386 matches
-
Nu simțeam nici o adiere de vînt, poate pentru că eram feriți de mal, dar cerul răsună puternic chiar deasupra capului meu. A fost ca o pocnitură dintr-un radio dat la maximum fără să fie acordat pe vreun post. Nenumărate degete zbîrcite zdrăngăneau pe rămurelele și crenguțele copacilor din crîngul de pe deal. Am măsurat din ochi placajul cu ușiță din spatele bucătarului nebărbierit. Părea mai aproape de locul șoferului decît de centrul autobuzului. Da, se pare că era suficient loc pentru o saltea. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
văzut pe acesta din fotografie? Am luat fotografia și am băgat-o În carnețel, și apoi În buzunar. Bătrînul răsuflă ușurat din nou, dar l-am luat imediat prin surprindere: — Ți-e chiar atît de frică de mandatarul Cameliei? Pleoapele zbîrcite ale bătrînului, ce eliminau un soi de substanță uleioasă, se Încrețiră și mai mult, iar marginile congestionate expuse aerului străluceau parcă. — Lasă, nu-ți mai face griji. Te-am privit cu atenție tot timpul și-am văzut că ți-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
era un om cu mustățile mari, zbârlite, cu ochii abia zăriți sub sprâncenele late; un om negru și tăcut. Stăpân la podul umblător din susul liniei ferate, cunoșteam pe un moșnegel îndesat, cu mustăcioară albă, cu ochi mititei pe obraz zbârcit. Și venind acum încet spre căsuța de bârne a podarului, în preajma apei, spre coliba de stuh a bulgarului, ridicată în mijlocul grădinii - știam de bună samă că voi găsi pe acești doi singuratici vecini, ca totdeauna, față în față. Bătrânul vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ne oprim și adăpăm boii, zise Băieșu. Nu mai avem mult până la pod, la Tupilați... —Valeu, valeu!... ia stați o leacă, oameni buni... Oamenii întoarseră capetele. Pe cărarea din marginea șoselei se ridică un țigan cărunt, cu obrazul pământiu și zbârcit. Mustața aspră îi era împărțită în două sub nas printr-o ruptură în buza de sus, care-i arăta dinții lungi, albi. Sta încovoiat, în surtucu-i peticit, desculț, cu izmene albe, cu mânile strânse sub brâul roș. Începu să scâncească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în coate, se târa, ca o râmă prin lanul fierbinte, prindea mănunchiuri și le tăia cu secerea sclipitoare. Când ne văzu, se opri și, așa cum era, în genunchi, aținti asupra noastră doi ochi triști și tulburi pe un obraz pământiu, zbârcit, chinuit ca o mască. —Ce faci acolo, mătușă? Și abia îi auzirăm răspunsul, gâfâit: — Ia, ce să fac? Secer. Vai de capul meu. De dimineață, de când s-a zărit geană de ziuă, am venit. M-a adus Ghiță... —Care Ghiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu atât pentru a-i da sfaturi, cât mai degrabă pentru a se afla în preajma cutezanței, tinereții și turbulentelor sale iubiri. În ziua aceea totuși, vizita celui numit fakkak avea ceva solemn. Redevenise dregătorul religios binecunoscut, ochii săi cu pleoape zbârcite cătau sever, vorbele sale erau rodul îndelungatei lui legături cu vitregia soartei. Toată viața mea m-am aflat în preajma captivilor care nu visau decât libertatea și nu pot pricepe cum un om liber și cu mintea întreagă poate alege de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și urlând. — Huuuu, huuu, strigă, rostogolindu-și ochii în cap și umflându-și obrajii într-un mod care părea să producă satisfacție ambelor tabere, căci maimuțărelile continuară și, în scurt timp, maimuțele se traseră mai aproape, întinzând palmele murdare și zbârcite, și înghiontindu-l pe Sampath, la început delicat, ca să vadă cum reacționa, apoi împingându-l brutal, o dată ce ajunseră la concluzia că nu reprezenta o amenințare. Și cum putea să-și schimonosească fața! O privire impresionată se întipări pe chipurile maimuțelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Cuvintele îi sunau prostește atunci când le rostea, dar Dolores nu arăta nici un semn de dezaprobare, ci stătea timidă în fața lui, cu o mână odihnindu-i-se pe jumătate întâmplător în locul unde i se împreunau coapsele. în întuneric părea mai puțin zbârcită, iar trupul ei cocoșat, mai puțin diform. Virgil întinse un braț, iar ea veni spre el, poticnindu-se, ca să ajungă pe pământ, să se întindă, să stea nemișcată, și totuși primitoare. El o sărută. La început mâinile s-au arătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
uitate. I s-a pus un nod în gât. — Hai în biroul meu, domnule Vultur, a spus Ignatius Gribb. Bei ceva cu mine? Dezlipindu-și cu greu ochii de la această scenă încântătoare, Vultur-în-Zbor l-a urmat pe omulețul cel deștept și zbârcit. — E evident, domnule Vultur, că dumneata ești un om cu o bogată experiență de viață, rosti Ignatius Gribb. Se vede în fiecare gest al dumitale. — Casa dumneavoastră îmi amintește întruna de trecut, spuse Vultur-în-Zbor. De cele mai dulci momente din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Întrebă Penelope, fixându-l cu niște ochi mari și fascinați. El luă o gură de Stella Artois și o privi intens, de parcă ar fi Încercat să Înțeleagă ce limbaj folosise, cu ochii mici din cauza confuziei, cu mâna pe fruntea sa zbârcită, cu capul clătinându-se dintr-o parte În alta. —Frate. Peste tot e așa de stresant, ce mă-sa. Coada de la Bungalow e un coșmar și nu suport toate moacele alea căcăcioase din media de la Soho House. M-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
conversa cu clienții obișnuiți ai tavernei din colț. În acea dimineață, Însă, În apropierea palatului sosise un personaj nou. Era un cerșetor. Fața Îi era ascunsă de glugă, straiele sărăcăcioase și Îndelung peticite. Întindea, din când În când, o mână zbârcită și tremurândă, dar primea rareori câte un bănuț. Marii dregători care treceau prin fața palatului Îl priveau cu dispreț, patrulele Îl hăituiau cu picioare În dos. Cerșetorul cădea În noroiul străzii, dar reușea să se târască Într-un loc mai ferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nu ieșea pe poarta palatului. Pictorul privi din nou spre bătrân, intrigat. Bătrânul se lăsase pe spate și se uita, visător, la ferestrele palatului. Urmărind direcția privirii, Alexandru observă un chip ce apăruse la una din ferestre. Era un bătrân zbârcit, cu barba rasă și pomeții obrajilor ieșiți În evidență. Avea ochii mari și negri și sprâncene dese, Îmbinate deasupra nasului. În ansamblu, chipul era ciudat, aproape inuman, traversat parcă de o undă de forță malefică. Desenul se făcu În grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
sau pieptănul nu intraseră niciodată; nici pomeneală de săpun. Prăseau în aceste clăi urdii de vietăți alburii pe care, cînd da soarele în nămiezi, mame așezate turcește la umbra unui corcoduș, cu basmalele căzute în jurul gîtului, le scurmau cu degete zbîrcite ca niște uscături. Legănați astfel în vise tandre, copiii adormeau. Aveam senzația că aici timpul se măsoară în milenii. Șchiopătînd pe o cărare de lîngă bordei, din pădure ieși un om cu sarcina de vreascuri în spate. Albi, ochii săi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
În ziua cu pricina Înceta să Înrâurească viețile și Întâmplările sătenilor. Atunci plămădea Tușa Ploconul și-l Închina văzutelor și nevăzutelor, ca semn de mulțumire și rugăminte de Îmbunare. În roata uriașă de pâine ea știa să Închipuie totul. Mâinile zbârcite, cu degete Încovoiate și strâmbate de boală, izbuteau să dea chip În aluatul ce se lăsa strivit ori mângâiat nu numai lucrurilor, dar și Întâmplărilor. Mai Întâi făcea lucrurile. Cine avea răgaz să se uite cu luare-aminte la fața rumenită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
uiți după vreun cur de muiere, mai o vorbă, mai alta, te odihnești și mata, ce să faci...!”. Bătrânul nu zise nimica, părea copleșit de o uimire care Îl făcuse să caște gura știrbă și-i zvântase lacrimile de pe obrazul zbârcit. Repetentu Își luă de la capăt vorbăria: „Eee, te pomeni că nu mă mai cunoști?!? Eu sunt băiatul lui Director...”. Moșul nu ieși din muțenie și tânărul avu timp, În tăcerea care se lăsă Între ei, să audă cântând un guguștiuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bucătăreasă din tot universul cunoscut. Toată discuția aia despre folia de aluminiu și despre curcani din ziua când aflase de așa-zisa mea sinucidere nu era decât apă de ploaie. Indiferent câtă folie de aluminiu folosea, curcanii mamei ieșeau întotdeauna zbârciți și uscați. Doctorul Billings a ridicat din umeri. —Și de unde o să-mi iau proteinele? Eram surprinsă că nu părea îngrijorat. —Ai la dispoziție ouă, lapte și brânză. Pește mănânci? Nu, am spus eu, cu toate că mâncam. Eram șocată fiindcă doctorului nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
știi și tu! Simt că și-n sufletul tău, acum, cocorii s-au grăbit spre alte lumi și au lăsat răni deschise pe ogoare, pământul văduvit de roade, obrazul brazdei crăpat de durerea lamei sapei. Acum, când vânturile dezvăluie fața zbârcită a câmpului, retina mea visează pasul solemn al berzei așteptând la margine de orizont întoarcerea lor. Abia acum, când ciocanele toamnei bat arama subțire a frunzelor, urechea mea își aduce aminte de trilul privighetorii și de tulnicul cucului. Simt că
Toamna eu, eu toamna. In: ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_663]
-
două puncte: unu - să se spele, ea; doi: să mai cresc, eu. Aștept punctul unu. Așteptăm - dimpreună cu Moș Iacob aștept. Bătrânul se primblă cu mâinile la spate prin curtea noastră, pe dinaintea calidorului; cu țigara-n gură, cu un ochi zbârcit, de fumul cel pișcăcios. Se primblă, trage din țigară, o morfolește, Îi bodogănește, boscorodește pi-Mănenii-iștea; pi tal’arii care nu respectă legea... - Măi, ș’ dacă nu le-am spus de-o mie de ori... Spune ori nu spune ce le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și urlând. — Huuuu, huuu, strigă, rostogolindu-și ochii în cap și umflându-și obrajii într-un mod care părea să producă satisfacție ambelor tabere, căci maimuțărelile continuară și, în scurt timp, maimuțele se traseră mai aproape, întinzând palmele murdare și zbârcite, și înghiontindu-l pe Sampath, la început delicat, ca să vadă cum reacționa, apoi împingându-l brutal, o dată ce ajunseră la concluzia că nu reprezenta o amenințare. Și cum putea să-și schimonosească fața! O privire impresionată se întipări pe chipurile maimuțelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
fac datoria - întinse mâna și dădu la o parte vălul ce acoperea fața omului care zăcea inconștient. Privește-l în față! Ești în stare să-l omori? Deși nu voia, grăsanul Mohamed Kader observă chipul plin de spuzeală, gălbejit și zbârcit, pe care o barbă aspră și albă îl îmbătrânea vizibil. Vru să-și îndepărteze imediat privirea, dar ceva îi atrase atenția și strigă deodată: — Tipul ăsta nu poate fi targuí-ul! E Abdul-el-Kebir! Ca și când descoperirea l-ar fi avertizat de vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
o fotografie oarecare, ci una atât de avansată din punct de vedere științific Încât, la fel cum datele existenței acelor persoane se actualizează continuu și automat În respectivele fișe, și imaginea lor să se schimbe cu trecerea timpului, de la copilul zbârcit și roșu În brațele mamei sale până În ziua de astăzi, când ne Întrebăm dacă suntem Într-adevăr aceia care am fost, sau dacă vreun spirit din lampă nu ne Înlocuiește cu altă persoană cu fiecare oră care trece. Bărbatul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
nu aveam de unde să știu ce fusese în mintea lui. Poate mă confundase cu altcineva. În orice caz, el a murit în vinerea aceea ploioasă și eu nu mai aveam cum să aflu adevărul. Îl vedeam cu ochii minții mai zbârcit, mai mic, după moarte. Apoi l-au incinerat și n-a mai rămas decât cenușă din el. Ce-a lăsat în urma lui? O librărie amărâtă pe o stradă de cartier și două fiice din care, cel puțin una, era cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
altfel parohul se mânie, dar e Oxossi”. Pictorul ne ajută să vizităm timp de două zile naosuri și incinte de mănăstiri, la umbra fațadelor Împodobite ca niște platouri de argint de mult Înnegrite și roase. Eram Însoțiți de niște servitori zbârciți care mergeau șontâcăind, sacristiile parcă se prăbușeau bolnave de atâta aur și metale, de casetoane grele, de cornișe prețioase. În involucre de cristal tronau de-a lungul pereților chipuri de sfinți În mărime naturală, șiroind de sânge, cu rănile deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Glasul ei voalat, copilăros și senzual deopotrivă, mă convingea să cobor din vârful arborelui strămoșesc. Drept e că de multe ori nu aveam chef să ridic receptorul. Îi spuneam Zuzei: iar e pisăloaga aia. Îmi și imaginam un tătar mititel, zbârcit, învârtindu-și ochii ca două iatagane. Femeiușca asta cu voce periculoasă mă tot invita la ea, la Constanța. O amânam. Mă întâlneam din când în când cu ea la Biblioteca Pedagogică. Discutam ore în șir - adică mă amuzam teribil pe seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
bec, Frate! cere Poetul. Uauu...! Aoleu..., auu..., mama mea, da' slut mai e, micuțul! Urât! Urât rău! Zbanghiu! Urât ca naiba! Printre exclamațiile întretăiate, vietatea năpăstuită din coș li se relevă, privitorilor, a fi un fel de fetus smochinit și zbârcit, păros, anemic și hidos, ca un gargui; gușat, ceacâr, cu ochii de lemur, rotunzi și dușmănoși: unul, verde-absint, celălalt, violet-roșietic; și, pe deasupra, cu boticul împodobit cu doi colțișori minunați, de crotal, care îi crestaseră buzița superioară, până-n carne! Frumos, copilu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]