143 matches
-
opinează că „probabil viitorul va condamna acest curent în artă și literatură”. Se înșela... Tradiționalistul N. Iorga nu ratează nici el ocazia să se pronunțe drastic; în Gazeta Transilvaniei din Brașov (nr. 101, 12 mai 1921, p.1), marele istoric vituperează - la unison cu adversarul său antebelic Ovid Densusianu - împotriva „energumenilor” parizieni dadaiști și a elucubrațiilor „marinetiștilor Italiei”, care „au intrat în fabrica de metafizică germană”. La 1922, și modernistul B. Fundoianu consideră că „arta lui Marinetti sau a lui Dada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
bolșevic”. Rolul învățămîntului și al „luminătorilor neamului” în promovarea concepțiilor ultranaționaliste și antisemite este denunțat, și el, în repetate rînduri. Vinea dă, apoi, tonul luărilor de poziție în favoarea „revoluției socialiste” - e adevărat, nu fără unele precauții „esopice”. În „Popovici asasinul“ vituperează împotriva asasinării sălbatice a unor comuniști basarabeni de către generalul Popovici; în „Comemorarea messiei roșii“ face elogiul mesianismului marxist și afirmă că revoluția sovietică va ști să se unească împotriva atacurilor „burgheze” ale Europei și Americii; în „Sărbătoarea revoluției“ clamează: „Steagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trăitul à la légère, fără muncă, irosit prin lăcașe rău famate sau În flanări inutile sunt nu doar nepotrivite României, ci, mult mai grav, Îi uzurpă snaga (istorie, obiceiuri, limbă). Aceste „fade, ușurele” mărfuri de import (parizian, se Înțelege) sunt vituperate cu și mai mare virulență de Eminescu În multe dintre articolele apărute În același an, când, cel puțin din punctul de vedere al lui Maiorescu, problema „formelor fără fond” fusese lămurită. Este dandysmul importat de români după 1830 o „formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
trece drept un „perfect gentilom”, care „vorbește franțuzește de când era mic și se pricepe foarte bine la mode și confecțiuni”, „om de spirit și cu educațiune distinsă”, parcă „născut a fi cronicar high life”1. Și a doua oară, când vituperează În bloc acest „Olimp românesc” - „lumea bună”, făcând bilanțul a ceea ce vede „pe stradă, la Șosea, la spectacole, În magazine, În baluri, la București, la Constanța, la Sinaia...”2. Iată-l gata să Întrețină un mit, să compună „Moftologia Olimpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și a statuilor din Moscova), de către filozofi marcați, În mod foarte diferit, de istoria și gîndirea marxistă.” Din cauze binecunoscute, Marx este În România un tabu. Nu ne-am vindecat de el, deci nu-i pronunțăm numele decît ca să-l vituperăm, pe el cu tot neamul lui de satrapi ideologici etc. OK. Totuși, nu poți vorbi de postfără să aduci În discuție o viziune a lumii marxistă, cea care-i precede lui post-, deci cea modernă. Aici, desigur, disputele pot curge
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Dar găsim și aici, subliniată o dată În plus, miza importanței persoanei publice Michel Houellebecq. Provocarea este de natură estetică În ultimul rînd. Prima grijă a romancierului este aceea de face publicul și instituțiile culturale și politice să reacționeze imediat. Sunt vituperați, pe rînd și uneori În mai multe reprize, foștii eroi soixante-huitarzi, best-seller-urile americane (concret: John Grisham e făcut praf), lumea mercantilă a concernelor industriei de consum - turismul organizat (din nou concret: concernul “Aurore”, cel mai mare proprietar de hoteluri din
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În șuvoiul ironico-satiric ca niște figuranți meniți a sublinia doar formidabilele piruete ale protagonistului. La fel se Întâmplă și cu publicul fictiv ale cărui voci se aud din Întuneric, În regie ionesciană, amintind de Scaunele: naratorul vorbește, dansează, se Încruntă, vituperează, glumește, brodează etc. de unul singur, Într-un one man show “Înălțat la cer”, grijuliu mereu de a nu fi ajuns din urmă de sine Însuși, speriat la gândul că, Întîlnindu-se cu sine, dublul său l-ar obliga să se
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
secetă și prăpăd” prin care înota: „vremuri de învălmășag și zăgazuri rupte”, „amărîte și falimentare”, „strîmtorate și necăjite”, „de arșiță sceptică și libertină”, de „vastă apostazie la modă”. Vremuri anormale, eronate, de zguduiri, excese, violențe: „Stridența și înfrigurarea vieții actuale - vitupera autorul romanului Papucii lui Mahmud în articolele sale duminicale - sînt minciună și deșertăciune”.8) „Epoca petrolului, a exportului bănos, a industriilor acumulate (trusturilor - n. m.), a marilor firme și bănci” - va scrie și Tudor Arghezi - „a împins (și la noi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fapt extrem de ciudat în Statele Unite (cel puțin în public). știu pozitiv că, în versiunea finală a romanului, Bellow și-a mai atenuat diatriba împotriva homosexualității, probabil ca reacție tactică la indignarea unora dintre „pre-cititori” în fața obsesivei preocupări de a-l vitupera pe „Abe”, chiar și când acesta agonizează într-un scaun cu rotile, bolnav de SIDA și măcinat de virusul Guillain-Barré. și totuși, nici măcar „Chick” nu poate fi sardonic până la capăt. Pe de o parte, fiindcă și „Abe” avea gură rea
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
a-i semnala locul crucial în întregul său proiect: „Am încercat să ofer schița unei arheologii a sufletelor noastre așa cum sunt ele”. Iar soluția întrevăzută de autor pentru grava criză a spiritului american este, în mod paradoxal pentru cineva care vituperase istorismul (confundându-l oarecum cu istoria, până la urmă), recursul la istorie, chiar dacă nu e vorba de istoria pozitiviștilor: Avem nevoie de istorie nu ca să spună ce s-a întâmplat sau ca să ne explice trecutul, ci pentru a reînvia trecutul, astfel încât
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
lui au aerul legitimității și autenticității depline, nu lasă impresia înregimentării gregare sau a unei ralieri oportuniste la o grupare sau la o sferă de interese și la „vulgata” ei de circumstanță. Publicistul „combate”, cu foc, cam „pe toată lumea”, adică vituperează fapte, comportări, afirmații și atitudini ale unor persoane de cele mai diferite apartenențe, orientări ori nuanțe politice, din țară ori din exil, din toate cercurile și mediile, fie ele aflate la putere ori în opoziție. Opțiunea lui politică precisă, interpretarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
aceeași temă, în dorința de a atenționa pe cei interesați de altfel de operațiuni, prezintă pericolele iminente de falimentare a mărunților jucători la bursa hausse încă într-un articol de fond, Creditul mobiliar și presa Capitalei ("Timpul", 23 iulie 1881). Vituperînd deșănțata publicitate făcută unei astfel de întreprinderi de către o anumită presă, una direct cointeresată, ține să precizeze: Ceea ce contestăm însă este că speculația ar fi un element folositor în economia generală a unui popor. Ea e legal corectă, ea poate
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
gândesc la o pandemie. Multă lume nu numai că nu l-a dezavuat pe CVT, dar s-a și complăcut, complice, în marea lui bălăcăreală. Neașteptat și trist, mulți s-au regăsit în falsa lui virilitate, în dezinvoltura cu care vitupera pe oricine, în "curajul" lui de a spune lucruri de nespus, în tupeul lui zgomotos și obscen, părând că o secțiune importantă din societate este la fel, chiar dacă nu îl și urmau efectiv la vot. Nu în ultimul rând, s-
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
cu un capitol nou, Pagini răzlețe. P. postrevoluționar face, mai întâi în „România liberă”, apoi în „Cotidianul” și în alte ziare, o cronică morală a vieții politice, arătându-se din ce în ce mai dezgustat de politicianismul românesc și de ipochimenii lui. La început vituperează pe intelectualii „apolitici”, apoi înțelege zădărnicia de a părăsi literatura, recunoscând, loial, că a greșit. Face publicistică angajată în stilul lui Mihai Eminescu și al lui N. Iorga, cu note acide. „Bizantinii” lui sunt politicienii corupți de toate culorile politice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
jucată manie, propria efigie de dandy, pictorul, avizat colecționar de lavaliere, bastoane și umbrele cu motive sculptate, își poartă, în protipendada pariziană, în cea bucureșteană, dar și în cafenele de mîna a doua, risctusul de aristocrat sastisit, gata oricînd să vitupereze și să taie, cu lama exersatei lui maliții, ifose și găunoșenii. Trecerea acestui dandy inconfundabil pe bulevard nu rămîne neobservată. Îl caută femeile, îl caută bărbații. Parisul îi stă la picioare: "Juliette Bertsch, 1923. Una din femeile cele mai încîntătoare
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ceva rău și incurabil. Nemaiputîndu-se desprinde de sindromul maniacal-depresiv ce-o macină. Păcat. Și pentru că veni vorba. Un alt posedat de propriile-i himere, briantul Mircea Mihăieș, în aceeași Românie literară, săptămînă de săptămînă, de patru ani mari și lați, vituperează tot ce-i în juru-i, și cu înzecită savoare neagră mai cu seamă prestația demnă a aceluiași președinte. Cîtă apă la moară au dat (inconștient, oare?) cei doi pernicioaselor forțe criptocomuniste accedînd acum iar la putere! Cel puțin insomniacul pamfletar
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
societății românești de la sfârșitul anilor ’30, în special activitatea clandestină a comuniștilor și reprimarea acesteia de oficialitățile vremii. Piesa se încheie cu procesul unui grup de comuniști, eveniment înfățișat ca o adevărată apoteoză a acuzaților care se transformă în acuzatori, vituperând energic rânduielile social-politice din epocă și prevestind răsturnări politice viitoare. „Drama” e un exemplu flagrant de artă explicit „angajată”, conformânde-se prin schematism și „mesaj” tezismului ideologic al momentului. Extrem de modeste valoric, prestațiile - târzii - ale lui M. în calitate de prozator nu prezintă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288249_a_289578]
-
decadenților însoțită și de o concepție tragică asupra existenței, modelată de filozofia schopenhaueriană, preludiu al unei estetici a dezolării care caracterizează întreaga sensibilitate simbolist-decadentă căreia i se va ralia histrionic și Alexandru Macedonski. Acești "copii ai secolului" părăsesc scena scârbiți, vituperând sau construind o lume paralelă, în recluziunea acompaniată de o imaginație debordantă. Însă nu totdeauna izolarea în turnul de fildeș rămâne unica posibilitate. Spre exemplu, implicarea lui Eminescu în viața politică a societății, prin intermediul publicisticii sale extrem de virulente, indică o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]