1,615 matches
-
discuție... Tac și-l privesc calm. Nu vreau să mă disculp. Vreau doar să te întreb dacă ți s-a întîmplat vreodată să fii reținut de cineva un timp mai îndelungat tocmai cînd simți nevoia să ieși din birou... Daa, îngîn eu, înroșindu-mă. Atunci e-n ordine, stabilește ferm directorul, înseamnă c-ai înțeles. Asta voiam să știu. Succes! arată cu capul spre direcția în care merg și se întoarce, plecînd spre platforma rezervoarelor. Îmi continuu drumul, urmărind din mers
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
comandat trecerea pe primele uscătoare de rezervă. În uscătoarele astea ai sită moleculară; granulele sînt prea mici, spațiul dintre ele e mic; îți dai seama cît o să frîneze trecerea aerului?!... De unde presiune ca să egalezi contrapresiunea amestecului la trecerea forțată?!... Mda, îngîn eu, fiindu-mi clar de ce m-a neliniștit, pe alee, vremea asta: mi-am amintit că, după ce a studiat documentația, Vlad mi-a spus: "vezi să pornești pe zi cu soare", dar am crezut că-i vreuna din glumele lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
substituie!... Scuză-mă, te rog! îmi spune femeia pe un ton jos, plin de feminitate. Tac și-mi arunc o dată privirea peste rîndurile scrise, fără să pot înțelege ce scrie acolo; parcă aș citi într-o limba necunoscută. Bine, doamnă, îngîn eu trist, continuați... Mihai, ți-am telefonat să-ți spun că Livia nu-i de tine. Adică... O aventură e una, căsătoria e alta! se înfurie femeia. Te rog să mă crezi, o cunosc. Telefoanele anonime, ca și scrisorile anonime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Livia tresare și mă privește fix, cu mîinile încleștate pe capetele cordonului de la capot. Hm! surîde ea ironic, eu încă nu am fost dată disponibilă... Nu, că de tine e nevoie. Ai un capot foarte frumos... Ce vrei să spui? îngînă ea stupefiată. De unde știi c-am fost propus să fiu dat disponibil?! De la... de la... la noi, la spital, azi, la contravizită... Minți! Azi n-ai fost la contravizită! îi strig eu, întinzîndu-i o cursă. De unde știi? Cine-i de gardă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
uit la Ion bietul de el!, e la fel de zăpăcit ca și mine. A fost o avarie la combinat. Ion a stat acolo pînă după opt... Și pînă la zece?! Pînă s-a spălat, pînă s-a schimbat..., mașinile vin rar..., îngîn eu. Am să întreb mîine la telefon dacă a fost vreo avarie, hotărăște soacra. Întrebați și acum... Nu mă învăța dumneata! Aseară unde a fost ginerele meu? Observ că Ion face un gest scurt, de hoț prins asupra faptului. Aseară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ridicolă făcută ca să fug din casă și să-mi găsesc o liniște de moment. Proiectele tale, scumpa mea iubită, m-au mișcat; nu, draga mea, odaia ta pe care o iubesc fără s-o fi văzut, odaia în care poate îngâni uneori un cântec, nu va vedea niciodată bietul chip bătrân al mamei tale; celelalte, chipurile prietenelor tale pe care de asemenea le inviți, cu binevoitoarea ta amabilitate, vor fi mai norocoase. De altfel, oricât de mare ar fi odaia ta
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mână pe blatul acestuia, apoi ridică un shaker de cocktail, cu buzele strânse. — Luke, am crezut c-o să te amuze! Și c-o să-ți placă. Tipul de la magazin a zis că am ochiul format pentru lucruri excepționale... — Ochiul format, mă îngână Luke, nevenindu-i să-și creadă. Mi se taie respirația și țip în clipa în care el aruncă shakerul de cocktail în aer, și strâng din ochi, așteptând ca acesta să aterizeze cu o bubuitură pe parchet - când Luke îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Intră și mă îmbrățișează. Ia uite-o și pe fata noastră dragă! Becky, scumpa mea, felicitări! — Mersi, zic, cu un zâmbet rușinat. — Vai, ce inel frumos! — Două carate, zice mami imediat. E vechi. Moștenire de familie. — Moștenire de familie! o îngână Janice, cu respirația întretăiată. Vai, Becky! Ia un număr din Modern Bride și oftează, îngândurată. Dar cum o să-ți organizezi nunta, dacă tu ești la New York? — N-are de ce să-și facă nici cea mai mică problemă, spune mami apăsat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
conducându-mă spre terasă, și încep să cânte trâmbițele... sau trompetele... ce vrei tu... Te oprești în fața fântânii, îți aranjezi trena, faci niște poze. După care, orchestra filarmonică începe să cânte și pornești pe culoarul din mijloc... — Orchestra filarmonică? o îngân uimită. Am vorbit deja cu Filarmonica din New York, intervine Elinor. Au zis că își verifică programul turneelor și, dacă avem noroc... Filarmonica din New York? Măiculiță. — Mireasa de sâmbătă are șapte harpiști, zice domnul Ferguson. Și o soprană de la Metropolitan. Robyn și Elinor se uită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
da. Păi... îhm... Pentru Richard și Fay. Înghit în sec. “Sper să aveți o nuntă frumoasă. Cu drag, de la Becky.“ — Și numele dumneavoastră de familie? Ca să știe clar de la cine e cadoul. — Ăăă... Bloomwood. — Cu drag de la Becky Bloomwood, mă îngână Bud, scriind cu grijă. Am o viziune subită cu Richard și Fay holbându-se nedumeriți la mesaj, apoi unul la celălalt. Ei, asta e. Primesc patru castronașe de salată gratis, ce vor mai mult? — Așa. Acum haideți să ne ocupăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ce anume nu v-a spus Erin? spune extrem de amabilă. — Despre designerul ăsta nou! spune Lisa. N-am mai auzit de el până acum. Au! face Tracy brusc, și-și ia repede mâna de la tricou. Un bold! — Un bold? o îngână Christina. Dați-mi-l puțin. Ia tricoul care arată ca după bătălie și se uită la el cu maximă uimire. Apoi zărește tăblița laminată a lui Danny. Vai, cât sunt de proastă. De ce n-am luat măcar chestia aia? Christina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vulnerabilă. — E adevărat, l-am recunoscut pe Luke atunci, demult, spune cu voce stinsă. — Și de ce nu te-ai dus la el? În mașină se lasă tăcerea - și apoi, abia mișcându-și buzele, spune: — Mi-a fost teamă. — Teamă? o îngân, nevenindu-mi să cred. Nu-mi vine să cred că lui Elinor îi e vreodată teamă de ceva. — Să renunți definitiv la copilul tău e un pas foarte greu de făcut. Iar să îl reprimești pe copilul tău înapoi în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de șase ori? Șase petreceri... — Șase rochii... se bagă și Luke. — Șase torturi... Știți ceva, ia mai terminați! zic ofuscată. Știți bine că n-am făcut-o intenționat. Pur și simplu... așa s-a întâmplat. — Așa s-a întâmplat, mă îngână Danny mustăcind. Becky, cu noi nu trebuie să te prefaci. Ai vrut să porți două rochii. N-ai de ce să te rușinezi... — Danny, vorbesc la telefon! Mă uit pe geam. OK, Suze, cred că suntem la zece minute de voi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sanitară fiind aproape inexistentă la sate. îi pare rău îndeosebi de Costică și Elena care trecuseră de doi ani, deci scoși oarecum din greutăți și care astăzi ar fi avut unsprezece ani, Costică iar Elena, șase. își șterse lacrimile și îngână cu glas scăzut „Dumnezeu să-i ierte și să-i așeze în ceata îngerilor, că tare mult i-am iubit”. Tot gândind la viața lor și amintindu-și tot felul de întâmplări și oameni, a terminat de desfăcat știuleții de
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
îneacă... Tușește. Scuipă sânge. Ștefan, împietrit, tace. De piere Ștefan, piere Moldova!!! strigă disperat Șendrea. Și Moldova cui o lași?!?!... strigă într-un glas oștenii. Cui?!?! Ștefan, sfârșit, rătăcit, își șterge fruntea de sângele ce-l orbește. Să... să buciume, îngână el răgușit, cu fălcile încleștate... Să buciume... Să buciume retragerea la codru!! strigă oștenii porunca Măriei sale... Să buciume!!! Ștefan, rătăcit, orbit, cu ochii în gol... Și pe obrajii mânjiți se preling dâre de sânge îndoit cu apă... "Plânge Măria sa?" "Aiaia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de nesomn și oboseală... Străinul pășește încet, șchiopătând, târșind ușor laba piciorului stâng înfășurată în cârpe legate cu sfoară; la cingătoare atârnă o spadă mare cu garda în cruce. Se oprește la mijloc, cu picioarele depărtate... Îi... îi fi oștean... îngână bătrânul. Străinul tace. Își șterge cu palmele fața udă. În lumina oarbă a unui opaiț ce umple chilia cu umbre, dă roată cu privirea: chilia e o grotă cioplită în piatră; o gaură ține loc de fereastră; alta, mai mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o cămașă albă, de mătase, sfâșiată la piept, pătrunsă de sudoare și sânge. Bătrânul îi pune mâna pe frunte și clatină din cap cu îngrijorare: Prea cald. Arzi...Ți s-au obrintit rănile... Mai bine "prea cald" decât "prea rece", îngână străinul cu un zâmbet chinuit. Doamne ferește! bombăne bătrânul scuturând tunica, stropind în jur. Tragi rău... zău așa! Să nu... să... să... dar cuvântul îi rămâne în gâtlej. Mă... Măria sa... bolborosește uluit și cade în genunchi îngânând: Ște... Ștefan Vodă... Do
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cald" decât "prea rece", îngână străinul cu un zâmbet chinuit. Doamne ferește! bombăne bătrânul scuturând tunica, stropind în jur. Tragi rău... zău așa! Să nu... să... să... dar cuvântul îi rămâne în gâtlej. Mă... Măria sa... bolborosește uluit și cade în genunchi îngânând: Ște... Ștefan Vodă... Do... Domnul Ștefan... Ștefan zâmbește ostenit: Sihastrul Daniil, desigur... Înțeleptul Daniil... De mult doream să te cunosc... Ridică-te! Îi întinde mâna. Doamne! Nu-s vrednic de așa cinste, îngână Daniil gâtuit de emoție. Să... să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Măria sa... bolborosește uluit și cade în genunchi îngânând: Ște... Ștefan Vodă... Do... Domnul Ștefan... Ștefan zâmbește ostenit: Sihastrul Daniil, desigur... Înțeleptul Daniil... De mult doream să te cunosc... Ridică-te! Îi întinde mâna. Doamne! Nu-s vrednic de așa cinste, îngână Daniil gâtuit de emoție. Să... să nu te mai cunosc... Măria sa Ștefan Vodă! plesnește el palmă de palmă minunându-se, cu bucurie. Ștefan, cu un rânjet amar, sarcastic: Întocmai! "Io Ștefan Vodă, din mila lui Dumnezeu, Mare Voievod și Mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe lume nu are, Decât numai mândru' soare"?! Mă iartă, se căinează vinovat Daniil. Ochii... Bătrânețile... Nu-s ochii, Sihastre! răbufnește Ștefan necruțător:... E apusul! Soarele a apus! Daniil se zbârlește: Ce vorbe-s-aistea Doamne?! Apoi, deodată, înfiorat la un gând, îngână cu teamă: Turcii?... Ha!! Ha!! Ha!! izbucnește Ștefan într-un hohot de râs sarcastic. Turcii?!?! Praful și pulberea! zice și se agită de colo-colo șchiopătând, gesticulând, strigând: A fost fantastic! Puțin a lipsit ca Vodă aista Ștefan! "Nebiruitul! Sabia lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca Vodă aista Ștefan! "Nebiruitul! Sabia lui Hristos!" să elibereze Constantinopolul! Să salveze Creștinătatea! Elanul i se frânge brusc, se îneacă, tușește... Tace... Daniil, cu tunica ghemotocită la piept, oftează, bolborosește: Doamne, Dumnezeule... Ștefan, istovit, cu ochii pironiți în gol, îngână răgușit: La Valea-Albă... începe el, dar se lasă să cadă pe lăicioară, sfârșit, cu umerii pleoștiți, cu ochii goi, pierduți. "Văleatul 6984 de la zidire, 26 a lunii Cuptor, Vodă Ștefan fu înfrânt de către turci, la locul de-i zice Valea-Albă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Valea-Albă..." Așa vor izvodi prin letopiseți. Un tunet se rostogolește bolovănos, prelung, undeva departe... Își îngroapă fața în palme și cu glas înăbușit, sugrumat, bolborosește: "Și atât de mulți au pierit, cât au 'nălbit poiana cu trupurile lor"... Daniil, copleșit, îngână ceva, bolborosește... Trece un timp în care nu se aude decât freamătul pădurii și ploaia... Apoi, Ștefan se scutură, se smulge gândurilor, privește în jur: Bisericuța aiasta ai cioplit-o singur? Ce bisericuță?! Aiasta-i bisericuță?! se aprinde bătrânul. Fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
drumul Stambulului... Și...și, poate, în Scaunul Moldovei se lăfăie "omul turcilor", Alexandru-Aron, stirpea ucigașului tatălui meu. Se îneacă, tușește, tușește... I s-au umezit ochii. De arșiță și de lacrimi, pereții, lumânările, totul îi joacă pe dinaintea ochilor... Daniil, copleșit, îngână: Mult chinuită țară... Moldova-i o jale! O ruină fumegândă! Jur împrejur, vrăjmașii colcăie! Mă împresoară întunericul! Nici o lumină... Nici o luminiță... Nici o mână întinsă... Singur!... Părăsit!... Trădat!... Ștefan se sufocă, nu-i mai ajunge aerul. Își desface larg cămașa. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
barba Profetului că Mahomed numai capul "spurcatului ghiaur al Moldovei" visează, bineînțeles, dat la sare să nu se împută, umplut cu paie și înfipt în suliță, cu care să deschidă cu mare pohfală alaiul de biruință pe ulițele Stambulului!... Dumnezeule! îngână Daniil îngrozit. ...Sau... sau și mai rău!... Îl vezi pe Marele Ștefan "Catapeteasma", "Sabia" și așa mai departe îl vezi lepădat, cetluit într-o cușcă zăbrelită, ca pe-o lighioană spurcată, dat în târg prin toată Împărăția, ca orice nespălat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
marginea prăpăstiilor priveam în hăul abisului căscat ce-mi răspundea... Ce mă striga... Ce mă chema... Când ai pierdut totul, nu-ți mai pasă nici de viață, nici de moarte... Își cuprinde în palme obrajii ce ard ca focul. Doamne, îngână Daniil înfiorat. Mare trebuie să fi fost întunericul din tine... Nu... nu mai eram! Nu... nu mai sunt Domnul Moldovei, Sihastre! Nu mai sunt! strigă Ștefan răgușit, disperat, plecând capul. Trufie! Numele tău e Ștefan!. Ești! Ești Domnul Moldovei! strigă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]