289 matches
-
rol important: iranienii numeau baresman un snop de ierburi sau de ramuri pe care preotul le strângea În mâna stângă. Se Întrevede clar aici fondul indo-iranian al ritualului și al simbolisticii focului, principala teofanie a zoroastrismului (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.5). Origine a seminței umane și animale, prieten al omului căruia Îi Încălzește locuința, element esențial al jertfei, simbol terestru al soarelui și al puterii vitale care nu se consumă, ci se reînnoiește mereu, focul se Împarte În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
numeroase elemente comune indo-iraniene, care merg uneori până În cele mai mici detalii. Aceste elemente sunt semnificative și În ceea ce privește ritualurile de purificare, ce atribuiau proprietăți dezinfectante și purificatoare urinei bovine (În avestică, goama¶za; În pahlavi, g½m¶z), folosită În ritul zoroastrian al „marii purificări” (În pahlavi, bareșn¿m) și În ceremoniile de inițiere a tinerilor preoți și a groparilor (și ritualul legat de moarte, foarte important pentru simbolismul său, datează dintr-o epocă străveche atât În Iranul arhaic, cât și În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
latină, și derivă dintr-o rădăcină indo-europeană care are sensul de a „a străluci, a lumina”. Există urme ale acestei semnificații În unele expresii avestice, În formule fixe, cum ar fi „zei și oameni” (Beneviste, 1967), dar, În general, tradiția zoroastriană este univocă În condamnarea lor (cf. mai jos), În timp ce termenul ahura „domn” (cf. Duchesne-Guilleminn, 1962b, p. 18; Burrow, 1973, pp. 127 sq.) nu apare aici cu semnificația tehnică pe care o primește În India corespondentul său asura (o categorie de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu soarele care, printre altele, este În religiile Orientului Apropiat un garant al validității pactelor (Gnoli, 1979a). Aredvș Sur³ An³hita (literal: „cea umedă ș?ț, cea puternică, cea imaculată”) este principala divinitate feminină a Iranului antic (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.2), legată În special de ape, dar și de fecunditate și fertilitate. H. Lomel (1954) a recunoscut În ea o zeitate indo-iraniană (În India: Sarasvatșxe "Sarasvatș", „cea care stăpânește apele”), dar ipoteza sa, deși verosimilă În unele aspecte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a fost demonizat În zoroastrism (cf. mai jos, subcapitolul 2.8), corespondentul său indian a fost ridicat la rang de divinitate aproape supremă În religia vedică (Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 177 sq.). Desigur, nu este lipsit de semnificație faptul că tradiția zoroastriană Îl prezintă pe Indra ca arhidemon prin excelență: aceasta este urmarea condamnării da¶va și a exponentului lor cel mai ilustru. Alături de el, Între divinitățile comune ale panteonului indo-iranian, se află asemenea demonilor da¶va (Gray, 1929, pp. 181 sqq
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
După cum am văzut, În Avesta apare printre entitățile demne de cult cărora le era dedicat un imn (Yasna 9-10). Din cauza naturii sale compozite, de divinitate și materie, Haomaxe "Haoma" ajunge să reprezinte, după un timp, victima, preotul și zeul jertfei zoroastriene (Zaehner, 1961, pp. 93, sq.; Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 95). Panxe "Pan"teonului iranian Îi mai aparțin și alte divinități, amestecate printre yazataxe "yazata" zoroastrismului, care nu au paralele clare În panteonul Indiei antice, deși, cel puțin parțial, nu par să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să se sustragă unei posibile și utile comparații indo-iraniene. Printre acestea trebuie menționate Fravașixe "Fravași" și Khvarenahxe "Khvarenah" cărora li s-au dedicat două dintre cele mai importante yașt din Avesta. Numele purtat de primele, fravași („preferință”), este foarte probabil zoroastrian, conform unei etimologii care leagă cuvântul de rădăcina var „a alege” (Narten, 1985; Kellens, 1989a; cf. și Lommel, 1927, pp. 104 sqq.), dar conceperea lor este aproape sigur mai veche decât Zoroastruxe "Zoroastru". G³th³ nu le menționează și este verosimil
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Huart, 1926 și Massé, 1951), care, la sfârșitul timpurilor, trezindu-se dintr-un somn Îndelungat Îl va ucide pe monstrul Ai Dah³ka, balaurul malefic ce rupsese lanțurile cu care Îl legase eroul Thra¶taonaxe "Thrae>taona". Deși Îl onorează, tradiția zoroastriană Îi atribuie deschis un sentiment ostil față de religia profetului, exprimat, desigur, În termeni anacronici (cf. Nyberg, 1993). Au avut contribuții importante la studierea motivelor mitologice și epico-legendare ale Iranului antic și la relativa aprofundare a comparației indo-iraniene, pe baza puținelor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
față de religia profetului, exprimat, desigur, În termeni anacronici (cf. Nyberg, 1993). Au avut contribuții importante la studierea motivelor mitologice și epico-legendare ale Iranului antic și la relativa aprofundare a comparației indo-iraniene, pe baza puținelor date din Avesta, precum și a literaturii zoroastriene În general, și, de asemenea, a tradiției epice a Evului Mediu persan: E. Benveniste și L. Renou În lucrarea comună despre V•tra și Verethraghnaxe "Verethraghna" (cf. mai sus), F. Spiegel (1871-1878; 1887), J. Darmesteter (1883), G. Hüsing (1909), Th.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
restul imnului, acesta nu este un motiv pentru a nu lua În considerare plasarea sa la Începutul unui yașt dedicat Geniului Pământului (al cărui titlu este Zamy³dxe "Zamya>d" Yașt; Gnoli, 1982b). Nu este fără importanță faptul că În calendarul zoroastrian cea de-a douăzecea zi a lunii este dedicată Pământului, munților și lui Khavarenah (Sșh-roz³g, II, 28). De altfel, ideea unui munte cosmic, ca Axis Mundi, este o moștenire indo-iraniană comună (Boyce, 1975a, p. 134; Scwartz, 1985b, p. 644). Iranienii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
evidente), pe care comparația indo-iraniană nu face decât să le pună În lumină. La un moment dat, obiceiurile funerare au Început să se diferențieze, astfel Încât În India cadavrele sunt incinerate, În timp ce În Iran acestea sunt expuse (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.5), Îngropându-se apoi oasele. Acestea sunt dezvoltări autonome și secundare, față de o practică originară de Înhumare, ale cărei urme se mai găsesc În Iran, unde termenul dakhma, utilizat de zoroastrieni pentru a desemna turnurile tăcerii (cf. mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acestea sunt expuse (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.5), Îngropându-se apoi oasele. Acestea sunt dezvoltări autonome și secundare, față de o practică originară de Înhumare, ale cărei urme se mai găsesc În Iran, unde termenul dakhma, utilizat de zoroastrieni pentru a desemna turnurile tăcerii (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.5 ), pare să derive de la o rădăcină care Înseamnă „a Îngropa” (Hoffmann, 1965). Pe de altă parte, incinerarea și expunerea aveau, probabil, scopul de facilita o desprindere rapidă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
5), Îngropându-se apoi oasele. Acestea sunt dezvoltări autonome și secundare, față de o practică originară de Înhumare, ale cărei urme se mai găsesc În Iran, unde termenul dakhma, utilizat de zoroastrieni pentru a desemna turnurile tăcerii (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.5 ), pare să derive de la o rădăcină care Înseamnă „a Îngropa” (Hoffmann, 1965). Pe de altă parte, incinerarea și expunerea aveau, probabil, scopul de facilita o desprindere rapidă a spiritului defunctului de trup, dându-i posibilitatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
umbră, a spiritelor ajunse Într-o locuință subterană; aici erau „căile părinților”, adică drumurile parcurse de strămoșii defuncți (Oldenberg, 1917, pp. 546 sq.). Această existență de umbră, nici frumoasă, nici urâtă, nici bună, nici rea, Își găsește ecoul În concepția zoroastriană a unei zone intermediare, Între paradis și infern, pentru cei care În viață nu au fost nici foarte merituoși, nici foarte vicioși (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.4). Însă celor care dețin Adevărul și care sunt, din acest
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nici frumoasă, nici urâtă, nici bună, nici rea, Își găsește ecoul În concepția zoroastriană a unei zone intermediare, Între paradis și infern, pentru cei care În viață nu au fost nici foarte merituoși, nici foarte vicioși (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.4). Însă celor care dețin Adevărul și care sunt, din acest motiv, așavan sau •t³van, le este garantată beatitudinea În lumea de dincolo. Tocmai concepția despre Adevărxe "Adevăr" (așa, În avestică, arta, În persana străveche, și •ta În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
incertă (compus cu uștra „cămilă”, probabil, „conducător de cămile”), al fondatorului religiei mazdeiste (de la numele zeului suprem Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>", literal „Domnul” șahuraxe "ahura"ț „Înțelept” sau „al Înțelepciunii” șmazd³: cf. Boyce, 1975a, pp. 38 sqq.ț), sau zoroastriene (după forma grecizată a numelui fondatorului: Z½roastr¶s, de unde Zoroastruxe "Zoroastru")1. Forma medio-persană este Zaradukhșt sau Zaradușt, care supraviețuiește În persana nouă. Tradiția zoroastriană Îi atribuie În mod categoric lui Zoroastruxe "Zoroastru" compunerea celor cinci „cânturi” (g³th³), care corespund
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ahura"ț „Înțelept” sau „al Înțelepciunii” șmazd³: cf. Boyce, 1975a, pp. 38 sqq.ț), sau zoroastriene (după forma grecizată a numelui fondatorului: Z½roastr¶s, de unde Zoroastruxe "Zoroastru")1. Forma medio-persană este Zaradukhșt sau Zaradușt, care supraviețuiește În persana nouă. Tradiția zoroastriană Îi atribuie În mod categoric lui Zoroastruxe "Zoroastru" compunerea celor cinci „cânturi” (g³th³), care corespund cu șaptesprezece din cele șaptezeci de capitole (h³ti) din secțiunea Avestei numită yasna, „venerație, slujire divină, jertfă”, mai exact, capitolele din Yasna 28-34 (Ahunawitș G³th³
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
termeni neatestați În altă parte, a unor structuri gramaticale și sintactice care pot fi interpretate În diferite feluri, a unor expresii tehnice care nu sunt clarificate de traducerile ulterioare În versiunile și comentariile din persana medie - limba pahlavi a cărților zoroastriene. Comparația lingvistică indo-iraniană, În special cea gathico-vedică, a permis progrese importante, mai ales În ultimele decenii (K. Hoffmann, H. Humbach, S. Insler, J. Kellens), deși, În unele cazuri destul de importante, au ajuns să obscureze semnificația specifică și inovatoare a gândirii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
retoric și a căror cheie interpretativă este uneori greu de găsit. Dificultățile de Înțelegere a textului sunt uneori enorme, inclusiv din cauza numărului mic de documente În avestico-gathică. Fără Îndoială, acestea sunt textele cel mai greu de interpretat din Întreaga tradiție zoroastriană, fapt demonstrat și de varietatea, uneori importantă, a traducerilor propuse, fondate totuși pe criterii filologice serioase. Trei dintre cele mai recente traduceri care ne-au Îmbogățit cunoștințele din multe puncte de vedere sunt datorate lui H. Humbach (1959 și 1991
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
VII-VI Î.Hr. sau În secolele X-IX Î.Hr. În favoarea primei ipoteze sunt cercetători care consideră credibilă din punct de vedere istoric datarea tradițională care Îl plasează pe Zoroastru cu „258 de ani Înainte de Alexandru”, datare atestată de izvoarele zoroastriene și reflectată În izvoarele islamice. Pe baza acesteia, confruntând informațiile despre viața lui Zoroastru din textele În limba pahlavi, s-a ajuns la propunerea alternativă a trei date diferite pentru nașterea și moartea sa, ținând cont de faptul că tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al VI-lea, și figura celei mai mari personalități religioase a Iranului antic. În general, aceștia fac referire la tăcerea textelor gathice și a Avestei, În Întregul ei, În privința ambientului istoric și geografic al Persiei ahemenide și consideră că originile zoroastriene sunt mai degrabă străine de acel mediu. Printre acești cercetători, unii privilegiază un raționament de tip exclusiv lingvistic, susținând că Între limba folosită În G³th³ și cea din Avesta veche, pe de o parte, și cea din Avesta târzie, de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a formulelor sacre (Însuși Zoroastru este cunoscător al acestora: un manthr³n: Yasna 41,5; 50, 6); dar ar fi o greșeală să vedem În G³th³ simple componente liturgice (J. Kellens) sau texte În deplină armonie cu ritualismul ulterior al bisericii zoroastriene (M. Boyce), doar pentru că acestea au fost mai apoi introduse Într-un ansamblu canonic pentru uzul liturgic. Această inserare, desigur relativ târzie, și faptul că ele au fost scrise Într-o limbă ale cărei legături cu Vedele au fost adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se țină cont de faptul că cele două existențe nu se referă doar la viață și la ceea ce va fi după, ci au o semnificație mai amplă, explicând tocmai conceptul duplicității lui ahu, despre care s-a mai vorbit. Tradiția zoroastriană ulterioară va păstra această doctrină și o va elabora sensibil, distingând mereu două stări ale existenței (sti): mayniava „spirituală” și ga¶thya „materială” (literal, „vitală”), care În literatura pahlavi vor fi m¶n½g și g¶tșg (cf., mai jos, „Religia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ulterioară va păstra această doctrină și o va elabora sensibil, distingând mereu două stări ale existenței (sti): mayniava „spirituală” și ga¶thya „materială” (literal, „vitală”), care În literatura pahlavi vor fi m¶n½g și g¶tșg (cf., mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.3). Această doctrină a celor două existențe nu are legătură cu concepția dualistă pentru că cele două stări ale existenței s-ar identifica cu cei doi poli ai opoziției Bine-Rău, ci pentru că ea clarifică o trăsătură caracteristică, proprie dualismului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
subcapitolul 2.3). Această doctrină a celor două existențe nu are legătură cu concepția dualistă pentru că cele două stări ale existenței s-ar identifica cu cei doi poli ai opoziției Bine-Rău, ci pentru că ea clarifică o trăsătură caracteristică, proprie dualismului zoroastrian, conform căruia opoziția simetrică dintre puterea benefică și puterea malefică este specifică existenței spirituale, dar se reflectă, firește, și asupra celei materiale. 6. Dualismultc "6. Dualismul" După cum s-a mai spus, trăsătura cea mai caracteristică și originală a gândirii lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]