466 matches
-
chestiune de perspectivă și alegere. Comportarea noastră față de aceste obiecte implică întotdeauna opțiunea: vrem să rămânem la nivelul splendorii epidermei sau, printr-un imprudent gest de "dezgolire", vrem să pătrundem în "adevărul" viscerelor? Ce este "mai adevărat" într-un obiect: vizibilul lui imediat? Sau ceea ce este ascuns în el, îndepărtatul, ceea ce nu-ți cade sub mână, dar care, ascuns fiind, poate la o adică, cu prețul unui efort sau al unei operații anume, să devină vizibil? Această putință de a face
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care este pusă pe Cioran și care îi dictează acestuia expresia de orgoliu și de nespusă fericire. "Obiectele" din fotografie apar în ordinea inversă a importanței lor: cel mai aparent este piciorul lipsit de semnificație al zeului, iar la limita vizibilului, pierdut în atmosfera anticvarială a pozei, este chipul fetei care constituie "cauza eficientă" a chipului lui Cioran. Forța fotografiei vine din faptul că ceea ce se vede este ricoșeul unui lucru aproape nevăzut. Comand volumul pe loc, prin Internet. Pesemne că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
îmi lipsește, ci disponibilitatea de a crede că invizibilul poate fi sistematizat, investigat, într-un cuvânt cunoscut. Pentru mine religiile sânt enorme metafore ale transcendenței. Când spun "metafore", iau cuvântul în sens propriu: o uriașă cantitate de elemente din lumea vizibilului este mobilizată și pregătită pentru a fi "transportată dincolo" (metaphorein), cu gândul că în felul acesta invizibilul ar putea fi intuit, aproximat etc. În mod stângaci (și disperat) se încearcă cucerirea invizibilului prin vizibil și a necunoscutului prin cunoscut. Toate
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care provoacă ascensiunea trebuie să fie la rândul lui unic și irepetabil. Monogamia nu decurge aici din comandamentele unei morale, ci dintr-un jurământ de credință care implică fidelitatea slujirii până la capăt. Femeia este fanta care se deschide în zona vizibilului pentru a lăsa extraordinarul să pătrundă în lume. Câtă vreme există un plan ascensional și o axă a verticalității garantate de prezența spiritului, femininul nu poate fi redus la un element comun și nu poate deveni obiectul repetiției. Numai că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cărțile cu el când iese în lume*, de câte ori are prilejul ― și un interviu fil- * Și totuși. Am văzut cândva un personaj (am auzit că între timp a ajuns președinte de Academie) care își ticsise spațiul din spate al mașinii, cel vizibil prin lunetă, cu cărți (în limbi străine) aruncate vraiște, într-o neglijență studiată. Cartea devenise o insignă, argument pentru o înțelepciune de tarabă pusă să circule în lume pe patru roți. Parcată pe trotuarul Universității, mașina "plesnea de cultură" și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Postmodernism. Din dosarul unei "bătălii" culturale, p. 51. 303 Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, Editura Humanitas, București, 1999, p. 83. 304 "Metaforic vorbind, arhitectura a fost aceea care a coborât problematica postmodernismului din nori, aducînd-o cu picioarele pe pământ, pe tărâmul vizibilului" (în Matei Călinescu, op. cit.); promotorii postmodernismului arhitectural au fost cei dintâi critici ai esteticii modernismului, ai orașului strălucitor al viitorului, tehnicizat la maxim și ultraconfortabil, dar lipsit de frumusețea detaliilor ornamentale și de conștiința lui istorică. 305 Idem, p. 236
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și intangibile. Este elementul majoritar al trupului nostru vizibil. Picătura de apă e vie, e roua cerului pe pămînt, conține în sine nemărginirea, infinitul chimic și alchimic, cuantic. M-am deprins să văd veșnicia și în lucrurile aparent trecătoare, precum și vizibilul în invizibil, dumnezeiescul în omenesc. Suntem niște pelerini ai nemuririi, călătorind în eternitate, cu unele abrupte căderi în timp și în formă. Tot ce este fizic este, în esență, metafizic. Infinitatea ca un ocean e ancorată, cum spuneam, și-ntr
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
el, doar fidelitatea față de scrierile marelui elisabetan, ci și fidelitatea față de esența teatrului ca artă. Din această perspectivă, provocarea shakespeariană privește, dincolo de opera dramaturgului, statutul însuși al reprezentației teatrale, văzută ca un spațiu în care invizibilul își găsește materializarea în vizibilul scenei. Iar constatarea că teatrul eșuează întotdeauna, într-o măsură mai mică sau mai mare, când e vorba despre incarnarea spectrului, nu face, după părerea lui Craig, decât să întărească îndemnul adresat artiștilor, acela de a se angaja cu și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Greciei Antice la zeul‑obiect african" Într-adevăr, antropologia ne oferă un întreg ansamblu de date referitoare la procedurile rituale care, în practicile simbolice, au rolul de a articula raporturile dintre vii și morți. Iar în centrul acestor proceduri, raporturile vizibilului cu invizibilul se stabilesc în jurul unor ritualuri ce antrenează corpul îmbrăcat și/sau mascat, statuia sau obiectul fetiș în funcția lor de dublu al celui mort. Mort care poate intra în legătură cu cei vii prin intermediul unor „apariții efective”, dar care poate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
imagine în cadrul unei doctrine a mimesis-ului, procesul prin care se operează trecerea de la ordinea apariției și de la prezența efectivă a invizibilului la ordinea aparenței și a imitației. Ceea ce definește eidolon-ul arhaic este, într-adevăr, valoarea sa de prezență, prezență în vizibil a unei puteri de ordinul invizibilului, fie ea a morților sau a zeilor. Dar această prezență trimite, în același timp, la un altundeva inaccesibil, lucru valabil în special pentru colossos 1, imagine figurată a celui mort. Colossos-ul aparține categoriei eidolon-ului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nou lumina zilei. Colossos-ul este însă, totodată, semn al absenței celui mort, al apartenenței acestuia la un altundeva, la o lume de dincolo care rămâne esențialmente diferită. Semn deopotrivă al prezenței efective și al alterității, al diferenței, aflat la răscrucea vizibilului cu invizibilul, el asociază intim piatra și umbra rătăcitoare, marcând prin stela funerară sau prin statuie posibila materializare a insesizabilului psyche. Aparținând sferei eidolon-ului în aceeași măsură ca și imaginea visată, fantoma și apariția supranaturală, colossos-ul ține, în Grecia arhaică
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
revenirea fantomei. Teatru axat în întregime pe tensiunea dintre vizibil și invizibil, material și imaterial, no înscrie în centrul esteticii sale fantoma, ca reprezentare prin excelență a unei făpturi ce se mișcă în spațiul dintre aderența la viață, la formele vizibilului, și aspirația spre eliberarea de aceste forme. Fantoma care se întoarce rămâne legată până și în moarte de universul aparențelor. Ea nu a izbutit încă să scape de amintirea patimilor lumești, dar înlăuntrul ei totul le respinge. Fantoma este apariția
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
scenă, căci fantoma nu se arată decât pentru a-și desăvârși disoluția. Umbra ce se dovedește a fi ascunsă sub înfățișarea unui corp viu este sfâșiată între forța care o ține legată de viață și de pasiunile ei, de aparențele vizibilului - într-o lume a formelor - și forța care o îndeamnă să evadeze, să se îndepărteze de temnița în care o țin închisă aceste pasiuni și aceste forme, să se elibereze de tirania lor. O eliberare încurajată, sprijinită de rugile celor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
om viu (waki). În spațiul teatrului no, un spațiu-lizieră, un spațiu-graniță între două lumi, simbolizat deseori de malul unei ape curgătoare sau de un munte, waki este singurul care vede, care aude fantoma. El reprezintă mediatorul necesar manifestării invizibilului în vizibilul a cărui întrupare e shite. Structura în trei părți a unei piese no „cu fantome” este emblematică pentru această dramaturgie. Într-un loc oarecare sosește waki - de cele mai multe ori, un călugăr pribeag, pornit în căutarea adevărului despre cele întâmplate odinioară
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să-i mai zăresc o dată chipul. Imagine din vis? Apariție reală? Cine poate ști? Întreaga esență a teatrului no se află concentrată aici, în această incertitudine, în această imagine deopotrivă zărită și brusc dispărută, în această imagine situată la limita vizibilului cu invizibilul. Aidoma fantomei lui Tsunemasa ce bântuia la granița dintre umbră și lumină repezindu-se asupra făcliilor ca să le stingă flacăra, trupul (?) sau răsuflarea (?) fantomei creează în Kiyotsune tenebrele în care se va topi în cele din urmă. O
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
apariții/dispariții clădite pe tensiunea dintre material și imaterial, substanțial și nesubstanțial, ca să reluăm propriii termeni. În concepția teoreticianului, materialul are la bază un principiu imaterial, tot așa cum substanțialul (ceea ce apare ca vizibil) are la bază nesubstanțialul (ceea ce determină apariția vizibilului). Arta actorului, a cărei desăvârșire este simbolizată de „floare”, y-gen (concept corespunzător măiestriei, „maestrului” în teatru) e arta unui shite care cântă și dansează. Într-adevăr, în opinia lui Zeami, doar dacă este dansator și cântăreț, un shite poate fi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
floare”, y-gen (concept corespunzător măiestriei, „maestrului” în teatru) e arta unui shite care cântă și dansează. Într-adevăr, în opinia lui Zeami, doar dacă este dansator și cântăreț, un shite poate fi socotit actor, adică făptura care incarnează invizibilul în vizibil, nesubstanțialul în substanțial. Plenitudinea artei sale se datorează acordului perfect dintre cânt și dans, suflu și mișcare, dintre ceea ce se vede și ceea ce se aude, dintre privire și voce. Dansul ca acțiune izvorăște din muzicalitate, din aceea a muzicii ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Shakespeare își încheie o serie întreagă de piese cu un epilog rostit de un magician, de o magiciană ori de cineva aflat în slujba lor. Piese în care, deseori, adevărații actori sunt duhurile, ele însele făpturi ale tărâmului ce desparte vizibilul de invizibil. Iar aceste epiloguri includ întotdeauna o reflecție asupra statutului a ceea ce a fost reprezentat, asupra veritabilului mod de funcționare a reprezentației pentru spectator. În finalul Visului..., Puck este cel care se adresează spectatorilor; e „spiridușul”, ca metaforă a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spune Michel Serres) pe care le poate trezi din somnul lor etern. Ca practică magică, teatrul se plasează întotdeauna la Shakespeare la limita dintre imaterial și material și, deopotrivă, la cea dintre statuie și corpul viu, în spațiul ce separă vizibilul de invizibil și materia inertă de corpul plin de viață. Arta magică a teatrului și statuia care se însuflețeștetc "Arta magică a teatrului și statuia care se însuflețește" La granița dintre viață și moarte își înfăptuiesc lucrarea „de farmece și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o poruncă, articulațiile astea se desfac, iar pe acolo pătrunde invizibilul, năvălesc fantomele”. De fapt, Cotrone face să se întâmple în stare de trezie ceea ce se întâmplă de obicei în vis. Duhuri, imagini onirice, apariții efective, la hotarul ce desparte vizibilul de invizibil, nebunia de rațiune și viața de moarte - iată domeniul magicianului Cotrone. Un domeniu pe întinsul căruia, cu ajutorul artificiilor, dar și dincolo de ele, se lasă văzut invizibilul, mesagerul unui adevăr tainic. Vila lui Cotrone ni se înfățișează astfel ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Shakespeare. Depozit de marionete, de felurite accesorii, de zgomote și de lumini servind la „fabricarea” fantomelor, ea reprezintă în același timp spațiul revelării a ceva ce depășește capacitățile percepției obișnuite, a ceva ce se află dincolo de limitele firescului și ale vizibilului. Un spațiu pus cu generozitate la dispoziția „locuitorilor non-umani ai pământului”, a „duhurilor firii”, a „invizibililor”. Un spațiu situat departe de îngrădirile cotidianului, un teritoriu unde, ca și în insula lui Prospero, sufletul, lăcaș al tuturor minunilor, își redobândește libertatea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ar putea defini ca acel loc unde se regăsesc laolaltă actori, magicieni, manechine care prind viață, îngeri și fantome sau duhuri venite din străfundul pământului. Ca acel spațiu-răspântie unde, aidoma unor drumuri ce se întretaie, se întâlnesc umanul cu non-umanul, vizibilul cu invizibilul, văzduhul cu adâncurile subpământene, materialitatea cu sufletul, corpul viu cu manechinul inert, tăcerea cu larma... Un spațiu hărăzit să asigure accesul la o altă lume, un spațiu în care piesa se poate juca la fel de bine pentru morți ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cu revelația invizibilului”. Într-adevăr, continuă Craig, „simpla apariție a fantomelor interzice orice reprezentare realistă”. Urmaș al lui Maeterlinck în această privință, Craig își exprimă astfel dorința de a bara drumul tentației realiste manifestate de un teatru cantonat în mimesis-ul vizibilului și de a-l deschide spre perceperea unui alt univers, aflat dincolo de realitate. Dacă operele marelui dramaturg ne oferă cheia explicării acestui „alt univers”, asta se întâmplă pentru că ele obligă regizorul să se aplece asupra viziunii unei lumi „locuite” (este
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
diferitele sale înfățișări, trimite întotdeauna la „acel miracol al unui invizibil ce se lasă văzut pentru o clipă”, un invizibil având întreaga forță a unei prezențe efective. Eidolon-ul arhaic, subliniază Vernant, mijlocește deschiderea spre spiritual, spre o lume în care vizibilul e populat de elemente supranaturale, dând astfel expresie unei altfel de realități. Așa cum s-a mai spus, el ține de domeniul apariției, și nu de acela al aparenței. Această apariție a unei realități de ordinul invizibilului, al spiritualului se sprijină
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
veritabil sediu al aparițiilor, iar actorului - ca perspectivă - ambiția, bazată pe puterile regăsite ale străvechii magii, de a face ca invizibilul (fie că e vorba despre divinități, fie că e vorba despre morți) să se poată iarăși revela prin formele vizibilului. Teatrul și dublul său urmărea să reactualizeze categoria dublului în sensul ei cel mai arhaic, acela al unei prezențe/absențe pe care piatra și psyche-ul, materialitatea cea mai opacă și imaterialitatea cea mai străvezie să le cristalizeze în relația lor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]