KorAP: Find »[drukola/base=încuviința & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...59 60 61 ...377 >

9,411 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

Dar numai ție. Numai ție pot să-ți spun. Aici nu pot să vorbesc. Nu e nici unul de încredere. Fă asta pentru mine, n-o să-ți pară rău. Sebastianus îl privi drept în ochi. După un lung moment de reflecție, încuviință cu gravitate. întorcându-se spre comandantului gărzii, îi ceru un cal pentru prizonier. Wolfhram, uimit peste măsură, întinse mâna spre marcoman și obiectă: — Dar... Prefectule... Uiți că omul ăsta voia... — îi plătesc eu calul și harnașamentul, i-o tăie Sebastianus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de parcă ar fi fost biciuit și se întunecă la față. — Urâtă treabă! în tinerețe, Gualfard s-a comportat minunat în războiul cu hunii. Nimeni nu s-ar îndoi vreodată de ura sa față de Atila. Ești sigur de martorul tău? Sebastianus încuviință: — Da, nu am nici un motiv să mă îndoiesc de el. — E burgund sau galo-roman? — Nici una, nici alta. E un țărănoi de marcoman care a făcut-o pe călăuza pentru hunii ce au pus la cale crima. E omul pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
la funeraliile unui destoinic luptător barbar de credință ariană; după ce îi sărută inelul, spuse două vorbe despre acea împrejurare: — Lui Magister militum îi va face plăcere să afle că, în astfel de clipe grave, comunitatea creștină nu cunoaște dezbinări. Prelatul încuviință, dar nici o umbră de zâmbet nu apăru pe chipul său sever. — în lipsa unui episcop arian, preciză el, burgunzii mi-au cerut să celebrez ritul funebru. Dar ai spus bine, Prefectule: momentul e de mare gravitate, iar turma lui Cristos trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
nuntă. Eu n-am vrut... I-am și spus că nu voiam... Dar el m-a amenințat că mă va ucide, că o să se răzbune pe familia mea, și atunci eu... Și acest Balamber l-a întâlnit pe Gualfard? Audbert încuviință energic: — Da, așa e! Și pe urmă... — Și pe urmă?... Pe urmă, a doua zi, războinicii care îl însoțiseră pe Gualfard l-au pândit pe Waldomar și l-au ucis, împreună cu toată escorta lui. Eu... am văzut totul. Un murmur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
armelor o să arate că acuzațiile romanului ăstuia sunt numai minciuni! La acele cuvinte, un singur strigăt izbucni, răspândindu-se cu repeziciune prin mulțime: — Da! Ordalia! Ordalia! Gânditor, regele burgunzilor rămase tăcut câteva clipe, urmărind freamătul partizanilor acuzatului. Apoi, cu gravitate, încuviință, întorcându-se către Sebastianus: — E drept. Gualfard e de stirpe nobilă, iar cuvântul unui om de rând, și încă unul străin, nu poate fi de ajuns ca să-l acuzăm de o faptă atât de gravă. Pentru un moment, Sebastianus rămase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
convine de minune. El să-și aleagă arma pe care o dorește. Pătrunzând cu forța printre gărzile lui Gundovek, Gualfard se apropie: — Atunci, aleg securea și scutul. Sebastianus îi susținu ferm, liniștit, privirea încărcată de ură. — Mie îmi convine. Gundovek încuviință; după aceea, desfăcând brațele, porunci oamenilor săi: — Faceți loc! Faceți loc pentru ordalie! 23 Cu gesturi rapide și eficiente, dictate amândurora de obișnuința de a folosi armele, cei doi adversari se pregăteau de confruntare. Lui Mataurus nu-i trebui mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îmbărbătat, Audbert, se opri la jumătatea scării, dar întrebă iarăși: — Când pot să plec, deci? Nu e timp de pierdut, mi se pare. Avea dreptate. Oprindu-se să-l privească de la înălțime, cu mâinile în șolduri, romanul se încruntă și încuviință. — Păi... întrucât chiar la el merg, o să-i spun lui Gundovek să organizeze plecarea ta pentru mâine. De ce nu chiar azi? Iartă-mă, Eminentisime, dar jumătate de zi ar putea însemna, pentru mine și familia mea, viața ori moartea, ruina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
garantez pe onoarea mea că intenția lui de a ajunge aici cât mai curând și cu toate forțele de care va putea dispune e absolut sinceră. Punându-și o mână pe coapsă - coapsă ce părea un trunchi de brad -, Gundovek încuviință grav: — Asta o cred. Dacă n-ar fi fost așa, ieri nu te-ai fi luptat. Văzând expresia nedumerită a lui Sebastianus, adăugă: — Tu ești valoros, dar nu prost. Și în plus, ești un om de onoare, iar un om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
a înfrunta sarcasmul lui Gundovek, punându-se la dispoziția sa: — Am cu mine treizeci de oameni, dar poți să dispui de noi cum crezi de cuviință. în ochii lui Gundovek trecu repede un fulger de ironie. Se limită, însă, să încuviințeze: — Și să nădăjduim că Etius ajunge curând. în câteva zile o să avem multe de făcut pe aici. Chilperic îi surâse amar lui Sebastianus. — Ehe, comentă el, gata cu vânătoarea de urși. 25 Fugarii începură să sosească la puține zile după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
plec și eu cu toți cei care îmi rămân. Trebuie să plec. Te salut. Porni spre scară, dar Sebastianus îl reținu, prinzându-l de mână. După cum știi, am puțini oameni cu mine; dar, dacă putem să fim de folos... Chilperic încuviință. — Orice ajutor poate fi de folos, firește. Iar oamenii mei vor fi îmbărbătați văzând că soldații romani coboară pe câmpul de luptă alături cu ei. Cred, însă, că lucrul cel mai bun pe care-l poți face în acest moment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ultima cotitură pe care o puteau vedea, se stârnise un nor de praf la mică înălțime. I-l arătă lui Chilperic: — Uită-te acolo, jos. Aplecându-se în șa ca să vadă mai bine, fiul lui Gundovek încreți fruntea și, brusc, încuviință: — Vin, spuse el alarmat. Or să măture toată mulțimea aceea și or să fie curând aici. Așadar, în a doua zi de călătorie întâlneau, în sfârșit, dușmanul. Sebastianus își mută privirea către o porțiune mai apropiată a drumului: fugarii pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fac din ei un singur detașament; o să-i ascundem pe toți printre copacii de pe coastă, sub stânca de care tocmai am trecut: or să-i ia pe huni prin surprindere și n-or să le dea răgaz să răsufle. Chilperic încuviință și spuse ceva, dar Sebastianus nu reuși să-i audă cuvintele, căci vacarmul mulțimii în goană părea acum să umple cerul: sute de persoane cuprinse de panică alergau cu sufletul la gură pe drum, pe malul larg acoperit de iarbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
nou caii în stațiile de poștă ale armatei. Unul din voi măcar va trebui neapărat să ajungă la Etius cu acest mesaj. M-ai înțeles? Vitalius, pe al cărui chip se citea emoția pentru delicatețea însărcinării pe care o primise, încuviință energic: — Da, da, Prefectule! — Bine. La plecare căutați o vreme să rămâneți în pădure; e mai bine ca burgunzii să nu vă vadă. Nu vreau să fiu nevoit să dau explicații. Cu voce șovăitoare, Vitalius întrebă: — Și... dacă învingem? Sebastianus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
între timp, burgundul ajunsese la poartă și își încuraja soldații, ce soseau în mici grupuri, să vină mai repede. Canzianus i se alătură și îl întrebă: Tânărul acela e principele Chilperic, așa-i? Celălalt abia de îi răspunse: — Da. Canzianus încuviință cu gravitate. — Aveți mulți răniți? Wisichart îl privi, în sfârșit, cu ochii săi cenușii-azurii, în care se citea înfrângerea. — Nu. Nu mulți... Cei mai mulți sunt morți. Abatele nu știu ce să răspundă. Cortegiul amestecat al răniților se sfârși curând. Când ultimii războinici intrară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
uscat și umflat de vânt! Dar ei nu sunt mai buni decât mine. Nu, nu sunt vrednici! Nici unul, nici unul din ei nu e vrednic. Khaba nu mai suporta: — Ce facem cu el? E limpede că e un biet nebun. Balamber încuviință: — Să-l lăsăm cu soarta lui și să plecăm de-aici! Dădu să-și îndemne calul, dar Inisius, târându-se în genunchi, i se agăță de un picior: — Trebuie să te duci sus! Trebuie să faci dreptate! Toți s-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
a servitorilor lor, cum sunt cei trei care au intrat ceva mai înainte. Brusc, se ridică. — Acum trebuie să plec, spuse. Ești sigur că nu vrei să mănânci? — Cred că n-aș putea înghiți nimic acum. Mai târziu, poate. Lidania încuviință. îi întinse fetei un vas mic de lut: — Pune-i unsoarea asta pe gât și pe celelalte vânătăi. Ceva tot o să-i facă. întorcându-se din nou spre Sebastianus, îl salută: — Mâine dimineață vin să mai văd ce faci și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
el acest Balamber? — Conducătorul lui, un anume Utrigúr, i-a încredințat comanda a o mie de războinici. De fapt, acum ar avea cu el cam șapte sute ori opt sute. Nu-i așa? ceru confirmarea de la tovarășa sa, care se mulțumi să încuviințeze din cap. Nu știu să-ți spun, însă, dacă nu vin și alții din urmă. — Tu știi ce planuri are? Vrea să ajungă la trecători? Să coboare în Italia? Lidania strânse din nou buzele, se gândi puțin, apoi scutură din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mai departe, fără prea mult succes, să încalece pe catârul său. încruntându-se și mai tare. Balamber îl cercetă scurt, apoi scoase un suspin de nerăbdare: — Gândacul ăsta! Ajută-l. Poate o să ne fie de folos în vreun fel. Khaba încuviință, după care își împunse calul, coborî de pe stâncă și se apropie de Inisius, care continua să se învârtă în sensul acelor de ceasornic, împreună cu catârul său, în încercarea zadarnică de a-l opri și de a i se urca pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Ce vrei? Ușurat să vadă că puteau comunica în limba sa, călugărul răspunse pe un ton liniștit: — Numele meu e Canzianus. Sunt aici ca să vorbesc cu tine, dacă tu ești comandantul acestor războinici. — Da, sunt în subordinea mea. Deci?... Bătrânul încuviință: — Sunt abatele acestei sihăstrii. Ceea ce vezi tu, de fapt, nu mai e demult un post militar, ci un loc de rugăciune și de reculegere. Nu păstrăm aici bogății de nici un fel și... — Păstrează-ți suflul, călugărule! Știm bine că sihăstria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
tine. Voi, romanii, sunteți buni de gură; sunteți buni să dați din gură și să vă rugați, dar la luptă i-ați trimis e servitorii voștri burgunzi. Știu sigur că mulți dintre ei s-au refugiat acolo, înăuntru. Suspinând, Canzianus încuviință: — E adevărat, nu neg. Dar acum nu mai sunt aici. Au luat calea munților. Balamber zâmbi din nou; își explică acum de ce nimeni nu avusese curajul să vegheze la barieră! — Prin urmare, constată sarcastic, nu vă mai rămâne decât să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
nu-l audă vorbind de acest episod, despre care - știa foarte bine - umblau prin corturi cele mai felurite variante. Canzianus nu putu să înțeleagă la ce se referea, însă, cu toate acestea, profită de ocazia oferită de vorbele acelea și încuviință energic: — Puterea trăsnetului, da. Ai spus bine. Cu puterea sa, Dumnezeul meu poate, fără îndoială, să distrugă, dar uneori vrea numai să mustre, cum s-a întâmplat acum cu Inisius. Ba chiar, câteodată, cei pe care El îi lovește cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
un minimum de mijloace de supraviețuire fraților mei, de-aici, ei o să-ți spună unde sunt ridicate grânarele din împrejurimi. Nu e nevoie să apelăm la violență. Ne putem înțelege. Cu fruntea încruntată, Balamber îl fixă pentru câteva clipe, apoi încuviință grav, dar, ca o completare la propunerea abatelui, adăugă: — Nu ajunge; va trebui să ne facă rost de vin, bere și hrană pentru caii noștri. — Desigur. O să facem tot ce se poate. Brusc, Shudian-gun îl strigă cu voce tare pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
strigă cu voce tare pe Khaba. — Sunt aici! răspunse acela, aflat doar la câțiva pași de el. Tu o să intri acolo. Ia cu tine patru războinici, dar să fie oameni cu capul pe umeri, să rămână calmi, ai înțeles? Khaba încuviință. — Și femeile? Balamber își mușcă buza. Era, într-adevăr, o problemă. Poate că îngrijorarea care se citea acum pe chipul abatelui se datora pur și simplu faptului că înțelesese că acel punct delicat nu fusese încă lămurit; însă Balamber se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
aranjă nervos sabia în centură și adăugă: — Acuma taci, înainte să mă răzgândesc. Facem cum am stabilit, dar îți amintesc: între timp, tu rămâi aici, și vreau ca totul să fie scos pe poarta aceea înainte de apus, ai înțeles? Canzianus încuviință. — Da, am înțeles. Khaba și cei patru războinici hiung-nu erau deja gata să se îndrepte către poartă. Cei doi călugări așteptau un ordin limpede din partea abatelui. — Mergeți. Mergeți cu ei, spuse acesta și, vorbind celui mai tânăr, care șovăia, adăugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
la îndoială. — Și puținul pe care-l știi de unde l-ai învățat? — Am luptat în Hispania împotriva suabilor și am avut acolo în subordine mulți mercenari huni. Din nou exclamații de surpriză se auziră în toată sala; unii dintre huni încuviințară, privindu-l cu și mai mare interes, iar lui Sebastianus i se păru că reacțiile acelea puteau fi înțelese oarecum ca un semn de apreciere la adresa sa. — Ești un prefect din garda lui Etius, nu-i așa? — Așa e. — Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]