798 matches
-
cei care luăm parte la ședința aceasta de noapte ne vom aminti de această întâlnire mult timp de acum încolo și vom avea ce povesti copiilor și nepoților noștri. Chiar și în seara aceasta putem simți cum nava europeană este zgâlțâită de furtunile crizei financiare. Este clar că motorul acestei nave, mecanismul tratatelor, este prea slab și trebuie înlocuit imediat. Tratatul de la Lisabona este motorul mai puternic de care avem nevoie pentru a face față crizei. Prin urmare, sunt de acord
Volumul de Lucrări ale Parlamentului European, Versiunea 7 [Corola-other/Administrative/92301_a_92796]
-
arabă e zguduită, din Tunisia până în Yemen, de o undă de șoc sau de un vânt de libertate- e dificil să ne pronunțăm încă, având în vedere implicațiile complexe ale protestelor care l-au alungat pe Ben Ali și care zgâlțâie acum scaunul lui Mubarak, făcând să cadă, între timp, preventiv, și guvernul iordanian. Plecarea președintelui tunisian nu înseamnă și dispariția regimului său, fapt ce rămâne o sursă de tensiune. Împărtășesc îngrijorarea tunisienilor cu privire la menținerea la putere a miniștrilor fostului regim, unii
Volumul de Lucrări ale Parlamentului European, Versiunea 7 [Corola-other/Administrative/92301_a_92796]
-
zice chiar invers - poetul „oprește clipă” exact atunci când cel mai puțin ne-ar plăcea să fim surprinși (vezi, de ex. „Sfârșit de secol la Chișinău”, „Spune și tu”, „Ofițerul stării civile” ș.a.), cititorul leneș, deprins cu o lirica narcotizant-confortabilă, fiind zgâlțâit să se trezească. Nu va regretă, volumul conținând și „bibelouri” de o mare finețe, pe care ai vrea să le pui la vedere, alături de altele de porțelan. Citez integral doar un poem, celelalte găsindu-le domniile voastre:" Arhitectură salina "Delicat / cu
Leo Butnaru () [Corola-website/Science/308001_a_309330]
-
de clasă, am mers de multe ori la el în casă unde am „supt”cum se spune, de la rădăcină, cunoștințe de religie creștină. Pe undeva mi-a plăcut... Venind aici în țara Sfântă, unde fiecare piatră ascunde istorie, dacă o zgâlțâi, am început să citesc mult, și să ajung la locurile ecumenice, mai ales la Notre Dame, unde se țin comunicări foarte interesante, chiar dacă aparțin lumii catolice. Așa am ajuns, încetîncet, să intru într-o horă din care m-am ales
Editura Destine Literare by Lucreţia Berzintu,Victor Camil () [Corola-journal/Journalistic/97_a_200]
-
clipă. Numai ravagii a făcut această iubire când prea cerebrală, când prea senzuală. Aș vrea să-mi regăsesc sufletul de altădată, sufletul liber, încrezător în sine. [...] La picioarele mele doarme Red încolăcit. Ce va fi mâine? Afară vâjâie vântul și zgâlțâie pereții. Am terminat capitolul Gradowicz din vol. III cu acest cuvânt obsedant: "sinucidere?". 18 ianuarie 1985 Un moment de tandrețe, valoarea lui inestimabilă. Felul cum un bărbat aproape necunoscut, dar care are încredere în tine, vrea să-ți încălzească, lipindu
Dana Dumitriu în posteritate - Jurnal inedit din ianuarie 1985 by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Memoirs/9210_a_10535]
-
ins certat cu justiția și care, din temeinice motive personale, se află în căutarea unei noi identități, poate ghibăci în recuzita metamorfozelor cu putință felurime de bărbi, de peruci, de tichii, de costume și de măști. Cu o grabă înfrigurată, zgâlțâit de tremuriciul nestăpânit al delicventului la ananghie și încurcându-se printre nădragi naftalinați, surtuce scămoșate și chipuri schimonosite în carton, el va încerca, pe rând, până ce, de bine de rău, își va fi potrivit mutrei sale ceva. În vremurile cucernice
Ion Vinea: Un pamflet inedit by Elena Zaharia-Filipaș () [Corola-journal/Memoirs/16016_a_17341]
-
și față de „câmpia ruginită a imaginarului“ (cf. "Mouvances", articolul-program), ceea ce reverberează (în „capitalismul sălbatic“ și-n „democrația junglei“), de fapt, un alt soi de șabloane / anchiloze, înrudite cu cele de tip proletcultist. Claudine Bertrand descoperă „polidimensionalitatea“ limbii / limbajului "(Limbă-criminal / care zgâlțâie certitudinile // Limbaj gol de cuvinte / Limbă-crucificatoare / Limbă-dâre-de-cerneală / Limbă-pe-hârtie...)", desigur, și dintre limitele tragice ale existențialismului sartrean, cu pentrusinele și însinele; nu descoperă Omul-Fantă înzestrat cu Necuvânt "(Non-Logos / Non-Verb)" ca Nichita Stănescu, ci Claudine Bertrand descoperă "rudele Omului-Fantă", ce se cheamă
Claudine Bertrand () [Corola-website/Science/310355_a_311684]
-
sfârși treaba fără primejdia de a tăia oameni sau a fi tu însuți tăiat. Nu mă minți? întări Tenzo strânsoarea pe gâtul băiatului. Poarta era încă închisă. Bănuitori și cu teamă, oamenii săi continuau să-l strige în șoapte sonore, zgâlțâind poarta: Hei, șefu', ești acolo? — Ce se-ntâmplă? — Ce-i cu poarta? Tenzo trase pe jumătate zăvorul și șopti prin poartă: — E ceva în neregulă, așa că tăceți. Și nu stați în grup. Despărțiți-vă și ascundeți-vă. Plecând după ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
smucindu-l spre el, și-l întrebă răstit: — Unde și de cine ai fost prins? Și ai spus ceva? Am vorbit. — Ce-ai făcut?!? Dacă nu vorbeam, acum n-aș mai fi fost viu. Nu mai eram aici. — Nemernicule! îl zgâlțâi zdravăn Shichinai. Prostănacule! Ai dat din gură ca să-ți scapi pielea scârnavă. Pentru asta, vei fi prima victimă a măcelului de astă noapte. Îi dădu drumul și încercă să-l lovească, dar Hiyoshi sări agil înapoi, iar piciorul lui Shichinai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
bir cu fugiții!” își spuse Hiyoshi și, la gândul că se puteau întoarce, rămase în copac, prudent. Părea să fie un castan, fiindcă îl înțepa ceva pe mâini și în ceafă. Câteva castane și crenguțe căzură la pământ, copacul fiind zgâlțâit de furtună. Îi disprețuia pe oamenii din Hachisuka, socotindu-i o șleahtă de lași guralivi puși pe fugă de numai doi adversari. Ciuli urechile. — Ce-i asta? Începu să se agite. Era o ploaie de cenușă, ca scrumul vulcanic. Ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Tokichiro. Acum își amintea limpede noaptea aceea din urmă cu zece ani când, lângă râul Yahagi, Hiyoshi, îmbrăcat într-o tunică de bumbac murdară, având gâtul, mâinile și picioarele acoperite de jeg, dormea pe malul apei. Când un soldat îl zgâlțâise să se trezească, răspunsese cu vorbe așa de mari și un asemenea spirit bătăios, încât cu toții se întrebaseră cine-o fi putut să fie. La lumina felinarelor ținute de soldați, reieșise că nu era decât un băiat ciudat la înfățișare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
treia îngrăditură a Castelului Odani, care de fapt consta din trei castele într-unul singur. Din ravina de la miazăzi se auziră focuri de arme până seara. Detunăturile tunurilor răsunau periodic și, de fiecare dată, tavanul decorat în unghiuri drepte se zgâlțâia ca și cum ar fi fost gata să se desprindă. Oichi privi în sus instinctiv, cu ochi speriați, cuprinzându-și și mai strâns la piept copilul cel mic. Încă nu fusese înțărcat. Nu sufla vântul, dar pretutindeni zbura funingine, iar lumina lămpii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ceață sau ploaie? Zgomotul valurilor de pe lac, sau vântul suflând peste Muntele Hiei? Toată noaptea, vântul de la unte nu încetă să șuiere pe sub streșinile casei. Deși nu reușea să intre, lumânarea de lângă perna lui Mitsuhide pâlpâia ca și cum ar fi fost zgâlțâită de un spirit rău. Mitsuhide se întoarse pe partea cealaltă. Cu toate că era anotimpul nopților scurte, avea impresia că dimineața nu mai venea. În sfârșit, chiar când respirația îi redevenise adâncă și regulată, dădu iarăși cuvertura la o parte și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Strofa de încheiere, care unifica opera, fu compusă tot de Mitsuhide: Vremea ca provinciile Să trăiască în pace. După ce călugării stinseră lămpile, Mitsuhide păru să adoarmă aproape imediat. Când în sfârșit își depuse capul pe pernă, vântul alpin de afară zgâlțâi copacii, urlând prin streșinile acoperișului atât de straniu, încât se părea că monstrul mitologic cu nas lung, Tengu, scotea un țipăt înspăimântător. Dintr-o dată, Mitsuhide își aminti povestea pe care o auzise de la preot despre altarul zeului de foc. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
scape un oftat prelung. Ce mai pot zice acum, când le-ai spus? Dintr-o dată, Mitsuhide se repezi înainte și-și înhăță vărul de guler cu mâna stângă: — Răspunsul e nu? Cu dreapta apucă prăselele punalului, în timp ce cu stânga îl zgâlțâia pe Mitsuharu cu o forță înspăimântătoare. — Sau e da? De fiecare dată când Mitsuhide îl scutura pe Mitsuharu, capul acestuia se zguduia înainte ca și cum n-ar mai fi avut nici un os în grumaz. Fața îi șiroia de lacrimi. — În momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
femeile să fugă. Nu e nimic rău dacă scapă. Numai să nu ne stea pe cap. Zgomotele ușilor și ale paravanelor lovite cu piciorul se auzeau de peste tot, iar urletele femeilor întețeau atmosfera tensionată de sub acoperișul de țigle care se zgâlțâia. Femeile alergau în dezordine dintr-o cameră în alta, străbătând coridoarele și sărind peste balustrăzi. Trenele și mânecile lor cu volane fâlfâiau prin penumbră ca niște flăcări albe, roșii și violete. Dar gloanțele și zăgețile zburau peste tot - prin obloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de lumină, se întrebă: „De ce anume e capabil Hideyoshi?” Apoi strigă pe un ton aspru, cum nu folosea decât rareori: — Sakuza! Sakuza! Unde-i Sakuzaemon? Se întoarse repede și porni spre tabără cu pași lungi. Un vânt violent și neguros zgâlțâia cazărmile ca un val imens. — Da, stăpâne! Yojiro e aici! răspunse un slujitor, alergându-i în cale. — Yojiro, chemarea la arme. Plecăm imediat. În timp ce armata ridica tabăra, Mitsuhide le trimise depeșe urgente tuturor comandanților, inclusiv vărului său Mitsuharu din Castelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
alungă pe pajul înlăcrimat, rămase singur, simțindu-se eliberat de orice griji. Calm, aruncă lumii o ultimă privire. Foarte curând, auzi un zgomot ca de animale sălbatice încăierându-se și, în steiurile de stâncă din spatele lui, copacii începură să se zgâlțâie. Se părea că unii dintre soldații săi cu capișoane negre rămăseseră totuși ope loc și-și mânuiau armele în luptă pe viață și pe moarte. Shonyu era amorțit. Nu se mai punea problema victoriei sau a înfrângerii. Tristețea despărțirii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
vorba de un cu totul alt Dumnezeu. Care? Nu se putea ca mama să nu fi știut că fulgerele și tunetele din timpul unei revărsări a cerului aveau o cauză precisă, totuși, înspăimîntată, se închina când geamurile casei noastre erau zgâlțâite de suflul trăsnetelor apropiate. În același timp știa că există o lume invizibilă de ființe care ne puteau îmbolnăvi. Se scula dimineața de tot, în plină iarnă, și deschidea toate geamurile odăii în care dormeam și la întrebarea furioasă a
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nu știam de unde le auzisem, oricum niciodată de la ei): E copilul aici! Sau: nu ți-e rușine de copil? Dar mama, spre uimirea mea, nu le pronunță. Deci nu din pricina mea nu trebuia să vie el în patul ei. Îl zgîlțîi: "Pleacă de-aici!", cu un fel de oroare înspăimîntată că s-ar fi putut ca el să nu plece și atunci ce se va întîmpla cu ea? Tata scoase un fel de mârâit, tuși, se mișcă și tăcu mai departe
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
din pricină că putem în același timp să facem și bine și rău, sau să urâm fiindcă ni se face binele și alte descoperiri abisale care i-au turmentat marele său spirit. Conștiința e unitară, dar, ca și în natură, ca este zgâlțâită când de furtuni și cataclisme, când invadată de înseninări miraculoase. Cine nu cade nu se poate înălța, iar faptul că un boier rus dădea ordin să fie sfâșiați copiii de către câini ,arată mai degrabă că se născuse într-o lume
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
țel măreț, apoi biciuindu-i să-l cucerească. Hitler, de pildă, le-a propus cucerirea lumii: l-au urmat săvârșind incredibile crime. Perioadele de democrație sânt pentru cine studiază bine istoria, niște accidente, oceanul uman a fost aproape tot timpul zgâlțâit de furtuni, cuceriri și tiranie. E drept că mulți tirani și cuceritori au sfârșit pe eșafod, Hitler s-a împușcat!" Se opri și își turnă cafea în ceașcă. "Sînt contradicții în ceea ce îmi spui, îi zisei. Întâi o remarcă: adevărata
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
care iubește total o femeie seamănă cu aceea a unui om care a atins un fir de înaltă tensiune și care dacă nu se zbate, dacă instinctul nu l-a ajutat să se smulgă în chiar clipa când a fost zgâlțâit, moare agățat acolo fără scăpare. Astfel simțeam eu în acele clipe, că nu sânt în stare să mă uit liniștit la Matilda și să-i spun: Bine, voi pleca chiar azi! și să și plec, fără să mă mai întreb
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pierit, spune..." într-o fracțiune de secundă gândii că mâna ei în părul meu e un simplu gest nestăpânit care putea să însemne și dragoste furioasă și care se va opri, puteam apoi să râd, dar ea continuă să mă zgâlțâie cu violență și atunci o plesnii peste față și ea bătu aerul și căzu pe-o parte, întîi peste masa din mijlocul celor patru fotolii, apoi se rostogoli pe jos; dar nu stătu nici o clipă acolo, se ridică în genunchi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
trăiești cu mine în timp ce mă trădai cu copilul în burtă!?" Mă ridicai alene, cu o nesfârșită lentoare, să n-o sperii și în același timp să-mi domin furia care mă zguduia. Mă simțeam bucuros de forța urii care mă zgâlțâia. Da, iată, sufletul meu nu era inert, și odată cu focul urii care se mișca în adâncuri îmi simțeam toate puterile revenind, simțeam în mine forța de a-mi reface viața, de a o relua de-acolo de unde fusese întreruptă... Și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]