455 matches
-
și Toane sau vorbe de clacă, 1874). Nu a fost neglijată nici revista teatrală, în această direcție manifestându-se I. Negruzzi care a scris Beizadea Epaminonda (1885), pe muzică de Eduard Caudella, iar cu D. R. Rosetti, Nazat! (1886) și Zeflemele (1888). Tragediile și dramele trezesc și ele interesul, îndeosebi cele cu subiecte din istoria națională. După Lăpușneanu-Vodă (1878) de Samson Bodnărescu, își face loc Gaspar Grațiani, Domnul Moldovei (1888) de I. Slavici. Se pare însă că preferințele mergeau mai ales
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286404_a_287733]
-
inexplicabil - foaia,/ fâșâitul hârtiei ar indica o prezență,/ întunericul ar putea să devie alb și sonor.../ (Dar numai gândul ăsta e un semn de demență!)". Ieșirea din nemișcare nu se realizează decât ca prezumție, ca ipoteză. Finalul indică o ușoară zeflemea la adresa marilor texte care tratează neliniștea creatoare, " -Prietenă muscă, bine-ai venit!..." E surprinzătoare la un poet ca Geo Dumitrescu apariția speciei clasice a odei, textul Odă, închinat "colegilor de școală căzuți în război", nu respectă însă convențiile genului. Aspectul
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
aerul ei mucalit și vitriolant-ironic, de mai bine de zece ani cu o portretistică acidă a politicenilor români: găunoși, agramați, insipizi, caraghioși, chiar imbecili, majoritatea dintre ei. Insolența satirică a respectivului „săptămânal de moravuri grele” era menită să sancționeze prin zeflemea extremă viciile nației, exemplificând prin politicienii săi mai cu seamă. S-a mizat pe un grotesc coroziv și pe hilar, pe bășcălie, răspăr, pe circ și maimuțăreală, pe o fantezie pamfletară spectaculoasă, pe o categorie pe care aș numi-o
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
așezat strămoșii mei și tac. / Știu, ați venit pe drumuri cristaline / Cerșind din târg în târg, până la mine, / Reptile oarbe din care mă trag / (Ca să-mi dați toate tainele-n vileag).” O artă poetică de semn minus, parodică, o dulce zeflemea. „Strămoșii”, muți, dar foarte insistenți, îl urmăresc pe urmaș până la sastisire; în plus, pe „traseu”, nu pregetă să dea pe gât „balerce de poșirci” și să încerce „prin cuhnie, bucate.” Sunt vicleni (dar fără „mânia bunilor mei” din poemul lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
disimulării. Eirōneia însemna în epoca socratică două lucruri, termenul avea două sensuri: - reprezentare intenționat mistificată, de unde și conotațiile lui negative; iar sensul acesta predomina; cine era numit eirōn nu era lăudat, ci insultat; - pur și simplu eirōneia avea înțelesul de „zeflemea”. La Platon sensurile sunt utilizate în mod alternativ cel mai adesea, și cu Socrate începe un proces care va dura încă vreo trei secole: eirōneia își pierde conotațiile neplăcute, sensul secundar devine sens prim, încât eirōneia se transformă în „ironie
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
trei secole: eirōneia își pierde conotațiile neplăcute, sensul secundar devine sens prim, încât eirōneia se transformă în „ironie” (în sensul lui Quintilian). Socrate nu teoretizează asupra ironiei; el instituie ironiei un nou sens, este serios când glumește și grav în zeflemeaua sa, e „un tip de personalitate necunoscut, neînchipuit până atunci, atât de frapant pentru contemporanii săi și atât de memorabil pentru posteritate, încât avea să vină o vreme, la secole după moartea sa, când oamenii educați nu se vor mai
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
virulenți în raportarea la cei aflați, sau considerați, a fi pe poziții minoritare. Devine dificilă menținerea eficienței activității și chiar a limitelor bunului simț într-o interacțiune de grup. Dezbaterile, chiar pe teme propuse de ei, pot genera fie în zeflemea funcțională (bătaia de joc, de gradul acțiunii în sine), fie în cea anti-personală sau de grup. Pentru a evita astfel de situații se pot face dezbateri pe baza opiniilor exprimată în scris și cu caracter anonim. Prioritatea intervenției profesorului în
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
în față zice una, în spate zice alta”), vorbele prin tăcere („dacă tăceai, filosof rămâneai”; „vorba lungă, sărăcia omului”), stânjeneala prin zâmbet. Vocația dublului se regăsește și în formele prin care dă expresie umorului: umorul mucalit (râde sub chipul seriozității), zeflemeaua (minimalizează lucruri importante), ironia (speculează aparența și esența), autoironia (se denigrează cu intenția de a-și minimaliza defectul), „hazul de necaz” (râde când ar fi de plâns). În toate ipostazele sale, râsul are funcția de a întări sentimentul de grup
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
împrejur, dar n-a mișcat nimeni, nici un gest de solidaritate! Deși eu fusesem îndemnatul, eu treceam drept îndemnătorul. Deși eu nu mă plânsesem niciodată împotriva mâncării, eu eram cel căruia mâncarea îi pute. În loc să găsesc la ceilalți compătimire, am găsit zeflemeaua. Care mai de care mă lua în râs: — Ai cam pățit-o! Te-a luat dracul! Te-a luat Buchholtzer la ochi! Etc. etc. Aș fi putut să denunț pe adevărații instigatori, mai ales că petiția era aco perită de
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
turbura, a răspuns: — Eu recomand întotdeauna contrariul de ce recomandă doctorii ceilalți și sunt sigur că o să nemeresc. Pe doctorul Marcovici, care era un mare practician, mai ales un mare diagnostician, îl ura de preferință. Aceasta din cauză că Marcovici îl lua în zeflemea de câte ori se întâlnea cu el într-un consult. Odată, ieșind de la o consultație, Marcovici i-a băgat bastonul între picioare și l-a făcut să-și piardă echilibrul. Din ziua aceea Drasch i-a jurat o ură eternă. Cazul cu
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
să circule pe stradă cu un semn distinctiv, o lentă 58 în eșarpă. Iar toate casele de toleranță să aibă la intrare un număr mare, lesne de văzut de departe, și un felinar roșu. Pe vremuri s-au făcut multe zeflemele asupra acestor inovațiuni care, de altfel, nu s-au putut împământeni. Acțiunea pentru alegeri începe. Partidul roșu se organizează cu scopul de a dobândi majoritatea absolută. În București se ține în sala Ateneului - vechiul Ateneu, pe locul actualului Teatru Liric
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
noul ministru indispusese de la început majoritatea, declarând că el se consideră urmașul lui Maiorescu și al operei sale. Împotriva lui Theodor Rosetti nu se găsise nici o vină.85 Carp era foarte dispus pentru asemenea acte de bravadă ca și pentru zeflemele. A doua zi după constituirea cabinetului Brătianu, ziaristul Ventura îl în tâlnește pe Calea Victoriei. Acesta îi spune: — Liberalii roșii s-au instalat definitiv și pentru multă vreme. Carp îi răspunde: — Scoate carnetul. Și după ce Ventura îi întinde carnetul, Carp scrie
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
forțării trecerii Dunării armata română a executat puternice bombardamente de artilerie asupra obiectivelor militare turcești de pe malul drept al fluviului și a acordat asistență genistică trupelor ruse. Nu a trecut 318 bucureștii de altădată mult, presa maghiară ne lua în zeflemea, ne batjocorea oștirea, zicând că două regimente de honvezi ar fi singure în stare să arunce în Dunăre toată armata română.108 În țară se ivește opoziția împotriva politicii rusofile a guvernului. Dumitru Brătianu scoate o broșură intitulată: O datorie
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
izbucnesc prin localurile publice între militarii ruși și publicul român. Intrarea României în rezbel a pricinuit la Budapesta nu numai decepții, dar și o mare turburare. Ziarele evreo-maghiare sunt pline de obrăznicii la adresa României. Unul din aceste ziare ia în zeflemea armata română, spunând că este o armată de iepuri, pe care numai două regimente de honvezi unguri ar fi de ajuns spre a o arunca pe toată în Dunăre.156 anul 1877 387 154. Așezarea în același context a numelui
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Ț. este acceptat și în publicații foarte diferite: „Columna lui Traian”, „Revista contimporană”, „Revista literară și științifică”, „Ghimpele”, „Literatorul”, „Revista literară”, „România literară”, „Fântâna Blanduziei”, „Revista nouă”, „Revista Alexandri”, „Generația nouă”, „Lumea ilustrată”, „Revista theatrelor”, „Universul” și „Universul literar”, „România”, „Zeflemeaua”, „Pleiada”, „Revista literară și politică”, „Ilustrațiunea națională” ș.a. Modest artizan al scrisului, începe prin a transpune din limba italiană librete de operă (Salvadore Commarano, Lucia de Lammermoor și Saffo, Antonio Ghislanzoni, Aida ș.a.), în 1870-1871 figurând și ca subdirector la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290184_a_291513]
-
mama sa. Începe să frecventeze Academia liberă de muzică și artă dramatică a poetului Th. M. Stoenescu. În 1900, publică în „Revista literară” (debutul, sub pseudonimul N.B. Rădășeanu, este o traducere din É. Zola). Colaborează la „Revista modernă”, „Pagini alese”, „Zeflemeaua”. În „Sămănătorul”, proza și versurile sale sunt susținute de încurajarea generoasă a criticii lui N. Iorga. B. își câștigă viața ca funcționar. Era căsătorit cu Victoria, fiica lui Ioan Nădejde și a Sofiei Nădejde. În 1905, îi apăruse volumul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285681_a_287010]
-
pe divertisment, chiar cu riscul facilității, și pe efectul polemic, adesea cu prețul trivializării. Uneori și în Caleidoscop... se recurge la invectivă, la ridiculizarea oponenților pe baza defectelor lor fizice, într-o viziune grotescă (Cioflecării și hilariante), dar predominantă e zeflemeaua subțire, condescendentă și totuși incisivă. O emfază subtil autoironică dă farmec posturii de toreador ori de duelgiu impenitent (Corrida, Racheta, Mănușă). Treptat, pornirile polemice se calmează, făcând loc unui discurs confesiv, liric, în care fantezia, nonșalanța și umorul polizează asperitățile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
Christos, decât să tolereze cea mai ușoară aluzie la papă sau la împărat, îndeosebi atunci când interesul lor bănesc e în joc. Oare, rogu-vă, acel care, fără să atace pe nimeni personal, mustră întreg neamul omenesc, pare că ia în zeflemea sau mai degrabă povățuiește (pe alții) și-i previne? Sub câte nume nu m-aș fi ironizat atunci pe mine însumi! Apoi, acela care nu cruță nici o categorie de oameni, acela arată că e mâniat nu împotriva unui om anume
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
căci pentru substantivul propriu din întrebarea noastră, pot fi formulate multiple variante cu nume mai mari sau mai mici, personalități care sînt în viață sau nu mai trăiesc demult. Las la o parte, în tot acest calcul, doza quasi-pantagruelică de zeflemea frivolă din tonul celor ce (ne) întreabă de ce am încremenit în Eminescu, unii dintre ei avînd, paradoxal, ceva rămășițe de identitate culturală tocmai de la acele alcătuiri nesuferite, anoste, expirate și epitetele anti-idoli ar putea continua. Miezul sentențios al acestei false-probleme
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
va tălmăci integral pe Molière), Fundațiile Regale (cu o colecție onorabilă precum cea numită "Energia", la care se adăugau și alte inițiative) ori Societatea Română de Filosofie (cu traduceri din Berkeley, Hume, Platon, Giordano Bruno). După care, în cheia unei zeflemele, conchidea că avem "perspective fericite" în cultura românească. Sau tot în preajma limbii române să spunem în pridvorul ei?! este tînărul Noica atunci cînd, într-un text din Credința (v. "Cum se scrie", an II, nr. 158, 16 iunie 1934), se
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
virulenți în raportarea la cei aflați, sau considerați, a fi pe poziții minoritare. Devine dificilă menținerea eficienței activității și chiar a limitelor bunului simț într-o interacțiune de grup. Dezbaterile, chiar pe teme propuse de ei, pot degenera fie în zeflemea funcțională (bătaia de joc, de dragul acțiunii în sine), fie în cea anti-persoană sau grup. Pentru a evita astfel de situații se pot face dezbateri pe baza opiniei lor exprimată în scris și cu caracter anonim. Prioritatea intervenției profesorului în acest
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
În raportarea la cei aflați, sau considerați, a fi pe poziții minoritare. Devine dificilă menținerea eficienței activității și chiar a limitelor bunului simț Într-o interacțiune de grup. Dezbaterile, chiar pe o temă propusă de ei, pot degenera fie În zeflemea funcțională (bataia de joc, de dragul acțiunii În sineă, fie În cea anti-persoană sau grup. Băieții intră mai des În faze de exagerare, impertinentă cu substrat sexual, cu o agresivitate marcantă În conduite și În vocabular. Prioritatea intervenției profesorului În acest
MODALITĂŢI DE PREVENIRE A CONDUITEI AGRESIVE by LIDIA CRAMARIUC () [Corola-publishinghouse/Science/1629_a_2944]
-
În raportarea la cei aflați, sau considerați, a fi pe pozitii minoritare. Devine dificilă menținerea eficienței activității și chiar a limitelor bunului simț Într-o interacțiune de grup. Dezbaterile, chiar pe o temă propusă de ei, pot degenera fie În zeflemea funcțională (bataia de joc, de dragul acțiunii În sineă, fie În cea anti-persoană sau grup. Băieții intră mai des În faze de exagerare, impertinență cu substrat sexual, cu o agresivitate marcantă În conduite și În vocabular. Prioritatea intervenției profesorului În acest
MODALITĂŢI DE PREVENIRE A CONDUITEI AGRESIVE by LIDIA CRAMARIUC () [Corola-publishinghouse/Science/1629_a_2944]
-
director al Naționalului bucureștean, vicepreședinte al Societății Autorilor Dramatici Români. În 1923 a editat revista umoristico-satirică „Urlătoarea”, iar în 1928 a figurat efemer ca director literar al săptămânalului „Vremea”. A colaborat la „Sburătorul”, „Capitala”, „Popularul”, „Rampa”, „Clipa”, „Arta liberă”, „Sinteza”, „Zeflemeaua”, „Bis”, „Secolul” ș.a. A mai semnat Val, i, Jean Valjan, V. Al. Jean, I. Valjan, Ioan Al. Valjan avocat. Ca dramaturg, s-a făcut cunoscut cu Ce știa satul..., comedie într-un act pusă în scenă de compania teatrală Comedia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290417_a_291746]
-
deranjant, de tipul: ia, dom’le, cine morții mă-sii e nea Caisă ăsta? O citise sceptic, pregătit să demoleze, apoi, deși văzuse că nu era cazul, nu abdicase pe de-a-ntregul de la planul inițial și o tratase puțin în zeflemea. Așa cum era cam orice comunicare a lui, un tip ludic, absolut fermecător, câteodată, dar care face imprudența să nu renunțe la timp la postura de măscărici. Și cronica se încheia absolut de neînțeles, da, domnule, cartea e provocatoare, e interesantă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]