203 matches
-
la copertina de metal pe sub care intrase camionul ce transportase distorsorul. În timp ce înaintau aproape alergând, zgomotul se mai diminuă puțin ca și numărul de camioane și avioane. Doar forfota, fără îndoială, continua să rămână destul de activă. Șuieratul aparatelor de tăiere, zăngănitul sonor al bucăților de metal care cădeau, agitație confuză, se manifestau peste tot, dar la o scară mult mai redusă. Pentru o sută de oameni și o sută de camioane în partea din față, aici erau numai douăzeci dar care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
lor pure. Corl simți fluxul care trecea prin cablurile din pereți și prin încuietoarea ușii. Încordându-și trupul, se strădui din răsputeri să domine această furtună de energie. Deodată, perii de pe urechi îi vibrară în ritmul ei. Auzi atunci un zăngănit metalic. Atingând ușor ușa cu unul din tentaculele sale, Corl o deschise și ieși pe coridor. O clipă se simți năpădit de un imens dispreț, gândindu-se la ființele acelea stupide care cutezaseră să-și pună mintea cu un corl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
în tradiția lui de zartosht și de-aceea, acasă, bărbiile aplecate peste aburii de abgusht nu-i păreau decât semne de bun augur. „Oamenii bântuiți de neliniște nu cinează împreună cu ceilalți“ era o altă prezicere a credințelor lui, astfel că zăngănitul furculițelor și al lingurilor era tot ce i se părea mai plăcut între îndeletnicirile unei vieți. Judecat după toate astea, n-ar fi fost decât un mâncău, dar Veterinara nu așa îl văzuse, ci o ademenise din prima. Gazda o
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și jumătate la Washington. Îi răspunse. —Maggie. Nu o întrebare sau un salut. O afirmație. —Bună, Edward. —Cum e la Ierusalim? Pauză. Apoi: —Ai salvat deja lumea? —Vreau să vorbim. Păi, nu e un moment foarte potrivit acum, Maggie. Auzi zăngănit de tacâmuri și muzică de vioară în surdină pe fundal. Prânzul la La Colline, își închipui. —Acordă-mi două minute. Îl auzi pe Edward scuzându-se că trebuie să se ridice de la masă, trăgându-și scaunul și găsind un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
acesta era altfel. Înaintă, raza aruncată de lanterna sa mărindu-se pe când se apropia de ușa de sticlă. Ziad, care stătea nemișcat în birou, cu mâna strânsă pe sertarul pe care tocmai îl scosese din dulapul de acte, auzi un zăngănit de chei. Într-o clipă, acest paznic va descoperi că broasca a fost forțată. Nu era timp de pierdut. Ziad scoase arma din toc și ieși în holul principal, de unde avea vizibilitate directă spre ușă. Văzu cum gardianul se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de pe disc și muzica se opri. În locul ei izbucni o serie de țipete și strigăte. — O, Dorian, dă-l afară, se ruga înspăimântat unul dintre oaspeți. Dinspre un grup de invitați care se înghesuiau într-un colț se auzi un zăngănit metalic de inele, brățări și butoni de manșetă. — Bună treabă, grasule! îl felicită Liz. — Lasă-l să mai aranjeze pe cineva, spuse Betty prietenelor ei. — Ce i-ai făcut, bestie nenorocită? strigă Dorian spre Ignatius. — Mă simt ultragiat, strigă Ignatius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
versiune suprarealistă și se repezi la ea în cameră să-și ia un palton. Când ajunse la ușa din față, se opri. Nu putea să se despartă astfel de Ignatius. Era copilul ei. Se duse la ușa dormitorului și ascultă zăngănitul violent al arcurilor patului lasându-se într-un crescendo spre un final demn de Grieg. Ciocăni, dar nu primi răspuns. — Ignatius, îl strigă ea cu voce tristă. — Ce dorești? întrebă în cele din urmă o voce calmă. — Plec, Ignatius. Vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
un aer obosit, risipit rapid de vântul stârnit din senin când vasul imens a cotit spre marea azurie. Zarva mulțimii dinăuntru a crescut preț de un minut Întreg și apoi a scăzut la un zumzet monoton care acompania alte sunete: zăngănitul motorului exterior, plescăitul valurilor și țipetele pescărușilor. Armanoush a observat cu Încântare că pescărușii leneși de pe țărm veneau după ei. Aproape toată lumea din feribot Îi hrănea cu bucăți de simit - pâinițele acelea În formă de inele, presărate cu semințe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Învârtindu-se ca un titirez. Îi place să audă vocea de bariton a lui Cash prelingându-se din căști În Încăpere, la fel cum Îi place să audă diferite zgomote dinăuntru sau dinafară: rugăciunile de dimineață răsunând dinspre moscheile Îndepărtate; zăngănitul lăptarului când lasă sticlele cu lapte În fața băcăniei de vizavi; respirația uimitor de ritmată a lui Sultan al Cincilea și a Asyei, un amestec șuierător de sforăituri și tors, deși nu e Întotdeauna ușor să-ți dai seama căruia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a sunat decât o singură dată după care a răspuns, nu bunica Shushan, ca de obicei, ci tatăl ei. — Iubito. Barsam Tchakhmakhchian a scos un suspin de adâncă afecțiune de Îndată ce a auzit vocea fiicei sale. Pe fir se auzea un zăngănit ciudat care-i făcea pe amândoi să-și dea seama de distanța geografică dintre ei. Aveam de gând să te sun dimineață. Știu că ești În Istanbul; mama ta m-a sunat să mă anunțe. A urmat o scurtă tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de șervet și le aduce acasă un câine vagabond pe care-l hrănește cu mâncarea lor! Nu-i deloc ușor pentru o familie să hrănească doi vagabonzi. „Dacă mai voia și părerea altcuiva“, gândi ea, „n-avea decât să asculte zăngănitul din bucătărie!“ Mă-chan își vărsa focul pe vase. Femeile sunt foarte sensibile. Când Mă-chan își ieșea din fire, își transmitea starea vaselor. „Nu-mi dau seama cum pot rudele lui Napoleon să mai facă pe grozavele când au un astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a omorât oamenii considerându-i eretici, ridicându-l în slăvi pe împăratul Heraclie și blestemându-l pe regele Arioald. A scăpat cu viață doar fiindcă l-au crezut mort. Ceilalți soldați care așteptau ascunși în stufărișul de pe țărmul mării, auzind zăngănit de arme, i-au sărit în ajutor, dar era prea târziu. - Până și-aici se fac simțite dihoniile din biserică dorite de catolici, a oftat Marciano, după care i‑a continuat relatarea. Grasulf a fost îngrijit de un monah egiptean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Bez scăpă lanterna; se auzi cum cade în apă cu un zgomot puternic și apoi se stinse. Forma dispăru. Marie țipa din ce în ce mai tare. —E Violet! țipa ea. E Violet și e moartă! S-a înecat! Ah! Ah! Se auzi un zăngănit, ca de metal care cedează și zgomotul unui obiecta care cade în apă. Țipetele încetară la fel de subit cum începuseră. Marie căzuse în apă și, după zgomot, se dusese cu tot cu scară. Capitolul opttc "Capitolul opt" — Și Marie Lavelle a insistat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
seară, Încât acum ar fi fost Încețoșați și invizibili. Rămase unde se afla, sprijinit de balustradă, studiind acoperișurile și turnurile care nu Încetau niciodată să-l mulțumească. O auzi pe Paola cum trecea pe hol, Întorcându-se În bucătărie, auzi zăngănitul de oale mișcate, dar rămase locului, ascultând dangătul clopotelor de la San Polo ce băteau ora opt, apoi reverberația ca un răspuns a celor de la San Marco, câteva secunde mai târziu, ca Întotdeauna, răsună puternic peste oraș. Când toate clopotele tăcură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
au îndepărtat cu pași lenți. Hugo s-a holbat după ei. Nu zisese Alice că Jake era la ședința de consiliere? În noaptea aia, Alice o culcase pe Rosa și cobora mohorâtă scara când, spre surpriza ei, a auzit un zăngănit dinspre ușă. I s-a strâns stomacul de groază. Ca de obicei, Jake era plecat la o așa-zisă demonstrație, iar ea, tot ca de obicei, nu aștepta pe nimeni. Oare asta era clipa de care, în mod subconștient, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
leah, leahul numește pe român „leu năpraznic”, „minte Înțeleaptă”... Bătrînii Înțelepți se dau la o parte, și În luptă se avîntă, acum, generațiile tinere... Alecsandri arată o mare Îndemînare În a sugera, prin recurența unui număr de vocale și consoane, zăngănitul armelor sau trecerea tumultuoasă a oștirii. Iată un vers: „Pămîntul ropotește sub tropot de copite...” sau altul: „Ce vuiet lung de care, ce tropot surd de vite...” Tehnica antitezei duce la un fel de maniheism liric. De o parte: ambiția
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mâinile peste abdomen, încercând să apere ceea ce nu mai era al ei, auzi : „Ești drogată, ce-ai ?“. „Nu sunt drogată“, suspinase, răspunzând pentru a nu știu câta oară la întrebarea ce venea din ziduri, din zăbrele, din luminile orbitoare, din zăngănitul cătușelor sau din lovi turile de tot felul, căzând din toate părțile. „Zi atunci de ce-ți lucesc ochii și nu te ții pe picioare ?“ „Mi-e somn... scâncise ea, mi-e somn“, și repetase asta până când începuse să plângă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Tii, băga-mi-aș ! se iți Chisăliță pe lângă subțioara lui. N-am mai văzut un morman de gunoi așa înalt... — Și cu macaraua asta cât o clopotniță, parcă ar fi o biserică... întări Iadeș, lăsându-și traista jos, cu un zăngănit de oale sparte și tingiri ruginite. Ce-o fi trebuind să cărăm toate ciobiturile astea ? — Da’ pe tine de ce trebuie să te cărăm după noi, măzăriche ? îl admonestă Pârnaie, stând mai departe cu palma pavăză peste sprâncene și minunându-se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu-i al unuia sau al altuia. Noi suntem, din când în când, ai lui... — Pe mine chestia asta m-a costat cinci ani, se strâmbă Pârnaie. Tot mergând și vorbind, simțiră, dintr-odată, că icnelile lui Iadeș, însoțite de zăngănitul de fiare, rămăseseră în urmă. Omul, cu fesul îndesat până la sprâncene, stătea în patru labe, uitându-se nătâng la un porumbel. Pasărea țopăi pe loc, până ce se hotărî să rămână nemișcată. Iadeș scoase câteva semințe și i le întinse, în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
coapsă, dar poate că nu era totul pierdut. Arătă într-o parte, spre bordură. — Auzi, boșorilă, spuse. Zici să nu călcăm pe iarba asta ? — E gazon englezesc, gemu bătrânul. — De unde știi, ai vorbit tu cu el ? Răspunsul fu un nou zăngănit de cercevele. Maca descălecă și făcu doi-trei pași pe bordură. Încercă iarba cu vârful pantofului și ridică privirile. Bătrânul rămăsese încremenit de indignare în fața acestui nou sacrilegiu. Maca dădu din umeri, ca și cum nu era vina lui, și sări cu amândouă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Deși ocurența este minimă, numele din interiorul textului este identic cu cel de pe copertă: Când cei doi viteji de la SMERȘ au isprăvit cu jumulitul, o dată cu porthartul mi-au confiscat și reflecțiile mele politice așternute pe hârtie și când, copleșiți de zăngănitul geamurilor la fiece explozie nemțească, mă împingeau repede spre ieșire, au răsunat pe neașteptate două cuvinte care îmi erau adresate cu fermitate [...]: Soljenițîn. Întoarce-te283. În afară de identitatea onomastică, în realizarea pactului autobiografic important este și paratextul, cu elementele sale subtitlul și
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
calea ferată, la vest, pe o pantă lină în urcuș. Din mersul trenului vedeam toate barăcile, defilând parcă, prin fața noastră...Lăsam în urmă o viață hărțuită, un loc de sinistre întâmplări, un loc de tribut în vieți omenești . “Mergând în zăngănitul de tablă și al loviturilor de tampoane ale vagoanelor, intrăm în zona dealurilor Dobrogei de nord. Apăreau Munții Măcinului. Ne apropiam de Tulcea. Se vedea Dunărea. Ajunși în gară, pe rând, fiecare vagon se deschide și tot așa, pe rând
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
o adunare puțin numeroasă, în numele popoarelor formate din milioane de indivizi. Să privim de-a lungul secolelor această unanimitate primitivă și accidentală. După Homer, mulțimea greacă murmură ca valurile mării 136. După Tacit, mulțimea germanică își exprimă aprobarea unanimă prin zăngănitul armelor (fremitus armorum)137. La început cei mai bătrâni deliberează și decid. Cei mai tineri, puțin importanți, își spun și ei cuvântul, cel puțin în unele probleme particulare vitale. Dar voturile lor, puțin numeroase, contează la fel de puțin în fața averii, influenței
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
aceastea după ce Constituția din Glaris (Landessatzung) de la 1387, proclama: regula fundamentală a unui stat democratic constă în supunerea minorității în fața majorității 395. Decizia colectivă și modul de vot s-au stabilit prin înțelegere. Elveția nu a cunoscut metodele vechilor germani, zăngănitul armelor, aclamații, murmure, aici votându-se prin ridicarea mâinii (Handmehr). Cu timpul Dieta va obține tot mai multă autoritate. Confederația helvetică apare ca un simbol al spiritului democratic și republican 396. În sistemul de guvernare s-au putut distinge însă
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
nu foarte frecventă și nu întotdeauna inspirată a marilor simboluri sau scheme mitologice: "Darurile se găsesc/ în cadouri// În spate armate cuceritoare/ minciuni sfruntate/ Iluzii rătăcite de la/ un om la altul// Calul troian nechează/ spre ceruri/ Oamenii ascultă chemarea// Departe zăngănitul de arme/ umple văzduhul de/ Pacea precară" (Calul troian). Începând cu Pe malul Aheronului (Editura Cronica, Iași, 1999), accesul poeziei la mitologic devine pentru autor obligatoriu. Obsesia picturalității ca fundal de desfășurare a unor viziuni poetice din ce în ce mai complicate nu a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]