2,617 matches
-
să-mi încredințeze basetul ca să i-l duc la plimbare. Cățelul răspundea la numele de Șun și, după ce m-a lătrat în ușă, acum mă privea alintat. În mijlocul parcului se înălța un monument sub care odihneau eroii comuniști. Pe postament încremenise o santinelă. Șun, care dorea cu înverșunare să facă pipi pe monument, mă tîra îndărătnic către treptele din marmoră neagră. Deodată soldatul se însufleți, făcîndu-ne un semn energic să plecăm. Pe holul facultății erau afișate posturile libere. Puteam alege între
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și scoteau din glod numai râturile și ochii mici, cu privire ascuțită și Îngrijorată; gângăniile nu mai fojgăiau și nu mai țârâiau prin buruieni - se ascunseseră cu toatele În țărână ori În scoarță de copac; vântul Încetase să bată și văzduhul Încremenise; izvoarele lunecau la vale În tăcere, rostogolirile apei erau moi, fără bolboroseli ori clipocituri; până și Dunărea, povestea unul care avusese vitejia să se Îndepărteze de sat, Își domolise curgerea și părea că dă să se oprească. În toată liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
geamuri În urma lui. În lațele bogate, crețe și galbene avea mațele și oscioarele unui porumbel ce odihnise până atunci Într-un borcan cu formol, iar În mâna stângă ținea, fără să știe, două coaste de om și câteva vertebre. Directorul Încremenise, iar Albu de la Pionieri a clipit de câteva ori nedumerit. Așa de repede se petrecuseră lucrurile, că nu era prea sigur de adevărul lor și n-avea de gând să se facă de râs cerând amănunte. Așa că a zis ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Ochii Își pierdură luciul, se uscară și se rostogoliră din găvane. Când se aplecă să Îi culeagă, copilul văzu că erau cu adevărat boabe de piper, așa cum auzise el că punea Tușa În ochii aripatelor de pe Ploconul de pâine. Băieții Încremeniră. Asta Însemna că poveștile puteau fi adevărate sau că puteau lua chip aievea În Întunecimea Văii. Fără să vrea, grăbiră pașii din ce În ce, până o luară de-a dreptul la goană, fără să le pese că stârneau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dibui pe Cel ce Doarme trebuie să știi să vezi scrânteala tuturor alor firii; să nimerești clipa neștiută când Soarele o dezmiardă incestuos pe buna sa soră Luna, când lumina se face neagră și apele curg la deal, când văzduhul Încremenește și toate par a Îngheța, tăcute; să scrutezi fără uimire mișcările bezmetice ale stelelor, dar și cursul lin al țărânii În gaura rotundă a unui cuib de păianjen ascuns În pământ. Pe lângă toate astea și Încă multe altele, e nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
crasă necunoaștere și ne-am face de râsul curcilor. Lasă-mă, deci, pe mine să comand. Știai că braga nu e - după cum Își Închipuie toți fraierii - băutură turcească?” Apoi veni lângă ei fata care servea la mese și cei doi Încremeniră, muți de uimire și cu sufletele zbătându-li-se bezmetic În trupurile ce nu se mai puteau mișca. În fața lor, Îmbrăcată Într-un sarafan roșu, aștepta desăvârșita Închipuire a firii: Marianti. Grecul, tată-său, o Împinsese să se mărite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
am bănuit, îmi par firești și o sete, o necurmată sete de iubire mă învinge. Fără de vreme tu ți‐ai închis ochii, și eu ți‐ am văzut așa de puțin dragile lumini aplecate peste mine; fără de vreme mânele tale au încremenit și eu le‐am simțit așa de puțin mângâierea. Gura ta a tăcut așa de curând și farmecul vorb elor dulci, ce le poate spune o mamă, au sunat așa de puțin în auzul meu. De copil n‐ am avut
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
să-l ajute să stea în capul oaselor, Hanbei îi împinse la o parte. Mușcându-și buzele, se ridică, încet, din pat. Această faptă necesita, în mod vădit, un efort enorm din partea unui bolnav care abia mai putea să respire. Încremeniți de ceea ce vedeau, Hideyoshi, medicul și vasalii lui Hideyoshi nu puteau decât să privească, ținându-și respirația. În sfârșit, după ce se târî câțiva pași de la așternut, Hanbei îngenunche cum se cuvine pe rogojina de trestie. Cu vârfurile ascuțite ale umerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să dea de veste că Petru stă înaintea porții. 15. "Ești nebună!" i-au zis ei. Dar ea stăruia și spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: "Este îngerul lui." 16. Petru însă bătea mereu. Au deschis, și au rămas încremeniți cînd l-au văzut. 17. Petru le-a făcut semn cu mîna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniță, și a zis: Spuneți lucrul acesta lui Iacov și fraților." Apoi a ieșit, și s-a dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
iubește, orice ar spune el. Am tăcut din nou, supărată și șocată În același timp. Victor Începea să se uite nedumerit. ― Nu văd logica acestei conversații! am spus dură. ― M-a sărutat. Respirația mi s-a tăiat brusc, sunetele au Încremenit. Am Încercat să exprim În cuvinte gândul care răbufnea din mintea mea: Nu te cred! Dar nu reușeam să pronunț nicio silabă. ― Îmi pare rău, șopti Eliza. Pur și simplu.... Am auzit-o inspirând Înainte să continue: ― Pur și simplu
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
o ciudată. Nu voiam să mă mai gândesc la Larisa, Victor sau Eliza. M-am bucurat când mi-a sunat telefonul și nu am mai fost nevoită să dezvolt subiectul. Însă când m-am uitat la cine mă apela am Încremenit. ― E Angela, i-am zis Mariei. ― Și tu te holbezi ca fraiera la ecran. Răspunde odată! mă Îndemnă ea. ― Alo? ― Alisia! Bună! Mi-am lipit mai bine telefonul de ureche. ― De ce mă suni? am Întrebat uimită. ― Alisia, ești supărată pe
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Întrebă Maria. ― Nu, am spus, la fel de surprinsă ca și ea. Dar probabil e Bianca. Îi place să vină neanunțată. M-am ridicat de pe canapea, conștientă că ei Începuseră deja să se sărute În spatele meu. Însă când am deschis ușa am Încremenit. Cu siguranță nu era Bianca. ― Victor, am spus, ieșind afară și Închizând ușa În urma mea. Abia puteam să-i rostesc numele din cauza uimirii. M-am străduit să mă adun. ― Nu ar trebui să fii aici, i-am spus. ― Probabil că
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
În minte. Știam doar că se Încheia cu o poziție de final superbă, cu mâinile ridicate grațios Într-un cerc deasupra capului. Într-un cerc... M-am uitat din nou la desen. Fata se afla exact În poziția aceea. Am Încremenit În scaun În timp ce creierul meu făcea conexiunea: 11 februarie 2011. Mi-am privit mâinile. Tremurau. Am simțit cum retrăiesc totul. Fiorul. Șocul. Dorința arzătoare de a-l revedea. ― Damian! am exclamat fără să-mi pese de privirile ciudate care-mi
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
lui David erau foarte la subiect și am fost în stare să răspund la toate întrebările care mi-au fost adresate. Când am terminat, m-am uitat la Lulu. Stătea cu brațele încrucișate pe trupul scheletic, iar fața i se încremenise într-o bosumflare răutăcioasă. Îmi dădeam seama că fumega de nervi. — Te-ai descurcat bine, copile, mi-a spus Phil îmbrățișându-mă atunci când ne întorceam către etajul doisprezece. — Datorită lui David, i-am răspuns în vreme ce colectivul de la Grant Books se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
seara asta. De ce eu lucrez mai mult decât tot personalul pus la un loc? și tu ce-ai făcut toată săptămâna? N-am primit nici o veste de la tine - nu știu ce faci în biroul ăla toată ziua... Am înghețat, șocată, cu pixul încremenit în aer, deasupra agendei. Oare Vivian nu realiza cât de târziu era în New York? Oare formase din greșeală numărul derivației mele? Oare credea că vorbea cu altcineva? O auzisem ocărându-i aproape pe toți angajații, dar până acum eu beneficiasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
aceasta nu era o decizie spontană. Wilt nu era în stare să ia nici un fel de decizii. O dovedeau foarte bine cei zece ani de când înțepenise pe funcția de asistent îde grad secund) la Colegiul de Arte și Tehnologie Fenland. încremenise de zece ani la Catedra de Studii Liberale și se străduia să le predea elevilor de la clasele de Instalatori de Gaz, Instalatori, Tencuitori și Zidari. Sau măcar să-i țină liniștiți în clasă. Și tot de zece ani își petrecea zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Părul alb, ondulat, fruntea îngustă, ridată, roz, ochii umezi, urechile mari, nasul prăbușit, gura căscată, gulerul apretat, cravata bordo, buzele ritmând cuvinte fără sunet... Nici un sunet. Zbor lin, fără zgomot. De parcă ar avansa pe loc, în burta unui rechin argintiu, încremenit în marele acvariu ceresc. Platou cu sucuri și afrodiziace și otrăvuri. Sticle albe verzi galbene, dar marțianul nu observă. Manechinul se tot apleacă, sânii goi pe tavă, cu butonul electric în mijloc... Mustăciosul din dreapta pensionarului nu mai suportă secvența. Smulge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu spatele la ușă, s-ar fi rotit să-l vadă. Nu-i păsa, lu’ dom’ Vancea nu-i păsa de nimic și de nimeni, dar s-ar fi întors, totuși, voiasă se rotească și să-l vadă pe prostu’ de Vasile încremenit în rama ușii. Să-l privească, plictisit, pe nătărăul de Vasile. Nu putea, nu se putea roti, paralizase. De frică, de frică să fi înlemnit, poate. Nu mai era aprins decât becul mic, micuț, de la casetofon. În toată casa, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
șuierele mici, întrerupte n-ar fi trebuit să-l sperie,doar mai exista lumina aceea mică, de la casetofon. Tolea s-ar fi putut roti, nu era nici o primejdie, n-ar fi avut de ce să-i fie frică de Vasile. Dar încremenise, țintuit, nu se putea mișca... nici când a auzit pași apropiindu-se. Nu s-a clintit și ce pași solemni avea, dintr-odată, schizofrenicul ăla șiret și slugarnic! Pas pedeapsă, de procuror. Ca un părinte pedepsitor și țeapăn, așa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Marga și de bietul detectiv A.D.V.V.. Dar își revenea, iată, se calma, scumpa de ea, spectacolul nu se încheiase. — Vezi, dumneata, domnule Vancea, fragilul Tavi, bolnavul. Vicleanul, întortocheatul Tavi... Câinele nu mișcă, retras într-o superioara somnolență. Aerul însuși încremenise, înghețat, nu mai aveai timp, parcă, nici să te gândești la câte dejecta, dintr-odată, placida Venera, brusc explodată. Da, da, ipocritul Tavi, fiorosul Tavi! A tot rătăcit, s-a ascuns într-o fundătură. Încerca să râdă, batjocoritor, scutura doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
topor rezemat de o mătură, o siluetă. În rama ușii înalte, silueta unui domn elegant. In jetul auriu al farurilor, bărbatul nu clintise. Fruntea mare, chelia metalică, privirea fixă, sticloasă. Un bărbat din alte vremuri, un domn din albumele interbelice, încremenit în rama ușii. Autobuzul opri brusc. Șoferul stinse farurile, strada dispăru. Curând, motorul și lumina porniră din nou. Dinozaurul se întoarse, opri la câțiva pași de clădire în fața ușii deschise. Ușa larg deschisă, dar în rama de lemn nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
terminaseră de coborât scara care ducea la parter și, fără a se osteni să îl bage în seamă pe Rufus, Harry a țâșnit de la masă și s-a repezit pe urmele lor. Rufus l-a urmat - dar încet, prudent, aproape încremenit de groază. Până să coboare el treptele, Dryer și Trumbell ieșiseră deja din magazin și Harry smucea ușa de la intrare - continuând să hohotească, în continuare pe urmele lor. Un taxi era parcat la bordură, cu motorul și aparatul de taxat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Înapoi În geantă. — Kerry, scumpa mea ! spune mama. Termină ! Nu te prosti. Despre ce e vorba ? — Ei bine, spune Kerry. Se pare că Emma și cu mine am avut aceeași idee. Îi Întinde mamei plicul, râzând. Îți vine să crezi ? Încremenesc brusc, cuprinsă de o ușoară teamă. Nu. Nu. Nu se poate să fi făcut ce cred că a făcut. Mama deschide plicul, Într-o tăcere absolută. — O, Doamne ! zice, scoțând o broșură aurie gofrată. Ce e ăsta ? Le Spa Meridien
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
În mod obișnuit. Începe să se plimbe În jurul biroului, oprindu-se când și când pentru a vorbi cu oamenii. Paul Îl conduce, face prezentările, iar blondul Îi urmează pas cu pas. — Vine ! șuieră Artemis și toți cei din biroul nostru Încremenesc. Inima Începe să-mi bubuie tare și mă fac cât pot de mică În scaun, Încercând să mă ascund În spatele computerului. Poate că n-o să mă recunoască. Poate că n-o să-și amintească. Poate că n-o să... Fuck. Se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
repede. Imediat cum dispar din raza lui vizuală simt că Încep să mă relaxez și pornesc mai hotărâtă spre parter. Am să urc cu liftul. Nici o problemă. Pornesc sigură pe mine pe hol și tocmai am străbătut jumătatea distanței, când Încremenesc. — Da, sigur. Corect. E glasul lui, din nou. Și pare să se audă din ce În ce mai aproape. Sau am dat În paranoia ? — ...cred c-am să arunc o privire la... Mă uit În toate direcțiile. Unde e ? În ce direcție se duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]