491 matches
-
că suntem mai numeroși decât ei chiar, dacă nu cu mult, și, dacă e așa, trebuie să încercăm să tragem toate foloasele posibile din acest avantaj. încrucișând brațele, Theodoric zâmbi acid: — îmi face plăcere că ai atâta considerare față de vitejia vizigoților. îmi închipui că de asta ai ales ca adversari ai romanilor tăi pe gepizi, care or fi deja epuizați după bătălia de azi. Chipul lui Etius, care, până în acel moment avusese o expresie cordială, se înăspri: Ei bine, replică scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se cuvine; și să nu uităm că Atila a reușit să fugă cu mare promptitudine. Cât despre luptele de azi, se găseau efectiv la multe mile distanță când a început bătălia și asta poate să explice întârzierea lor. Poate dacă vizigoții ar fi rezistat încă puțin, azi am fi putut să-i spulberăm pe gepizi o dată pentru totdeauna. în plus, e adevărat și că dacă mâine alanii cedează... Chipul lui Etius se întunecă. — Asta nu trebuie în nici un caz să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui Meroveus, toate unitățile romane conduse de Egidius și Ricimerus și apoi, pe rând, burgunzii lui Chilperic și trupele auxiliare ale reților și alanilor, care constituiau centrul aliniamentului; în dreapta oamenilor lui Sangiban, după alte câteva unități de auxiliari, era dispozitivul vizigoților: o masă compactă alcătuită din zeci de mii de infanteriști și cavaleri cu platoșe, ajutați de scutieri și de sute de servitori combatanți. Privind în spatele său, puțin mai la dreapta, Sebastianus putea să-l vadă pe Magister militum, înconjurat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cum să ne facă mult rău trăgând de-acolo, de jos. — Trebuie să rezistăm până ce sosesc întăririle. Vitalius ar trebui să fie acum aproape de Etius. Maliban făcu semn către armata aliniată, dar nu spre aripa stângă romană, ci în direcția vizigoților: — Sosesc, spuse simplu. Privind într-acolo, Sebastianus văzu, cu surprindere, înaintând spre colină o unitate masivă de cavalerie. — După steaguri, par a fi vizigoți! constată Datianus. — Da. Probabil că Theodoric a acționat din proprie inițiativă. Nu după mult timp, cavalerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în revistă rândurile armatei sale, însoțit de cei trei fii ai săi și de Onegesius. îmbrăcat într-o splendidă armură, le înflăcărase, ca întotdeauna, cu elocvența sa simplă, dar eficace, lămurind, din câteva cuvinte pline de hotărâre, obiectivul principal: neutralizarea vizigoților și spargerea centrului dispozitivului dușman, format din alani și burgunzi, aliniați chiar acolo unde începea să coboare blestemata de colină pe care în zadar încercase să o cucerească în zorii zilei. Cât despre aripa stângă romană, ea era alcătuită aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o așteptare enervantă, veni, însă, și momentul său. O ștafetă a lui Valamir sosi în galop de la Atila, aducând o veste care se răspândi fulgerător printre huni: Theodoric fusese ucis, iar în jurul cadavrului său se stârnise o învălmășeală furibundă, căci vizigoții, care până atunci păreau a fi în superioritate, se adunaseră acum în dispozitiv de apărare și nu aveau de gând să lase rămășițele sale pământești în mâinile dușmane. Balamber tocmai discuta cu Odolgan despre asta, când sosi la el un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nici nu e de mirare: prin venele lui curge sângele marelui Uldin. încuviințând cu gravitate, Atila luă din mâinile fiului său un coif ornat cu o coamă lungă, roșie, apoi se întoarse spre Balamber: Acum ascultă, Shudian-gun: Theodoric e mort. Vizigoții lui cedează tot mai mult, dar câtă vreme vor avea sprijin de la centru, din partea lui Etius, noi nu o să putem înainta. Trebuie să spargem centrul, înțelegi? Arătă cu degetul spre câmpul de luptă și preciză: acolo, vezi? Unde se termină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mult, dar câtă vreme vor avea sprijin de la centru, din partea lui Etius, noi nu o să putem înainta. Trebuie să spargem centrul, înțelegi? Arătă cu degetul spre câmpul de luptă și preciză: acolo, vezi? Unde se termină colina: se pare că vizigoții au abandonat-o, iar romanii dispuși deasupra ei și alanii de la poale și-au îndepărtat rândurile pentru a umple spațiul pe care-l ocupau ei. Acum sunt mai slabi, înțelegi? Spune-mi, atunci, tu ce ai face în locul meu? Răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
stângă pe deasupra mulțimii în tumult a combatanților, reuși să distingă prin norii de praf hoarde de cavaleri goți ce galopau mâncând pământul în direcția câmpului de luptă. Nu mai încăpea nici o îndoială: armata lui Valamir se retrăgea în fugă, iar vizigoții năvăleau asupra lor. Așadar, contrar ceea ce își imaginase Atila, moartea lui Theodoric nu fusese suficientă ca să-i îngenuncheze pe teribilii săi războinici. Se simți străbătut de un fior de groază: războinicii hiung-nu riscau să fie încercuiți, regele însuși ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fost dezastruoasă, dar, gândi Balamber, acei cumpliți războinici, care luptaseră ore întregi, erau probabil foarte obosiți, cu siguranță mai mult decât ai săi. în orice caz, trebuia să încerce să-i oprească, trebuia să-și salveze regele. — Pregătiți arcurile! ordonă. Vizigoții erau numeroși și se apropiau cu iuțeală. Nu strigau, probabil fiindcă erau obosiți, iar înaintarea aceea tăcută într-un nor de praf, călare pe cai epuizați, părea o imagine de coșmar. în spatele său, Balamber auzi apropiindu-se și apoi crescând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întoarse și văzu trecând în viteză peste câmpie mingan-ul lui Atila, care cobora panta și gonea către tabără. Recunoscu, între sutele de capete, și coama roșie ce împodobea coiful regelui. Se răsuci imediat și aprecie distanța la care se aflau vizigoții; aceștia, văzând că Atila era gata să scape din încercuire, se îndemnau unii pe alții cu strigăte puternice și își biciuiau și mai tare caii. O clipă mai târziu, prima ploaie de săgeți hune se abătu asupra lor. Balamber nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acum. După un scurt galop își opri calul și din nou își regrupă oamenii pentru a lansa o nouă salvă șuierătoare de săgeți împotriva urmăritorilor, după care porniră din nou în goană. Repetă manevra de mai multe ori, încetinind înaintarea vizigoților, până când Ernak i se alătură cu mingan-ul său, pentru a-i da ajutor. Tânărul principe își conduse războinicii într-un viguros contraatac, însă Balamber, văzând cât erau de epuizați oamenii săi și caii lor, nu-l urmă și își purtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mulțimea, dar Atila nu terminase de vorbit. — Bătălia, urmă, nu e încă pierdută. Tabăra e bine fortificată, practic, de nepătruns, iar dușmanul a suferit pierderi cumplite. armata a fost la un pas de victorie și e încă în picioare. Atacul vizigoților a fost respins, iar romanii se feresc să se mai arate. Acum e aproape întuneric. Spuneți că vor să atace tabăra? Bine. Să încerce numai: vă garantez că or să plece cu oasele rupte și cu coada între picioare. De câte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de parcă ar fi vrut să refuze acel sfârșit tragic. în tăcere, Maliban se ridică în picioare și se îndepărtă. 31 Cu ultimele zvâcniri, rugul cel mare pe care fusese ars trupul regelui Theodoric stătea să se stingă. Corul funebru al vizigoților reuniți cu miile pentru a da ultimul salut suveranului lor se stinse și el încetul cu încetul, iar Sebastianus, care asistase alături de Flavius Etius la ritual, scoase în tăcere un oftat de ușurare, chiar dacă era perfect conștient că după acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de luptă, demonstraseră că regele lor era cât se poate de hotărât să-și vândă scump pielea. N-a urmat, însă, nici un atac, fie pentru că forțele de care dispunea Etius fuseseră greu încercate de luptele din ziua precedentă, fie pentru că vizigoții urmau să celebreze funeraliile regelui lor. într-adevăr, cu o seară înainte, din pricina întunericului și a prelungirii bătăliei, nu izbutiseră să-i dea de urmă în mulțimea de trupuri ce zăceau pe câmp, astfel că reușiseră să-l găsească numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu mai insistă, ci observă cu vădit sarcasm: — Un asediu, spui. Ăsta e războiul care vă prinde pe voi romanilor, nu și pe goți. Etius, perfect conștient că succesul, chiar dacă nu deplin, din ziua precedentă era în mare parte meritul vizigoților, se făcu că nu înțelege. — La urma urmei, toate astea nu au cum dureze mai mult de câteva zile și... — Ah, da? Atunci ascultă-mă bine: oamenii mei nu pot rămâne multă vreme în câmp: mai întâi, fiindcă avem puține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu el. împreună cu ei, se îndreptă spre tabăra goților, iar acea împărțire a cortegiului arătă cât se poate de limpede că alianța era de acum ruptă. Etius își opri calul și rămase multă vreme să observe lunga procesiune a cavalerilor vizigoți ce se îndepărtau în câmpie. Alături de el, Egidius înjură cu jumătate de glas și scutură din cap descumpănit; cât despre Ricimerus, el se abținu de la orice comentariu, dar lui Sebastianus i se păru că vede alunecând pe chipul său de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
avea să o păstreze, desigur, în memoria acelui brav soldat. Cu siguranță, dacă Flavius Etius ieșise victorios, acea victorie nu putea fi plătită cu un preț mai scump, iar acest lucru se vădea și mai limpede acum, când, după abandonul vizigoților, devenise și mai greu să tragă foloase reale de pe urma ei. Marea bătălie, atât de așteptată, avusese o desfășurare confuză și un rezultat incert, care confirmase așteptările doar într-o singură direcție: marele număr al celor căzuți de ambele părți. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
eu chiar n-am ce să mai spun. Ridicând din umeri, adăugă: — Oricum, după cum vezi, cei mai mulți sunt încă aici. Dacă ți se pare că sunt puțini, e fiindcă ieri au murit mulți. Și, pe urmă, umblă zvonul cum că și vizigoții pleacă, ori nu-i așa? Sebastianus preferă să ignore întrebarea. Dar sunteți toți beți! Dacă acum v-ar ataca dușmanul, v-ar face bucăți fără să se ostenească prea tare. Milone plesni aerul cu palma: — Aaah! Fii pe pace, soldatule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le săvârșiseră pe teritoriul lor. în cele două zile petrecute în poziția fortificată de la Campus Mauriacus, Balamber nu putuse să-și facă o părere precisă despre cât mai rămăsese din armată după cumplita bătălie. Când însă Atila - după ce constatase că vizigoții îl abandonaseră pe Etius - părăsise perfect liniștit tabăra fortificată și pornise cu oamenii săi pe drumul de întoarcere, devenise limpede pentru toți că, deși pierderile suferite erau foarte grave, armata Marelui Rege încă reprezenta o putere pe care dușmanul ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Rin. De fapt, chiar lăsând la o parte aceste mărturii, larg răspândite, deși neacceptate unanim, precum și opiniile autorizate ale unor experți, pare greu de crezut ca Atila, în momentul în care își purta armata eterogenă spre o confruntare decisivă cu vizigoții lui Theodoric să nu fi fost interesat să țină sub control drumurile dinspre miazăzi ce duceau la trecătorile alpine. Așadar, în roman am pornit de la această ipoteză, asumându-mi întreaga responsabilitate ce îi revine naratorului care nu se lasă descurajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce distanță puteau parcurge în mod firesc cele două armate în acest interval de timp. în privința desfășurării bătăliei, am respectat în mare parte descrierea făcută de Jordanes, îndepărtându-mă totuși de autorul gotic acolo unde era vorba de explicarea retragerii vizigoților, motivul principal pentru care hoardele hune nu au fost nimicite pe de-a-ntregul. în ceea ce privește motivațiile pe care el le aduce vorbind despre decizia lui Thorismund îcare ar fi fost „manipulat“ și convins să abandoneze tabăra chiar de către Etius, dornic să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vibra: „Acesta, războinicilor, va fi rugul meu funerar, căci regele vostru nu se va da niciodată viu pe mâinile romanilor!“. Dedesubt 451 d.H.: aflați în punctul culminant al unui război atroce pe teritoriul Galiilor, hunii și romanii, alături de aliații lor vizigoții, au ajuns în momentul în care își încheie socotelile. Zeci de mii de oameni se înfruntă pe întinderea aducătoare de moarte a Câmpiilor Catalaunice, într-o confruntare ce va marca pentru totdeauna istoria Europei. Două armate imense, doi mari condotieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
parale în plus, descrie strigoii pe care-i vede și-i aude! Femeia rezistență, forță și cadență, are nasul pe ghivent și se tunde c-un patent, ronțăie sârmă ghimpată, doarme pe calea ferată, e scăpată de emoții când veniră vizigoții și-i la Roma vindecată de spaima de comeată, în fața dumneavoastră va fi înjunghiată și apoi reînviată! Prețul e mic circul e mare! Gospodari și domnișoare! Negustori și servitoare! Cine nu se grăbește rămâne în picioare! Intrarea nu e opt
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nici nu mai accepta să fie apărată. Ea făcea tot ce trebuia pentru a-i sili pe barbari să-și biruie complexele. Când Honorius s-a închis în Ravenna, unde amintirea imperiului era apărată numai de țânțarii mlaștinilor din împrejurimi, vizigoții au respirat adânc și au îndrăznit să se plimbe printre ruine, la Roma, îngroziți de îndrăzneala lor. Anul acesta, din pricina ploilor, cireșele au putrezit înainte de a fi culese. Fructele sunt scumpe. Mi-am permis, totuși, să cumpăr în piața din
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]