3,183 matches
-
mergi acum, n-o să mai mergi niciodată, gândește-te doar la banii cheltuiți. Așa că, pe jumătate adormită, mă trag afară din pat și mă duc la baie, unde îmi arunc apă rece pe față ca să încerc să mă trezesc. Îmi înghesui hainele de zi într-o geantă și scot un tricou vechi, noii mei pantaloni de trening și tenișii cei noi. Ies afară pe ușă împleticindu-mă, ajung în stația de autobuz într-o zăpăceală totală, uimită de cât de liniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
confrate mai tânăr cu ochii mereu roșii și lăcrimoși. „A trecut o lună de când ai plecat din Edo. Lucrurile nu sunt nici mai rele, dar nici mai bune.” Scrisul lui Diego era la fel de neîndemânatic ca al unui copil și se înghesuia umplând foaia, ca o mărturie a firii sale simple. „Nici acum nu ne lasă să propovăduim nestingheriți și trec cu vederea faptul că locuim aici doar pentru că judecătoria știe că nu mai e nimeni în afară de noi care să îngrijească de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în sufletul tău nu-i crezi deloc. În ziua aceea, după ce coborî de la castel colindă în tihnă orașul împreună cu Yozō. În apropierea castelului se înșiruiau conacele supușilor de rang înalt, în cartierele Ō, Minami, Sakana și Ara se găseau case înghesuite de negustori, iar templele erau răspândite peste tot. Yozō își împreună palmele rugându-se sârguincios la fiecare templu în parte. Samuraiul înțelegea bine ce era în sufletul lui. Cumpără cai de jucărie pentru copii și un pieptene pentru Riku. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
peste capetele celor doi copii ai săi. Afară, Yozō, care se pregătise deja de plecare, ținea sulița samuraiului, cei trei tineri aleși de bătrânii satului, Seihachi, Ichisuke și Daisuke, stăteau lângă trei cai împovărați cu desagi, iar dincolo de poartă se înghesuiau țăranii adunați ca să-i petreacă. După ce încălecă, samuraiul își plecă încă o dată capul în fața unchiului său. În spate vedea chipul încleștat al soției sale care se străduia să-și stăpânească emoția. Samuraiul zâmbi silit și își plecă adânc capul către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
doar de scârțâitul regulat al parâmelor și de clopotul care bătea ora. Balene la orizont! strigă matelotul care era de cart pe catarg. Cei câțiva care abia auziseră strigătul lui îi treziră și pe ceilalți. Toată suflarea de pe vapor se înghesui pe punte. Câteva balene înaintau în larg în șir indian. Ba se scufundau, ba pluteau printre valurile negre. Pentru o clipă au dispărut în valea dintre valuri, dar curând spinările lor negre și lucioase ca unse cu ulei au apărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
care fuseseră aleși drept nași de botez și câte un rând de călugări îmbrăcați în haine monahale castanii și cu brâie legate în jurul mijlocului. Întrucât și mirenilor obișnuiți li se îngăduise să ia parte la slujbă, lumea ocupase toate locurile, înghesuindu-se până aproape de intrare, dar cei mai mulți dintre cei de față erau rude de-ale lui Velasco sau invitați de-ai lui. Tanaka avea ochii închiși. Nishi se uita la flăcările nenumăratelor lumânări care licăreau pe altar. În spatele lor, Yozōși ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de primăvară. Când se opri, erau deja în vârful colinei Torre Vecchia. Eterna capitală era învăluită în ceață, Tibrul cotea somnoros la vale; în depărtare se zărea colina Pincio îmbrăcată într-o pădure de un verde lin, case castanii se înghesuiau unele în altele și nenumărate turle de biserici străpungeau cerul. Velasco își opri calul și făcându-și datoria, le arătă Colosseumul și Forumul Roman, dar în ziua aceea japonezii nici măcar nu mai dădură din cap a încuviințare. Acela este Vaticanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ținându-și lăncile pieziș. La ora opt bătu primul clopot. Ca la un semn, clopotele bisericile din Roma, răsunară unul după altul. Era începutul sărbătorii de Înviere. În scurtă vreme, trăsurile somptuoase ale nobililor invitați la slujbă începură să se înghesuie până la intrarea în piața San Pietro. Nobilii își făcură loc prin mulțime și dispărură pe rând înăuntrul bazilicii. Puțin înainte de ora nouă se deschiseră porțile de pe laturile. Călugării și pelerinii adunați în fața treptelor de piatră năvăliră înăuntru împingându-se unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
am ajuns la Manila pe jumătate bolnav. Dar toate aceste suferințe nu erau nimic pe lângă patimile îndurate de Domnul pe cruce. Primul oraș oriental pe care-l vedeam era murdar, grosolan și zgomotos. Manila era un oraș în care se înghesuiau, urlau și forfoteau pe o arșiță de cuptor spanioli, negri, chinezi și băștinași filipinezi. Frații noștri de aici ajunseseră la capătul răbdării propovăduind printre nenumărații chinezi ce trăiau în acest oraș. Pe atunci, erau mulți credincioși căci toți chinezii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o mare adunare pentru rugăciune și în ziua de Înviere au mărșăluit prin oraș strigând că vor să se facă martiri. Șapte noiembrie. Într-o zi ploioasă optzeci și opt de misionari și călugări japonezi care fuseseră întemnițați au fost înghesuiți în cinci jonci și trimiși la Macao. A doua zi, treisprezece preoți, călugări și credincioși au plecat către Manila cu o corabie mică și prăpădită. Cu toții erau trimiși în surghiun pentru totdeauna. Pe corabia care se îndrepta către Manila se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
oferise și un bonus pe care-l numise „surprize gratuite“. Prima surpriză a fost restaurantul În sine. Era fermecător, nu avea deloc aspectul unui local turistic. Eu, desigur, știam acest lucru de la Început. De aceea Îl și alesesem. Clădirea era Înghesuită, dar pitorească, o fostă locuință a cărei curte fusese transformată În locuri pentru servit masa, cu fața spre micul canal, parte din dantelăria de canale care traversa Lijiangul. Dacă te așezai chiar la margine, puteai să-ți Înmoi degetele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de yoga În timp ce li se rup gâturile din pură Întâmplare? — Nu e mai rău decât ce le facem noi acasă, constată Esmé cu sânge rece. Știm doar s-o ascundem mai bine. Am văzut o emisiune la televizor. Porcii sunt Înghesuiți toți la un loc, apoi sunt Împinși pe un tobogan și țipă pentru că știu ce-i așteaptă. Așa fac și cu caii. Din asta se face mâncarea pentru câini. Uneori nici nu sunt morți când sunt tocați. Marlena Își privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de exemplu, așa-zisul cultivator de bambus, fusese un pic cam prea entuziasmat să vadă piețele unde se făcea trafic cu droguri. Se uită fix la el. Citea o carte. Și-l imagină citind În continuare, În timp ce ei toți stăteau Înghesuiți Într-o boxă a acuzaților, dintr-o sală de tribunal, ascultând Învinuirile care li se aduc În birmaneză. Moff se prefăcea că citește, dar era atent la ce se Întâmpla. Mai bine să nu vadă prea multe. Auzise că soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
fâșul pe care i-l dăduse tatăl său. Înfrunta vântul ca un zeu, fără să știe că asta și urma să devină cât de curând. În cealaltă barcă, Esmé și Bennie stăteau și ei strânși unul lângă celălalt, cu Cuțu-Cuțu Înghesuit Între ei. Wyatt și Wendy țineau pălăria de ratan ca pe o apărătoare de vânt. Din când În când, cele trei bărci păreau să se ia la Întrecere. —Hei! striga Vera În momentul În care barca ei accelera, și, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
tatăl tău? Ea mi-a răspuns cu același zâmbet mândru: — Era proprietarul unui mare magazin numit Honesty, unul foarte faimos. Nu mai există acum, dar În vremurile de demult producea bani mai rapid decât ți i-ai fi putut tu Înghesui În pantaloni. Am privit-o adânc În ochii ei mincinoși și i-am zis: —Cum Îl cheamă pe tatăl tău? Știam că o persoană de genul ei nu ar minți despre așa ceva, de teamă ca strămoșii să nu o blesteme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
zece-douăzeci și cinci de minute. N-am întârziat niciodată. Iau întotdeauna același metrou. Metroul e supraglomerat. Pe linia Chiyoda, între stațiile Machiya și Ōtemachi, nici nu poți să-ți miști o mână. Când intri, ești împins de la spate, ca să se înghesuie cât mai mulți posibil. Din când în când mai apar și perverși. Dezgustător! La Ōtemachi sunt multe legături cu alte linii, și, după ce trec de stația asta, metroul se mai eliberează. Nijūbashimae urmează chiar după Ōtemachi, așa că pentru mine cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
prin spate. Toți pășeam calmi îndreptându-se către ieșirea din Hatchōbori. Mi-am pus batista la gură din precauție. Celelalte persoane nu au făcut asta. Numai mie mi-ea frică. Voiam să știu ce se întâmplase, așa că, în timp ce lumea se înghesuia spre ieșire, eu urmăream monitorul din stație, cel care se află mai în spate. Era filmat un individ căzut la pământ, doar unul era filmat. Mă uitam fix și un observator a țipat la mine: «Vă rog să vă purtați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
au ajutat. Au oprit toate mașinile care treceau, fie că erau mașini obișnuite sau dubițe. Sunt sigur că erau muncitori, pentru că aveau căști pe cap. Apoi urcau victimele în mașini și le trimiteau la spital. Dacă veneau mașini mai mari, înghesuiau cât mai mulți înăuntru. La Kodemmachō, automobilele ne-au fost de mare ajutor. Am fost urcat într-un taxi. Eu am stat în față și alți trei în spate. Cineva a oprit taxiul și ne-a împins înăuntru. Dintre cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de jurnal se citește dacă e scris de sinucigaș însuși, și nu de gardianul său. E ridicol! în cazul ăsta va trebui să dispari după publicare, să trăiești ascuns toată viața ca un ocnaș evadat, pentru că nimeni nu se va înghesui să cumpere jurnalul unui sinucigaș în viață. Desigur, cel mai bine ar fi să te sinucizi de adevăratelea. Asta dacă vrei să ai succes și să storci lacrimi... Oricum, mi-e lehamite! N-ai decât să scrii ce vrei despre
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lumină. Alții, cu treaba gătată și cu chimirele pline de gologani, se cinsteau prin cârciumi, căutau din ochi ibovnice de-un ceas, se lăsau să uite de sine în scrânciob, călușei și lanțuri, puse în mișcare de cai. Sau se înghesuiau în barăcile de tras la țintă, unde li se promitea că se pot pricopsi cu o călimară, un pieptene de celuloid, un toc de ochelari, un pitic de ghips sau alte obiecte de care, de altfel, nimeni nu avea nici o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Se făcură nevăzuți, pentru a reapărea într-o clipă, unul trăgând de un lanț și altul călărind un porc înnebunit de spaimă, pe care-l înțepau, făcând animalul să grohăie și să guițe a moarte și pe gospodari să se înghesuie să vadă ce se întâmplă. Cataligarii pășeau peste omenire ca berzele peste broaște. Simulau căderea, umplând de groază vădanele, care-și trăgeau broboadele negre peste ochi și plecau în grabă afurisind, scuipând în sân și bătând cruci mărunte. O matahală
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să nu râdă și ea, continuă: - Haideți să fim serioși! Vă rog să ridicați mâna cei care sunteți de acord ca tovarășul Bălineanu să primească mustrare scrisă cu avertisment pentru comportament anarhic la locul de muncă. Cum nu se prea înghesuia lumea la ridicat mâna, insistă: - Ce-i cu lipsa asta de răspundere? Păi se poate să fiți toleranți cu aspectele negative? Ei, doamna Rădeanu, parcă te deranjase comportamentul tovarășului Bălineanu. - Da, e adevărat, dar cred că ... - Deci, de acord. Altcineva
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
duhovnicească de a se construi în mizerabilul oraș București, ceva mult mai al dracului decât Casa Poporului, adică una bucată catedrală, cu toate dichisurile pământești de la garaje subterane până la hoteluri fițoase de 5 stele. Undeva prin vreun ungher îl vor înghesui și pe Dumnezeu care și așa nu cere prea multe pentru a pretinde că există. Această catedrală numită Catedrala Terminării (Mântuirii?) Neamului a refuzat categoric să se înalțe doar din puterea rugăciunilor, fie chiar și a douăzeci și două de
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
să poată trece pe-acolo doi oameni pe cal, unul lângă altul, dar era toată o șerpuire abruptă și pietroasă. Urcând împreună cu războinicii săi, Balamber vedea deschizându-se sub el valea îngustă, doar puțin mai largă decât o uliță, întortocheată, înghesuit între stânci și pâlcuri de conifere. Deasupra lor atârnau piscuri imense de ardezie, la baza cărora îngrămădiri de pietre mai mult sau mai puțin fărâmițate - semn evident al caracterului friabil al terenului - împiedica mersul cailor. Urcând împreună cu coloana, putea vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
clădire, nu avusese nici timpul necesar și nici posibilitatea să-și facă o idee măcar vagă despre planul ei și despre șansele pe care le oferea în cazul unei tentative de fugă. Tras în toate părțile de gloata ce se înghesuia, asurzit de urletele tovarășilor, îi venea tot mai greu să rămână în picioare și stăpân pe nervii lui. Apoi, dintr-o dată, poarta mare se deschise larg și, ca un singur om, masa prizonierilor se aruncă în afară. Sebastianus se trezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]