10,200 matches
-
voastre. Probabil n-ați remarcat că toți au fost de acord cu ce-am spus. Ești irecuperabil, zic, întorcîndu-i spatele. La o masă oficială erau universitari de seamă și un francez, proprietarul restaurantului. S-a vorbit doar în franceză, mulți înghițindu-și limba cu furculition cu tot. Vă rog să vorbiți în românește că și francezul o rupe binișor, intervin puțin iritat. Mai exersăm și noi un pic, dom' primar. Dar cel puțin 6 persoane nu știu franceza, încerc un solid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
care îți imaginezi că cineva a fost trimis să te aștepte. Drumul între două singurătăți era precum un lanț lung. Petru împletea zale. În zori, ca un șarpe, depărtarea se făcea ghem în jurul inimii, apoi, odată cu răsăritul soarelui, pustia își înghițea coada de reptilă flămândă. Singurătatea înghesuia nemărginirea într-o fotografie. Din Bistrița până pe valea Bârgăului, 60 de kilometri, a mers pe jos. Procurorul Ieremia i-a dat 50 de mii bani cât să-i ajungă de bilet -, un baton de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pulover putred, depărtarea făcea tumbe în stomac; bornele kilometrice se jucau de-a v-ați ascunselea pe sub poduri; moartea, ca-n cimitire, le scrijelea cifre pe frunte. Hăituit parcă de niște ochi flămânzi, Petru a alergat toată noaptea. Farurile automobilelor înghițeau stâlpii de înaltă tensiune. Drumul spre pasul Tihuța era flancat de rețele electrice. Cablurile, ca niște vene negre, gata să pocnească, resuscitau felinarele. În inima rătăcitului, un licurici orb imita intenția focului pus sub icoană. A ajuns dimineața. Soarele, suveică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tot mai subțire, tot mai puțin. Bunicu-său tăia mărul cu briceagul sub formă de peștișor și îl împărțea nepoților, cotorul îl oprea pentru sine: "Inima pământului nu se cade să o mâncați voi, sunteți prea tineri." Ventriculele, patru semințe, le înghițea fără să le mestece. Greu de înțeles pentru niște copii acel ritual al desfacerii. Se îmbrăca precum un cerșetor, deși nu hainele îl arătau atât de pustiu. Bătrânul a luat cu sine lumina: A plecat Dumnezeu precum vinul de pe drojdie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
care are... Mama ei de viață! (Și tovarășul maistru scuipă un oftat sau o înjurătură printre dinți.) Unii nu aveau cu ce să cumpere un pișcot, două, la 50 de bani, alții scoteau felia de pâine unsă cu marmeladă, cei mai mulți înghițeau în sec. Peste drum era cofetăria "Marga", covrigi polonezi însiropați cu miere de albine 5 lei, eclere acoperite cu ciocolată 4 lei, savarine cu multă frișcă 3 lei. În clasă erau și copii de bani gata, părinți bogați, maistru la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de gări, poți să-ți alegi după bunul plac cimitirul. Trenul alerga printre morminte împodobite cu beculețe ca de Crăciun, trenul se împrăștia în vene, în inimă degeaba i s-a așternut peron. Nu fi trist, puiule! Pe toți ne înghite întunericul și ne scuipă sub brazdă. Deschide fereastra, privește, fiecare mușuroi ascunde câte un grăunte de singurătate. Hai, sari! Posibil, peste tine va coborî roua, vei încolți, vei face muguri. Este vremea omizilor, curaj, puiule, cimitirul nu-ți garantează dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca pe lindic, ții respirația, pac! și cade pe spate. Uită-te, boule, prin cătare, când ochești și trage, trage, bă, a căzut de bătrână prostănacule... Acum, gata, la masă, în careu adunarea, masca pe muian! Poftă bună! Respiră și înghite, oștean! Pâine neagră, uscată, secară necernută, nedospită, mestecată ca o gumă cu aromă de cartofi înăcriți, deasupra câteva așchii de margarină râncedă, înghețată, ce nu se lasă întinsă și o jumătate de lingură cu gem de caise. În stomac cârtițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Picioare bine lucrate, parcă arcuite după carnea viori, sculptate dintr-un catarg de corabie, genunchii vorbesc sub penelul lui Buonarroti despre niște furtuni ce au spintecat pânzele. Picioare grăbite ca de galop: di fetele tatii, nu vă lăsați, rupeți hamurile, înghițiți zăbalele, striviți sub copite boașele sfinților, iepele cerului scapără scântei înhămate la carul mare. Picioare de gazelă ce plutesc la doi metri deasupra trotuarului, te ridici pe vârfuri să le săruți tălpile, nu ajungi, îngerul mereu poartă cu el o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
până la 6 ne-o smotocea la toată camera. Ăsta-i fetiță cuminte! Nu te uiți la ea cum chișă ochii de trei ori pe zi? Se roșește și tremură ca o trestie când vorbește maiorul. Proastă nu-i, dar își înghite cuvintele, ieri a luat 3 la topo, deși a învățat până târziu. Hai, chiorule! Nu-i lua partea sau poate ți-o suge și nu știm noi. Ia spune, chiar te taie pișarea mereu cu juma de oră înaintea deșteptării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
satului, un ou ție, unul ei! Mânca-o-ar amarul de spurcăciune!" Două linguri, două cuțite, două furculițe, în mijloc mămăliga; cu o sfoară mama tăia drum spre casă. Tata sorbea în liniște fiertura de legume, dreasă cu lapte acru, înghițea oul fără să-l mestece, brânză râncedă, mămăliga încălzită sub pernă, făcea cruce. Celălalt castron rămânea neatins. "Dumnezeii mă-ti, muiere, îmi otrăvești inima! Mă omori cu zile! Mă bagi în mormânt! Munte, munte brad umbros/mai aplecă-ți vârfu-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rețetar al memoriei. Domnule doctor, mie îmi ajunge șotronul, în el "nu este durere și nici suspin, ci doar viață fără de moarte". Amintirile, cioburi de sticlă colorată desprinse din vitraliile unei biserici părăsite, o biserică pictată cu îngeri ce se înghit între ei pentru a clona aureole. Refuz să le accept, deși știu că am existat în ele. Conștiința proiectează imaginile și fără să-mi amintești tu ca ar fi fost, fiecare actualizare o tușă în minus, fiecare stop cadru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu nisip în calea puhoiului, casele de chirpici cădeau retezate de la genunchi. Pârâul se revărsa ca o hemoragie galbenă peste poduri. "Cerul și-a rupt apele, spuneau ursitoarele. Până nu naște una, Dumnezeu nu trage obloanele." Focul în vatră își înghițea fumul precum bolnavul de astm tusea; funinginea pe coșuri sfârâia ca o tigaie încinsă, cenușa era precum o plămadă nedospită. De atâta ploaie, s-a risipit cuptorul mătușii Maria peste colacii de pomană; mama lui Petru a dat de sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
unu). Părinte, îmi citești gândurile, nu și sufletul. Despre care Fecioară îmi vorbești? Privește, în iconostas se mai zăresc urme de cretă, tramvaiul aleargă între stații, aici, sub catapeteasmă face țăndări lumina, o calcă cu roțile lui de fier, o înghite ca pe o ofrandă de Duminica Mare, o scuipă în cer. De la chilie până în fața Ușilor Împărătești cale ferată. Pe iconostas este Genia, șotronul meu are suflet, părinte. Despre ce chip, contur, culoare îmi vorbești? Șotronul meu drag nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
horei, două flăcări decupau poartă în cer. În mijlocul horei, fiecare pas, o intenție de groapă acoperită; peste cadranul ceasului, necuprinsul se adâncea tot mai mult, secundarul trăgea greu plugul a secetă; lemnul de nuc ardea cu aromă de farmacie; focul înghițea secundele ca pe niște semințe cojite de floarea soarelui, pendulul oscila între două nedefiniri; ceasul, precum clopotul, precum comandantul de vas, moare ultimul. Dumnezeu, atent, a schimbat discul. În ritm de vals, flăcările imitau legănatul corăbiilor deasupra tăciunilor aprinși, plutirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
săpate în cer. În jurul pomului, grădinarul, toamna, adună mușuroi de pământ, fierarul modelează fierul potcoavelor după amprenta îndepărtărilor, pâinea crește în vatră cât e foamea de mare; în jurul omului, absența adâncește gropi. Of, Dumnezeule, până și apa, după ce-și înghite înecații, sporește în burțile scoicilor! Până și focul Da, doamne! focul, ce l-am pus în biserică descleia sfinții de pe catapeteasmă și îi lăsa slobozi să țopăie deasupra flăcărilor, până și aerul ia forma mângâierilor. Au trecut 20 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rezultat să fie mai degrabă opera unei legi bune sau a unui bun cetățean decît a unei cauze străine." (III, 1) " Este adevărat că, după unii, trebuie să te ții destul de departe de principi pentru a nu risca să fii înghițit la rîndu-ți de căderea lor, dar cu toate acestea destul de aproape ca să poți profita de rămășițele puterii. Această poziție de mijloc ar fi singura profitabilă dacă ar fi posibil să te menții astfel; dar, cum mie mi se pare că
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
foarte bine utilitatea fortărețelor, căci, de la Brabant pînă la Dauphine, există un dublu lanț de locuri întărite, frontiera Franței cu Germania este ca o gură de leu, larg deschisă, avînd două șiruri de dinți amenințători, care ar vrea, parcă, să înghită totul. Acestea sînt suficiente pentru a demonstra marea utilitate a orașelor fortificate. CAPITOLUL XXI [Cum trebuie să guverneze principele pentru a-și cîștiga stima] Acest capitol al lui Machiavelli are și bune și rele. Voi arăta întîi greșelile lui Machiavelli
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
lor. Există războaie din precauție, pe care principii fac bine că le poartă. Ele sînt, într-adevăr, ofensive, dar nu sînt, pentru aceasta, mai puțin drepte. Cînd grandoarea excesivă a unei Puteri este gata să se reverse și amenință să înghită lumea, este prudent să-i opui diguri și să oprești cursul furtunos al unui torent, atîta timp cît îl mai poți stăpîni. Vezi că se adună nori, se apropie furtuna, fulgerele o vestesc. Suveranul pe care acel pericol îl amenință
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
și aparent onorabili, interpelîndu-mă cu diverse prilejuri, se grăbesc să ocolească țintele principale ale dialogului și lunecă În curiozități biografico-senzoriale. Semnalmentul cel mai evident al apariției mele, detectabil de oricine la prima privire, e suprasolicitat, riscînd să eclipseze, ba să Înghită și să mistuie Întreaga-mi identitate. Înainte de 1990, lucrurile stăteau diferit: pesemne cenzura de fond a sistemului infiltra misterios și securistic un fel de lichid de frînă În popularul instinct băgăcios. Inti mitatea omului nu era asaltată, ci tratată cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
trage beton peste drumul din Ardud, apoi peste cel din Beltiug, urma la rînd Mădă rasul și abia la final trebuia să venim noi. Una ca asta o fi fost sau nu de crezut, sigur e că n-o puteam Înghiți. Așa că, În frunte cu Zoli, după ce l-am luat și pe Duczi, ne-am dus să aflăm adevărul de la Ilu. Știa de toate pentru că sîrmele de telegraf și de tele fon coteau și intrau În clădirea poștei unde lucra ea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mulțime de oameni la Fiume, păsări albe Însoțindu-l de dimineața pînă la asfințit, dar rărindu-se de la o vreme și dispărînd de tot, lacrimile Floarei, rămasă În lipsa lor fără nici o legătură cu pămîntul... O furtună pornită În plină zi, Înghițind soa rele și prelungindu-se toată noaptea, vaporul clătinîndu-se a rupere, Întunericul furtunii, lipsa apei de băut, sfaturile ma trozilor ca oamenii să-și păzească Înainte de toate rezer vele de apă, apoi potolirea stihiei și Întîlnirea cu un vapor alb
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
se prezintă o succesiune de „domnii” scurte și aventuroase ale aripilor mici103, culminând cu trezirea capului mare din mijloc. Acest cap impune o dictatură fără seamăn peste tot pământul, apoi dispare. Mai rămân cele două capete mici: cel din dreapta îl înghite pe cel din stânga. Un leu năprasnic iese dintr-o pădure și un glas anunță vulturului moartea apropiată. Într-adevăr, după domniile efemere ale ultimelor două aripi mici, vulturul este înghițit de flăcări, iar pământul, de spaimă. Interpretarea din capitolul al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dispare. Mai rămân cele două capete mici: cel din dreapta îl înghite pe cel din stânga. Un leu năprasnic iese dintr-o pădure și un glas anunță vulturului moartea apropiată. Într-adevăr, după domniile efemere ale ultimelor două aripi mici, vulturul este înghițit de flăcări, iar pământul, de spaimă. Interpretarea din capitolul al XII-lea nu prea lămurește lucrurile. Îngerul-hermeneut trimite direct la viziunea celor patru fiare din Cartea lui Daniel 104. E vorba despre succesiunea domniilor în Imperiul Roman, în general, și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de cele văzute până aici, exclamă către înger: „și acum, rogu-te, arată-mi toate lucrurile!” După trecerea porții, era a treia câmpie, unde stătea încolăcit un șarpe de dimensiuni enorme (drakon). Aflăm că șarpele cu pricina este Hadesul, că înghite trupurile tuturor morților păcătoși și, în același timp, menține, sorbind la răstimpuri apa mării, echilibrul hidrologic al pământului. În pasajul despre Hades se găsește o interpolare creștină. Baruh îl roagă pe îngerul Phamael să-i arate pomul care „l-a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de oameni înarmați cu „pumnale ascuțite”. Arhanghelul (interpretul) îi spune că oamenii aceia sunt bandiți puși pe pradă. Atunci Abraham, fără să stea o secundă pe gânduri, îl roagă pe arhanghel să facă în așa fel încât bandiții să fie înghițiți de fiarele pădurii din preajmă. și lucrul se întâmplă după voia lui. Ceva mai încolo, patriarhul asistă la un adulter. Din nou o rugăminte către arhanghel și din nou împlinirea pe loc a rugăminții: pământul se deschide și-i înghite
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]