203 matches
-
sau mergem mai departe?” Drept răspuns, pornesc înainte...La o bucată de vreme, printre copaci, se zărește luciul bălții din vale. Acum știu unde ne vom opri...Bătrânul nu-și schimbă pasul niciodată. Așa și acum, merge domol, cu privirea zburătăcită la tot ce-i iese în cale. Îl urmez în același mod. Ajunși pe malul apei, el o cotește spre niște tufișuri aruncându-mi peste umăr: Așteaptă puțin, să caut pârdalnicele celea de scule de pescuit. Le-am ascuns aici
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
chirie acum? Apoi ce ți-i Tanda ce ți-i Manda? Cei doi chiriași vor plăti acum chirie „preosfinții sale părintele patriiarhul de Ierusalim” și gata! Amuzat de spusele bătrânului cu ton hazliu, călcam leneș pe ulița colbăită, cu privirea zburătăcită dintr-un loc în altul. Multe lucruri mi se părea că se repetă necontenit; negustori strigându-și marfa, harabale doldora de marfă, trăsuri cu cai focoși, călăreți de tot soiul și târgoveți grăbind fiecare la treaba lui. Pe nesimțite, ne
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
un punct fix! Și l-au găsit!!! Pentru marinari - poate cei mai temerari dintre oameni - Steaua Polară este alfa și omega. Aceasta îi călăuzește când soarele trece pe celălalt tărâm. De n-ar fi Steaua Polară... Cu greu mi-am adunat gândurile zburătăcite în toate zările și am pornit spre chilie... M-am aciuat cuminte în crivat și nu am mai apucat să citesc nimic, fiindcă somnul m-a cuprins îndată cu fâlfâiri de vis... În fața mea, zâmbind luminos, șade bătrânul călugăr parcă
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
îndepărtată că nu știa dacă era reală sau doar o născocire a minții și vederii sale. Nu erau sate, case, oameni... Doar păduri și stânci luminate de soare și apa vie, dură și albă. Privi plin de gelozie păsările care zburătăceau în jurul lui în căutare de firimituri: creaturile acestea micuțe, cu coaste delicate, cu aripi ale căror bătai dădeau la iveală inimi ușoare ca zăpada prin aerul limpede. Pe chip i se întipărise o expresie disperată, de om vânat. — E în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
faptei și coloane de muncitori care urlau cât puteau: „Nu ne vindem țara!” și „Afară cu paraziții care n-au mâncat salam cu soia!” Țara fusese mântuită încă o dată. A doua oară ortacii lui Cosma asediaseră capitala pentru a-l zburătăci pe primul ministru, Petre Gât-Scurt. Prea și-o luase în cap cu Reforma. Au făcut legea și atunci. Președintele Ilici le-a mulțumit cu un rictus muncitoresc în colțul gurii. Acum, a treia oară, se pare că avea probleme chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
printre chioșcuri și ronduri de flori, printre grupuri de copaci speciali și peluze tunse în fiece săptămână. Gardul viu care înconjura parcul era dublat de un grilaj de sârmă înspre ograda cealaltă, ca să nu pătrundă galițele de acolo. Numai porumbeii zburătăceau pe alee și prin fața castelului, mai cu sfială însă ca în curtea de dincolo, unde se simțeau în largul lor printre orătăniile fără număr. Ocoliră prin dreapta. În spatele castelului, la vreo sută de pași, se afla vechiul conac, vast, scund
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să nu se mai întîmple ceva și ei să lipsească. Astfel, înspre ziuă, curtea se mai liniști de oameni și focul însuși ardea mai potolit și sătul, cu pâlpâiri somnoroase. La fereastra bătrânului conac veghea aceeași lumină sfioasă. Scânteile mari zburătăceau ca fluturii pe coperiș și se stingeau atingând olanele bătrâne, parc-ar fi căzut pe gheață. Ichim închise ușile spre cerdac, să nu mai intre nimeni să tulbure odihna casei. Un răstimp a privegheat el lângă boierul ucis, apoi bucătăreasa
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zidului se vedea un sfert de lună, albăstrind cerul în jur. Totul se destrămase și ne găseam acum, la miezul nopții, într-o clădire ruinată: niște fetițe speriate. Din colțurile lor, liliecii se treziră din nou și începură iarăși să zburătăcească prin sală. Alții de-afară le răspunseră, năvălind prin ferestre. Am luat-o la fugă, țipând, pe coridoare, urmărite de cârdurile de șoareci înaripați, care acum ne izbeau cu-adevărat peste față și încercau să ne sfâșie hainele. Coridoarele se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Era rândul lui Moș Crăciun, înalt și masiv, îmbrăcat într-o manta roșie de satin, tivită cu vată, s-o pornească domol către marginea cealaltă a scenei, unde, la piciorul unui brad de mucava, dormeau cei doi copii sărmani. "Fulg-de-Nea" zburătăcea deja pe tot întinsul scenei. Sala nu-i vedea, dar Lucian, ridicându-și privirea către pasarela înaltă de metal de sub tavanul scenei, zări doi lucrători în salopete cenușii, pe care nu-i văzuse niciodată până atunci, aruncând pumni de buline
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
N-ar strica să luați o gustare înainte de tărie, zice Chițu cu deferență. Hm! știți, previne ulcerul. Să vă aduc o felie de cașcaval cu puțin piper?... Afară, dincolo de fereastra înaltă, unde se vede înălțându-se coroana unui copac, vrăbiile zburătăcesc tot mutându-se de pe o creangă pe alta și ciripesc asurzitor. Aplecat servil către domnul Panciu, Chițu observă jegul lucios de la îndoitura reverelor. Profesorul poartă un costum bleumarin cu dungulițe albe, la două rânduri. Se gândește că le va spune
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de-a binelea. Și de altfel începuse a se adeveri din nou zicala care spune că goliciunea înconjoară, dar foamea dă de-a dreptul. Drept urmare, m-am ghilosit cu grabă și, cu pas iute, am pornit spre chilie, cu gândurile zburătăcite în toate părțile. În primul rând, m-am întrebat dacă a doua zi voi reuși să străbat ceea ce a mai rămas din documentele privitoare la Istoria orașului Iași. Tare aș fi vrut să închei această cursă lungă cât o lume
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
în preajma lui vodă.” „De unde vorbești?” am întrebat aerul din jurul meu. „Sunt aici lângă matale, boierule. Nu căta să mă vezi, că nu se poate. Spune-mi, îți place?” „Aș minți dacă aș spune că nu.” am răspuns eu, cu privirea zburătăcită în toate părțile. Nici urmă de ființă omenească însă. Doar glasul cunoscut, reverberat de bolțile sălii tronului, se rostogolea peste mine...” Curând ai săl cunoști pe celălalt Ștefan voievod, căruia tot omul îi va spune <cel Mare> Și pe bună
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
este de fapt el... Acum, însă, s-a oprit din vorbire cam pe neașteptate. Mă temeam să nu-l fi supărat cu întrebarea mea. Asta ar fi însemnat să-mi pierd ajutorul cel mai de nădejde. Peste acest gând se zburătăcea altul: „Uite cum mă poartă cu vorba de ici-colo și nu spune odată ce are de spus. I-auzi dumneata! Cică dacă stă el bine și se gândește, suntem și un pic de prieteni. De unde până unde?” Am stat mult pe
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
mai răspundă. Părea limpezit. Calul mergea la trap, și nu locurile erau de vină că-mi venea să-nnebunesc cu-adevărat. Copacii se bolteau albi deasupra capului, apoi drum întins, soare, iarăși pâlcuri de pădure și câte o pasăre care zburătăcea fără griji. Am dat curând de drumul mare, pe care se vedeau multe urme amestecate. — E vineri, a catadicsit să-mi spună, parcă îmbunat. Sculat când încă nu se luminase de ziuă, după o noapte cu somn prost și doborât
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
To’ te-ai lăsat de binefaceri pen’ cei orfani și nu vrai nici s-ajuți portaru’, poate dai ceva unei fete sărace care se chinuie să vândă apă chioară ca să ia un amărât de comision. Ce zici? (Jones văzuse pasărea zburătăcind în jurul scenei în timp ce Darlene se străduia să danseze. Nu văzuse în viața lui un spectacol mai deplorabil. Darlene și papagalul aveau toate calitățile necesare pentru a sabota localul.) Mai trebe pro’ abil puțin retuș ici și colo, să se roteasc-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
precum un vânător de rând. Așa că, m-am apucat să-i număr, cu glasul adânc al minții mele, astfel Încât să mă audă: - Unu, doi, trei, patru, cinci. Le-am simțit mirarea - mirarea lor era alcătuită din cuvinte ușoare care le zburătăceau prin minte precum un stol de vrăbii stârnite de un copil. Ticăloșii! Rămăseseră neclintiți Însă, așa că m-am apropiat agale de ei. Unu, doi, trei, patru, cinci... - Sunt Krog, frate de sânge cu Moru. Sunt prinsul vostru, le-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din astea, mai bine Închideți ochii, ne mai sfătui Vindecătorul. Femeia, mai ales! 20. Când am coborât de partea cealaltă a brațului de mare, am simțit că pe Runa o apucaseră durerile facerii. Soarele răsărea dintr-un morman de nori zburătăciți de vânt. Vindecătorul tocmai Își luase bun rămas de la noi dar, când să urce În luntre, Îmi făcu semn să mă apropii de el. - M-am legat cu jurământ de sânge În fața bătrânilor să nu-ți spun cum ți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
joace sub picioare. - Cutremur, a răcnit Enkim. Of, of - n-am avut noi norocul ăla! În clipa următoare, s-a pornit un vânt năprasnic, iar dunele se amestecară cu văzduhul. Am Încercat să ridicăm casa din piei, dar vijelia ne zburătăci sulițele și ne sfâșie pieile. N-am mai putut să vedem nimic și, curând, nu mai eram În stare nici să suflăm din cauza firelor mărunte de nisip care ne intrau În nas și În gură. Ne-am strâns toți trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Încă mai bătea un vânticel rece. Eram frânți de oboseală așa că ne-am hotărât să rămânem pe loc și să Înnoptăm În adăpost. Când să aprindem focul, am zărit o funie de fum negru care se ridica, când dreaptă, când zburătăcită de vijelie, de pe cel mai Înalt pisc al munților lăsați În urmă. - Pfuuh, Enkim, Îmi spuse Kikil. - Enkim, am răspuns. Le arată calea alor lui. Ne-am culcat dar, n-am putut să Închidem ochii toată noaptea. Fiare de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
în colivie, vietate pe care oaspetele abia acum o bagă de seamă. Închide cartea, o pune la loc pe raft, se apropie de pasărea care-l privește cu ochii ei perfect rotunzi. Stingherită, ea se foiește, dă din aripi și zburătăcește de pe stinghie pe cutia de semințe. Își apleacă puțin capul într-o parte și cotcodăcește. Ești prea aproape de mine, nu-ți dai seama că ești imens iar eu sunt numai de-o șchioapă? Și nici nu se poate spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
nu, nimic nu le poate sili, oftează femeia. De ce-ați oftat? ─ E adevărat ce-am spus, dar e greu să te obișnuiești cu ideea, zice ea. ─ Des - pi - na! ─ Pasărea mea vrea să iasă din colivie. Știți, de obicei zburătăcește prin casă, dar când am musafiri o închid, să nu deranjeze. Dar poate că dumneavoastră nu v-ați supăra...? Vai de mine, iubesc păsările, zice Pascal. De fapt cred că iubesc toate animalele. Și arborii, adaugă el. Și vișinata. Gazda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
unde s-a dus tot timpul acela care trecuse și peste el, și peste ea. Ciudatul sentiment că nici nu fusese timp. Sau tot ce fusese se mistuise, se amestecase, se revărsase acum ca dintr-un sac cu fulgi și zburătăceau crâmpeie de amintiri precum funigeii plopilor, primăvara, stârniți de cine știe ce joacă a vântului. Rămăsese cu câteva pietricele în pumnul strâns. Când se așezaseră pe banca din fața fostei căpitănii, încă le mai ținea în mână. Le frământa, le strângea între degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și de mâncare, căci nu exista animăluț, nici colț pe care furnicile să nu-l fi curățat. Soarta lui era să se sfârșească de o febră paludică, victimă a unuia dintre cei o mie de milioane de țânțari anofeli care zburătăceau prin Amazonia, ca să fie apoi devorat de jaguari și de furnici și să treacă astfel să facă parte din selvă; o selvă care era o mașinărie neobosită de creație și distrugere și unde nimeni nu era la adăpost de predatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
localnici, pe cale de dispariție, din Deltă, purtând denumirea de Cotul Bâtlanului Aripat. Sărut mâna Cocuz Cocuz, nepotul fostului mare politician din Nord Estul județului, era un om care se deosebea fundamental de restul neamurilor dumisale. Cele mai multe dintre acestea erau niște zburătăcite din lumea neliniștiților, a chinuiților dintro lume de loviți cu oiștea, de inși cu idei fixe, destul de neluate În seamă, totuși, fixe, de turbulenți de toată mâna. Doar el, o excepție, cea care, probabil, Întărește regula, e un om la
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
fericire supremă. Observând ce se Întâmplă, Corina Coresi Întrebă: dar, ce faci, Îngeraș, zbori? Da. A zburat. Trupul său, În impactul cu solul betonat, țâșnind ca săgeata, din verdeața bogată, de lângă trotuar, sperie un stolișor de porumbei, de pe jos, care, zburătăcind În toate părțile, Îi păru un stolișor de stele strălucitoare, care urcă, și urcă, și tot urcă, În direcția soarelui și spre albăstrimea cerului, și, chiar, cu mult mai sus, dincolo de acestea! Hop, ș’-așa! Presa vremii, televiziunile din acel
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]