252 matches
-
februarie 2012 Toate Articolele Autorului luna de jad umple curbura conflictelor cu sămânța de aer a libertății. apele tulburi cresc până la buza pământului. izbucnesc în sfera vie a gândului, înflorind într-un bob de mercur. sarea tălpilor, pași adună pe zvâcnetul tâmplelor. luna plină, în jad lasă fulgerele să înalțe haloul, pe culmea disperării în agonie... luna de jad împlinește lumina în centrul cuvântului. pământ nou. pământ viu. Referință Bibliografică: pământ nou. pământ viu / Anne Marie Bejliu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
PĂMÂNT NOU. PĂMÂNT VIU de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 397 din 01 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346899_a_348228]
-
adunați firimituri de cenușă rănile răni intră una în alta se face loc atunci când privesc durerea ca pe o păpușă infinit maternă cumva în ea se ascunde într-un timp fără granițe paternitatea cuvintelor rămase nerostite ca săbiile în plin zvâcnet către beregata albă a cuvintelor încerc tot încerc să eliberez un strigăt ca un animal de pradă al liniștii sinele întâlnește exteriorul prin interior la fiecare vocală răsucită spre limba de cremene scânteia zace la capăt de drum când focul
RĂZBATE de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1397 din 28 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347028_a_348357]
-
plutitoare sunt ale gândului meu potcovit invers și acum plecați lăsați-mă să-mi dresez în liniște cuvintele căci ele mă vor devora de le voi scăpa de sub cravașă, mai ales ca acum sunt singur în turn CAPTIVUL e umbletul zvâcnet și camera cub de gheață fără ferestre doar o ușă grea, zăvorâtă, se vede pe care scrie ca o arsură „ieșirea imposibilă” iedera lungă a mucegaiului linge pereții înalți și umezi pe alocuri pânza fină a păianjenilor se agață precum
DIN MITOLOGIA MEA (POEME) (3) de ION IANCU VALE în ediţia nr. 808 din 18 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345306_a_346635]
-
corpul. Îi plăcea să se lase mângâiată de aceste adieri ușoare și pline de senzații de nedescris în cuvinte. Buzele lui Ștefan se abătură cu insistență asupra sânilor și mesteca cu grijă între dinți mameloanele, ca apoi să le liniștească zvâcnetul cu vârful limbii. Le simțea cum se întăresc și cum tresaltă la fiecare atingere. Gloria își lăsă mâinile libere pe lângă corp și se zvârcolea în pat de plăcere pătrunsă de senzații care o transfigurau. Se afla sub greutatea corpului lui
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2334 din 22 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376786_a_378115]
-
obiecte, se pare, fără valoare pentru cei care căutaseră semnele crimelor... Le atinse pe rând, dându-le viață: pielea cea lucioasă a capului fără trăsături se făcu dintr-o dată purpurie, mușcata își născu aripi și se-apucă să zboare în zvâcnete scurte de pasăre colibri, iar cele două andrele argintii începură să tricoteze perle minuscule sub formă de litere și alte semne, unele cu sens lumesc, altele, fără... Vrăjita stăpană a locului, unduindu-și coada mătăsoasă, prinse a dănțui fericită că
LOCUL AL II-LEA LA CONCURSUL PREMIILE ARS POETICA 2014 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1479 din 18 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377856_a_379185]
-
ta Mizerabil și-alunecând pe-a vieții pantă Uitând cu totul că eu te-am iubit cândva Deși mereu ai fost o banală marfă expirată. Gonește-mă fără vreun regret din viața ta Acum cât încă sunt energic și un zvâcnet Plin de trăiri intense înving prejudecata Prin amanterii golașe mi-s un fugar valet. Gonește-mă ca o parșivă dintr-a ta lume Nu mâine, nu poimâine, ci chiar azi Vei regreta un timp - nu-s pus pe glume Nu
POEMUL IUBIRILOR PIERDUTE PRIN LATRINE SEPTICE de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1951 din 04 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/376432_a_377761]
-
ale lui în timpul când i-a acordat primul ajutor. De asemeni îi era vie în căușul palmei mari, bărbătești, umflătura tare a sânului, când încerca să-i pună inima în mișcare. Așa i-a perceput mișcarea slabă a cordului, prin zvâcnetul mușchiului de la sânul său tare și bine dezvoltat. - “Dar doamna Trifan oare ce ruj folosește? Este la fel de plăcut la gust ca cel al fiicei?” se întrebă el în gând. - “Sânii îi sunt la fel de tari ca ai fetei?” Gloria Trifan avea
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2328 din 16 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376628_a_377957]
-
am repetat mișcarea, într-un ritm mai alert. Iubita mea părea înnebunită... gura i se înfipse în umerii mei și mă mușcă destul de tare... De plăcere, nu am simțit durerea și m-am pierdut de tot. Ea gemea la fiecare zvâcnet. Cu o mână îi mângâiam sânii și cu cealaltă o ridicam de funduleț, împingând tot mai apăsat. Se descărcă, din nou, în același timp cu mine... Câteva clipe, am rămas ca morți amândoi... Când ne-am revenit, era rușinată de
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1495 din 03 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379660_a_380989]
-
cuvinte într-o formă cât mai plăcută, atunci când sunt eliberate de traume sufletești infernale. „...privesc durerea ca pe o păpușă infinit maternă cumva în ea se ascunde într-un timp fără granițe paternitatea cuvintelor rămase nerostite ca săbiile în plin zvâcnet către beregata albă a cuvintelor...” Versul alb, versul rimat, proza poetică își revarsă unicitatea. Abordările pe diferite teme sunt dense, tocmai pentru că scriitoarea are foarte multe de spus. Este o operă care abundă în imagini vizuale si auditive ( „șchiopătare”), metafore
AUTOR: CARMEN POPESCU de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1415 din 15 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371680_a_373009]
-
distanță, o femeie... bine, frumusețe franceză tipică, picior peste picior, jambe colosale... Patruzeci, cincizeci de ani? Îngîndurată, posac îngîndurată. O secundă, îi captez privirea, dar masca posacă rezistă. Repet atacul. Aceeași mască. Din spatele ei apare brusc... masculul (observați depreciativul gelosului). Zvîcnetul ei fericit. Acum are douăzeci și cinci. Rămîn (și mai bătrîn) pe bancă. Sacru/ profan. În imensa catedrală St. Gatien, misă amplă, cu sute de tourinezi, în lungile bănci, îmbrăcați elegant. Scenariu bine cunoscut de toată lumea, desigur, dirijat însă, discret, de un
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și coaja-i Și totuși gusta bucuria verii și-i este frică de tristețea iernii, La fel, pe-ale mormîntului tărîmuri, nimeni întunecatul seamăn nu-și cunoaște Deși se-mpărtășește dintr-ale lui îngrozitoare chinuri și înapoi i-întoarce suferință, Zvîcnetul, durerea, spasmul, în chinuri ce sufletul îl răscolesc. 100 [Nu astfel ferecat, Prințul Luminii-acum întunecatu-s-a, rătăcind printre Spiritele Ruinate, cîndva Copiii lui și-ai lui Luváh Copii: Căci Urizen privit-a grozăviile Abisului, rătăcind...] Năprasnicele siluete și priveliști
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
adevărul. C. nu poate fi asimilată pe deplin nici uneia dintre direcțiile poetice cărora le-a fost contemporană în România. Versurile ei se remarcă prin siguranța mânuirii abstracțiunii într-o formulă poetică bine definită și care nu-și pierde nici o clipă zvâcnetul carnal, altfel spus, sinceritatea. O imagistică hrănită de lecturi și pusă în mișcare de o gimnastică teatrală a afectivității sunt atuuri în plus. SCRIERI: Scrisori dintr-un câmp cu maci, București, 1977; Duminica absentă, București, 1980; Supa de ceapă, Cluj-Napoca
CRACIUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286465_a_287794]
-
arbitrar și absurd”, prin care cohorta de „dadaiști, futuriști, integraliști, ermetiști” nu ar face decât să producă o „bâiguitoare confuzie lirică”. Pentru autorul unor poeme ca Romanță și Tu, sora mea, Durere..., totul este ca lirica să închidă în sine zvâcnetul unui suflet. Nevrozele lui își acomodează o ambianță cutreierată de un „duh de jale”. „Alcoolizat”, în cârciuma îmbâcsită de fum de țigară, trăindu-și sfâșierile „între vis și lut”, abulicul cunoaște stări de dedublare, ruminând păreri de rău pentru „seninul
BASSARABEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285669_a_286998]
-
acriți, au scos urlete indignate, fără să știe prea bine împotriva cui. Și cum orice mișcare de masă exagerează absurd efectul efortului său, pe mine m-au scos din rând de data aceasta. Șarpele a tresărit, umerii au înțepenit. Un zvâcnet, și m-am trezit în afara cozii, lângă sora mea, în fața unui rând strâns de chipuri pline de ură. Am încercat să-mi reiau locul, dar coatele lor alcătuiau un șir de scuturi. Rătăcit, cu buzele tremurânde, am întâlnit privirea surorii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Apa se liniștea încetul cu încetul... Iar cealaltă, mondena inaccesibilă, care altădată îmi amintea de o floare uscată între paginile unei cărți, mi-a dezvăluit o senzualitate secretă, opacă. Trupul ei ascundea o căldură parfumată, o tulburătoare mireasmă alcătuită din zvâcnetul sângelui, din luciul pielii, din încetineala ispititoare a vorbelor sale. Dragostea fatală care făcuse să cedeze inima Președintelui a remodelat Franța pe care o purtam în mine. Aceasta era mai cu seamă romanțioasă. Personajele literare care se întâlneau pe drumurile
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
la vatră, în satul lui natal. Recunoștea totul: pădurea, râul, cotitura drumului. Și pe urmă - un loc necunoscut, o stradă neagră, alcătuită din două șiruri de izbe calcinate. Și nici o ființă vie. Doar chemarea fericită a unui cuc, ritmată de zvâcnetele fierbinți ale sângelui deasupra urechii. O vedeam pe mama, studentă care tocmai reușise la concursul de admitere în universitate, o fată împietrită într-o poziție de drepți înghețată înaintea unui zid de fețe disprețuitoare - o comisie de Partid reunită ca să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
înțelesul. Literele mi-au săltat în fața ochilor, împresurându-mă cu frânturi de cuvinte, cu bucăți de fraze. Apoi, cu greu, s-a impus cuvântul esențial, tipărit în caractere groase, spațiate, ca pentru a fi scandate: INACCEPTABILITATE. Și, contopindu-se cu zvâcnetul sângelui meu la tâmple, au urmat formule explicative: „Situația dumneavoastră nu corespunde...”, “ântr-adevăr nu îndepliniți...”. Am rămas cel puțin un sfert de ceas nemișcat, cu privirea ațintită pe scrisoare. În cele din urmă, am început să merg drept înainte, uitând
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
victoria. Atacul cu proiectile era cel mai eficace dintre stimulii care îl transformau pe Rim într-o colosală mașină de luptă. Abia ce făcuseră contact cu pământul, că picioarele sale se și lansară într-un dans drăcesc, acompaniate parcă de zvâcnetul surd al lamei de accun. Ca orice alt martor al luptelor lui Rim, Maria văzu doar o umbră care se agită și apoi corpurile însîngerate ale călugărilor căzând descăpățânate. ― Aaah, strigă Maria, făcîndu-l pe Rim să tresară. ― S-a întîmplat
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Nichita Stănescu („hiperboreeanul”), mai târziu Ileana Mălăncioiu (maestra parabolei tragice cu tăișuri atroce). Alte „faruri” vin din pictură - Bosch - și mai ales din cinematografie - Federico Fellini. Începând cu Gardienii luminii, alături de o (discretă) partitură amar erotică, nou și îndrăzneț este zvâcnetul revoltei sub „palpitul grețos al disperării”, al dezgustului de „lepra cuvintelor” și de condiția existenței într-o „provincie bolnavă”. Sub cupola „Marelui Circ” terorizat de „statuia de pluș a Comandorului”, ființa poetului se sufocă „infectată de logos”, sub „niagare de
VANCEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290423_a_291752]
-
pe care îl potențează printr-o rostire incantatorie -, vocea lirică relatează datul trăirii sau imaginării și îl suie pios în mit. Rezultă un lirism cu precădere elegiac al existenței, în care sunt „toate primite în voia lor lumească”, nu fără zvâcnetul conștiinței rănite de limitări, anxietate, nedumeriri. În prozodie predilect tradițională, cu o scenografie calofilă riscând desuetudinea („Geea se scufundă în mări, reapărând/ cu insule albastre de cer și de cuvânt/ prin ochiul apei care o visează”), se articulează astenic un
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
o îndreaptă spre balenă și o lasă încetișor în jos, înălțîndu-i astfel vîrful, pînă cînd lancea ajunge la vreo cincisprezece picioare în văzduh. E ca un jongler care-și cumpănește pe bărbie o prăjină lungă. în clipa următoare, cu un zvîcnet greu de descris, oțelul strălucitor străbate, ca un superb curcubeu, distanța înspumată și se înfige, fremătător, în centrul vital al balenei; aceasta nu mai scuipă apă acum, ci sînge roșu. Ă Asta i-a luat piuitul! exclamă Stubb. E Patru
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
al bucăților de slănină. „Face mâncare ca pentru porci“, își zise fără răutate, amorțit de ziua de muncă sub ploaie, dar și de fericire. „Numai că poți foarte bine deveni porc, dacă o ții tot așa“, își spuse, simțind un zvâcnet slab de deșteptare, un aflux de amintiri. Și se grăbi să se cufunde iarăși în plăcuta amorțeală a serii. A doua oară (din pricina gerurilor, echipa lor se întoarse mai curând decât era prevăzut, își scoase cizmele pline de noroi la
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
privi cu ochi iscoditori, cântărindu-i pe fiecare se opri în dreptul patului lui Nick. Îi făcu cu ochiul, apoi dispăru fără un cuvânt pe ușa pe care venise, lăsând în privirile băieților o umbra de uimire, iar în cuget un zvâcnet de admirație. Nick a simțit că parcă din privirea ei țâșnise o săgeată care i se-nfipsese direct în inimă, oprind-o o clipă. Un fior cald i-a scuturat corpul rostogolindu-se ca un val, de câteva ori, prin
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
ar re ține cu dragă inimă. Ai de ce să te fudulești cu asemenea ser vitori. Întoarce încet privirea către adolescenți. Și dacă i-ar lua totuși? Măcar să i vadă mutra opărită când va da nas în nas cu ei. Un zvâcnet în vintre îl face să freamete. O să i trimită în calea ei tot timpul pentru a o servi cu devotament, îi va învăța să o aduleze, căci femeilor le place să fie venerate precum zeițele. Cine știe? S-ar putea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
rătăcea departe. Craig știa însă la ce să se aștepte. Femeia era un robot devotat lui Jefferson Dayles; și era cel mai periculos obstacol aflat la orizontul lui. Amestecul de zgomote care-i anunța pe băieți se apropia. Craig simți zvâcnetul din tâmple, pe când, cu o încetineală forțată, băgă mâna în buzunar și scoase din el o prismă de cristal. Ținu micul obiect cu degetele, lăsând razele soarelui de dimineață să-i aprindă adâncimile. Scăpără pe când îl aruncă în aer. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]