KorAP: Find »[drukola/base=înăuntru & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...59 60 61 ...278 >

6,950 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

vreascuri ardea vesel, păzit de două femei îmbrăcate cu fuste înflorate. Cu mânecile suflecate până mai sus de coate, una din ele mesteca într-un ceaun mare și afumat, așezat pe pirostrii deasupra focului. Mirosul plăcut al tocanei ce clocotea înăuntru, ajungea până la ei. Lângă mal, un grup de bărbați erau băgați în apă până la genunchi. Stăteau aplecați și țineau în mâini niște talere ciudate pe care le agitau cu mișcări circulare sacadate. Toma și Pohoață erau sus, la nivelul stâncii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mal. Acesta examină talerul pe care i-l arăta bărbatul și scoase de la brâu un săculeț mititel de piele. Desfăcu cu grijă băierile și deschise larg gura punguței. Apoi, cu vârful degetelor culese ceva de acolo și îi dădu drumul înăuntru. Ăla-i starostele, îi explică Vasilică. El e șeful. Cristi îl privi mai atent. Era un bărbat mai în vârstă, masiv, cu fața arsă de soare și brăzdată de riduri adânci. De sub pălăria neagră, cu boruri largi, ieșeau pletele sure

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
găsim mare lucru, ori poate chiar deloc. V-am spus că nu ne îmbogățim din asta, abia adunăm cât să ne ducem zilele de azi pe mâine. În timp ce vorbea, deschise cu dexteritate punguța și lăsă să cadă grăunții de aur înăuntru. Cu o mișcare scurtă, strecură săculețul înapoi la brâu și se apucă din nou să tragă din lulea. Cristi putea să jure că moșneagul nu scosese de la chimir aceeași punguță pe care o văzuse el de sus de pe stânca de unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mult. Se pipăi instinctiv la șold, unde ar fi trebuit să se afle cuțitul cu arc de care nu se despărțea niciodată. Bineînțeles că nu-l avea la el, ieșise din cort numai în izmene iar arma rămăsese împreună cu pantalonii înăuntru. Era lipsit complet de apărare. Se afla cu mâinile goale în fața a cel puțin trei atacatori. Încercă să judece situația în care se găsea. În față, în spate și în dreapta se aflau dușmanii. Nu-i auzea mișcându-se dar desigur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
din belșug. Ileana mergea însă fără probleme, conducându-l tot mai sus. Casa lui Calistrat era chiar la margine. Mai departe, ulița se pierdea într-o cărare ce intra de-a dreptul în desișul pădurii. Ileana împinse poarta și intră înăuntru. N-ar trebui să batem mai întâi? întrebă Toma. De ce? ridică Ileana din umeri. Ușa lui Moș Calistrat este deschisă tot timpul. Măcar să-l anunțăm că suntem aici. Nu-i nevoie, știe că venim. Cu o zi în urmă, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
așezat aici, vâlva a început a face prăpăd printre ei. Îi ucidea pe capete și le răpea viețile în fiecare zi. Văzând asta, zeii au pus un paznic la gura peșterii unde sălășluia fiara. Misiunea lui este s-o țină înăuntru și, să nu crezi că e puțin lucru să îi ții piept. După cum ai văzut, nu știe decât să omoare pe cei care îi ies în cale. Nu cruță pe nimeni, nu contează că e bătrân ori copil, sau dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
intrarea. No, aici e, arătă Calistrat spre gaura întunecoasă care se căsca în munte, acesta este bârlogul vâlvei. Ce facem? întrebă Toma. Intrăm? Încă nu, băiete, încă nu. Paznicul intră în bârlogul bestiei numai atunci când e pregătit să o ferece înăuntru. Haide acum să ne găsim un loc unde să ne ascundem și s-o așteptăm să iasă afară. Nu mai e mult până ce soarele se duce la culcare. În noaptea asta va fi lună plină și cerul este senin, deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
pătrundea o chemare îndepărtată. Era vocea Ilenei care îl striga din mijlocul găurii întunecate. Era singură și se afla în primejdie, plângând. Trebuia neapărat să alerge la ea să îi dea o mână de ajutor. Dintre fuioarele ce se încolăceau înăuntru îi vedea chipul descom pus de spaimă și lacrimile curgându-i pe obraji. Își scutură cu putere capul, smulgându-se cu greu din vraja ademenitoare. Făcu un pas împleticit spre Calistrat și cuprinse toiagul în palma mâinii drepte. Bătrânul îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
unde fuseseră cu o zi în urmă. Aici, îi arătă lavița de lângă perete, făcân du-i semn să ia loc. Fără să mai aștepte, Calistrat se așeză lângă fereastra micuță, prin care lumina soarelui abia reușea să se strecoa re înăuntru. Ai apucat să te odihnești? întrebă Moș Calistrat. Nu-i nici o problemă, spuse Cristian, sunt obișnuit cu nopțile nedormite. Dar, da, am dormit câteva ceasuri, adăugă el văzând privirea nemulțumită a bătrânului, nu sunt obosit. Se despărțise în zori de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
cu tine și vei vedea cu ochii tăi tot ce-ți spun eu acum. Am trecut apa din adân curi, trei galerii se deschideau în fața noastră spre măruntaiele mun telui. Tata s-a îndreptat spre cea din dreapta și am pătruns înăuntru. Nu departe de intrare, galeria era blocată. Tavanul se năruise și nu se putea trece mai departe. Tata mi-a arătat prăbușirea, spunându-mi că, dincolo de bolovanii îngrămădiți până în tavan, se află închis ucigașul lui Fritz. Nu era mort, ci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
asistase până atunci tăcută la discuția dintre cei doi, dar acum prinsese din zbor ideea lui Cristian. No, ce-i așa excelent? se miră Calistrat. Peștera, îi explică Cristian, este cea mai bună cutie, ba mai mult, bestia este deja înăuntru. În fiecare dimineață intră singură acolo, noi nu mai trebuie decât să închidem intrarea. Mă întreb cum de nu ne-a venit ideea asta mai devreme! Ușor de zis, spuse Calistrat. Nici de făcut nu-i chiar atât de greu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
vom intra în criză de timp. Ia spune-mi, când iese vâlva afară? Imediat ce apune soarele. Ei, vezi? N-am eu dreptate când spun că moșul își face de cap? În timp ce vorbea, Ileana se apropiase de gura peșterii. Privea curioasă înăuntru încercând să străbată cu privirea întunericul din interior. Neizbutind, mai făcu un pas și apoi încă unul. Eu, în locul tău, nu m-aș aventura acolo! o prinse de mână Cristian, oprind-o. De ce? Mai e până la asfințit. Nu știu, pur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
N-ai vrut să o lași acasă. Acum o să ne tolocănească la cap până ce ne vom termina treaba. Ce spui tu acolo? întrebă femeia. Nimic, interveni Cristian, vorbim de ale noastre. Se apropie de lada de lemn și o deschise. Înăuntru, înveliți în hârtie parafinată, se aflau cei zece cilindri de dinamită. Erau încărcături de jumătate de kilogram și își dădu seama că avea sufi cient exploziv pentru a rezolva treaba pe care și-o puseseră în gând. Se apucă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
habar n-am. Mă gândesc să arunc în aer stâncile de acolo! îi arătă Cristian bolta. Nu-i rău, îl aprobă Moș Calistrat. Dacă ne reușește, bolta se va prăbuși peste intrare și o va acoperi în întregime. Nu știu ce e înăuntru, aș vrea să arunc o privire acolo. Trebuie să văd care e forma tavanului peșterii. Nu de alta, dar n-aș vrea să ne trezim că astupăm o intrare și deschidem alta. Cristi, dragul meu, nici nu poate fi vorba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
să te bagi peste ea. Nu știe nimeni ce face ea peste zi. Poate doarme, dar poate că nu. Mai bine nu te apropia! Dacă îmi dai toiagul, voi putea intra fără teamă. Și dacă toiagul nu are nici o putere înăuntru? Până acum, nici un paznic nu s-a aventurat în vizuină. Mai devreme sau mai târziu, cineva trebuie s-o facă, nu crezi? Și de ce trebuie să fii tu primul? întrebă Ileana. Nu, Calistrat are dreptate. Hai, să vedem ce avem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Ce Dumnezeu ai în ea? întrebă inspectorul mirat de greu tatea acesteia. Eh, nimic deosebit. Niște lucruri fără de care nu plec nici odată de acasă. Trebuie să o golesc ca să pun dinamita în ea. Nu vreau să mai fie nimic înăuntru care să se lovească de batoanele de exploziv. Întoarse traista cu gura în jos, curios să vadă lucrurile de care spunea Calistrat că nu se desparte niciodată. Mirat că nu cade nimic de acolo, o scutură cu putere. Nici de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
lucrurile de care spunea Calistrat că nu se desparte niciodată. Mirat că nu cade nimic de acolo, o scutură cu putere. Nici de data aceasta nu se întâmplă nimic, așa încât se uită în interior. No, gata, nu mai e nimic înăuntru! spuse Calistrat. Într-adevăr, traista era acum ușoară ca și cum obiectele ar fi căzut la pământ. Privi mai întâi lângă el, acolo unde ar fi trebuit să fie lucrurile lui Calistrat, apoi se uită la bătrânul care zâmbea. Probabil că era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
trăiască însă se dovedise că nu se înșelase. Avusese însă dreptate, persoanele dispărute fuseseră ucise de duhul eliberat din adâncurile pământului. Mai căutăm? întrebă Ileana. După ce răscoliseră fără succes curtea și grădina casei lui Moș Calistrat, acum intraseră din nou înăuntru. Ileana se așezase pe laviță și își privea întrebător bărbatul. Cristian, oprit cu mâinile în șolduri în mijlocul încăperii, ridică tăcut din umeri. Încerca să hotărască ce au de făcut mai departe însă nu mai știa încotro să o ia. Plecase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
plânge. Și dacă se trezesc ai tăi și văd că noi nu suntem acasă? Găsim noi o explicație, ridică ea din umeri. Acum, Cristian curăța atent capacul coșciugului. Săpase de jur împrejurul acestuia astfel încât, atunci când îl va ridica, să nu cadă pământ înăuntru. Deși știa că ar trebui să se grăbească nu se putea împiedica să facă aceasta. Se simțea stingherit și chiar puțin dator față de Calistrat. În sfârșit, se declară mulțumit. Lăsă lopata deoparte și luă cazmaua de pe mal. Introduse vârful de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
trebuia împiedicat să-și încaseze cec-ul. Respirând ceva mai ușurat se pregătea și el să părăsească camera de control. Mai aruncă o privire spre monitoare și simți că i se face rău. Ușile cazinoului se izbiseră de perete, în timp ce înăuntru năvăleau o mulțime de oameni în uniformă. Nu erau polițiști, armata era cea care apăruse acolo. În spatele soldaților se aflau câțiva civili îmbrăcați în costume închise la culoare. Bărbatul care reușise să câștige la masa numărul trei deja le strângea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
aveau cu ce se confruntă și reacționau exact așa cum erau obișnuiți s-o facă în fața unui dușman obișnuit. Ori poate că între timp aflaseră? După ce văzuse în tabără mai devreme, se părea că până la urmă învățaseră că trebuie să stea înăuntru pe parcursul nopții. Sigur constataseră că atacurile se opresc în zori și, pe parcursul zilei, își pot vedea liniștiți de treburile lor. Ce se întâmplase însă cu Moș Calistrat? De ce murise bătrâ nul, mai bine spus, de ce fusese ucis? Dacă voia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Bolovani de toate mărimile zăceau împrăștiați în jur. Zona din fața sa fusese curățată, resturile de rocă erau împinse în lateral, lăsând o porțiune largă liberă. Gura peșterii era deschisă, simți un curent rece când ajunse în fața acesteia. Ceața nu pătrundea înăuntru. Mânat de curiozitate, Toma se opri și privi spre întunericul din interior. Încerca să zărească ceva acolo dar nu reuși să vadă nimic. Doar răceala aceea răzbătea de dincolo de intrare. Din întuneric se auzea un foșnet ca și cum ceva foarte mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
se simțea apărat. O mai învinsese o dată și nu se temea de ea. Se pregătea să pornească înainte dar toiagul începu să tremure în mâna lui. Inspectorul scutură din cap și se opri. Și dacă toiagul nu are nici o putere înăuntru? Până acum, nici un paznic nu s-a aventurat în vizuină, îi răsunară în minte cuvintele lui Calistrat. Își amintea că mai încercase o dată să intre în peșteră, în urmă cu trei ani, în ziua în care, împreună cu prietenul său, aruncaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
de casa unde locuia acesta și străbătuse pe jos restul drumului. Abia după ce se asigurase că nu era nimeni pe urmele sale, se apropie de poarta înaltă și bătu ușor în ea. Poarta se deschisese imediat și Vlad se strecură înăuntru. Îi trebuia o nouă identitate, acesta era motivul pentru care venise acolo. Mai apelase și cu alte prilejuri la serviciile amicului său și fusese servit de fiecare dată fără reproș. Desigur că nu era ieftin dar aceasta era acum cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
rămăsese tăcut. Ai venit? ridică ochii din hârtii Mihailovici, imediat ce Boris intrase în biroul său. Acesta se apropie și îi întinse documentele luate de la Vișinescu. Numai atât? se arătă mirat patronul. Unde-i moșneagul! E jos, în mașină. Adu-l înăuntru! Vreau să stau de vorbă cu el. Nu se poate! clătină din cap Boris. A dat colțul, explică el, văzând privirea nedumerită a șefului său, de frică, cred, i-o fi cedat inima, pentru că eu nu nici nu l-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]