367 matches
-
marca intonația ascendentă specifică. Semnul al doilea evidențiază sfârșitul enunțului exclamativ, reliefând implicarea afectivă a locutorului/conotând dezamăgirea, frustrarea. 3. Acest tânăr este fiul meu. (substantiv); Era prea tânăr pentru a înțelege totul. (adjectiv) 4. adresare directă: substantive în cazul vocativ (Signor Proveditore); verbe la persoana a II a: ești, nai găsit etc.; pronume de persoana a IIa: vă, dumneata, te; adjective pronominale posesive, persoana a IIa: (ființa) ta 5. Metafora din replica A fi tânăr înseamnă a fi de oțel
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
în pragul casei să se despartă, cu o sărutare. Dar toate acestea se întîmplaseră cu nouă ani înainte, cînd ea trăia și cînd, la despărțire spune poetul "ca un stîlp eu stam în lună! Ultima strofă arată situația din 1872. Vocativele din ea amintesc, cu tristețe, acele mo mente fericite, pierdute pentru totdeauna. Triste țea lui atinge paroxismul, la presimțirea foarte lucidă că se apropie, cu pași mari, două nenorociri inevitabile: vînzarea Ipoteștiului și înstrăinarea cimitirului, cu tot cu mormîntul Casandrei. Aici se
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
vorbire (întrebările, directivele, scuzele, invitațiile, ofertele sunt acte de vorbire care cer, conform principiului perechilor de adiacență, producerea de către interlocutor a unui răspuns la stimul); (ii) să dea alocutorului semnale explicite că îi cedează cuvântul (secvențe de apel adresate interlocutorului - vocative, întrebări de confirmare); (iii) să recurgă la un contur intonațional terminal; (iv) să tacă; (v) să-i ofere interlocutorului semnale mimico-gestuale (îl privește fix, îl invită prin mimică și/sau gesturi să preia cuvântul, își relaxează brusc mușchii feței etc.
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
bun, de aici, din vecini”; „poți avea încredere în copilul ăsta, e copil bun, de aici, din vecini”. Vecinii își fac mici daruri de sărbători, își dau de pomană și nu merg în vizită unii la alții „cu mâna goală”. Vocativele „vecină!”, „vecine!” exprimă intimitatea. Apelativele „lele”, „bade”, „țață”, „nene”, „tanti” exprimă apropierea dintre oameni. Cu vecinii suntem „ca în familie”, „parcă am fi neamuri”. Câteodată vecinul ți-e „chiar mai aproape decât unul de-al tău”. Vatra satului. În istoria
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
unele elemente arhaice (de aceea a fost adeseori considerată cea mai autentică sau pură limbă romanică), împărtășind cele mai multe trăsături cu romanitatea din cealaltă zonă laterală, din Peninsula Iberică. Structura sa gramaticală este fundamental latină, cu puține elemente slave (incert neutrul, vocativul în -o, câteva desinențe de origine slavă); în schimb, vocabularul are mai multe straturi etimologice, româna păstrând cuvinte din limbile tuturor culturilor cu care a intrat în contact direct sau livresc, deși vocabularul fundamental al limbii este esențialmente romanic. Reflexul
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
Munte, munte, brad frumos, / Apleacă-ți vârful în jos, / Să mă urc în vârful tău, / Să-mi văd sătișorul meu, / Să-mi văd casa și copiii / Și a mea gospodărie..."111 Imaginea binară contrastantă descrie cadrul natural ca modus vivendi, vocativul și imperativul adresării construind relația dintre uman și universal: "Hei, săracul codru des, / Că dintr-însul nu mai ies. / M-am băgat de mic copil / Și-am ieșit un om bătrân; M-am băgat făr` de mustață / Și-am ieșit
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
frunza / Că ea mi-o ținut umbra, / Las` să mă spună pământul / Că el mi-o fost așternutul."113 Invocația retorică a elementelor arhetipale, învestite metaforic, creează un spațiu ritualic universal în care ființa umană se desăvârșește prin puterea cuvântului, vocativul și imperativul transformând spațiul poetic în rugă către sensurile primordiale ale existenței: "Sfinte Soare, / Sfinte domn mare, / Sfântă lună și Sfinte stele, / Dați-mi bucuriile mele; Să fiu cuminte; Pământule bun, / Învață-mă să cânt; / Apă blândă, / Fă-mă fată
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Dară nu mai pot de jele! De-ar fi dorul ca o floare / Aș întineri sub soare!"152 Paralelismul sintactic care construiește relația arhetipală dintre ființa lumii și ființa umană este reliefat prin prezența corelativă a planului nominal ilustrat de vocative sau de microtextul descriptiv cu planul verbal, reprezentat de imperativul implorativ, în tandem cu notația incertitudinii și posibilității, prin utilizarea conjunctivului și condiționalului optativ: "Munte, munte, brad frumos, / Apleacă-ți crengile-n jos, / Să mă sui în vârful tău, / Să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Tinerețea de-aș opri, / Aș da bani, aș cheltui, / Viața-n loc s-o pot opri, / Și-aș goli chimiru tot, / Numai ca să fiu ce-am fost."238 Interogația retorică transformă confesiunea lirică într-o meditație existențială. Repetiția inițială a vocativului definește firul vieții din perspectiva metaforei binare lume albă / lume neagră. Succesiunea enunțurilor constatative, evocatoare, sugerează cadrajul narativ al exteriorizării lăuntricului: "Lume, lume, lume albă, / Ce te treci așa degrabă, / De ce n-ai îngăduit / Să mă satur de trăit? C-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de deochi", ilustrează, analogic, prin intermediul enunțurilor imperative, ritualul tămăduirii: Într-un vârf de minte nalt, ( O șerpoaică a fătat, / Cum a fătat, / Așa a crăpat. / Așa să crape, / Să răscrape / Toate pociturile, / Toate deochiturile, / Din crierii capului, / Din fața obrazului."375 Vocativul descriptiv, ca substitut metaforic al cauzei patologice, transfigurează valențele răului, prin intermediul imperativului antinomic, afirmativ / negativ, plasat într-un spațiu ritualic, prin utilizarea deicticelor temporale: "Veveriță pestriță, / Nu umfla, / Nu bursuca! / Atunci umflă, / Atunci bursucă / Când a face / Laur-balaur / Cuib în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
contactul interlocutorilor (funcția conativă precomunicativă). Se activează frecvent și în sfera comunicării oficial administrative (texte cu caracter directiv, discursuri politice, texte oratorice, pledoarii în instanță etc.) și a massmediei (mai ales în domeniul publicitar). Este realizată explicit prin forme de vocativ, prin verbe la imperativ (așanumita reto rică de apel), prin alți indici textuali ai persoanei a IIa (deixis al receptorului). Activarea funcției conative poate avea scopuri diverse: persuadarea receptorului, indicarea unui mod de a acționa, influențarea opiniilor, modelarea/schimbarea unor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
față de normele limbii standard, stereotipie în producerea „faptelor de stil“; relevanța elementelor paraverbale și nonverbale în constituirea sensurilor, zone de incidență cu registrul stilistic popular; diferențieri în funcție de tipul de cultură: varianta oralității rustice/varianta citadină. - Mărci distinctive: frecvența substantivelor în vocativ, a verbelor la imperativ, a unor expresii colocviale, a exclamațiilor/interogațiilor, a interjecțiilor; elidări fonetice, topică afectivă, abateri de la normă precum dezacordul, anacolutul etc. Registrul stilistic scris presupune opțiunea pentru scriitura elaborată, al cărei criteriu valoric este originalitatea, pentru un
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
spații ample discursul naratorului. Conferă narațiunii un caracter scenic, determinând predominanța stilului direct. Vorbirea directă a persona jelor este marcată subiectiv, afectiv și stilistic prin prezența indicilor lexicogramaticali ai persoanelor I și a IIa, a substantivelor și adjectivelor în cazul vocativ, a verbelor la imperativ, prin mărci afective exprimate prin interjecții sau adverbe exclamative, prin delimitarea sintactică a discursului naratorului de vorbirea personajelor (propoziții principale independente, având frecvent statut de incidentale), prin utilizarea dialogului și monologului și a unor registre stilistice
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
ca lirică a eului rostitor. Indicii textuali vizează categoria subiectivității: mărci lexicogramaticale ale persoanei I/a IIa (verbe, pronume și adjective pronominale la persoana I ori a IIa, singular sau plural), formule de adresare directă (substantive și adjective în cazul vocativ), mărci ale afectivității (interjecții, exclamații, interogații, pauze expresive, marcate frecvent prin puncte de suspensie ori linii de pauză), adverbe deictice (de loc sau de timp), pronume și adjective pronominale deictice, aserțiuni, reflecții, judecăți de valoare atribuite eului liric etc. - Tipurile
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
dulci, a sorbi din ochi, a face cu ochiul, a trage cu ochiul, ași arunca ochii etc.] Copiii îi erau mai dragi ca lumina ochilor./ Șia aruncat ochii doar o clipă, recunoscând textul. 4. Mărci ale subiectivității sunt: substantive în vocativ (stelelor), pronume la persoana I (mi), adjective pronominale posesive la persoana I (noastre), verbe și pronume la persoana a IIa (vați dus). 5. motive literare: stelele, lacul, codrul, florile, păsările, icoana, dorul, amintirea pierdutei iubiri 6. dimensiunea spațială a imaginarului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
în timp, de la un timp, cu timpul, (în) tot timpul, (toate) la timpul lor etc.] Din timp în timp se auzea lătratul câinilor./ A sosit la timp./ Este timpul să ne retragem. 4. mărci ale adresării directe: substantive în cazul vocativ - Maria; mărci ale persoanei a II a/verbe, pronume, adjective pronominale la persoana a IIa - Tu, imprudentă, mai învă țat; verbe la modul imperativ - Fii om... 5. Prin metafora din sintagma lama rece a minții tale se sugerează ideea că
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
marca intonația ascendentă specifică. Semnul al doilea evidențiază sfârșitul enunțului exclamativ, reliefând implicarea afectivă a locutorului/conotând dezamăgirea, frustrarea. 3. Acest tânăr este fiul meu. (substantiv); Era prea tânăr pentru a înțelege totul. (adjectiv) 4. adresare directă: substantive în cazul vocativ (Signor Proveditore); verbe la persoana a II a: ești, nai găsit etc.; pronume de persoana a IIa: vă, dumneata, te; adjective pronominale posesive, persoana a IIa: (ființa) ta 5. Metafora din replica A fi tânăr înseamnă a fi de oțel
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
În final, psalmistul reproșează faptul că a fost abandonat (" În rostul meu tu m-ai lăsat uitării"), că s-a produs ruptura de Părintele ceresc. Poetica argheziană are un aspect de monolog adresat, cuprinde o inversiune sintactică: "Tare sunt singur", vocativul "Doamne", interogația "... dar, Doamne, până când?". Psalm (Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere) Psalmul este construit pe antiteza între credință și tăgadă: "Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere/ Și te pândesc în timp, ca pe vânat./ Să văd: ești
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
rupe la intervenția socrului, care-l duce la schit ca să scape de magie după "patruzeci de zile, post, mătănii și molitve". Întâmplarea este relatată la persoana I, într-un stil caracterizat prin oralitate, cu locuțiuni și expresii populare, interjecții, exclamații, vocative, forme lexicale populare sau regionale, forme fonetice specifice. Acțiunea se petrece într-un plan obiectiv, al realității, și în unul subiectiv, al fabulosului mitic, plan care tulbura subconștientul uman. Caragiale valorifică în această nuvelă mitul folcloric al vrăjitoarei malefice care
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
la timpul prezent, în descriere: "urcă", "plâng", verbe la viitor și la modul conjunctiv, care semnifică dorința: "vom ședea", "să astup", verbe la imperativ, pentru adresarea directă ("nu căta"), alături de interjecția predicativă "Hai!". Tot pentru adresarea directă, folosește substantive în vocativ ("iubite"), iar pentru exprimarea intimității apelează la expresii populare: "De nu m-ai uita încalte", "Nimen-n lume n-o să știe". De o mare expresivitate sunt unele epitete: "albastra, dulce floare", "dulce minune", comparațiile: "Voi fi roșie ca mărul", personificările "izvoare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ton trist: "Că de când nu ne-am văzut/ Multă vreme a trecut" și pune în antiteză două concepte filosofice: omul trecător codrul etern. Ruptura față de natură, care a însemnat suferință pentru poet, dar și bucuria revederii codrului sunt exprimate prin vocative și diminutive de factură populară. Mândru de tinerețea sa veșnică, geniul uman deplânge soarta omului fragil, vulnerabil, "schimbător", "rătăcitor", în timp ce el rămâne un simbol al permanenței și stabilității. Treptat, antiteza dintre veșnicia naturii cosmice și condiția destinului uman se amplifică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Ieronim: "Simt o adorare în inima mea pentru tine care poate ar deveni amor...dacă...ei bine, dacă nu m-ai iubi tu pe mine" (Eminescu : 2011, II, 81). Legat de apelative, este ușor de sesizat diferența cvasi-generalizată între forma vocativelor din hipertext (operă sau variantă finală nepublicată) și hipotext (variantă): înger/îngere, Mario/Marie. (H1) Întristare? Asta nu-i întristare. Desperare? Asta nu-i desperare. E o agonie a sufletului, o luptă vană, crudă, fără de voință. Desperarea ucide, această simțire
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sintagma furnico, leul au perit neavând mâncare, deși textul chirilic original era corect: f¨pnikΣlé¨l. Din neatenție și în absența oricărui fel de confruntări, colegii clujeni au crezut că au de-a face cu două substantive, unul feminin în vocativ (furnico) și al doilea masculin, la nominativ (leul), pe care, la transcriere, le-au separat prin virgulă! 120 În reputata serie Bible d'Aléxandrie, publicată la Editions du Cerf din Paris de aproape trei decenii sub direcția Margueritei Harl, volumul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
în Claponul Pohod la șosea. Puțin semnificativ este pluralul Steriazzi pentru cei din familia Steriade; pentru copii lui M. Dragomirescu, Caragiale propune numele generic kinderii iar pe ai săi îi recomandă către Delavrancea ca fiind microbi, în intimidate adresîndu-li-se cu vocativul Cușilor! În contactul verbal cu persoanele, Caragiale s-a manifestat în postura de homo ludens dovedind în majoritatea cazurilor talent, intuiție, ironie prietenească, spirit ludic; în ceea ce privește numele pe care le-a încredințat propriilor personaje, a demonstrat, cu puține excepții, geniu
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
dintâi cugetare care-i veni în minte. Sub aspect structural, enunțul de bază poate fi un enunț sintactic, o frază sau o propoziție. Enunțul incident poate avea orice natură și orice dezvoltare: unități lexicale (substantive sau adjective substantivizate, pronume, în vocativ, adjective, în nominativ, adverbe sau locuțiuni adverbiale, interjecții) - Știi, Mario, de ce te-am adus? Ascult, Măria-ta. Ne ducem, dar gândește-te, stimabile, că suntem vecini. Ce, mă, n-ai dormit ieri? Unde-i lupul, moș Mihai? Ei, jupâneasă dragă
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]