarea că și-a recunoscut direcția de întoarcere. O luă încet pe un colnic, coborî într-un găvan. Aici era o mlaștină veche, scăldătoare a mistreților. Calea îi era cunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ce nu s-a regăsit într-o țintire. Iubirea a rămas o recitare ... Când se face primăvară? Când în talpă mă sărută firul ierbii verde crud, Când stau mugurii pe ramuri tremurând cu trupul nud, Când viorile inundă cu solfegii viorii, Atunci este primăvară ies cocori de sub stihii ? Când cerbii ridică arbori spirală spre cer senin, Când pădurea se deschide împânzind miros de pin, Când și-nalță ciocârlia clinchetele argintii, Atunci este primăvară, când-și-au zborul fluturii? Când pe lac
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
numai de pe arcul credinței zboară, către păsările călătoare, săgeți. „Trebuie să citești; ai face mai bine să stai acasă”, zicea mama ori de cîte ori voiam să ies. Dînsa se ocupa de bucătărie și adesea rămînea în loc cu o umbră viorie sub priviri. Eram atât de obișnuit cu dorințele domniei sale încît, în ce mă privește, nu aveam nici o îndoială: trebuia să fiu un ins deosebit. Aspectul glorios al vieții tata îl privea cu indiferență. După dumnealui era destul să fiu un
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
El tace, mai departe, cu ochii pironiți pe fereastră. Se uită, fără să le vadă, la dealurile nisipoase, cu smocuri de iarbă, din loc În loc. Valuri alb-gălbui de nisip petrificat, cu scoicile Înfipte În piatra poroasă peste care coboară lumina viorie. Întinsul roșcat al mării de altădată. Ar putea să se răzbune, recitându-i mai departe: Tânjind Își irosea viața cea dulce și ofta de dorul țării de când se săturase de zeiță. Numai că el nu tânjește după nimic și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cele care se aruncă după ce se consumă gazul. Aceasta avea însă o culoare care mi-a adus cu forța în memorie, ca o madlenă proustiană, o amintire din vremea despre care vă vorbesc. Bricheta era de un roz ciudat, spre vioriu, făcând ape moi și cărnoase și semilune gălbui din cauza plasticului ușor vălurit. Exact aceeași culoare o avea cesulețul meu de cincizeci de bani pe care mi-l cumpărasem în vara acelui an, primul an din cei douăzeci și unu câți am locuit
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lui. Ne-am luat la revedere de la gazdele noastre și i-am promis lui Egor să trec iar în seara următoare pe la el, "doar cinci minute", ca să-i povestesc ce mai visasem. Siluetele lor, lungi și pîlpîietoare ca niște fumuri viorii, cum priveau după noi din pragul foișorului, el sprijinit în baston și ținînd-o pe maică-sa cu un gest ciudat după mijloc, cu fețele nemișcate și pierdute în înălțimi, îmi aduceau atât de intens aminte de ceva, încît am întors
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
două Fiare. Nu tigri sau lei sau hiene sau urși sau reptile sau strigoi, ci Fiare. Am străbătut cu piciorul o piață aproape infinită, cețoasă; în mijlocul ei se ridica o clădire cu armături de metal, cu o cupolă de sticlă viorie, în cupolă zvâcnea ceva, cum zvâcnește fetusul de pește în icra. Am urcat o scară monumentală, aspră ca de granit, și-am intrat pe o ușă rotativă. Construcția imensă era goală pe dinăuntru. Nervurile subțiri ale bolților păreau coastele unui
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]