190 matches
-
care susținea programul de a aduce abolirea sclaviei prin susținerea eliberării sclavilor și prin ajutarea lor să se stabilească în Liberia în Africa. De la începutul anilor 1830, Lincoln era un Whig loial și se descria prietenilor săi în 1861 „un Whig pe linia veche, discipol al lui Henry Clay”. Partidul, inclusiv Lincoln, susținea modernizarea economiei în domeniul sistemului bancar, punerea de taxe protecționiste din care să se finanțeze proiecte de dezvoltare internă, de exemplu construcții de căi ferate, și promova urbanizarea
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
din care să se finanțeze proiecte de dezvoltare internă, de exemplu construcții de căi ferate, și promova urbanizarea. În 1846, Lincoln a fost ales în Camera Reprezentanților a Statelor Unite, unde a exercitat un singur mandat de doi ani. Era singurul Whig din delegația statului Illinois, dar a dat dovadă de loialitate față de partid participând la aproape toate voturile și ținând discursuri în care apăra linia partidului. În colaborare cu congressmanul aboliționist , a redactat o propunere legislativă de abolire a sclaviei în
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
o propunere legislativă de abolire a sclaviei în Districtul Columbia, cu compensație pentru proprietari, stipulări care să oblige la capturarea sclavilor fugari, și supunerea chestiunii la referendum. El a abandonat propunerea după ce ea nu a întrunit suficientă susținere în cadrul Partidului Whig. În domeniul politicii externe și militare, Lincoln s-a pronunțat împotriva Războiului Americano-Mexican, pe care îl punea pe seama dorinței președintelui Polk de „glorie militară—acel atrăgător curcubeu care se înalță în ploile de sânge”. Lincoln a susținut și , care, dacă
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
mai ales atacul asupra puterilor președintelui în caz de război. Realizând că Clay nu va putea câștiga președinția, Lincoln, care în 1846 se angajase să rămână în Cameră pentru un singur mandat, l-a susținut pe Zachary Taylor drept candidat Whig la . Taylor a câștigat, iar Lincoln spera să fie numit comisar al , dar această sinecură a fost acordată unui rival de-al său din Illinois, , considerat de administrație un avocat foarte priceput, dar de către Lincoln, o „fosilă bătrână”. Administrația i-
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
și ascuns pentru răspândirea sclaviei. Nu pot decât să o urăsc. O urăsc din cauza monstruoasei nedreptăți a sclaviei înseși. O urăsc pentru că privează exemplul nostru republican de dreapta sa influență în lume ...” La sfârșitul lui 1854, Lincoln a candidat ca Whig pentru Senatul SUA din partea statului Illinois. La acea vre,e, senatorii erau aleși de legislativul statului. După ce a condus în primele șase tururi de scrutin în adunarea din Illinois, a început să piardă din susținere, iar Lincoln i-a instruit
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
condus în primele șase tururi de scrutin în adunarea din Illinois, a început să piardă din susținere, iar Lincoln i-a instruit pe susținătorii săi să voteze pentru , care în cele din urmă l-a învins pe principalul adversar . Partidul Whig era ireparabil scindat de către Legea Kansas-Nebraska. Lincoln scria: „cred că sunt un Whig, dar alții spun că nu mai există niciun Whigs, și că eu sunt un aboliționist [...] eu nu fac decât să mă opun "răspândirii" sclaviei.” Din resturile vechiului
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
să piardă din susținere, iar Lincoln i-a instruit pe susținătorii săi să voteze pentru , care în cele din urmă l-a învins pe principalul adversar . Partidul Whig era ireparabil scindat de către Legea Kansas-Nebraska. Lincoln scria: „cred că sunt un Whig, dar alții spun că nu mai există niciun Whigs, și că eu sunt un aboliționist [...] eu nu fac decât să mă opun "răspândirii" sclaviei.” Din resturile vechiului Partid Whig, și din unii nemulțumiți din partidele , , și Democrat, s-a format
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
ireparabil scindat de către Legea Kansas-Nebraska. Lincoln scria: „cred că sunt un Whig, dar alții spun că nu mai există niciun Whigs, și că eu sunt un aboliționist [...] eu nu fac decât să mă opun "răspândirii" sclaviei.” Din resturile vechiului Partid Whig, și din unii nemulțumiți din partidele , , și Democrat, s-a format, cu directa participare a lui Lincoln, un nou partid, Partidul Republican. La , Lincoln s-a clasat al doilea în competiția pentru candidatura la funcția de vicepreședinte. În 1857-1858, Douglas
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
Chase. Un fost democrat, din Maine, a fost nominalizat pentru funcția de vicepreședinte pentru a echilibra oferta electorală. Succesul lui Lincoln depindea de reputația sa de moderat în chestiunea sclaviei, dar și de susținerea puternică pentru programele inspirate din direcțiile Whig pe tema îmbunătățirilor interne și ale protecționismului fiscal. La al treilea tur de scrutin, delegații din Pennsylvania i-au dat voturile ce i-au asigurat majoritatea. Interesele siderurgice ale celor din Pennsylvania au fost asigurate de susținerea de către Lincoln a
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
sistemul american. El spunea: „o majoritate ținută în frâu de frâne și limitări constituționale, schimbându-se permanent cu ușurință odată cu schimbările deliberate ale opiniilor și sentimentelor populare, este singurul adevărat suveran al unui popor liber.” Lincoln a aderat la teoria Whig privind președinția, teorie ce dădea Congresului responsabilitate principală pentru redactarea legilor, în timp ce executivul le punea în aplicare. Lincoln a respins doar patru legi adoptate de Congres; singura importantă a fost Legea Wade-Davis cu programul său dur de Reconstrucție. El a
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
conservatorilor politici pentru naționalismul său intens, pentru susținerea acordată mediului de afaceri, pentru insistența pentru stoparea răspândirii servituții umane, acțiunea sa în termenii principiilor Lockean și Burkean în numele libertății și tradiției, și pentru devotamentul pentru principiile Părinților Fondatori. Ca activist Whig, Lincoln era un susținător al intereselor de afaceri, favorizând un regim vamal protecționist, sistemul bancar, îmbunătățirile interne, și căile ferate în opoziție cu . William C. Harris găsea că „respectul [lui Lincoln] pentru Părinții Fondatori, pentru Constituție și pentru legile de sub
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
lui Specer este cea despre societatea militară și cea industrială. El a pus accentul pe multe probleme politice ale societății timpului său. Herbert Spencer prezintă un scurt istoric al celor două partide politice tradiționale ale Marii Britanii, conservatorii (Tory) și liberalii (Whig), marcând schimbările drastice care au intervenit în programele acestora în ultima vreme. Astfel, cele două tipuri de partide reprezentau inițial două tipuri de organizații sociale, unul fiind de tip militar, iar celălalt de tip industrial. Pornind de la sensul cel mai
Herbert Spencer () [Corola-website/Science/302814_a_304143]
-
primul partid era o dorință de a rezista și micșora puterea coercitivă a stăpânitorului asupra supusului, iar în celalalt partid, dorința de a păstra sau mări această putere coercitivă. Importante de menționat sunt și caracterele generale ale schimbărilor realizate de Whig-i (liberali); astfel, sub înrâurirea crescânda a Whig-ilor au fost abrogate legile care opreau asociațiile muncitorești precum și acelea care stânjeneau libertatea de a călători a lucrătorilor, măsura prin care disidenții religioși erau liberi să creadă ce voiau, fără teama
Herbert Spencer () [Corola-website/Science/302814_a_304143]
-
și micșora puterea coercitivă a stăpânitorului asupra supusului, iar în celalalt partid, dorința de a păstra sau mări această putere coercitivă. Importante de menționat sunt și caracterele generale ale schimbărilor realizate de Whig-i (liberali); astfel, sub înrâurirea crescânda a Whig-ilor au fost abrogate legile care opreau asociațiile muncitorești precum și acelea care stânjeneau libertatea de a călători a lucrătorilor, măsura prin care disidenții religioși erau liberi să creadă ce voiau, fără teama de pedepse civile, măsură care permitea catolicilor să
Herbert Spencer () [Corola-website/Science/302814_a_304143]
-
Din 1860, în Regatul Unit au apărut organizații politice restructurate, conduse de noi lideri eficienți. John Bright și William Gladstone au transformat Partidul Whig în Partidul Liberal, iar Benjamin Disraeli i-a reunit pe Tory cu Partidul Conservator. Liberalii și conservatorii au declanșat o campanie de extindere a dreptului de vot, fiecare partid aspirând să capete sprijinul cetățenilor. Partidul Liberal, influențat și inspirat de
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
forțelor antisclavie, și temerile Nordului că forțele sclavagiste controlau guvernul, a adus criza la culme spre sfârșitul anilor 1850. Unele dispute privind moralitatea sclaviei, dimensiunea democrației și meritele economice ale muncii libere în raport cu plantațiile de sclavi au determinat prăbușirea partidului Whig și a mișcării "Know Nothing", și apariția unor partide noi, regionale (Partidul Free Soil în 1848, cel Republican în 1854, Uniunea Constituțională în 1860). În 1860, ultimul partid național rămas, Partidul Democrat, s-a rupt pe linii teritoriale. Atât Nordul
Războiul Civil American () [Corola-website/Science/304158_a_305487]
-
reprezentată de George I, George al II-lea, George al III-lea. Epoca a fost dominată de abili politicieni și diplomați, prim-miniștri: Robert Walpole, William Pitt și fiul său William Pitt Jr. (1783-1801), de luptele politice interne între partide: whigii și thorii pentru modernizarea structurilor statale, iar pe plan extern, în expansiunea colonială și organizarea Imperiului colonial. Dobândirea Canadei și Louisianei în urma războiului cu Franța (1763) va constitui o compensație pentru pierderea celor 13 colonii engleze, situate pe țărmul Atlantic
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
Diferite sondaje de opinie, efectuate de-a lungul ultimilor doi ani, au relevat că între 20% până la 34% din americani se identifică ca fiind republicani. De-a lungul istoriei Statelor Unite au existat optsprezece președinți republicani, comparativ cu cincisprezece democrați, patru Whig și patru democrați-republicani, respectiv George Washington, neafiliat vreunei mișcări politice. Întucât ultimele două partide politice, partidul Democrat-Republican și Whig nu mai există pe scena politică americană, "competiția" dintre partidele care pot avea cei mai mulți președinți este relativ închisă. Doctrina partidului îmbină
Partidul Republican (Statele Unite ale Americii) () [Corola-website/Science/304290_a_305619]
-
americani se identifică ca fiind republicani. De-a lungul istoriei Statelor Unite au existat optsprezece președinți republicani, comparativ cu cincisprezece democrați, patru Whig și patru democrați-republicani, respectiv George Washington, neafiliat vreunei mișcări politice. Întucât ultimele două partide politice, partidul Democrat-Republican și Whig nu mai există pe scena politică americană, "competiția" dintre partidele care pot avea cei mai mulți președinți este relativ închisă. Doctrina partidului îmbină conservatorismul economic și fiscal, promovând ideea guvernelor federale reduse, susține puterea mărită a statelor constituente versus cea federală și
Partidul Republican (Statele Unite ale Americii) () [Corola-website/Science/304290_a_305619]
-
populară. Anna a fost încoronată regină la 23 aprilie 1702. Chinuită de gută, a fost purtată la Westminster Abbey într-un scaun deschis. Regina Anna nu a avut niciodată prietenii pe care i-a avut William. Acesta îi susținuse pe "whigi" pentru că sprijineau politica lui europeană, s-au dovedit mai toleranți în chestiunile religioase decât adversarii lor și erau străini de orice iacobitism. Anna a fost insulară, anglicană riguroasă și fanatică "tory". Curând după ascensiune, Anna și-a numit soțul Lord
Anna a Marii Britanii () [Corola-website/Science/312548_a_313877]
-
americanilor a fost determinat de o luptă navală, lupta de la Chesapeake. Irlanda, gata și ea să se revolte, a trebuit calmată, acordându-se parlamentului din Dublin o completă independență legislativă. Odată cu căderea Lordului North în 1782, Lordul Rockingham care era "Whig" a devenit prim-ministru pentru a doua oară, dar a murit în câteva luni. Regele l-a numit pe Lordul Shelburne să-l înlocuiască. Charles James Fox a refuzat să servească sub Shelburne și a cerut numirea Ducelui de Portland
George al III-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/310537_a_311866]
-
numit ambasador al Statelor Unite în Marea Britanie. În 1783, guvernul lui Shelburne a fost înlocuit de către Coaliția Fox-North. Ducele de Portland a devenit prim-ministru, iar Fox și Lordul North secretari la Externe și Interne. În decembrie 1783, cu toată împotrivirea "whigi"-lor, regele l-a numit pe William Pitt cel Tânăr prim ministru. Pitt în vârstă de 24 de ani va guverna Anglia mai bine de douăzeci de ani fără întrerupere și va aduce în viața politică o nouă și prețioasă
George al III-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/310537_a_311866]
-
rezolvat problema prin dizolvarea parlamentului. În cei doi ani succesivi, 1680 și 1681 au fost constituite două noi Parlamente, amândouă dizolvate după câteva luni din aceleași motive. Criza de excludere a contribuit la dezvoltarea sistemului bipartidist al Angliei moderne: partidul Whig,(liberal) favorabil aprobării legii de excludere și partidul Tory (conservator) contrar și fidel liniei conservatoare a suveranului. Succesiunea nu a fost modificată în cele din urmă, dar Carol a fost constrâns să-l exileze pe Iacob, care a plecat la
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]
-
Sunderland, care fusese unul din principalii exponenți a partidului de excludere, a devenit consilierul de încredere al lui Iacob. Curând Iacob a fost constrâns să înfrunte o rebeliune care a fost cunoscută cu numele de rebeliunea lui Monmouth. Membri partidului Whig, care organizaseră complotul pentru asasinarea lui Carol al II-lea și a lui Iacob, fuseseră exilați în Olanda. Printre ei se aflau două persoane importante: James Scott, I Duce de Monmouth, fiul nelegitim a lui Carol al II-lea și
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]
-
Review”", care a continuat să apară până în 1713. Defoe a scris fără întrerupere articole de ziar pentru douăzeci și șase de perioadice diferite, referindu-se la problemele curente și afaceri externe, controverse religioase și conflictul politic dintre partidele Tory și Whig. În anii 1690 Defoe și-a început cariera de scriitor iar în calitate de autor de pamflete va scrie "„Englezul get-beget”". Acest lung poem ridiculizează sentimentele antiolandeze în rândul englezilor. În 1719, la vârsta de cincizeci și nouă de ani, în timp ce continua
Daniel Defoe () [Corola-website/Science/313154_a_314483]