374 matches
-
largi, semănând mai mult cu o amenințare. Privea cu interes maxim lucrurile care se perindau înaintea ochilor. Deodată simți în ea o întrebare mută; parcă cineva o întreba: ,, Ei bine, ai de gând să stai mult timp acolo, să te zgâiești afară?”. În clipa următoare, dădu zăvorul la o parte și lăsă geamul de pe culoarul trenului să cadă cu viteză. Gândul că în curând va ajunge pe un teritoriu străin o făcuse să acționeze într-un ritm aproape mecanic. Trase adânc
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pe Dănuț era că învăță toarea părea să încerce aceeași afecțiune și față de văru- său. Ba parcă îi permitea chiar mai multe. Cristi putea să se ducă la catedră cînd voia, se plimba prin clasă fără nici o opreliște sau se zgîia una-două în catalog. Cînd încerca să facă și el la fel, învăță toarea îi trimitea pe amîndoi la loc ori le zicea că iar au venit toți pe capul ei sau alte lucruri de genul ăsta. Care toți ? Că doar
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
pos-a marcat formal ideea de potecă și a se poticni, în sl. stezeá „cărare, drumeag”, alb. shteg „drum”, vgr. στοι̃χος „șir, rând”. Din viața limbii române au rezultat formele stânjen și a stânjeni, zgău și a (se) zgâi. Este de observat apoi faptul că rădăcina tog/tež/tek este contrasă dintr-o formă cu miezul lichid l/r, iar consoana inițială putea fi alta sau putea lipsi: magh. tölgy(fa) „stejar”, lat. quercus, it. quèrcia și fără consoana
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a (se) veseli, 57 vraf, 69 vrană, 136 Vrancea, 136 vraniță, 136 vrednic, 137 vrej, 129 Vucova, 57 Vucșor, 57 Zamolxis, 140 zară, 134 a zămisli, 99 zău, 139 zeamă, 99 zemnic, 141 zer, 134 Zeus, 139 zgău, 105 a zgâi, 105 ziuă, 143 zori, 97 a zornăi, 127
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
erai îndeajuns de fotogenic, tristul adevăr era că nu puteai fi ca noi. Iar dacă nu erai un suporter al celor din Brat Pack, trebuia oricum să ne accepți. Eram peste tot. N-aveai cum să scapi de mutrele noastre zgâindu-se la tine dintre paginile revistelor sau de pe ecranele televizoarelor, din reclamele pentru scotch sau de pe posterele de pe autobuze, din articolele revistelor de scandal, fețele noastre golite de expresie, surprinse de explozia blizurilor, ținând între degete țigara gata să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care putea zice „Hola“, apoi au mai fost câinele albastru și dragonul prietenos și spectacolul de marionete în care animalele interacționau sugestiv și eu îi citeam Cățelușul curios dintr-un CD-rom, iar cartea mi se părea rece și stearpă, ilustrațiile zgâindu-se la noi cu luciul sticlos al monitorului de calculator. Totul mi se părea vag ireal. Fusesem distribuit în rolul de tată și soț - de protector -, dar îndoielile mele erau uriașe. Însă mă mâna un țel superior. Tindeam involuntar spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
responsabil, că nu eram dependent de droguri, că eram curat. Dar n-am reușit să mă ridic din pat pentru că mahmureala era extrem de intensă, acompaniată de obișnuita poftă sexuală: o erecție dureros de tare îmi străpungea boxerii și m-am zgâit la ea neajutorat, fără să-i fac nimic. La un moment dat am ajuns să mă privesc în oglinda din baia camerei de oaspeți. Aveam fața deshidratată și jigărită, cea a unui om cu zece ani mai bătrân, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cu flori ale căror nume nici nu le știam, iar dincolo de grădină se întindea un câmp ce ducea la liziera pădurii. Stafia n-a detectat nici un fel de stricăciuni produse de petrecere. Totul era imaculat. Confuză și impresionată, stafia se zgâia la vaza plină cu lalele proaspete care trona în mijlocul mesei din bucătărie. Marta era deja prezentă, făcându-și de lucru cu aparatul de cafea espresso Gaggia, în timp ce stafia mahmură, înfășurată în șicul cearșaf Frette plutea prin bucătărie, sprijinindu-și o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în față o ceașcă de porțelan Hermes Chaine d’Ancre plină ochi cu un espresso aburit și lăptos, iar stafia bâigui mersi în timp ce Marta se deplasă în direcția extractorului de suc Waring și începu să stoarcă portocale. Epuizată, stafia se zgâia la oalele de cupru care atârnau de cârligele unui raft de deasupra tejghelei din mijlocul bucătăriei, sorbindu-și mohorât cafeaua în timp ce își muta privirea asupra unui exemplar din Daily Variety care stătea deasupra unui teanc ce includea The New York Times, secțiunea Calendar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în bucătărie. I-am aruncat o privire câinelui, în timp ce Jayne se lipi de mine, strângându-mă atât de tare, încât aproape că mi-am pierdut răsuflarea. Victor mă fixa. Mă plictisești gândea el. Ești un ticălos, gândea el. M-am zgâit la el până ce s-a săturat, și-a lins o labă și a întins-o. Nu putea să mă sufere și știa că știu. Și-i plăcea că știam. Asta mă înnebunea: câinele știa că știam că mă urăște și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mai apropiată baie, așezându-mă pe colac exact în momentul premergător diareei care plesni apa. Răsuflând din greu, m-am întins să iau ultimul număr din Wallpaper, răsfoind-o în timp ce mațele mele continuau să se golească. Pe urmă m-am zgâit la altă cadă îngropată în pardoseală, apoi am privit printr-un mic hublou cum Elsinore Lane începea să se trezească la viață și l-am văzut pe băiatul care stătuse peste noapte la noi trecând pe poteca dinspre casa noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
capabil. - Cine a zis că vreau să merg ca... Vampirul Sângeros? Pauză. Voiam să fiu Eminem, Bret. - Doar pentru că tatăl tău a fost un descreierat când era mic, nu înseamnă că ești și tu, dragule, zise Jayne. - Vampirul Sângeros? se zgâii Robby la mine, îngrozit. M-am uitat neajutorat la Jayne, a cărei față se relaxă dintr-odată. Mă studie îndelung, încercând să găsească o explicație. - Da? am întrebat-o, în timp ce îi dădeam lui Robby o hârtie de cincizeci de dolari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să urmeze scandalul generat de casetele pe care Mike le înregistrează în timp ce face sex cu femei căsătorite mai vârstnice, casete care încep să apară, destul de „dubios“, pe Internet. „Poftim? O să faci carieră din futut?“ (soția unui industrialist bogat). El se zgâiește la ea de parcă ar fi o legumă, apoi îi trage pe mutră o mască de gaze. În același timp inventează o serie de cocteiluri, cum ar fi Fundgol, Chiloșlitz, Ciocanul Dement, Weenus, Dublă Penetrare, Părosul și Spermata. Cea mai nouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lucruri, Bret. - Vreau să spun că tot ce îmi doream eu era un televizor și un zăvor la ușă. Am făcut un gest superficial cu mâna. Tot ce voiam să fac era să mă joc cu piese lego. M-am zgâit la planetele imobile din mijlocul tavanului - universal suspendat de tavanul înstelat. Sateliții pe orbite, rachetele și astronauții, naveta spațială și stâncile lunare și Marte și meteoritul în flăcări lansat spre Pământ și grijile generate de OZN-uri și necesitatea înființării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ochii tocmai în momentul în care o molie ateriză pe brațul meu. Se părea că întreaga lume era pe moarte, înnegrindu-se. Întunericul înghițea totul. Iar atunci Victor începu să latre - mult mai insistent de data asta, tremurând în timp ce se zgâia la pădure, lătrăturile lui întrerupte de mârâituri. Și, la fel de brusc, încetă. Rămase nemișcat. Auzise ceva. Continua să se uite spre pădure. Apoi sări de pe verandă și începu să latre din nou. - Victor, am strigat cât am putut de tare. Îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
e de melc, o râmă sau o grămadă de chestii de-astea or fi făcut-o... dar e mult prea mult pentru o... râmă. Făcu altă pauză. Plus că n-am prea avut probleme cu melcii pe-aici. Stăteam acolo, zgâindu-mă la grădinar. - Prea mare pentru o râmă, hm? am oftat eu. Asta chiar îi pune capac. Foarte încurajator. Grădinarul se ridică în picioare, privirea fiindu-i acaparată de brazdă, nedumerit. - Și miroase ciudat... - Poți să mă scapi de ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Kimball continuă. - Bărbatul din carte plimba și el un câine. Am inspirat amândoi, știind ce urma. - Era un Sharpei. - Stai o clipă, am zis grăbit, dorind să anulez teama care se instalase pe măsură ce Kimball adăuga noi amănunte. - Da? M-am zgâit la el fără noimă. Când și-a dat seama că n-aveam nimic de adăugat s-a întors la notele sale. - Un trecător - pe numele de Albert Lawrence - a fost orbit în decembrie, cu șase luni înainte de asasinarea lui Rabin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
urmă? - Mă duc la Loew’s Multiplex și văd un film la matineu. - Lui îi pasă? îl întrebară pe Adam. Adică... faptul că nu te găsește? Gardner dădu din umeri. - Probabil că nu. Se duce și stă în fața calculatorului. Se zgâiește la drăcovenia aia toată ziua. Gardner se gândi la ceva o vreme. În cele din urmă tot dă de mine. - E o lume cu totul diferită, murmură Huntington. Au deprins un set de aptitudini cu totul nou, deosebindu-se radical
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dar atunci am realizat: băiatul juca teatru. Voia să-mi distragă atenția de la ceea ce apăruse pe monitor, iar acum juca teatru. Orice urmă a acelui strigăt „Te urăsc“ de noaptea trecută se topise și-mi venea greu să nu mă zgâiesc la el suspicios - dar cât din toate astea îmi aparținea și cât îi aparținea lui Robby? A urmat o liniște plină de semne de întrebare. - Salut, zise Robby. Cum a fost? Nu știam ce să spun. Devenisem tatăl meu. Robby
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
numele lui adevărat e Martin. („Bunicu’ a vorbit cu mine...“) - A...da? am șoptit și eu, ca răspuns, simțindu-mi gâtul inflamat. - Mi-a spus să-l strig așa de-acum înainte. Continuau să șușotească. Nu puteam decât să mă zgâiesc la păpușa aceea. De afară, ca la comandă, l-am auzit pe Victor lătrând, apoi tăcu. - Terby e viu, tati? (Haide, uită-te la tăietura din palmă. A greșit mâna, Bret. Voia mâna care ținea pistolul, dar te-a ciupit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fusese activat de timer-ul automat. Robby se uitase la filmul ăsta noaptea trecută când Jayne și cu mine serveam cina în vecini și probabil nu scosese discul. Dar când am deschis player-ul, nu era nici un disc înăuntru. M-am zgâit din nou la televizor, confuz. Am luat telecomanda și după ce am apăsat pe INFO, am văzut că filmul rula pe canalul 64, o stație locală. Dar când am căutat în ghidul TV, filmul nu era programat pe nici un canal; și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
evidența care părea să aibă un sens - și la asta am eșuat. Undeva în spatele meu se ascundea o cioară în copacii desfrunziți și puteam auzi fluturatul aripilor și când am văzut-o zburând neobosită deasupra mea, în cercuri, m-am zgâit la ea până când n-a mai rămas nimic la ce să mă uit în afara aerului invizibil și a atâtor lucruri la care nu voiam să mă gândesc (și pe această verandă o altă veveriță va fi întoarsă pe dos de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Îndată ce am închis ușa am observat plicul bej de lângă urmele de pași tivite cu cenușă, pe podea, un obiect pe care nu-l remarcasem înainte. Pentru că nu fusese acolo, corect?) (Mintea mea se eschivă: orice era posibil acum) M-am zgâit multă vreme, respirând din greu. Nu m-am apropiat de el cu obișnuita precauție pe care o resimțeam atunci când un student îmi înmâna o povestire, ci cu un soi de trepidație care mă străbătu ca un spasm. A trebuit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Camerele de luat vederi îi urmăreau pe băieți. Fiii. Tații vor fi întotdeauna condamnați. Ghiozdanul lui Robby atârna pe un umăr, cămașa scoasă din pantaloni și cravata în dungi gri-roșii desfăcută la gât: parodia unui om de afaceri. Robby se zgâia la Porsche și la bărbatul de pe locul șoferului. Robby îl privea întrebător, de parcă ar fi fost cineva cărui nu-i știa numele. Întrebările mele urmau să se contopească cu întrebările lui. Îi simțeam îndoielile în timp ce rămase rigid în fața mașinii. Îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fi găsit primul. N-am zis nimic. - Uneori ne trimitem e-mail-uri pretinzând că suntem unii dintre ăia dispăruții, chestie idioată, dar încercăm să ne speriem între noi. Zâmbi din nou ca pentru sine. Asta a văzut mama lui Ashton ... Mă zgâiam la el. Robby își dădu seama că trebuia să se ridice la nivelul meu. - Tată, crezi că băieții ăia...sunt, adică, morți? Scriitorul apăru pentru a remarca lipsa fricii în întrebare. Întrebarea urmărea o reacție din partea mea, pe care Robby
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]