173 matches
-
scăpat, chiar nainte dă lăturile dă la stingere, față cu Tigru Bengolea, boșii Înterzic beton orice gâlceve și sfade mai nașpa. D-aia nu-i intinde nimeni nici baremi o ghieruță meschină lu bucătaru, când Îi pune la respect pă zvăpăiați. Da, așa cum zice micu sfat contra tusei, pilda va să vie dă sus. Dacă harababurile pleacă dă la boși, ce ne mai rămâne nouă, tot norodu chiriașilor? Ce mai, am trecut pân clipe nașpa, am fost la dușamea, n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de care sunt însoțite și vrăjitoarele din Macbeth). Cu toate acestea, nu va cădea ea în capcana alterității sălbatice atunci când se va îndrăgosti de Bottom, preschimbat în măgar? Prin metamorfoza lui Bottom din timpul repetițiilor, farsă pusă la cale de zvăpăiatul Puck, „cel ce zboară noaptea prin văzduh”, noaptea din Visul... devine una în care teatralitatea asumată ca amăgire, ca aparență înșelătoare (nimeni nu moare de-adevăratelea, nu există nici o fiară sălbatică, nu există nici un leu real, ci doar o mască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
mările) întruchipează un trecut crezut definitiv mort, dar gata să reînvie pe neașteptate. Astfel, tot în Stâlpii societății, neprevăzuta întoarcere din America după o lungă călătorie cu vaporul a lui Jöhan Tonnesen, „nebunul care fugise de acasă” în tinerețea-i zvăpăiată și care nu rezistă ispitei de a-și revedea familia și prietenii fie și pentru scurtă vreme, răvășindu-le fără voia lui existența și schimbând cursul multor destine, asociază strâns tema străinului, a oceanului și a trecutului renăscut. În același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în care toată lumea locuiește-n palate de cristal și oamenii sunt deștepți, isteți și buni de glume. Așa e Parisul! Pretutindeni vezi case atât de înalte, că nici cerul nu se mai deslușește; auzi fluieratul fabricilor, al automobilelor, al trenurilor zvăpăiate care merg pe sub pământ și pe deasupra caselor; al harabanelor de căruțe și trăsuri; auzi șuieratul ascuțit al vapoarelor mari de pe fluviul Sena și bâzâitul subțiratic al unor mici vapoare de plimbare, pe care Francezii glumeți le-au botezat "Vapoare muște
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
ca la chipiu și, zvelt, trecu strada. Dog-cart-ul, slobozit, porni dezordonat. Lică se gândi la mâinile slăbănoage ale domnului ce ținea hățurile, apoi la cuconița oacheșă, uscată ca un tipar, ce-și avea toată carnea în ochi. Cu așa cal zvăpăiat, cu așa bărbat lingav, dog-cart-ul se putea lesne trezi într-un șanț, numai că o femeiușcă pipărată ca aceea chiar de se răsturna nu era primejdie să-și facă vreun rău. ,,Ce gașperiță!" își zise Lică, oprit pe trotuar, uitîndu-se
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
retragerea voievodului. O liniște adâncă acoperi, parcă, Întreaga câmpie a Nistrului. O liniște neagră, ca un abis. Erina Închise ochii și Încercă să nu se clatine. Trăia cu această spaimă de ani Întregi. De la Început, de când era doar o fetiță zvăpăiată care Învăța să călărească și să lupte cu sabia de lemn sub privirile bucuroase ale tatălui ei. De când făcea șotii prin casă și de când Îl certa pe fratele ei, Bogdan, că stă prea mult cu cărțile și nu știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să-l scoată cu desăvîrșire din competiția pentru prietenia Ilincăi... Iar la altcineva nici nu încerca măcar să se gîndească. Era aproape de amurg și vitele se întorceau de la pășune răspîndind în jur un miros de lapte crud. Cîte o cornută mai zvăpăiată se zborșea la el de cum îl întîlnea, fluturînd din cap și pufnind ca o locomotivă. Virgil însă trecea printre ele ca și cum ar fi defilat. Nici nu concepea că ar putea exista vreun rău care să-l atingă. Ajungînd la marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
care-l am, de la Dan cel Mic, odorul lor, cel drag și iubit și corcolit și-mbuibat, cu de toate, Încă de la ieșirea din scutece, și până acum, spre marea sărbătoare, a Împlinirii vârstei majoratului său. Întâi le-a spus părinților zvăpăiatului În care se ascundea un criminal În devenire. Acelora nu le-a venit să creadă. Le-a arătat actul. Au rămas uimiți și speriați. Le-a povestit și despre accidentul de circulație. Cu tot cu final. Ei, s-a pronunțat bătrânul, pentru
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
verișoara ei. —Leontina, vino, te rog, la mine în cabinet. Ce vrei să-mi spui? — Ia loc. Tu o cunoști bine pe Natalia fiind și rude. Sigur. Am copilărit împreună și ne înțelegem foarte bine. Erați fete cuminți sau niște zvăpăiate? De ce mă întrebi toate astea? Răspunde mi și am să-ți spun. —De mici eram ascultătoare. Nu lipseam de la școală, ascultam de părinți, dar când ne-am mărit, ca toți tinerii, ne-am schimbat. Am început cu cafelele, cu țigările
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
Îl transformă într-o bună investiție. Lucrările lui se vor vinde pentru o avere. Tablourile cu maică-sa, cu prietena, câinele sau hamsterul vor primi sprijinul de care au nevoie pentru a deveni clasice precum Mona Lisa. Precum Kokopelli, zeul zvăpăiat al indienilor hopi. În studio, muștele negre dau roată aceleiași grămezi de mere moi și banane fleșcăite. Și dacă te-ajută, îi spun ei lui Fletcher, tipul cu printurile și-a câștigat faima doar fiindcă a ucis un sculptor leneș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ei. Cora Reynolds n-a făcut nimănui probleme înainte să sosească fetița și băiețelul din Rusia. Adevărata problemă e că ea n-ajunge să vadă niciodată o puștoaică cu codițe și pistrui dacă n-a fost futută de cineva. Fiecare zvăpăiat, fiecare domnișoarac de copil în salopetă, cu o praștie în buzunarul de la spate, Cora îi întâlnește doar fiindcă au fost obligați s-o sugă. Fiecare zâmbet cu strungăreață e doar o mască aici. Fiecare genunchi înverzit de iarbă e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și eram în Italia. Dumnezeule, am plâns ca un copil când am citit-o. Nu mi se întâmplase de mult timp să plâng pentru sentimentele mele interioare. Am plâns pentru că am simțit emoții deosebit de profunde, ca și cum eram din nou copilul zvăpăiat, care își linistea tensiunea interioară compunând poezii. De copil simțeam o relaxare profundă când compuneam poezii, ca și cum creierul cu mintea mea, făcea o selecție și o reorganizare interioară. Doamne Dumnezeule, ce senzație plăcută și ce frumos este să redevii din
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
pe. Iar de foc și pucioasă aprinsă, cum ar fi vrut Antonia, de ce ar mai fi fost nevoie? Doar fumul fabricilor și al mașinilor și era destul pentru a sufoca, la un moment dat, pentru totdeauna, o stirpe mult prea zvăpăiată: unchiașul putea să moară liniștit, dar nu și nu, vroia o apocalipsă pe care să o apuce și el, dovada supremă că Dumnezeu pedepsește tot. Bunicul trecuse de nouăzeci de ani, mai trăise Încă vreo șapte-opt, nu vroise să Încheie
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
rate, tot angrenajul cum se zice, respectiv, ce mai, a trecut viața și n-am mai apucat să scriu ce aveam eu în cap. Acuma, nu mai este cazul... Mai să leșine. Cât vorbise nu mai trăsese cu ochii la zvăpăiata aceea de Scheihainimé. Profitând de neatenția lui, fetișcana aruncase totul de pe ea și rămăsese doar în niște chiloței din mărgeluțe, cu un boboc de bujor ghemuit chiar la locul acela al tainicei și mult doritei strâmtorii. Scheihainimé strângea la piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Centrală! Prins de un entuziasm fără margini, Verginel zdupăia aerobic, bătând din palme și arătând cu capul spre Biluță. Nepăsător, acela tocmai intra în cea de cincea cabină. ...Bărbosul ocoli banca. Rezemat în umbrelă, privi îngândurat spre Verginel care țopăia zvăpăiat. Se răsuci apoi spre Aulius. Se aplecă mlădiu și cu un gest îndelung exersat îi închise ochii, trecându-și molatec palma păroasă peste pleoape, coborând-o ușor peste obraji. Aulius Chiosea nu mai apucă să se mire că mâna aceluia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
lor, lupii pe ale lor. Vulpile, cerbii, căprioarele, păsările cerului trăiau, de asemenea, în locuri unde nu pătrundeau, decât întâmplător, intruși. Doar oamenii le mai vânau, pentru a putea supraviețui. Prin mijlocul acelei grote foarte lungi, curgea, când liniștit, când zvăpăiat, un pârâiaș cu apă limpede și rece, bună de băut pentru toată suflarea. Trebuie să precizăm că în acea vreme nu apăruse încă noțiunea „poluare”. De ce? Foarte simplu: nu exista realitatea. Dacă nu exista realitatea, nu exista nici cuvântul care
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
făceau de cap. Nu era ea chiar convinsă, dar dacă era adevărat că se dăduseră în spectacol, goale, pe o masă înconjurată de bărbați, lucrul ăsta era într-adevăr de neiertat. Oricât ar fi fost ei de tineri și de zvăpăiați. De altfel, ea însăși auzise o poveste urâtă cu un tânăr funcționar pe care familia Onofrei cică l-ar fi luat în gazdă. În primul rând așa ceva nu se face: tu, părinte, și mai ales om educat, magistrat sau ce
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mama, asta se numea improvizație. Pentru mine însă, lucrurile se vedeau pe atunci cu totul altfel. Pentru copii nu există improvizație, totul e definitiv. Doamna Ștef avea o fată, Roxana, cu câțiva ani mai mare ca mine, o blondă destul de zvăpăiată. Trebuie că făcuse o trăsnaie Roxana, motiv pentru care doamna Ștef s-a pus într-o seară cu bătaia pe ea. Se întâmpla pentru prima oară de când închiriaserăm acea mică locuință din casa lor și avea să fie și ultima
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
civilizate, nenicule, intră din nou șoferul în vorbă, aici aveți dreptate, femeile au gusturile lor pe care și le cultivă singure. Trucuri demodate, e de părere Curistul, gîndindu-se la fundulețul Tușicii, să nu-mi spuneți mie pe nume dacă o zvăpăiată ca ea se gîndește la gesturi tandre și sentimentalisme. M-am prins din prima pe cine voiai să pui gheara, zice Părințelul lovindu-l prietenește pe Roja în fluierul piciorului ca să-i atragă atenția. — Angelina e o adevărată femeie de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
întîmplat în fiecare zi. Spune și tu dacă mai poți da vina pe cineva, pe soțiorii noștri că sînt slabi de înger, pe Roja că a fraierit pe toată lumea cu promisiunile lui, sau pe Delfinaș că a fost întotdeauna o zvăpăiată. Am stat, am întors-o pe toate fețele, chiar dacă ar fi dat peste mine o boală incurabilă tot m aș fi simțit mai bine decît m-am simțit cînd Milițică al meu s-a schimbat de la o zi la alta
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
dat fuga acasă și i-am spus Angelinei că trebuie să lămurim problema, dar ea zicea că e o lașitate, că nici vorbă, trebuia să mai fie o cale, atunci era evlavioasă, pe dracu’, rîde Roja, a fost întotdeauna o zvăpăiată, tu însă n-ai știut cum să-i faci jocul, m-a pus pe gînduri, ce altă cale să mai fie? — Puteam să rămîn un simplu informator și să-mi văd de treaba mea în liniște atît cît o mai
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
putea să-ți lase o corabie. Cine altul ar fi îndrăznit să ia în mână niște ulcioare căzute din cer? Iată cum căutăm noi să cunoaștem adevărurile firii! Dar înțeleptului Tefnaht îi plac mai mult cântărețele răsăritene, pentru firea lor zvăpăiată. Marele Preot era mânios și nu încerca să-și mai ascundă sufletul de ochii și urechile lui Auta. Dacă sclavul n-ar fi fost prea tulburat, ar fi zărit în ochii Marelui Preot și o ușoară luminiță de îngrijorare care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
toți odioșii. Parcă ne candriserăm. Țipam. Orăcăiam. Ne păcăneam între noi catafalcurile. Trăgeam clopotele unor ucenice de-ale fermecătoarei, care, în zile normale, ne slobozeau la trăscău, dar acum fuseseră dresate să păstreze ordinea în convoi, să-i curenteze pe zvăpăiați și, la un semnal al ciohordoaicei, să ne mâne cu forța printre cele două focuri vii. Pentru că, în trecătoarea dintre casele lui Jubilău și cele ale lui Spasmatu, fermecătoarea aprinsese cele două focuri vii, iscate nu cu scânteie cordită de la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
1968, cu puțin Înainte de accidentul mortal căruia Îi cade victimă, primește o vizită mai specială: Sebastian Corbu, fratele rămas În România, acum un bătrân de aproape 70 de ani, care a ținut neapărat să-l mai vadă măcar o dată pe zvăpăiatul mezin de odinioară. Nu-i purta pică pentru faptul că, În urmă cu trei decenii, Îl adusese În sapă de lemn, pierzând toată averea familiei la cărți. A dat-o pe glumă, mulțumindu-i chiar pentru inspirație, fiindcă În felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ne facă mai buni. Dar nu-i prea merge!. Din sufletul meu au plecat aproape toți. Iar cei buni nu s-au mai întors. Viață pasivă este principalul drum înfundat spre frumusețe. Insuportabilă, ca orice viață lipsită de examene. Din zvăpăiata dorință de zbor din copilărie, rămâne la bătrânețe o anemică speranță de mers. Nu-mi pot scoate viața la raport. Pentru că are foarte mulți nasturi lipsă. Și vegetarienii se mănâncă între ei. Se înmulțesc mințile frigide, necutremurate de nici un orgasm
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]