191 matches
-
pe un călău rus, cu care nu aveau nimic în comun... Cel mai sângeros tiran din istoria omenirii. Și străzile înguste, lăturalnice, erau tixite de lume care se înghesuia spre Piață... Orașul se afla într-o larmă înăbușită. Fără a vroi, pașii mă purtau singuri... La capătul străzii, în dreptul cârciumei, „La cucoșul tânăr”, din colț cu Ștefan cel Mare, mă pomenii luat de mulțime. Cârciuma gemea de mușterii... prinși în alt fel de vârtej, decât cel din Piață. O bună parte
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
nădejde pentru viitor. Dela o bucată de vreme Încoace, boerii abuzând de puterea lor, i-au silit să se ducă la biserică Duminicile și zilele de sărbătoare. Dar o fi destul ca să le bage credință În suflet? *** În 1844 guvernul vroi, pe cât putea, să le Îmbunătățească soarta și fiindu-i milă de jalnica lor stare, decretă, prin organul ministerului competent, desrobirea tuturor robilor statului. Dar lucru ciudat, În loc de a fi bucuroși de Întoarcerea la un traiu mai cu cinste și la
RROMII ÎNTRE TRADIŢIE ŞI CONTEMPORANEITATE by Judit Găină, Viorel Paraschiv () [Corola-publishinghouse/Science/91787_a_93174]
-
amețitor, cu jocul lor vrăjit Împingându-mi gândurile departe, către marile Întrebări neliniștitoare, pentru ce a făcut Homo sapiens tot drumul acesta extraordinar de la atomul inițial până la materia cenușie?!!... Totul este alb Împrejurul nostru și omătul cade neîncetat, ca și când ar vroi să ascundă orice urmă de verdeață. Brazii 574 sunt acoperiți cu țurțuri, atmosfera Încărcată cu negură și soarele s-a ascuns nu știu unde, pentru ca să nu-i degere nasul. Spectacolul e frumos, dar Îmi place a-l admira de după geamuri, pe când focul
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
la ea deghizat ca servitor sau ca muzicant și că chiar a contractat căsătoria civilă cu poetul V., însă el nu se poartă bine cu ea, o lasă în casă la sora ei, dușmanca ei cea mai mare, care a vroit s-o otrăvească. Din această cauză ar renunța acum la poetul V., însă niciodată nu va renunța la căpitanul G. cu care vroiește să se căsătorească”.3) V. și G. reprezintă, desigur, inițialele unor nume reale, pe care cel ce
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
bine cu ea, o lasă în casă la sora ei, dușmanca ei cea mai mare, care a vroit s-o otrăvească. Din această cauză ar renunța acum la poetul V., însă niciodată nu va renunța la căpitanul G. cu care vroiește să se căsătorească”.3) V. și G. reprezintă, desigur, inițialele unor nume reale, pe care cel ce a scris documentul le cunoștea. Risc întrebarea: V. din numele „poetului V.” nu înseamnă, oare, Vasiliu? Atunci, printre literatorii Bacăului, alt V. nu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Că orice-am lucra Noaptea s-a surpa Pân-om hotărî În zid de-a zidi Cea-ntâi soțioară, Cea-ntâi surioară Care s-a ivi Mâini în zori de zi Aducând bucate La soț ori la frate. Deci dacă vroiți Ca să isprăviți Sfânta mănastire Pentru pomenire, Noi să ne-apucăm Cu toți să jurăm Și să ne legăm Taina s-o păstrăm: Ș-orice soțioară, Orice surioară Mâini în zori de zi Întâi s-a ivi, Pe ea s-o
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
realizată putem să ajungem la adevăr. Un al doilea plan este cel metafizic prin dubito-ul este prezentat ca parte a cogito-ului: "Dar ce sunt, prin urmare? Un lucru ce cugetă. Ce este acesta? Unul ce se îndoiește, înțelege, afirmă, neagă, vroiește, nu vroiește, totdeodată imaginează și simte"110. Principala calitate a cugetării este îndoiala. Astfel dubito-ul este o formă fundamentală a cogito-ului cartezian și prin aceasta este o formă fundamentală a "creației" realizate prin intermediul meditațiilor. Logos-ul divin din Geneză a
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
să ajungem la adevăr. Un al doilea plan este cel metafizic prin dubito-ul este prezentat ca parte a cogito-ului: "Dar ce sunt, prin urmare? Un lucru ce cugetă. Ce este acesta? Unul ce se îndoiește, înțelege, afirmă, neagă, vroiește, nu vroiește, totdeodată imaginează și simte"110. Principala calitate a cugetării este îndoiala. Astfel dubito-ul este o formă fundamentală a cogito-ului cartezian și prin aceasta este o formă fundamentală a "creației" realizate prin intermediul meditațiilor. Logos-ul divin din Geneză a fost înlocuit
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
psihologice ale corpului. După eliminarea tuturor elementelor care nu sunt specifice ego-ului se realizează o identitate între acesta și cogito. "Dar ce sunt eu, prin urmare? Un lucru ce cugetă. Ce este acesta? Unul ce se îndoiește, înțelege, afirmă, neagă, vroiește, nu vroiește, todeodată imaginează și simte"147 (Sed quid igitursum? Res cogitans. Quid est hoc? Nempe dubitans, intelligens, afirmas, negas, volens, nolens, imaginanas quoque, et sentiens)148. Noua delimitare a cogito- ului este cea mai complexă fiind integrate elementele: îndoiala
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
corpului. După eliminarea tuturor elementelor care nu sunt specifice ego-ului se realizează o identitate între acesta și cogito. "Dar ce sunt eu, prin urmare? Un lucru ce cugetă. Ce este acesta? Unul ce se îndoiește, înțelege, afirmă, neagă, vroiește, nu vroiește, todeodată imaginează și simte"147 (Sed quid igitursum? Res cogitans. Quid est hoc? Nempe dubitans, intelligens, afirmas, negas, volens, nolens, imaginanas quoque, et sentiens)148. Noua delimitare a cogito- ului este cea mai complexă fiind integrate elementele: îndoiala, manifestată prin
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
nu se poate întâmpla ca el să mă înșele vreodată, deoarece în orice înșelăciune sau amăgire e un element de nedesăvârșire; și cu toate că a fi în stare să înșeli pare o dovadă de ascuțime sau de putere, fără îndoială a vroi să înșeli trădează fie răutate, fie slăbiciune, și prin urmare nu revine lui Dumnezeu"165. Chiar dacă ideea istețimii ne aduce aminte de discursul socratic care susținea ideea că înțelepciunea reprezintă și puterea de a înșela 166, din punct de vedere
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
a treia când autorul preciza: "nu este de temut nici o falsitate în voința însăși ori porniri"170. Aceleași precizări le întâlnim și în meditația a patra: "Din cele de mai sus, însă îmi dau seama că nici puterea de a vroi, pe care o am de la Dumnezeu, nu este, privită în sine, pricina greșelilor mele, de vreme ce e cât se poate de întinsă și în felul ei desăvârșită"171. Voința nu poate reprezenta cauza erorii din aceleași motive pentru care nici intelectul
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
lumii, atunci mi-a dat posibilitatea de a greși pentru că așa este mai bine pentru mine: Nu încape nici o îndoială că Dumnezeu m-ar fi putut crea astfel încât să nu mă înșel niciodată; de asemenea, nu încape îndoiala că a vroit întotdeauna aceea ce este cel mai bine pentru mine: atunci, prin urmare, e mai bine ca eu să mă înșel decât să nu mă înșel?"172 Lumea carteziană devine cea mai bună lume posibilă, de aceea el nu își pune
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
chiar elegant, om pe la 40-50 de ani. Cum explica el, nu era chip să nu înțeleagă și cel mai tare de cap. De multe ori, în lipsa lui Artachino îl rugam să vină să ne corecteze la desen, nu ar fi vroit să-și supere colegul, însă mult rugat de noi cade și după felul cum ne explica parcă ni se limpezeau ochii, parcă ni se desfunda mintea. De cele mai multe ori spusele lui erau tari, noi însă îl iubeam pentru că ne era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
la data aceea, 1915, era profesor de desen la Gimnaziul "Ștefan cel Mare", doi ani mai târziu va fi profesor la Belle Arte. Am fost bine primiți; eu cu tata, și în neștiința noastră, a născut întrebarea dacă nu ar vroi să mă primească învățăcel. Mi s-a explicat că pictorii mari, în prezent, nu pot avea elevi decât dacă sunt profesori la Belle Arte. Și cum el nu era încă, ne-a dat diferite sfaturi pe care nu le-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
oameni, pământul, sufletele. Se vorbea de un "triunghi al morții", o grupare într-un triunghi al posibilităților de rezistență ce mai rămăseseră și lupta până la uzarea totală. În acest triunghi al morții ar fi intrat și orașul Huși. Dumnezeu a vroit și a făcut altfel, până la urmă ne-a oferit cununa învingătorului, în care cunună au fost și mulți spini. Către primăvară, aveam strânsă o sumă de bani, am ajuns al Iași și m-am prezentat la școală. Toată era ocupată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
pinacotecă. M-am prezentat obosit și flămând, abia coborâsem de pe un vagon de marfă ce mă adusese în Iași, găsesc în sala de lucru și pe director care, cum mă vede, începe să țipe la mine ca scos din minți, vroind să mă întrebe de unde am venit și ce caut acolo. Printre strigăte și insulte, i-am explicat de ce vin acum și de ce nu am venit mai din vreme. A fost zadarnic, arătându-mi ușa cu mâna și vorbind cu putere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
primit în anul întâi al cursului liber de specializare care durează doi ani, adică în anul șapte. La ei, durata cursurilor la Institut era de opt ani. Primul pas pe linie oficială a fost îndeplinit cu succes. Eu aș fi vroit să lucrez tot de unul singur, să umblu de colo, colo ca să văd tot ce mă interesa, însă de înscrierea și admiterea într-o școală era legată existența noastră, numai în baza unei dovezi eliberate de facultate. Legația României ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
interesat de a-mi face reclamă, nu am fost un client al redacțiilor și au fost oameni care au scris despre mine ani de zile fără ca eu să-i cunosc cum arată la față. Am lăsat celor ce ar fi vroit să scrie deplină libertate. Erau unii care ar fi dorit să afle câte ceva de la mine, să le dau oarecare îndrumări, nimeni nu a avut nimic și fiecare a spus cum l-au dus capul și gustul. Am avut în felul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
au stat cu condeiul la drum ca să mă înțepe. Am purtat odată cu necunoscuți polemică, dar trebuie să spun că regret și mă rușinez acum pentru isprava ce am făcut răspunzând. Am avut un fel de repulsie pentru militari (nu am vroit sa fac serviciul militar) și pentru politicieni. Am fost un timid, un îngăduitor, lăsând de multe ori să treacă multe de la mine. Rareori am încercat sentimentul de invidie, care nu s-a manifestat niciodată sub formă agresivă, era de cele mai multe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
umerii v-a frânt,/ Vă dezlipiți privirea de umedul pământ - I, p. 52). Muritorii au fost mereu ignorați și năpăstuiți de Zeus. Suveranul olimpian chibzuia să le stârpească neamul, ca să creeze altul, nou, susține Eschil , urmat de Victor Eftimiu (Am vroit/ Să scutur paraziții pământului, și-o dată/ De omul cel din urmă planeta curățată,/ Aș fi zvârlit în lume un pumn de oameni noi/ Aș fi creat, superbă, o rasă de eroi ! - II, p. 64). Actul al IV-lea îi înfățișează
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
acceptul. Stolnicul Vasile Glodeanu este și el păsuit cu desființarea salhanalei la 23 martie 1850. Departamentul Lucrărilor Publice prezintă la 27 august Isprăvniciei jalba înaintată de Vasile Glodeanu și Mihălache Iotu care „s-au jăluit acestui Departament că isprăvnicia ar vroi să le desființeze zalhanaua ce o au făcută de mai multă vreme în marginea târgului Huși supt cuvânt că ar fi primejdioasă de foc, ar strica aerul orașului și ar pricinui necurățenie pe ulițe.” Obștea târgului prin jalbă arată utilitatea
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
s-o recitești este aproape întotdeauna o carte bună.” Alexandru Philippide 121. „Cărțile mustesc de mierea înțelepciunii omenești cernute prin generații, distilată asemenea coniacurilor fine, dar ele nu înlocuiesc viața.” Dumitru Popescu 122. „E totdeauna un sistem greșit de a vroi să citești în inima celorlalți, căutând să ți-o închizi pe a ta.” J. J. Rousseau 123. „Acela care citește toată ziua și nu se odihnește decât prin inerție, pierde încetul cu încetul facultatea de a cugeta prin sine însuși
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
romanilor celor vechi strămoșilor săi, voi mâna înainte această istorie, arătând cumplitele lor războaie și biruinți asupra altor neamuri, până ce ajunseră a stăpâni preste toată lumea și alte a lor minunate fapte.” După ce publicarea revistei a fost întreruptă încă din 1821, vroind o Bibliotecă Românească în 12 părți, tipărește, totuși, la Buda, o „Carte de mână pentru nația românească, la 1825, care cuprinde o „Înștiințare pentru „Biblioteca Românească” către românii din Prințipaturile Valahiei și Moldovei”, solicitându-le, totodată, sprijin pentru tipărirea cărților
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
o facă! -, deoarece, nu-i așa, „deși avem puterea militară, polițienească și administrativă, lupta se ascute, iar dușmanul se arată mai fioros ca nicicând”. Și, ha-ha, cu atât mai „fioroși” cu cât se ascund, Încercând să ne intre În voie, vroind să ne răstoarne „pe dinlăuntru”, să ne submineze, cum se zice! Și atunci, nu-i așa, cu atât mai lăudabile „creațiile” unor tineri tovarăși-scriitori, precum Petru Dumitriu sau Titus Popovici, care „le rup masca de pe față acestor târâturi, chiaburi care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]