155 matches
-
de rând să se înroleze în armata imperială. Existența Siciului Danubian, care avea să lupte de partea otomanilor în războaiele care aveau să vină au ridicat probleme morale unora dintre ruși. În 1784, Potiomkin a format așa-numitul „Sici al zaporojenilor loiali” Войско верных Запорожцев) și i-a colonizat în regiunea dintre cursul inferior al Bugului și râul Nistru. Acești cazaci au fost răsplătiți pentru serviciile aduse imperiului în timpul războiului cu turcii din 1787-1792 prin distribuirea de pământuri în Kuban, unde
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
oferindu-i posibilitatea să se declare unicul succesor al Rusiei Kievene. Țarul s-a proclamat protectorul tuturor rușilor, iar atitudinea aceasta a culminat cu mișcarea panslavistă din secolul al XIX-lea. În zilele noaste, cei mai numeroși descendenți ai cazacilor zaporojeni, cazacii din Kuban, sunt loiali Rusiei, mulți dintre ei luptând în conflictele locale care au urmat după prăbușirea Uniunii Sovietice. La fel ca în perioada de dinainte de revoluția bolșevică, când formau garda imperială, cei mai mulți dintre soldații gărzii prezidențiale ruse sunt
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
dintre ei luptând în conflictele locale care au urmat după prăbușirea Uniunii Sovietice. La fel ca în perioada de dinainte de revoluția bolșevică, când formau garda imperială, cei mai mulți dintre soldații gărzii prezidențiale ruse sunt cazaci din Kuban. Pentru statul polono-lituanian, cazacii zaporojeni și răscoala lui Hmelnițki au marcat începutul prăbușirii sale - „Potopul” - care s-a terminat odată cu dezmembrarea statutului polonez de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Hanatul Crimeii și Imperiul Otoman au avut o soartă asemănătoare. După ce au suferit atât raidurile cazacilor
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
a fost o rebeliune a cazacilor din Ucraina din 1648-1657 (1654) care s-a transformat într-un război de eliberare ucrainean de sub dominația poloneză. Sub conducerea lui hatmanului Bogdan Hmelnițki, cazacii zaporojeni, aliați cu tătarii din Crimeea și cu țărănimea locală, au luptat într-o serie de bătălii cu forțele armate și cele paramilitare ale statului polono-lituanian. Urmarea răscoalei a fost încetarea controlului șleahtei poloneze și a arendașilor lor (unii dintre ei
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
guberniei fiind stabilită la Chișinău). După războiul ruso-turc, începând din anul 1812 s-au stabilit aici familii de imigranți bulgari din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Dermendere a fost fondat în 1817 de către cazaci zaporojeni și iobagi ucraineni. În 1830 a venit în sat primul lot de coloniști bulgari. În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de
Dermendere, Ismail () [Corola-website/Science/318344_a_319673]
-
Moldova, fiind inspirat din viața lui Ioan (Nicoară) Potcoavă. Fiu după mamă al domnitorului ucis, hatmanul Nicoară Potcoavă întreprinde în Moldova o incursiune fără succes pentru a-l pedepsi pe trădătorul Irimia Golia, iar apoi se întoarce în tabăra cazacilor zaporojeni de pe malurile Niprului, cu care pregătește o acțiune militară mai amplă pentru a-l alunga pe uzurpatorul Petru Șchiopul și a prelua domnia țării. "Nicoară Potcoavă" preia tema datoriei și a dragostei din romanul său de tinerețe, aducând o perspectivă
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
războaie pentru stăpânirea țării. Spre sfârșitul primăverii anului 1576, un grup de oșteni moldoveni în frunte cu Nicoară Potcoavă (fratele după mamă al fostului domnitor Ion-Vodă cel Viteaz ce se refugiase după Bătălia de la lacul Cahul (1574) în tabăra cazacilor zaporojeni de la Pragurile Niprului și devenise hatman) și cu fratele său, Alexandru, traversează Nistrul și atacă palatul domnesc de la Iași, dar este nevoit să se retragă după o încăierare cruntă cu turcii în urma căreia Nicoară este grav rănit. Pentru a-i
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
grăind că Polonia este o țară de mișei îngenuncheați la picioarele păgânilor turci și că regele Ștefan Báthory s-a acoperit pe veci de rușine pentru această faptă. După moartea fostului domnitor, oștenii moldoveni conduși de Ghiță Botgros (pe care zaporojenii l-au numit Iuri Botgrozna) au pornit o răsmeriță în oraș, ucigându-l pe trădătorul Roman Barbă-Roșă și răpind corpul hatmanului pentru a-l îngropa la Zid Negru, într-o peșteră ascunsă în stâncăriile Niprului. În iulie 1578 fostul tâlhar
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
de mai multe ori împotriva opresorilor. Sosit pe tron cu ajutor polonez în anul 1561, Ioan Iacob Heraclid i-a recompensat pe sprijinitori (Albert Laski) cedându-le Cetatea Hotinului prietenului. În anul 1563, legendarul Dmitro Vîșnevețki (Baida) cu 500 cazaci zaporojeni (de pe Nistru) a ocupat cetatea și a început negocierile cu pârcălabul moldovean privind o acțiune comună împotriva turcilor. O parte dintre boierii moldoveni au trădat, oastea cazacilor fiind învinsă, iar Dmitro Vișnievețki a fost dus și ucis la Constantinopol. Revenit
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
celălalt mal al Nistrului. O unitate de ieniceri și-a stabilit garnizoana în cetate începând din anul 1632, staționând acolo împreună cu oastea moldoveană. Cetatea Hotinului a fost eliberată din mâinile turcilor de mai multe ori în acest secol de către cazacii zaporojeni. În perioada 1648-1653, cazacii organizați în detașamente de câte o sută (sotnii), reunite în pâlcuri, conduse de hatmani, au dus lupte împotriva polonilor pentru a ieși sub dominația acestora. S-au purtat lupte între zaporojeni și poloni, inclusiv în zona
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
în acest secol de către cazacii zaporojeni. În perioada 1648-1653, cazacii organizați în detașamente de câte o sută (sotnii), reunite în pâlcuri, conduse de hatmani, au dus lupte împotriva polonilor pentru a ieși sub dominația acestora. S-au purtat lupte între zaporojeni și poloni, inclusiv în zona Hotinului. Conducătorul cazacilor, hatmanul Bogdan Hmelnițchi a ocupat cetatea în primăvara anului 1650, pentru o scrută perioadă. Nereușind să-i înfrângă decisiv pe polonezi, Bogdan Hmelnițchi a acceptat în ianuarie 1654, la Pereiaslav, "supușenia Pastei
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
(în limba ucraineană: Запорізька Січ, "Zaporiz'ka Sici") a fost centrul administrativ, politic și militar al cazacilor zaporojeni, o forță în stepele din nordul Mării Negre în perioada secolelor al XVI-lea - al XVIII-lea. era amplasat pe o insulă în mijlocul râului Nipru, în regiunea Zaporojia din Ucraina contemporană. De asemenea, termenul a fost folosit pentru denumirea întregii organizații
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
din nordul Mării Negre în perioada secolelor al XVI-lea - al XVIII-lea. era amplasat pe o insulă în mijlocul râului Nipru, în regiunea Zaporojia din Ucraina contemporană. De asemenea, termenul a fost folosit pentru denumirea întregii organizații militaro-administrative a armatei cazacilor zaporojeni. Siciul Zaporojean fost la început o tabără militară fortificată, a cărei fundații a fost pusă în 1556 pe insula Khortytsia de Dmitro Vișnevețki. Hatmanul Petro Konașevici-Sahaidacinîi a ordonat cazacilor să construiască aici primele fortificații de pământ cu ziduri din bușteni
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
ani de existență, Siciul Zaporojian devenise centrul vieții cazacilor de la sud de granițele Imperiului Rus. Cazacii erau conduși de "Rada Siciului", iar termenul „Siciul Zaporijian” era aplicat întregului „stat căzăcesc”. După semnarea tratatului de la Pereiaslav (1654), regiunea locuită de cazacii zaporojeni a fost împărțită în două: Hetmanatul cazacilor cu capitala la Cihirin și o regiune cu mai mare autonomie, Zaporojia, a cărei capitală s-a mutat de mai multe ori de-a lungul timpului. În timpul domniei țarului Petru I, cazacii au
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
și a desființat Hetmanatul în 1764, iar în 1775 a distrus prin forța armelor Siciul Zaporojean. La sfârșitul secolului al XVIII, ofițerii cazaci din Ucraina au fost primiți în cadrul nobilimii ruse (dvorianstvo). Soldații de rând din rândul cazacilor, inclusiv vechii zaporojeni, au fost reduși la statutul de țărani. Ei au reușit să păstreze anumite libertăți și privilegii și au continuat să asigure azil pentru cei care fugeau de iobăgia din Rusia sau Polonia. Acest ultim fapt a atras mânia împărătesei Ecaterina
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
aflată în componența Poloniei. Comandantul Uniunii Polono-Lituaniene, hatmanul lituanian Jan Karol Chodkiewicz a traversat Nistrul în septembrie 1621 cu aproximativ 35.000 soldați și s-a așezat în Cetatea Hotinului, blocând drumul oastei otomane. Sosirea a 40.000 de cazaci zaporojeni sub comanda hatmanului Petro Konașevici a ajutat la obținerea victoriei antiotomane. Hatmanul lituanian i-a ținut pe turci în câmp deschis timp de o lună întreagă, până ce prima zăpadă din toamnă l-a determinat pe Osman să-și retragă forțele
Bătălia de la Hotin (1621) () [Corola-website/Science/325439_a_326768]
-
ucrainean Petro Doroșenko,fiind pe punctual să își extindă controlul asupra Podoliei și Ucrainei vestice. Un presupus incident din timpul războiul ruso-turc din 1676-1681 care a urmat este cunoscut în special în Rusia și Ucraina, anume momentul în care cazacii zaporojeni i-ar fi trimis sultanului o scrisoare plină de obscenități și injurii, eveniment care a devenit subiectul tabloului pictorului Ilia Repin, „Zaporojeni scriind sultanului turc”. În timpul mandatului vizirului Kara Mustafa Pașa, puterea otomană a început să pălească. Otomanii au încercat
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
din 1676-1681 care a urmat este cunoscut în special în Rusia și Ucraina, anume momentul în care cazacii zaporojeni i-ar fi trimis sultanului o scrisoare plină de obscenități și injurii, eveniment care a devenit subiectul tabloului pictorului Ilia Repin, „Zaporojeni scriind sultanului turc”. În timpul mandatului vizirului Kara Mustafa Pașa, puterea otomană a început să pălească. Otomanii au încercat să sprijine rebeliunea principelui Transilvaniei Imre Thököly împotriva Habsburgiulor. Kara Mustafa a condus expediția militară otomană, asediind Viena. Turcii au suferit o
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
a devenit deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membru al comisiei juridice. La 15 aprilie 2011 el a renunțat la mandatul de deputat motivând că preferă să rămână în funcția de Secretar general al Guvernului. A fost înlocuit în parlament de Lilian Zaporojan. La data de 10 aprilie 2011 a fost anunțată candidatura lui Victor Bodiu la funcția de primar al municipiului Chișinău din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova, dar, ulterior, acesta s-a retras în favoarea candidatului Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă.
Victor Bodiu () [Corola-website/Science/322541_a_323870]
-
(în ; în ) s-a dat între cazacii zaporojeni răsculați, conduși de hatmanul Bogdan Hmelnițki, ajutat de tătarii crimeeni aliați pe de o parte, și de cealaltă parte armata polono-lituaniană în frunte cu regele Ioan al II-lea Cazimir. A fost cea mai mare bătălie terestră a secolului al
Bătălia de la Beresteczko () [Corola-website/Science/322559_a_323888]
-
femei și copii. Ca urmare, Hmelnîțkîi a fost obligat să semneze tratatul de la Bila Țerkva cu polonii. Când bătălia s-a terminat, regele Cazimir a greșit neurmărindu-i pe cazacii dezorientați. Ulterior, Hmelnîțkîi, eliberat de han, a reluat luptele împreună cu zaporojenii.
Bătălia de la Beresteczko () [Corola-website/Science/322559_a_323888]
-
În acest răstimp, Edisanul a fost, din punct de vedere bisericesc, încorporat în Mitropolia Proilaviei sub denumirea de "„Ucraina Hanului”". Edisanul a fost, de asemenea, arena unui conflict mai major dintre nogai care au erau clienții Porții otomane și Cazacii zaporojeni susținuți de ruși. Imperiul Rus sub Ecaterina cea Mare a început să se extindă în zonă la sfârșitul secolului al XVIII-lea, și, în 1774, Edisanul la est de Bugul de Sud este anexat ca urmare a războiului ruso-turc din
Edisan () [Corola-website/Science/330822_a_332151]
-
revedea rudele, iar cei doi frați de sânge ai săi îi propun să-l însoțească. Ei fac un popas la hanul de la Fântâna lui Albotă și acolo îl întâlnesc pe boierul Stroie Orheianu, salvându-i acestuia fata din mâinile cazacilor zaporojeni care o răpiseră. Boierul avea conacul la Murgeni, în apropiere de Șoimărești, și merge o porțiune de drum împreună cu cei trei frați de sânge. Tudor Șoimaru se îndrăgostește de Magda, fiica boierului, iar fata îi răspunde la sentimente. Ajuns în
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
anii '90 ai secolului al XI-lea. Ruinele cetății Prislav sunt menționate în romanul "Nicoară Potcoavă" (1952) al lui Mihail Sadoveanu. Aflat la vadul Lipșei pentru a trece Nistrul, hatmanul Nicoară Potcoavă își amintește de o incursiune efectuată împreună cu cazacii zaporojeni de pe Pragurile Niprului. „Și pe țărmul dobrogean, la grădinile povârnite deasupra Dunării, în ruinile cetății Prislav, s-a aflat o comoară cu bani de aur și, împreună cu aurul, cele zece părți scrise de mână ale povestirii lui Heliodor.” Povestirea menționată
Prislav () [Corola-website/Science/334078_a_335407]
-
februarie - 12/13 martie 1578. A fost frate atât de mamă, cât și de tată al lui Ioan Potcoavă, astfel a rămas cunoscut cu aceași poreclă ("di simil cognomen"): Potcoavă. , însoțit de o oștire alcătuită din 2.000 de cazaci zaporojeni, în frunte cu hatmanul Șah, a pătruns în Moldova la 3 februarie 1578 și, învingând bulucurile otomane comandate de Daud, beiul de Silistra, l-a alungat de la domnie pe Petru Șchiopul (care s-a refugiat în Țara Românească) și, la
Alexandru Potcoavă () [Corola-website/Science/331690_a_333019]