373 matches
-
își torcea firul jumătate lumină jumătate întuneric nu scormoni jarul te vor arde buzele de dorul sărutului în colțul gurii încă sângeră locul unde a murit surâsul jumătate cald jumătate frig îmbrățișări de suflet peste timp un ghiveci sprijinea pervazul zgâindu-se pe geam rândunicile se întorc mereu ca amintirile numai tinerețea nu se întoarce niciodată Referință Bibliografică: Nostalgiile cuvintelor (32) / Gabriela Mimi Boroianu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2323, Anul VII, 11 mai 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017
NOSTALGIILE CUVINTELOR (32) de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 2323 din 11 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/379595_a_380924]
-
acel an. Scăpă un oftat și se scarpină îngrijorat după ureche, când obținu rezultatul socotelilor făcute. Optimismul începu să se cam risipească și se gândi că nimeni nu va observa dacă mai șterge o mică parte din "păcatele" ce se zgâiau la el de pe foaia neîncăpătoare, deja. "Ufff, cum de s-au adunat atâtea!? își zise el cu obidă. Mai e timp până vine Moșul și poate mai pot îndrepta ceva! Ce mă fac dacă nu găsesc nimic în ghete poimâine
POVESTE DE IARNA de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2180 din 19 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374342_a_375671]
-
dat, David frânează brusc și dau cu capul în parbriz. Deschid ochii speriat. - Să nu-mi spui că am ajuns în port? David zâmbește cu gura până la urechi. - Suntem în Le Havre, sir! În fața noastră se vede rada portului. Mă zgâiesc prin parbriz. Cheiul, înțestat de iahturi, feriboturi, pescadoare, nave comerciale, de croazieră, barje, ambarcațiuni ușoare, în toate formele și culorile posibile, mi se pare de-a dreptul impresionant. - „Paul Gauguin” e acolo, la mijloc! continuă David, arătând cu mâna. Scrie
DRUMUL APELOR, 52 ( ROMAN ) de AUREL CONȚU în ediţia nr. 2307 din 25 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374013_a_375342]
-
Acasa > Strofe > Delicatete > CULOARE Autor: Camelia Cristea Publicat în: Ediția nr. 1674 din 01 august 2015 Toate Articolele Autorului Vreau să dai culoare clipelor din ceas, Toamna-n crizantemă parcă a prins și glas Doi scaieți în floare se zgâiesc și-ntreabă: -De ce oare timpul e mereu pe grabă? Le răspunde ploaia, ce în ropot trece Și umple paharul doar cu apă rece, Arșița din vară a topit asfaltul Și-a plecat în grabă să vadă Înaltul. Norii trecătorii
CULOARE de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1674 din 01 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/372054_a_373383]
-
spătarul scaunului. Un șarpe urca încet, pe lemnul maroniu spre mâna ei. Este șarpele care-l simte-n pântece. Se zbate și sâsâie în urechile ei. Dorința țipă și se desprinde de lume. Un nor cu chip de copil, se zgâiește de dupa perdeaua ferestrei. Râde cu o gură uriașă, până la cer O limbă a ceasului de pe perete, se întinde și îi intra într-o ureche. Începe să-i numere timpul. Un măr de pe masă, mușcat și rotund că un sân, se
ODAIA de VIOREL MUHA în ediţia nr. 830 din 09 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345794_a_347123]
-
Acasa > Orizont > Opinii > DANTELA CU CIOCĂNELE Autor: Marian Malciu Publicat în: Ediția nr. 273 din 30 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului Mai rar se-ntâmplă să vezi bărbat intrând în magazin ori zgâindu-se prin vitrină pentru a admira dantelele expuse. Nici chiar atunci când sunt aplicate la fustițe și rochițe ori, mai ales, la lenjerie de pat sau intimă, nu se înghesuie bărbații! Doar în preajma sărbătorilor, cu obligații și cu mintea încrâncenată pe
DANTELA CU CIOCĂNELE de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 273 din 30 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/346493_a_347822]
-
bună? Mă rog...)... care va s’zică de moarte bună - mă rog - de moarte nebună, de boală ori de plictiseală. Apăi, nici că mai contează! Când te vezi ditai omu’ culcat pe spate, cu mâinile împreunate a neputință, să se zgâiască toți la tine ca la mumiile egiptene, să-ți numere firele de păr din cap - ce ți-a mai rămas, că deh! - și să se bucure, bucura-s-ar ca mine! că ai fost tu, vezi bine și Doamne-ajută că
CUGETĂRI ÎNTRE PATRU SCÂNDURI de FLORENTINA LOREDANA DALIAN în ediţia nr. 696 din 26 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345038_a_346367]
-
lovit tare, așa-i? - Așa-i! zise Mărțișor, ca să-i facă pe plac. - Recunoști că sunt bun? - Recunosc! Căpitanul se uită la căpcăun. Acesta luă poziție de drepți. Privi și spre soldați. Aceștia se uitară stânjeniți la el. - Ce vă zgâiți așa la mine? Lupta s-a terminat! Ați văzut cât de bun sunt? Căpitanul turbă de-a binelea: - Atențiune, drepți! Aruncați străinii în cuptorul din față! Executarea! Cap pătrat, deschide ușa cuptorului! Soldații se repeziră la Mărțișor și Norocel, îi
MĂRŢIŞOR-11 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1496 din 04 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375966_a_377295]
-
-i ierte!), de felicitări, mă rog, mestecase tot ziarul...Ar mai fi vrut el și o revistă cu fete goluțe pe coperte...Eee! Și timpul,trecea, trecea...Așa de greu mai trecea!..Iar s-a dus pe la tarabe. S-a zgâit pe la chioșcuri: ce mai pierd ăștia timpul? Nu văd nici un client. Știa, că trecuse prin experiența asta. Fusese și el chioșcar. Și acum pierde timpul, dar...pe bani. Că pleașca asta nu te lovește în fiecare zi. Cu ochii pe
TRANDAFIRUL SIRENEI-6 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1771 din 06 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373102_a_374431]
-
pe mama și m-am rugat lui Dumnezeu să se joace cu mine eram devorat de frică și de întunericul decupat din veșmintele lui tata prins în acest sentiment ciudat am ucis o lacrimă am strigat și moartea s-a zgâit la mine ca la o pradă nici nu știu dacă sunt fericit sau trist știu doar că nu-mi aparțin am privirile amputate și oscilez între cer și o umbră leneșă aș putea să mă prefac într-un băiat care
ÎNTRE MINE ŞI CER E O UMBRĂ de TEODOR DUME în ediţia nr. 1686 din 13 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373280_a_374609]
-
multă pe acolo. Unii intrau și alții ieșeau, antrenând mișcarea aerului îmbâcsit de mirosul greu ce scăpa la fiecare folosire a ușii singurului grup sanitar situat în clădirea judecătoriei. Câțiva jandarmi, cu bonetele prinse sub centură pe lângă tocul pistolului, se zgâiau la ei întrebându-se de ce sunt atât de mulți în jurul unei bătrâne. Tot așa contrariată i-a privit și o fată îmbrăcată în robă de grefier care ducea în brațe un teanc de dosare. Nedumerirea ei a fost lămurită de
PARTAJUL (2) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 209 din 28 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/369264_a_370593]
-
naștere. Voiai să vezi cum „se aranjează lucrurile“. Practic, ai recunoscut deschis... — Nu vorbeam despre nici o aventură! explodează Luke. Vorbeam despre situația de criză legată de Arcodas! Rămîn fără grai. — P... poftim? Deodată, observ pe trotuar doi copii, care se zgîiesc curioși la noi. Bănuiesc că sărim destul de tare În ochi, mai ales eu cu burta mea kilometrică. Hai să continuăm discuția În casă, spun pe un ton demn. Luke Îmi urmărește privirea. — Aha. Da. Hai să... facem asta. Intră În
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
oxigen. Și mă tot trezesc surîzÎnd tîmp, ceea ce e ușor agasant. Însă oricum, a prins mesajul. — Luke n-are nevoie de ăștia. Bag mîna În sacoșă și-i arunc ciorapii medicinali În față. Aceștia aterizează pe jos și toată lumea se zgîiește nedumerită la ei. Of. SÎnt ușor confuză. — Am vrut să spun... de ăștia. Arunc cutia cu butonii, care o lovește pe Venetia drept În frunte. — Au! Ce Dumnezeu faci? Venetia se apucă de cap. — Becky! mă ceartă Luke. Încă se
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
un șir de valuri înalte se rostogoliră pe lîngă vas, făcînd ca marea, printr-una din toanele ei ciudate, să nu se umfle, ci să se adîncească parcă. între timp, căpățîna cașalotului mort se bălăbănea cu putere, iar Gabriel se zgîia la ea cu o privire cam speriată, ce nu prea se potrivea cu firea lui de „arhanghel“. Cînd marea se potoli, căpitanul Mayhew începu să povestească o istorie sinistră în legătură cu Moby Dick, nu fără a fi întrerupt din cînd în
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
s-a oprit în fața banului, acuș-acuș o să vorbească. A, a și început!“ „Nu văd nimic altceva decît un ban rotund făcut din aur, pe care-o să-l capete ăl de-o zărească mai întîi nu știu ce balenă. De ce s-or zgîi la banul ăsta, atîta? E drept, valorează șaisprezece dolari, ceea ce face nouă sute șaizeci de trabuce, a doi cenți bucata. Eu, unul, nu-mi murdăresc buzele cu-o pipă, ca alde Stubb, dar îmi plac trabucele - iată deci nouă sute și șaizeci
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ar putea fi un colac bunicel, își dădu cu părerea Flask. Dulgherul l-ar putea lesne potrivi. Ă Aduceți aici sicriul, tot n-avem altceva mai bun, spuse Starbuck după ce rămase pe gînduri cîteva clipe. Potrivește-l, dulgherule. Ce te zgîiești așa la mine? Potrivește sicriul, că despre el e vorba. N-auzi ce-ți spun? Potrivește-l! Ă Să-i bat în cuie capacul, domnule? întrebă dulgherul, făcînd un gest ca și cum ar fi mînuit un ciocan. Ă Da. Ă Să
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
autentice: După prânz, m-am plimbat pe bulevard înapoi până la birou. Ștabii din industria filmului ieșeau de la Musso & Frank’s spunându-și reciproc ce mult le-a plăcut ultimul film al celuilalt. Turiștii mergeau pe trotuar, cu capetele în jos, zgâindu-se la stelele de pe caldarâm. Dacă s-ar fi întâmplat să treacă pe acolo o stea adevărată, cu siguranță că nici n-ar fi observat-o. În preajma Teatrului Chinezesc, un grup de turiști se opriseră să privească amprentele din beton
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
un oraș, Lefty confundă clădirea cu coloane a unei bănci cu Parthenonul și i se păru că era din nou În Atena. Acum pe lângă tren trecea cu repeziciune râul Detroit, iar În zare Începea să se contureze orașul. Lefty se zgâi la mașinile parcate pe lângă trotuare, ca niște gândaci uriași. Peste tot răsăreau coșuri de fum, ca niște tunuri bombardând atmosfera. Unele roșii, din cărămidă, altele Înalte și argintii - regimente de coșuri Încolonate sau coșuri singuratice, pufăind meditativ, o pădure de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ani? E la numai trei metri. În vreme ce inima Desdemonei bate nebunește, Fard Muhammad Își dă jos pălăria pentru a-și dezvălui chipul. Și Profetul zâmbește. Precis că ați ghicit deja. Exact: Jimmy Zizmo. ― Mana! ― Bună, Desdemona. ― Tu! ― Dar cine? Se zgâiește la el cu ochii holbați. ― Am crezut c-ai murit, Jimmy! În mașină. În lac. ― Jimmy a murit. ― Dar tu ești Jimmy. Spunând asta, Desdemona devine conștientă de repercusiuni și Începe să-l certe: ― De ce ți-ai lăsat soția și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
pe tâlhar cu două felii de pâine prăjită, o felie de carne și niște muștar picant. Cu toate acestea, pentru că afară era Întuneric, amenințarea avu efect. Tâlharul din afara ușii ridică mâinile În aer. Era Morrison, cel de vizavi. Milton se zgâi la Morrison. Morrison se zgâi și el. Și apoi tatăl meu spuse ce spun oamenii albi În situații de genul ăsta: ― Cu ce vă pot fi de folos? Morrison miji ochii neîncrezător. ― Ce faci aici, frate? Ești nebun? Nici un alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de pâine prăjită, o felie de carne și niște muștar picant. Cu toate acestea, pentru că afară era Întuneric, amenințarea avu efect. Tâlharul din afara ușii ridică mâinile În aer. Era Morrison, cel de vizavi. Milton se zgâi la Morrison. Morrison se zgâi și el. Și apoi tatăl meu spuse ce spun oamenii albi În situații de genul ăsta: ― Cu ce vă pot fi de folos? Morrison miji ochii neîncrezător. ― Ce faci aici, frate? Ești nebun? Nici un alb nu e-n siguranță aci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
turban. Alături de ea, o altă Brățară privea În gol cu niște ochi albaștri și pustii În timp ce se ungea cu cremă. Altă Brățară duse o sticlă cu apă la gură, etalându-și coloana prelungă a gâtului. Pentru că nu voiam să mă zgâiesc, m-am uitat În altă parte, dar auzeam În continuare zgomotul pe care-l făceau când se Îmbrăcau. Peste șuieratul dușului și plescăitul picioarelor pe gresie, un clinchet ascuțit, subțire, un sunet care semăna cu bătaia În paharele de șampanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ești așa de Îngrijorată. Ești prietena mea cea mai bună. Mă prefac că sunt absorbită de revistă. Nu sunt În stare să mă uit În altă parte. Dar pe dinăuntru debordez de fericire. Erup de plăcere, totuși continuu să mă zgâiesc În revistă, de parcă aș fi supărată pe ea. E târziu. Am stat până târziu și ne-am uitat la televizor. Intru În baie și o găsesc pe Obiect spălându-se pe dinți. Îmi trag jos chiloții și mă pun pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și obiceiurile rudelor tale apropiate? Cu ani În urmă, Capitolul Unsprezece mă convinsese să-mi dau jos chiloții ca să se uite la mine. Acum se uita la mine În sus, cu o privire la fel de stăruitoare. Îmi măsura capul defrișat. Se zgâia la costumul meu funebru. Aveam noroc că fratele meu luase atâta LSD. Capitolul Unsprezece se apucase devreme de lărgirea orizonturilor. Meditase la Maya și la vălul ei, la multitudinea de planuri ale existenței. Pentru o personalitate instruită astfel era cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
religioase. Consternat, Scribonius Libo îl așteaptă să-și continue ideea. În schimb, Gallus îi zâmbește cu un aer încântat. — Mulțumește zeilor că de când Augustus a venit la putere poporul roman nu mai are suveranitate în domeniul dreptului penal. Libo se zgâiește neîncrezător la el. — Ce vrei să spui? bolborosește tulburat. Cine are atunci pu terea? — Principele! râde gros Asinius Gallus. Se uită la mutra descumpănită a celuilalt. Greu de cap, bivo lul ăsta! Îl lămurește cu o bunăvoință condescendentă: — Toată justiția
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]