12,158 matches
-
de obicei "estetică" disciplina teoretică care se ocupă de studiul acestor forme superioare ale creației artistice și al ansamblului de opere geniale cărora le-a dat naștere. Dacă orice cultură este prin esență practică, însăși posibilitatea unei culturi teoretice se înfățișează în mod problematic și se prezintă la prima vedere ca o aporie. Cum ar fi posibil ca viața invizibilă, care nu are nici figură, nici chip, nici față, nici revers, nici dinainte, nici dinapoi, nici unghi, nici latură, nici suprafață
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
prin a servi drept loc de refugiu pentru patrioții greci în timpul revoluției, drept cazarmă și drept casă de nebuni, mozaicurile de care pomeneam au reușit să supraviețuiască până în zilele noastre și, după amplele restaurări de la sfârșitul secolului, să li se înfățișeze oamenilor acestor vremuri în toată splendoarea lor de odinioară. A restaura înseamnă a reda integritatea materială a unei opere de artă, sau mai curând a suportului său fizic, în măsura în care acesta a suferit deteriorări. De fapt, opera de artă nu reprezintă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
permanentă a civilizației, deoarece suportul lor material se deteriorează odată cu trecerea timpului, atunci când nu este vorba de consecințele unei catastrofe naturale sau de pagubele produse de om: incendii, cutremure, războaie, degradări voluntare etc. Orice operă estetică, trebuie să reamintim, se înfățișează ca o totalitate și nu este inteligibilă decât ca atare. Într-un tablou, fiecare culoare nu își capătă valoarea decât în funcție de toate celelalte, indiferent dacă acestea îi sunt alăturate sau înnoadă cu ea, într-un punct mai îndepărtat sau opus
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sa reprezentare intuitivă și spațială. Concepția acestei structuri procesionale care face din edificiul religios microcosmosul realității metafizice și îi conferă o unitate propriu-zis spirituală își găsește dublul estetic în ansamblul reprezentărilor murale care, independent de unitatea lor estetică proprie, se înfățișează mereu ca fiind diversele părți ale unei singure și unice compoziții monumentale. Emoția celui care, credincios sau nu, pătrunde în sanctuar se contopește cu perceperea acestui continuum plastic care îi oferă imaginea tainică a ceea ce el este fără s-o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mănăstirii Daphni, înmărmurit de cum pune piciorul în pridvorul exonartexului, nu este cuprins de această binecuvântată emoție, ci de stupoare. În fața lui nu se mai desfășoară ca altădată, într-un degradé minunat al luminii și al coloritului pe care aceasta îl înfățișează în nuanțe infinite, continuitatea unui naos cu decorații sclipitoare unde se vestește devenirea neîndoielnică a ființei pornind de la izvorul său tainic. Ascunse de schelării care îi fac să creadă pe puținii turiști că au nimerit în toiul unor lucrări de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pronaosului, un arhipelag al morții. Să nu ne lăsăm înșelați: împroșcăturile de ciment ce împrăștie în cele patru colțuri, asemenea unor mădulare dislocate, fragmentele mărturisirilor, bunelor vestiri și botezurilor nu sunt provizorii: este starea definitivă a locurilor care ni se înfățișează sub aparența consternantă a acestei semnificații sfărâmate, a acestei unități plastice făcute fâșii, pulverizate. Ce se petrece? În virtutea progresului său teoretic nedefinit, știința oferă astăzi posibilitatea, grație diverselor metode comparative, de a data un material în mod riguros și, prin
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
irefutabil, obiectiv. "Obiectiv" în dublul sens care a fost stabilit, cel de a fi, tocmai, incontestabil, de a trebui recunoscut de către toți, și asta deoarece acest adevăr este obiectiv într-un sens mai radical, ontologic, ca ceva ce poate fi înfățișat și așezat acolo în fața noastră și țintuit cu privirea, ceva ce fiecare poate vedea și revedea, verifica și constata oricât de des ar pofti: numerația unei formule de laborator. Însă această stăpânire a realității de care dispunem, această modalitate de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea, sub forma unei reprezentări ireale, a unei "simple reprezentări". Iată de ce arta face apel la imaginație, care este facultatea de a-ți reprezenta un lucru în absența sa, deoarece, ca reprezentare a vieții, ea nu o poate de fapt înfățișa decât ca absentă, ca acel ens imaginarium în care ea se proiectează, care i se potrivește, care apare ca viață dar care nu este niciodată, în această apariție sub care ni se oferă și în conținutul manifest al acestei apariții
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
confundă cu suportul său material, deoarece el este această formă imaginară având dublul sens pe tocmai l-am recunoscut ca negare în obiectivitate a obiectivității înseși, ca reprezentare a vieții. Iată de ce, în sfârșit, orice operă de artă ni se înfățișează ca o enigmă, ca un mister încărcat de semnificație, deoarece, prin rădăcina ființei sale, ea face trimitere, prin intermediul a ceea ce este acolo, la o absență esențială despre care știm totuși, pe altă cale, ce este, în măsura în care suntem noi înșine astfel
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestui corp, exercițiul său și, prin urmare, o formă fundamentală de cultură: acest "mijloc", acest "instrument" au devenit dispozitivul obiectiv mecanic care funcționează de la sine în mașinărie, cea a industriei, a ciberneticii și poate chiar în natura însăși, așa cum se înfățișează ea privirilor omului modern. Ce decurge dintr-o astfel de transformare? Faptul că acea cunoaștere care face posibilă acțiunea și o organizează nu mai este cunoașterea vieții ci cea a științei: aceasta este revoluția radicală care a venit să tulbure
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
citească, ci și, în același fel, să înfăptuiască o operațiune științifică oarecare, să manevreze un aparat, să apese un buton, să urmărească traseul unei variații pe un grafic, să surprindă, în sfârșit, rezultatul experienței celei mai sofisticate, rezultat care se înfățișează în mod inevitabil ca un fapt sensibil și care nu este accesibil decât sub această formă, așa cum și experimentarea propriu-zisă, operarea sau manevrarea fac întotdeauna trimitere la o acțiune a Corpului originar și îl presupun. Or o astfel de situație
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
științei înseși în măsura în care ea nu cunoaște decât această lume care este a sa, nu a arătat oare că idealitățile matematice la care abordarea galileană reduce ființa lucrurilor pentru ca, smulgând-o singularității inefabile și dispariției ființei sensibile și individuale, să o înfățișeze dimpotrivă ca pe o ființă-stabilă și recunoscută de către toți, o ființă în sine și obiectivă, că aceste idealități așadar, departe de a scoate din joc subiectivitatea și a ne scăpa de ea, sunt produse de către ea și fac trimitere la
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea se întemeiază întreg edificiul științific, ea nu este niciodată luată în considerare. De fapt, lucrurile stau așa pentru că, negăsindu-se niciodată în prim-planul de lumină în care știința și conștiința în general își află obiectele, ea nu se înfățișează niciodată ca unul dintre acestea. Imanența radicală a vieții și a tot ceea ce-i aparține, a modalităților vii ale activității științifice mai cu seamă, care nu apar niciodată în orizontul nici unei transcendențe și nu compun niciodată nici o obiectivitate, este cea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestei vieți: sunt posibilitățile sale, viața sălășluiește în ele și le deține ca pe propriile sale puteri, ca ceea ce ea poate să facă, nefiind nimic altceva decât acest a-putea-face însuși. În măsura în care ele reprezintă potențialitățile fenomenologice ale vieții, esențele nu se înfățișează întâi de toate drept corelatele unei intuiții eidetice, și este greșit să i se atribuie acesteia din urmă capacitatea de a le face manifeste și, astfel, de a le stabili la origine în ființă. Esențele originare nu sunt nimic ideal
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
moderne". Pentru faptul de a fi avut această consecință uriașă și de a fi determinat în istoria gândirii umane mișcarea prin care aceasta s-a întors împotriva trecutului său, repudiind tot ceea ce îi adusese acesta mai însemnat, autonegarea vieții se înfățișează într-adevăr drept evenimentul crucial încă necunoscut sub forma unui demers teoretic deliberat și sistematic care a cufundat modernitatea în situația nenorocită care îi este proprie, și ea este cea pe care trebuie să o analizăm minuțios mai departe. Să
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
există în sine ci ca un produs, produsul a ceea ce nu îmbracă niciodată această condiție de a fi acolo în ek-staza unei viziuni, ci doar, în calitate de auto-afectare a acestei ek-staze, forma sentimentului și a vieții. În această formă ea se înfățișează ca variabilă de la un individ la altul, ea nu contravine doar "adevărului" a ceva asupra căruia toată lumea convine, universalității sale și astfel "obiectivității": ea se derobează acesteia în mod principial, în virtutea locului nașterii sale și a tipului său de credință
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Nietzsche numește "marea vânătoare", cea a tuturor experiențelor interioare ale umanității, a tuturor adevărurilor care vor putea fi demonstrate, adică experimentate în viață, ca o modalitate a acestei vieți, ce acel ceva a cărui dovadă o face în măsura în care se va înfățișa ea însăși ca această dovadă. Căci acolo se află ceea ce diferențiază experimentarea în viață de acel ceva căruia îi dăm în general acest nume, de experimentarea cunoștinței sau a științei: în vreme ce cea de-a doua nu este decât manipularea unui
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în sine, independent de subiectivitatea care o cunoaște, este suspectă dacă nu există ființă-obiectivă fără o subiectivitate care să o așeze în această condiție a obiectivității care este a sa, dacă este adevărat că, în această obiectivitate însăși, ființa-naturală se înfățișează ca sensibilă, adică tocmai ca o ființă în mod necesar subiectivă, aflându-și esența acolo unde se formează și crește orice senzație posibilă: în viață. Bucuria de a cunoaște nu este prin urmare așa de pură pe cât s-ar putea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ca ceea ce este ea, ca ceva ce constituie ei înșiși, ca sensibilitate și corpropriere: condiția transcendentală. Mai curând, ei nu sunt în ea decât efectele sale, efectele naturii reduse la corelatele materiale presupuse ale idealizărilor fizicii matematice. Aici ni se înfățișează o a doua grupă de științe, cele care au în vedere omul însuși și fenomenele care îi sunt asociate din principiu, pe care le vor specifica și diversifica potrivit tematicii lor proprii, dând naștere acelor obiecte pe care le numim
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
modul ivirii sale. Metode mai elaborate, mai "precise", pe care se cuvine a le numi cel mai adesea metode restrictive, sunt puse în operă atunci când cercetarea se dovedește într-adevăr incapabilă să răspundă în mod adecvat modului în care se înfățișează obiectul. Aici intervine decizia despre care am vorbit, abstracția prin care, renunțând să echivaleze cu deplina concretizare a obiectului și mai întâi cu cea a modului său de înfățișare, o știință, definindu-se în acest fel, își propune ca axiomă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în această intuiție se face abstracție de conținuturile sensibilității pentru a nu se reține decât formele sale pure. Astfel, raportarea omului ar trebui condusă în mod analog în ceea ce privește materia din care omul a apărut inițial în fenomenalitate și ni se înfățișează nouă, adică lui însuși, prin esența subiectivității absolute ca viață. Însă când aceasta din urmă a fost scoasă din joc, iar modul de acces originar la om nu mai este indicat sau prefigurat nicăieri, științele umane, desprinse de înrădăcinarea lor
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sporire. Or tocmai aici este ceea ce se înfăptuiește în orice proces de cultură, ceea ce nu se mai înfăptuiește în lumea științei. Orice cultură poartă nevoia în sporire. Ea ordonează lumea în așa fel încât, în diversele sale aspecte, aceasta se înfățișează ca o imagine a acestei nevoi, adică ceea ce, pus în raport cu subiectivitatea și neexistând de altminteri decât în acest raport (de pildă văzutul în raportul său cu viziunea), pune subiectivitatea în raport cu sine, în sporire. Astfel orice construcție, prin faptul că nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Or, s-o mai spunem o dată, această energie nu este folosită doar în operele de artă. Toate comportamentele cotidiene ale unei lumi de cultură permit această utilizare și sunt în ultimă instanță motivate de ea. Munca, de exemplu, s-a înfățișat vreme de milenii ca o "cheltuire de forță de muncă", așa cum spune Marx, și străbătând formele sale cele mai dificile și cele mai respingătoare, ea nu a fost la urma urmei suportabilă decât în măsura în care se opera în mod tainic în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Nu știu ce să fac". Nici una dintre căile nobile trasate de cultură și permițându-i acestei forțe să se utilizeze, energiei să se desfășoare, vieții să sporească din ea însăși și să-și înfăptuiască esența nici una dintre aceste căi nu i se înfățișează plictisului pentru ca, angajându-se într-un a face și în încercarea suferirii sale, acesta să se descarce de latura opresivă a inacțiunii. Cu toate acestea, pe căile trasate de cultură nu se înaintează decât în măsura în care s-a pornit deja pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cursă, cu favoriți, outsideri etc. Surprinse în filmul succesiunii lor sau în juxtapunerea lor pe pagina de ziar, aceste evenimente prezintă un caracter comun: incoerența. Luat în considerare izolat, fiecare dintre ele se rezumă la un incident punctual. Nu se înfățișează odată cu el nici cauzele, nici efectele sale. A izola firul cauzalității sale, al finalității sale, al semnificației sale, al valorii sale ar însemna a gândi, a înțelege, a imagina, a reda viața ei înseși când se pune problema a o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]