1,110 matches
-
nu ține figura atunci când știu sigur că am patru sute la sută dreptate. De ce nu m-oi fi însurat cu ea? Ea bine, mă deranja, de pildă, argoul ei dăștept, de fostă studentă căministă. Nu-l suportam. „A borî“ în loc de a vomita, „cu capsa pusă“ în loc de furios, „mortal“ în loc de nostim, „ușchit“ în loc de trăsnit, „țâști-bâști“ în loc de micuț. Ah, și divin. (Chestie căreia Mary Jane Reed îi zice „mișto“ - mereu le învăț pe fetele astea să vorbească corect, eu, cu vocabularul meu de New
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
te sufoci. — Ba da, o să mă înăbuș... — Sarah, cea mai bună soluție ca să nu te sufoci e să respiri. Respiră, asta-i tot. Mai mult sau mai puțin. Doamne sfinte, și-a dat toată silința, dar i-a venit să vomite. — Ți-am spus eu, a gemut ea. Asta fiindcă n-ai respirat. — Da’ nu pot cu chestia asta-n gură. — Pe nas. Închipuie-ți că înoți. Dar nu înot! — ÎNCHIPUIE-ȚI! i-am sugerat eu dar, deși a mai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
urlă Baba. —Baba, e doar Marci... Baba Începu să zbiere ca din gură de șarpe și să se agite Încoace și Încolo. Pe neașteptate, s-a Întors către Marci, moment În care ea s-a aplecat mai aproape de el. Copilul vomită pe loc. Voma se Împrăștie pe toată bluza de mătase a lui Marci. —Iiiii... Puah! făcu Marci, dându-se Înapoi. Ce are copilul ăsta? Rujul tău, spuse Valerie, Întorcându-i spatele brusc lui Marci. Bebelușii urăsc... machiajul. Are un impact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
în creștetul capului. — Parcă am fi într-un film de la Hollywood, zice Nash. La o asemenea moarte, curată și fără sânge, nu apare nici agonia sfârșitului, nici fenomenul de peristaltism invers - spasmele care îți dau peste cap sistemul digestiv, astfel încât vomiți materii fecale. — Începi să borăști rahat, zice Nash, cam așa arată moartea într-o scenă realistă. În legătură cu moartea în leagăn, îmi spune că survine în special în intervalul de două până la patru luni de la naștere. Majoritatea cercetătorilor spun că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Lamot. Dan era genul care-și bea mințile, un bețiv care se trântește în genunchi pe mese și care se apleacă de mijloc, scuipând porcării despre o fată din Leighton Buzzard pe care o iubise cândva. Genul de bețiv care vomită copios la mijlocul perorației. Și - atenție - genul de bețiv care nu-și amintește niciodată și sub nici o formă că nu trebuie să mănânce spaghete bolognese sau pui tikka masala chiar înainte de a pleca la o băută. Ca să spunem toate astea într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
la ea chiar în fața mamei, ca și cum faptul că aceasta era de față îi dădea dreptul să se poarte în halul ăsta. Se năpustise afară din casă și se întorsese abia pe la patru dimineața, izbind, trântind și, în cele din urmă, vomitând. Dimineața, înainte de a pleca, mama lui Dan o luase pe Carol deoparte. Nu i se adresase direct de mai mult de zece ori în tot timpul pe care îl petrecuse la ei. — Îmi amintești de mine, pe vremea când eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
din nou plosca spre mine, o falsă ofertă, practic o obligație. Am luat-o și am dus-o la buze. Băutura avea gust de ierburi, de clorofilă, și densitatea spermei sau a unei fierturi de cereale. Am încercat să nu vomit în timp ce înghițeam și i-am dat-o înapoi. — Deosebit, nu-i așa? Se numește kava, apropo. Se face în Fiji, din niște rădăcini, nu știu exact din care. Are un efect mai degrabă psihotrop decât sedativ. Localnicii au descoperit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
a părăsit. Ușa compartimentului se legăna în urma lui în balamalele ei imense. Mirosul de vast, rece și motorină al unei ultime stații londoneze distrusese intimitatea din compartiment, ștergând cu totul acele ultime ore. Mă târam pe coate și pe genunchi, vomitând fiere. M-am ridicat în picioare și m-am împleticit spre ușă, trăgându-mi chiloții și pantalonii. Peronul era plin de pasageri ce coborau. Mi se părea imposibil ca nici unul dintre ei să nu fi privit încoace, să nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Bull, încă dezbrăcat, se clătină până la oglinda mare, fixată pe tapetul cu trandafiri. Se întoarse cu spatele și se uită peste umăr, în jos. Ochii întâlniră deschizătura ciclopică a vaginului, dar, înainte să o poată examina cum se cuvine, Bull vomită copios. Din el se revărsară pinte întregi de bere dublu fermentată, al cărei conținut de alcool fusese de mult transformat în carbohidrați. Șuvoaie groase țâșneau pe linoleumul ce acoperea podeaua și se scurgeau mai departe, ducând cu ele fire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
mai departe, ducând cu ele fire de păr, scame și praf. „Mi-e rău“, își spuse Bull. „Mi-e rău de-adevăratelea. Sunt bolnav. Am o infecție enormă în scobitura genunchiului. Ar fi bine să merg la un doctor. Dacă vomit, asta înseamnă că infecția a început să-mi otrăvească sângele.“ Își trase o pereche de pantaloni și străbătu coridorul până la baie, pentru o variantă prescurtată a toaletei sale de zi cu zi. Adună câteva cârpe fosilizate care fuseseră îngrămădite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
sânge din venele și arterele sale. Din când în când, Bull intra în câte un hotel sau fast-food și cerea politicos permisiunea de a folosi toaleta. De îndată ce ușa se închidea în spatele său, sub acțiunea mecanismului pneumatic, Bull se apleca și vomita sub impactul disputei dintre progesteron și estrogen. Imediat ce își ștergea dârele de fiere de pe bărbie, Bull se repezea în câte o boxă. Mișcându-se cu greu în spațiul strâmt, așezat în câte o poziție ce aducea cu posturile din artele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
buco-facialtc "Chirurgie buco-facial\" Am încercat, pentru o clipă, să îmi închipui ad absurdum că m-aș afla într-o emisiune televizată cu C.V. Tudor și i-aș spune la un moment dat: „Măi Cornele!”. N-am reușit, creierul mi-a vomitat gândul afară din cap. Am făcut acest experiment mental în vreme ce, pe micul ecran, Mircea Geoană nu-l scotea pe Dumitru Dragomir din „nea Mitică”. Ministrul de Externe al României i se adresa afabil lui Corleone cu „nea Mitică”! Acest „nea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
plăcut, Însă apoi, cînd nu voia să se oprească nici măcar după ce am Început să mă sufoc, ba din contra, continua să mă Îndoape cu forța, visul s-a preschimbat În coșmar. M-am trezit tușind și Înspăimîntat. Am Încercat să vomit, Însă n-am fost În stare. A doua zi dimineață m-am simțit și mai rău. Eram amețit și aveam o tuse dureroasă și un vîjÎit În urechi, ca o apă care curge năvalnic. M-am dus și am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
auzi un fluierat, și trenul se urni Încet din gara Întunecată, furișîndu-se parcă. În afară de ei și de cîțiva hamali, nu mai era nimeni pe peron. Bufetele erau Închise. Pierdut În imensitatea peronului, un soldat beat ședea pe o bancă și vomita Între genunchi... Hilfe coborî treptele ce duceau spre toaletă; nu era nimeni acolo; pînă și Îngrijitorul plecase În căutarea unui adăpost. Artileria antiaeriană trăgea de zor. Rowe și Hilfe erau singuri În toaleta cu chiuvetele cenușii, mirosind a dezinfectant; pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
minoră. A avut loc într-o parcare pustie de hotel. Deranjați de o patrulă a poliției, ne forțaserăm să ducem la capăt un act sexual grăbit. Dând cu spatele afară din parcare, am lovit un copac nemarcat. Catherine mi-a vomitat peste scaun. Acea baltă de vomă cu cheagurile ei de sânge ca niște rubine lichide, la fel de vâscoasă și de discretă ca orice altceva produs de Catherine, încă mai conține pentru mine esența delirului erotic al accidentului de mașină, mai excitant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
acul hipodermic îmi pătrunse în braț, m-am întrebat dacă doctorul acela, care nu părea a fi decât un copil care crescuse prea mult, era destul de matur încât să aibă calificarea necesară. O euforie înfrigurată mă purtă spre spital. Am vomitat peste volan, pe jumătate conștient de seria de fantezii neplăcute. Doi pompieri tăiară portiera din balamale. Aruncând-o în drum, se uitară cu ochi mijiți la mine ca asistenții unui toreador însângerat. Până și cele mai mici mișcări ale lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
soțului, eram convins că citea răspunsul la întrebările sale nerostite în cicatricele de pe picioarele și pieptul meu. Infirmierele se învârteau în jurul meu, ducându-și la îndeplinire dureroasele îndatoriri. Când îmi schimbau tuburile de drenaj de la genunchi, încercam să nu-mi vomit sedativul, destul de puternic să mă țină liniștit, nu însă și să-mi aline durerea. Numai calmul lor extrem mă ținea în frâu. Un doctor tânăr, cu păr blond și aspru la față, îmi examină rănile de la piept. Pielea îmi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
era definit de aceste răni, precum contururile corpului unei femei ținute minte, preț de câteva ore după actul sexual, de presiunea elastică a pielii cuiva. În a patra zi, fără nici un motiv anume, anestezicele au fost retrase. Toată dimineața am vomitat în vasul smălțuit pe care mi-l ținu sub față o infirmieră. Femeia se holba la mine cu ochi îngăduitori, dar imobili. Marginea rece a vasului sub formă de rinichi mă apăsa pe obraz. Suprafața lui de porțelan era împodobită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
holba la mine cu ochi îngăduitori, dar imobili. Marginea rece a vasului sub formă de rinichi mă apăsa pe obraz. Suprafața lui de porțelan era împodobită de-un fir mic de sânge rămas de la cine știe ce necunoscut care îl folosise înainte. Vomitând, mi-am sprijinit fruntea de coapsa puternică a infirmierei. Lângă gura mea învinețită, degetele ei muncite contrastau ciudat cu pielea-i tinerească. M-am surprins gândindu-mă la despicătura feselor ei. Când își spălase oare ultima dată acel vad reavăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
propria mea mașină în urmă cu aproximativ doi ani când lovisem un ciobănesc german care traversase orbește strada în fugă. Mă oprisem atunci la o sută de metri mai încolo și mersesem pe jos înapoi, unde găsisem două școlărițe care vomitau în căușul palmelor la vederea câinelui mort. Am arătat spre urmele de sânge. - Probabil ai lovit un câine - s-ar putea ca poliția să-ți sechestreze mașina până ce vor face analizele de sânge. Vaughan îngenunche lângă mine și inspectă petele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de acoperișul ei. Portiera pasagerului fusese zdrobită de bara de protecție din față, iar impactul sudase laolaltă metalul deformat. Gândindu-mă la cicatricele lui Vaughan, suturate în același fel de-a lungul acelor încrețituri arbitrare, contururi ale violenței neprevăzute, am vomitat în gol un ghem de mucus acid. Când lovise gardul, Vaughan se uitase în spate, ochii lui duri calculând dacă să facă sau nu o a doua încercare de-a mă călca. Fâșii de hârtie ruptă se învolburau prin aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de lacrimi: „Răzvaaaaaaaaaaaaan!“. Din râpă își ia zborul o pasăre, care se pierde în depărtare. Sfârșit. La masă se lăsă o tăcere meditativă. Am obervat că nu mai era Hendrix la boxe, puseseră Tom Waits. La altă masă, o fată vomita. - Colosal, de-a dreptul colosal, vorbi cineva, dar nu-mi era prea clar despre ce. - Da, bă, foarte mișto, zise Teo sau Cornel. Foarte mișto. Eu și Luca tăceam în continuare, încercând să nu râdem. - Știi, băi Take, care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
glumit și o luară la fugă strâmbându-se la mine. - O să vin la părinții voștri, am urlat eu după ei, după care am luat pisoiul în brațe și am pornit către casă. Bietul animal tremura, sângera, se pișa pe el, vomita, făcea ca toți dracii. Ajuns în casă, l-am spălat, l-am reparat, i-am dat de mâncare, i-am pus o coroană de aur pe cap, l-am așezat pe o pernă de mătase și m-am dus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
dacă unul dintre ei moare, îi iau chiloții. N-a murit nimeni, s-au potolit și am băut vinul de la mama. Se acrise. L-am băut pe tot. Am găsit o cioară înghețată. Un șobolan tocmai mânca din ea. Am vomitat. Șobolanul a mâncat și voma. Și cioara. Chiloți n-am. I-am scris mamei că imi trebuie. La prânz am mâncat ciocolata. 03.01. Mă doare burta. Ciocolata. Magazionerul crede ca la sfarșitul săptămânii primeste chiloți. Să dea Dumnezeu. 04
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
11, 15, 27, 51; slavă Domnului că numărarea merge repede, sărind atâtea numere. Uite numărul 115. Ușa e deschisă, urc scara, intru într-o cameră în penumbră. Legată pe un divan e Marjorie, cu un căluș în gură. O dezleg. Vomită. Mă privește cu dispreț. — Ești un nenorocit, îmi spune. VII Așezat la o măsuță, la cafenea, citești romanul lui Silas Flannery împrumutat de la doctor Cavedagna și o aștepți pe Ludmila. Mintea ta e ocupată cu două așteptări concomitente: cea interioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]