2,013 matches
-
înainte, așa că m-am încumetat și am intrat în apă, am simțit cum îmi trece de glezne. Apoi curentul mi-a mângâiat genunchii și coapsele. Într-o clipă, pântecul și pieptul mi s-au acoperit de apă și m-am înfiorat de plăcere. Nu era nimic înfricoșător! Apa nu era amenințătoare, doar voia să mă îmbrățișeze. Nu voiam să mai ies. M-am dat la o parte din calea taurului și apoi am lăsat să treacă și celelalte animale. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
când am gustat din inima lui de apă. A fost prima dată când m-am gândit la Lea în mai bine de o lună. Mama nu știa că eram însărcinată. Mătușile mele nu știau nici dacă mai trăiesc. M-am înfiorat de singurătate. Herya m-a văzut tremurând și, luându-mă de mână, m-a dus prin vestibul înspre ușa de la intrare. Ne-am oprit la nișa din perete și a luat pentru mine micuța zeiță. Era un hipopotam care stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o naștere. - Un prinț al orașului a cerut-o de nevastă, a spus Iosif, iar Re-mose a auzit cum Iacob a refuzat prețul generos pe mireasă și până la urmă a acceptat, dar cu cele mai crude condiții. Re-mose s-a înfiorat auzind numele tatălui său de pe buzele lui Iosif, dar imediat dup-aia a aflat cum frații mei, proprii lui unchi, îl măcelăriseră pe Shalem în patul lui. Re-mose și-a mușcat limba ca să nu țipe. Iosif și-a declarat propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ea nevoie, ci de un răspuns la o Întrebare care o obseda. I-l oferi pe cel mai cinstit, după părerea lui. - Cred că trebuie să fim atenți la semne, spuse el Încetișor. Au Întotdeauna un sens. TÎnăra femeie se Înfioră. Era aproape cuvînt cu cuvînt ce spusese Gildas, cu o seară În urmă. O să-și blesteme zilele toată viața că nu-l ascultase. Înainte să se Îndepărteze, Ryan Îi aduse la cunoștință că zărise o brățară agățată În hățișurile de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
singură, Într-o barcă, pe o noapte de furtună? Lucas se Îndreptă spre intrarea În grotă. - Oi fi eu Înzestrat, dar nu am răspunsuri la toate Întrebările. Marie cătă fără să vrea spre țărm. Era perioada fluxului slab. Totuși, se Înfioră cînd Îl văzu pe Lucas făcîndu-se nevăzut În interiorul cavernei și, adresîndu-i În minte cîteva cuvinte bine simțite, se duse după el. Era deja În fundul grotei, măturînd bolta cu fascicolul lanternei. - Dacă vrei cumva să cauți scoici, nu e chiar locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
bombăni el. - Eram cu ea cînd ai primit apelul. Și Îți garantez că nu Îți dădea telefon. Specialistul În crime ritualice aruncă o privire spre nisipul care Înghițise celularul Mariei și, odată cu el, misterul acelui apel. Fără să vrea, se Înfioră. * * * Se lăsase noaptea, iar În jandarmeria pustie doar biroul pus la dispoziția comandantului Fersen era luminat. Totuși el nu era acolo. Marie Îl convinsese, nu fără bătaie de cap, s-o lase pe ea s-o interogheze pe Gwen. Singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și mai mult paloarea. - Ar fi fost bine să rămîi la castel Împreună cu PM, tată. Întoarse o privire mînioasă spre cei doi polițiști care asistau la deshumare. - Asta e pur și simplu profanare. Era cald, cu toate astea Marie se Înfioră contemplînd sicriul așezat pe două suporturi. Stejarul de culoare deschisă rezistase destul de bine trecerii anilor, dar mînerele din alamă se Înnegriseră. La fel placa gravată cu numele de Erwan de Kersaint (9 aprilie 1944-12 februarie 1962). Faxul din Dublin sosise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
te vei duce după ajutor, repede. Prietenii tăi rămîn aici. Ostatici. Dacă e să crăpăm, or să crape Împreună cu noi“. Christian a luat-o imediat din loc. Și nu s-a mai Întors. Fiul mai mic al lui Arthus se Înfioră la amintirea acelei cumplite nopți. - Sean. Omul cu carabina. Celălalt se numea Tom. Erau frați. - Ca tine și ca mine, adăugă rece Ryan. I-ați lăsat să se Înece ca pe niște șobolani. PM avu chef să-i spună că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
viu cînd vasul s-a zdrobit de recifele de la Lands’en! Simpla Încercare de a mi-o Închipui pe Mary aducînd pe lume copilul nostru În cursul acelei cumplite nopți , fără ca eu să fiu alături de ea, mă făcea să mă Înfior. Dumnezeule din ceruri! De ce oare acceptasem să se Îmbarce Împreună cu noi? Era prevăzut ca ea să rămînă În Irlanda pînă ce va naște și să vină după noi În America, mai tîrziu. După ce dăduserăm spargerea de la Paris, frații Sullivan și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sexul erect Îi ieși la suprafața apei. Ea Își Întinse ușor mâinile, Bruno abia le simțea mângâierea, era În stare de imponderabilitate totală. Părul lung al femeii Îi atinse pântecul, apoi limba ei Îi găsi glandul. Tot trupul i se Înfioră de fericire. Ea strânse buzele și Încet, foarte Încet, i-l luă În gură. El Închise ochii, străbătut de fiori de extaz. Vuietul submarin era extrem de liniștitor. Când buzele ei Îi atinseră rădăcina sexului, Începu să-i simtă mișcările gâtlejului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
dialog.) BRUNO: Ia te uită! Ăștia mai lipseau! GRUBI: Eu nu-i înțeleg pe unii... Au un tupeu! PRIMUL BĂRBAT: Asemenea oameni ar trebui interziși prin lege. GRUBI: Care lege? Tu nu vezi că aici e care pe care? BRUNO (Înfiorat de oroare.): Brrr! E sinistru! GRUBI: Au să strice tot. PRIMUL BĂRBAT: N-ar trebui să le permitem tuturor, nu-i așa, să... AL DOILEA BĂRBAT: Ah! Mi s-au răcit picioarele! BRUNO: Ia te uită! Altul! GRUBI: Asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
obișnuită. Sabia s-a pierdut și ea. Și totuși arta e singura ocupație care ne permite să bănuim că nu toate lucrurile au un sfârșit. Care e principalul ei ingredient? De ce mâna artistului ne mișcă de dincolo de timp? De ce ne înfioară cuvintele poetului mult după ce au încetat să mai aibă orice conținut vizibil? Timpul e o țară cu munți, cu văi, cu șesuri. Dacă vom izbuti să-l străbatem, dincolo de ceea ce par a fi niște hotare de netrecut, vom afla răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
George Kraft este neîndoielnic primul om care înțelege totalitatea artei moderne - o înțelege cu fiecare fibră a ființei sale. Cu incredibilă grație și fermitate, el combină viziunile mai multor școli de pictură adversare, din trecut și din prezent. El ne înfioară și ne umilește cu armonii, parcă ne spune: „Dacă mai vreți o Renaștere, iată cum vor arăta picturile care îi vor exprima spiritul“. Lui George Kraft, alias Iona Potapov, i se permite să-și continue remarcabila carieră artistică în Penitenciarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
cearșaf. Mantinela gemea ușor, ca și cum un șerpoi solzos intrase în ea și se zvârcolea nebun în burta ei, încercând să iasă și nu mai găsea borta pe unde intrase. Doar zvâcnea dând să se înalțe, speriat, flămând, răvășindu-i mitra, înfiorând-o cu solzii groși, îi simțea solzii cum se înfig în moleciunea ei, cum hârșîie înlăuntrul ei, de parcă Șevrolet, ăla micu, ar fi hârșâit cu lingura pe peretele din spatele casei, cimentuit cu stropi. - Ai omorât fata... șopti Girevengu, urmărind cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
primise relația cu arabii. Se studie îndelung, ca și cum se descoperea după o lungă absență. Se pomeni fredonând Boema lui Aznavour, trecându-și jetul de apă, ca într-un alint, peste umeri, peste sâni, peste coapsele lungi, încă zvelte, lăsându-se înfiorată de atingerea șuvoaielor pe pântece, de zvâcnetul apei căutându-i parcă sexul. „Bat spre șaptezeci“, oftă ea, „și-mi arde de prostii.“ Nu se putu abține și se mai cercetă câteva clipe în apele verzui ale oglinzii. Se șterse apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
chemându-le, născându-le și mistuindu-le apoi în dansul acela învăluitor. Se sprijini ușor de umărul lui, cu ochii închiși, lăsându-se dusă de insul acela apărut din senin. Se juca ușor cu degetele pe spatele ei și se înfiora de atingere, ca și cum o pisică ar fi pipăit-o cu ghiarele abia scoase din perinițele labelor. - Știu la ce vă gândiți, oftă insul. Nu-l mai suportați pe Emilian Țongu. Prea lungește toată povestea asta cu doamna Adina. Sunt împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mai vine de a te reda orbirii în care te-ai născut, cobora zbaterea paserii ascunse spre îngemănarea coapselor, făcea smoaticele argintii-arămii, cocleală de dorință și sclipire a prunceniei neîntinate, le silea în galeșe unduiri și aprige sfârlituri să se înfioare, ca răsfirate de atingerea unui vânticel nestatornic, dându-i șovăitoar, întrebătoar, fremătător atât de râvnite târcoale, necutezând să-și ostoiască goana, să încenunche și să sărute sfios soreanca, să-i șoptească dorul de-l pustiise până atunci, să atingă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
crâmpeie de amintiri precum funigeii plopilor, primăvara, stârniți de cine știe ce joacă a vântului. Rămăsese cu câteva pietricele în pumnul strâns. Când se așezaseră pe banca din fața fostei căpitănii, încă le mai ținea în mână. Le frământa, le strângea între degete, înfiorată de înțepături, un fel de mici mușcături ale unei dușmănoase vietăți zbătându-se să-i intre în carne, să se cuibărească în ea, găsindu-și culcuș în căușul palmei. Urmărea și el cățelandrii, absent, amuzat de hârjoana lor cu apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
corzi, ca și cum le acorda. Femeia se răsuci curioasă de câteva ori, auzind sunetele acelea. Nu reușea însă să vadă instrumentistul. Nu deslușea de unde veneau acordurile de vioară. Nu erau decât cei doi cățelandri. Îl strânse de braț. - Nu știu, se înfioră ea. Am o senzație curioasă. Parcă ne urmează cineva, ceva ca o muzică de vioară. Întoarse și el capul. Maestrul violonist se înclină respectuos, bătând ușor cu arcușul pe cutia viorii. Reveni spre femeie. O strâse de umăr. - Ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
îi trimiteam să ude buretele și să aducă cretă și nu se întâmpla nimic. Le spuneam să aducă întâi cretă, pe urmă, dacă tot erau acolo, să ude buretele și să se întoarcă. Folclorul copiilor începuse deja să lucreze, se înfiorau când ieșeau pe ușă, iar clasa nu mai chicotea în ore. Pe mine mă priveau ca pe un căpcăun. Se apropia vacanța, încă nu se întâmplase nimic concret. Doar o dată alunecase Paulică și intrase în clasă masându-și cotul. Presa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
astea... Nu-i așa, Adler? Căpitanul Adler ținea mâinile la spate. - Cu tot respectul, domnule baron, efectul radarelor nu reprezintă o prioritate pe termen scurt. Tiffenburg nu răspunse. Era contrariat. Întinse o mână în față și arătă ceva care ne înfioră. - Priviți acolo! Ma parole! În capătul aleii văzurăm o piatră cu margini rotunjite, încadrată de o tufă uriașă. Tufa ne era binecunoscută. Creștea acolo de ani de zile și nimănui nu i-ar fi trecut prin cap că are vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nu i se dezlipea de pe figură. Dacă visa, visa lucruri moi. Își ținea mâna într-o poziție totuși nefirească, ceea ce, în câteva ore, urma să-i provoace furnicături. Până să-i examineze tremurul ușor al pleoapelor, străinul fără corp se înfioră: brațul fetei puțea de-a dreptul oribil. Era acolo o bubă ce răspândea spirale de mireasmă grea și ascuțită. Nici această fată nu-i era pe plac. Ar fi putut să plece chiar atunci, dar își dădu seama că apariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
privi stăruitor pe noul venit. — Răul este deja înăuntru, spuse băiatul în limba lui. Yubani-i îl poartă în piept... Păsările răului zburau peste tabăra albilor. Și yubani-i vor dispărea pe tăcute, fără război, de pe fața pământului. Tuși sec și se înfioră, agitat. Făcu un ultim efort. Yubani-i vor pleca, adăugă el. Vor pleca yubani-i și nimeni nu va mai apăra aceste selve. Și vor lua cu ei copacii, și se vor duce și stârcii, și se vor duce și maimuțele, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de la masa de lucru și coborî scările ce duceau la birourile mai mari unde munceau ofițerii În uniformă. Când intră, văzu că acolo era Luciani, nepărând deloc afectat de baia În canal pe care o făcuse dimineața devreme. Brunetti se Înfioră numai la gândul de-a intra În apele canalelor, nu din cauza frigului, ci a mizeriei. Deseori glumea despre o eventuală căzătură În canal, care ar fi fost o experiență căreia ar fi preferat să nu-i supraviețuiască. Și totuși, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de acord cu Jake că anestezia era un gest egoist care, cu toate c-o făcea pe ea să se simtă mai bine, îi putea dăuna copilului. Dar acum că momentul crud și lipsit de asistență medicală venise, Alice se înfiora la gândul orelor de agonie fără sfârșit. Naștere fără dureri prin puterea gândului; manualul la mâna a doua pe care Jake i-l dăduse ca o alternativă la toți ceilalți „copaci irosiți în van“ pe care ea i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]