8,533 matches
-
P.S Timotei, Arhiepiscop,Doru Sinaci, Horia Truta, Ioan Tuleu, Corneliu Pădureanu, Vasile Heredea au ținut să nu fie aplaudați aceste ofrande să le prmeasca cei sarbatoriti.Moderator, Zoltan Lovas a dat micrfonul uni nonagenar care a spus cât se înclină în fața istoriei scrisă cu litere de aur că o vrednica amintire.. Personal primarul Gh.Falca însoțit de superbă fiica a felicitat veteranii , apoi a urmat o agapa.
DE ZIUA NATIONALA AU FOST CINSTITI VETERANII SI VADUVELE DE RAZBOI de FLORICA RANTA CÂNDEA în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383211_a_384540]
-
îngâna. Poezia lui Sandu Cătinean vibrează de iubire, dor și jale. Adânc recunoscător Domnului pentru tot ceea ce poartă în sinea sa, acesta scrie cu sufletul pe clipe neostenite poeme care prind orizonturi nebănuite. “Când clopetele bat a-nchinăciune” și poetul se înclină divinității, cerând iertare și mulțumind, plin de recunoștință, pentru menirea pe care o duce cu vrednicie. Volumul “ Antizeism” este dedicat ființei care i-a dat viață si care este simbolul bunătății și dărniciei, cel mai curat simbol-mama. Poetul se închină
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
ești invitat, chiar de către mama ta, pe care, și așa, o moștenești în caracteristicile mai puțin faste; de către iubitele tale, care, după spusele lui Paracelsus, au un creier uterin sau, cum s-ar zice, totdeauna - dacă li se permite - sunt înclinate să facă numai ce vrea pizda lor. Și nici ciorba sorbită la birt nu te lasă neatins: toate tristețile bucătarului, laolaltă cu sudoarea sa, se află amestecate în castronul tău; și privirile celor din jur pot influența dumicatul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
îl ai! Artistul care nu este convins că îl are e pierdut. De ce poporul, popoarele, nu-și prețuiesc - cu adevărat - poeții decât după ce aceștia mor? Pictorii, romancierii, compozitorii: primesc ei, în cursul vieții, tot ceea ce li se cuvine? Mulțimea este înclinată spre dispută, de aceea îi iubește pe sportivi: tot pentru asta face războaie și crime: mulțimea dă sens lumii; nu s-a născut - încă - Dictatorul pe care gloata să-l merite. Acela precis că va fi un Poet. Cu pana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
alta decât Pajura albă, captivă. O trimitere brutală la mitul care condiționează existența Stațiunii. Magistratul a citit misiva dintr-o privire. I se cerea doar să asculte cu atenție spusele Mesagerului. „Permiteți?” Tonul străinului era nițel ridicat. Distins, Magistratul a înclinat ușor din cap. „Domnule, fără să-mi răspundeți în vreun fel acum”, a zis Mesagerul, „vă transmit din partea Castelanului - și nu doar a sa - că vă aflați în scaunul Magistraturii locale pentru că forțe peste înțelegerea dumneavoastră așa au hotărât cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
poate, va învăța ceva!”. Secundul său e mai tranșant: „Trebuie acționat în forță! Lumea e condusă, pretutindeni, de o minoritate: majoritatea trebuie constrânsă!”. Nu știe cum, dar e convins. Face o muncă fizică, chiar dacă la nivelul falangelor: coase haine, e înclinat spre acțiune. Suplinitorul e de altă părere. Nu îl contrazice, are simțul conducerii colective; a citit cărți despre revoluții, despre falanstere, despre democrații mai vechi sau mai noi, despre comuna primitivă. Nu e pentru o acțiune dură, cel puțin deocamdată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
turnul cel mare de deasupra porții. Un roi de schije din piatră și cărămizi explodă de jur Împrejur, În timp ce zidurile cetății vibrau, zguduite din temelii de violența ciocnirii. Unghiul exterior al turnului, surpat pe o Înălțime de două etaje, se Înclină Încetișor și Începu să se prăvălească, trăgând după sine grinzile tavanelor. Urletele de groază ale oamenilor care cădeau În abisul ce li se deschisese sub picioare acoperiră, pentru câteva momente, huruitul prăbușirii, iar apoi Întreaga parte superioară a edificiului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
repeziciune, căutând să-și deschidă calea prin mulțimea Îngrozită care se Îndrepta spre locul de debarcare. La capătul unui coborâș, zăriră portul interior, ocrotit de un zid aflat Încă În picioare. Era acolo o corabie, așa cum nădăjduiseră. O galeră neagră, Înclinată spre tribord, cu chila atingând fundul, din pricina mareei scăzute Încă. Pe vela strânsă pe lângă catarg se deslușea roșul crucii. La pupa flutura un stindard negru, abia estompat de albul unui cap de mort. O mișcare convulsivă Însuflețea puntea. Pe podeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
după cum nici urmă de băncuțe, Înlocuite, pentru ei, cu niște jilțulețe meșteșugite, cu spătar Înalt. Teofilo continua să Îi facă semn cu mâna, În timp ce restul rămăseseră nemișcați. Îl așteptară pe poet să se apropie pentru a se ridica toți deodată, Înclinându-și fruntea Într-o plecăciune mută, măsurată dar politicoasă. Dante Își plecă și el fruntea, uluit: Întregul corpus al artei fiziognomoniei era acolo, dinaintea ochilor săi. Câinele, vulpea, maimuța, leul, În chip de oameni, Îl fixau atent. Și calul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
feței, cu o forță reținută ce părea mereu pe punctul de a se manifesta În toată puterea ei. Mâini ce păreau născute ca să Înșface piatra. Și poate că nu numai piatra. Cel de al șaselea membru al grupului se apropie, Înclinându-și fruntea și anticipând prezentarea lui Teofilo. Era un bărbat vânjos, cu o claie deasă de păr cenușiu, Înnodat la ceafă, având gura bine conturată și amenințătoare a leului. — Mă numesc Veniero Marin. Sluga dumitale, messer Durante. Și sper să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mai ușura, cu versurile dumitale, din povara grijilor domniei. Dacă Împăratul Frederic ar fi În viață, te-ai afla acum la curtea lui, spre a-i lumina calea domniei cu știința domniei tale. Dumneata, elevul lui Guido Bonatti, răspunse Dante Înclinându-se. — Maestrul științei cerurilor, adăugă Cecco pe un ton respectuos, Îndreptându-și În sus degetul arătător. — Și al riturilor magiei, răspunse poetul, arătând În jos. — Dacă dorești. Dante mai așteptă o clipă Înainte să se desprindă din Îmbrățișare, iar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
adnota glose. Cănd Îl zări, se opri pe dată, Închizând codicele pe care scria. — Salutările mele, messer Antonio, zise Dante. Și Îmi cer iertare dacă venirea mea Îți Întrerupe lucrarea, adăugă el arătând spre carte. Celălalt, ridicându-se din scaun, Înclină din cap În semn de salut. — Nu-i nimic ce nu poate fi lăsat pe mai târziu, zise el indicându-i vizitatorului o bancă pe care se grăbise să o elibereze de o grămadă de pergamente. — De altminteri, exigențele justiției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înțelepciunea dumitale Într-o privință aparte. — Toată știința mea, deși modestă, se află la dispoziția dumitale. — Eu nu Îți subestimez Învățătura. Ești cel mai Învățat În științele naturii. La Florența și În Italia. Și poate pe toate pământurile creștine. Celălalt Înclină ușor din cap, cu un zâmbet reținut. Îl aștepta să continue. — Ce știi despre fabricarea aurului? Dante Încercase să formuleze Întrebarea pe un ton Întâmplător, dar Își dădea seama el Însuși de enormitatea cuvintelor sale. Fu surprins cel dintâi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fii binevenit! Dacă aș fi știut că țineai să asiști la lecția mea aș mai fi adus În aulă Încă un jilț, ca să poți ședea În dreapta mea și să asiști ca un egal al meu. Dante Îi răspunse la salut Înclinându-se ușor. — Îți mulțumesc pentru cinstea ce-mi faci, Însă nu dispun de o licentia docendi. Cursurile pe care le-am frecventat la Bologna și Paris nu Îmi ridică știința la acest rang. Așadar, locul meu e jos, printre studenții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
frunte. — Tu? Necunoscutul nu spuse nimic, mărginindu-se să Îl privească la rândul său. — Aș vrea să-ți mulțumesc, pentru ieri noapte la San Giuda, murmură poetul Întinzându-i mâna. Steaua mea cea bună te-a adus lângă prăpastie. Celălalt Înclină ușor din cap. În această mișcare, lungile plete blonde ieșiră pentru o clipă din umbră, strălucitoare. — Noi ne aflăm acolo unde suntem chemați, replică, uitându-se În continuare În sus. Deasupra. Ești așteptat, mai zise. Cine te-a chemat? Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
doi exponenți ai Studium-ului? Ucigătoarea dispoziție a cerurilor, care a provocat o asemenea pierdere? — Vreau să mă refer la cel care, dintre voi, i-a ucis pe Ambrogio și pe Teofilo. Care, cu viclenie vinovată și cu forța unui intelect Înclinat spre rău a curmat acele vieți, a căror măsură doar Dumnezeu ar fi trebuit să o potrivească. Nu urmă nici o reacție la această acuză. Fiecare se uita Înainte, abia urnindu-și ochii spre vecin, dar fără a merge mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spre vecin, dar fără a merge mai departe. Evident, știau că la masa aceea stătea un asasin și păreau să accepte acest lucru cu indiferență, ori cu sordida solidaritate a complicelui. Cecco d’Ascoli Își ținuse, până În clipa aceea, capul Înclinat pe mâna cu pumnul strâns. În cele din urmă, se deșteptă din toropeală. — Ai dreptate, messer Alighieri, și poate că la asta ne gândim cu toții. Nu numai dumneata ai scrutat printre umbrele acestui mister, ci și conștiințele noastre au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un sfârâit strașnic. În acea lucire crezu că recunoaște siluetele câtorva trupuri omenești care dansau În albul orbitor, ca și când puntea s-ar fi preschimbat Într-un templu În care se celebra un rit al străvechilor zei ai focului. Corabia se Înclinase Într-o coastă cu violență, acum fără cârmaci, cuprinsă de flăcări, cu pânza transformată Într-o limbă de foc care se ridica spre cerul negru, aidoma unui drapel funebru. Atunci Își aminti. Mai văzuse albeața aceea care Îți răpea vederea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Mai direct spus, ar fi echivalat cu un act suicidar la scară planetară. În Centru se purtaseră până În ultima clipă discuții contradictorii: a intuit sau nu profesorul Adam Adam mecanismul pseudoaccidentelor care tulbură periodic cursul istoriei? Deși majoritatea membrilor Consiliului Înclina spre un răspuns negativ, s-a decis că nu trebuie riscat. Primejdia era mult prea mare, iar urmările neintervenției ar fi fost catastrofale. Pe ultima sută de metri, s-a pus la punct planul răpirii: cu o zi Înainte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și doctorul Wagner. De fapt, el a condus dialogul, Zoran mai mult a dat din cap și a zâmbit În felul lui stereotip și enervant. - Domnule profesor, a Început Magistrul, ne surprindeți cu reacțiile acestea intempestive, nu păreați o persoană Înclinată spre cascadorii nocturne... - Dumneavoastră ce-ați fi făcut În locul meu? am ripostat cu o vehemență cam nepotrivită pentru situația În care mă aflam. De când am fost adus aici, Încerc să Înțeleg ceva, dar nimeni nu-mi spune nimic clar. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și că, Într-un fel sau altul, participați la luarea unor decizii de importanță covârșitoare pentru viitorul lumii. Vă sugerez să aveți În vedere și altceva. Existența Centrului și succesul acțiunilor sale au scos, practic, omenirea din ceea ce dumneavoastră sunteți Înclinat să numiți umilința condiției sale de cobai cosmic. Nu-i adevărat. Nu mai e adevărat, ca să mă exprim exact. Rolurile s-au inversat, cei care conduc jocul nu mai sunt Ceilalți, ci noi, pământenii de gradul II, cobaii... Ceilalți au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Înțeles aluzia, Însă... Suntem oameni, nu ne putem dedubla, nu putem eluda, În exercițiile noastre intelectuale, propriile trăiri și sentimente, experiența de viață, perioadele traversate și Încercările prin care am trecut. Sau care au trecut prin noi. Eu, unul, sunt Înclinat să-i dau dreptate acelui polonez, să știți. Obiectivitate, ataraxie - frumos, foarte frumos, dar și posibil? Nu sunt convins. Dacă n-am fi făcuți din carne și sânge, poate, cine știe...? Omul nu este Însă Dumnezeu, să uite și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ce Înseamnă „s-ar fi cuvenit?”. Foarte exact nu știu nici eu, iar ca să improvizez doar de dragul de a-ți răspunde Într-un fel, nu mă amuză. În pofida aparențelor, aici, În Centru, funcționează mult mai puține reguli decât ești tu Înclinat să crezi. Sigur, nu atât de stricte cât presupui - mă refer la regulile privind relațiile dintre oameni, gradul de libertate de care se bucură ei și așa mai departe. Știu, la Început, fiecare nou-venit se simte supravegheat, copleșit, strivit, vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pic de voie bună. - Să ascunzi un pistol În saltea și să crezi că se află În siguranță, e mai mult decât naivitate, e gândire de academician, iartă-mă că trebuie să ți-o spun. Nu-mi plăcea ceea ce auzeam; Înclinam totuși să cred că era plauzibil. Dar nu Întru totul. - Să admitem că menajera a găsit Întâmplător pistolul. Cum a ajuns el la Zoran? - Eroare: nu l-a găsit deloc Întâmplător, l-a găsit pentru că l-a căutat. Și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Dar adevăr zic ție, mărite han, că nevrednicele mele picioare sunt departe de cuget și nu mai voiesc a-l asculta. Au greșesc mult dacă, văzând colea acel minunat jilț, poftesc a ședea cum, iaca, și fac? Nicidecum, răspunse tătarul înclinându-se. Noi înșine prețuim șederea. Zăbava, când vine dinăuntru, vestește ridicarea, precum și ridicarea precede prăbușirea. Șezi, preacuvioase, simte-te bine, căci în curând te vei înălța. — Ibi bene, ubi sum, cum au zis proorocii! oftă cu plăcere Metodiu. — Tuzuma, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]