2,365 matches
-
timpul foame și sete de noutăți. Ei vor să afle primii tot ce se întâmplă în lume, ca să spună la radio, la televiziune, să scrie în ziare ce-au aflat, ca oamenii să se bucure de veștile bune, să se întristeze de vreo veste rea, sau să se apere când află vești despre vreo primejdie apropiată. Când află de la reporteri că vine frigul, de pildă, oamenii vor ști că trebuie să se îmbrace mai gros, ca să nu răcească. Vă vine să
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
cunoscut și iubit ceva mai mult, iar biserica să strălucească în faptele sale pastorale și misionare. Dedic cu respect această carte - „consolare”, pagină cu pagină și silabă cu silabă, preoților italieni de astăzi, mai cu seamă celor bătrâni, bolnavi sau întristați de viață, care se sacrifică cu umilință plină de credință și cu suflet curat pentru cauza Domnului lor, și îi dedică lui ultimele lor prețioase frânturi de viață ca un act de rugăciune în mușcătura durerilor spiritului sau în pacea
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
în De catechizandis rudibus - aproape totdeauna sunt nemulțumit de discursurile mele. Am toată inima spre acel mai bun de care mă bucur în interiorul meu înainte de a începe să-l expun în cuvinte sunătoare; și dacă nu vorbesc după cum înțeleg, mă întristez de limba care nu a fost pe potriva inimii me-le”. Dificultățile predicatorilor au crescut din mai multe motive, dintre care unul este acela, că astăzi ne-am obișnuit cu o comunicare de multe ori rafinată și, totuși, se cere ca ei
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
fi o piedică în apărarea orașului. Dar eu nu pot să cred asta. Trebuie să fie altceva. Chiar dacă această iarnă se va sfîrși vreodată, vara nu va mai putea veni niciodată. Nimeni nu mai poate fi fericit. Lucrul ăsta mă întristează și mă mulțumește în același timp. E ca și cum un sentiment nu-l anulează pe celălalt, ci se stimulează reciproc, bucurie și tristețe, exact la fel cum soarele fierbinte și apa rece pot să cuprindă între ele o zi de vară
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
vai cum se îndepărtează totul, unde ești tu bere de zece lei, unde ești tu hotel al partidului, unde ai plecat matale cuvântare de inestimabilă valoare teoretică și practică. Unde sunteți toate câte ați fost, mult plâng și mult mă întristez când roată privirea îmi arunc și mai nimic nu zăresc din ceea ce fusese mai ieri. Cântă junii ăștia la mare tot felul de cântări pe care nimeni nu le mai cenzurează, ("Pentru toți băieți mei/ băutură și femei/ pentru fete
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
proverbială, absența unui bărbat cu pregătire europeană, o naivitate nepermisă la aceia, cari pretind a conduce destinele unui popor. Vorba noastră: "mintea românului este cea din urmă". "Denkfacilheit" a românului despre care ne vorbea fericitul director Billmann 3. Ceea ce mă întristează mai mult și mă face să mă lapăd de optimismul meu obicinuit este când mă gândesc la acea ce mi-ați repetat de atâtea ori: Suntem un popor nefericit". Trebuie să rămânem și de aici înainte slugi și cerșitori pe la
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
cine vroiau ei să sperie prin săgețile lor ? Învederat că norii acei care ca niște uriași balauri se înaintau asupra soarelui, stingând viile sale raze în neagra lor întunecime. Umbra, întunericul venea să ascundă lumină; natura toată părea că se întristează, când dragul astru dispărea pe firmament. Omul în pruncia lui, necunoscând neputința sa față cu legile naturii, încorda arcul, arunca săgeata și credea că va alunga pe geniul cel rău ce învingea pentru un moment pe geniul binelui ce plutea
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
făcu alene înconjurul camerei. Apoi se odihni un minut; timp de două minute acceleră, balansându-și ritmic brațele. Se opri în sfârșit și se uită la Leej. - Așa deci, nava s-a rătăcit în spațiu? întrebă. Ochii lui Leej se întristară. - Suntem izolați, zise ea, tristă. Cineva a dispus un releu care a distrus matricea distorsorului pentru baza cea mai apropiată. S-a întâmplat atunci când ai leșinat, iar matricea nu fusese folosită decât o dată. Cuvintele tehnice sunau bizar în gura ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
terminarea orelor, într-o seară, o văzu lîngă un grup care se afla în vecinătatea anexei. Ea îi zîmbi și-i făcu cu mîna, iar el îi zise: — Nu uiți să vii diseară, Marjory? Ea deveni brusc agitată și se întristă: — Nu, Duncan... Duncan, cred că... sînt sigură că am ceva de făcut diseară... Nu-i o scuză, chiar am mult de lucru. — N-are importanță, zise el amiabil. Intră în sala de mese și-l găsi pe McAlpin singur la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
locui la Sludden, așa cum am aranjat, și, în mare, e mai bine că tu n-o să vii cu noi. Te rog să nu încerci să ne găsești - evident, Alex e puțin necăjit de toată situația și nu vreau să-l întristezi și mai mult. Crezi probabil că ne-am dus la Sludden pentru că are o casă mare, e celebru, și că e, în multe privințe, un amant mai bun decît tine, dar nu ăsta e adevăratul motiv. Poate te va surprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
niște cărți de citit, abia mă țineam pe picioare, dar conversam ca un inteligent și un țanțoș, îmi exprimam opiniile în legătură cu Theodor cyrenaicul, supranumit Ateul și mai pe urmă Zeul, și cu Hipparchia din Maronea, aveam chiar unele rezerve, mă întristau câteva amănunte ale vieții lor, greșeli de comportament, stai să vezi; așa e când descoperi virtuțile salivei, domnișoara n avea nici o vină. Și iată că, deodată, gazele datorate nutriției mele purificatoare, dar unilaterale au început să-mi apese vezica; simțeam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cât puteam mai tare fetele treceau mai departe cu niște băieți care mă apreciau umblam mult mai disperat una a zis : „nu mai zbiera așa pentru că pari un derbedeu“ o speria umbletul meu și pălăria mea neagră voia să mă întristeze să mor de rușine cu pălăria mea cu tot aveam un curaj nebun am recitat : „poate chiar sunt și ce dacă sunt ?“ ei i-a plăcut simțeam că începea să mă simpatizeze eram disperat improvizam aiurea eram; nenorocit cu pălăria
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
tine ?“, a glumit unul din verii-martori, cel care mâna căruța. Irina s-a repezit din nou la undiță, a scos un peștișor și l-a vârât în buzunarul fără fund al redingotei. După aceea nu s-a mai așezat. Se întristase, brusc. „S-a prăpădit acum două săptămâni“, a ținut El să precizeze. „și nici eu nu mai am mult. Mă duc după ea, în pământ, să o caut...“ Apoi și-a strâns undița, a ascuns-o în stuf, și-a
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
făcu alene înconjurul camerei. Apoi se odihni un minut; timp de două minute acceleră, balansându-și ritmic brațele. Se opri în sfârșit și se uită la Leej. - Așa deci, nava s-a rătăcit în spațiu? întrebă. Ochii lui Leej se întristară. - Suntem izolați, zise ea, tristă. Cineva a dispus un releu care a distrus matricea distorsorului pentru baza cea mai apropiată. S-a întâmplat atunci când ai leșinat, iar matricea nu fusese folosită decât o dată. Cuvintele tehnice sunau bizar în gura ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
țipați ca nebunii unii la alții, sau când vă plictisiți de moarte, așteptând doar să treacă timpul, tocmai atunci se petrec, aici, lucrurile esențiale. Sau poate că n-am să ajung niciodată la voi și nici asta nu mă mai întristează. Dar uite că îmi ridic în sfârșit vocea la cer, și mă rog și pentru voi, cei de departe, și pentru mine, mă rog aici, la icoana asta de argint, din a cărei platoșă se vede, neajutorat, un cap mic
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
chiulul, era un nărav mai vechi. Îl conduse pe bătrânul care suferea, cu siguranță, de ficat și, tot cu siguranță, de la băutură - duhnea a țuică de dimineață și era galben la față - și, pe jumătate se bucură, pe jumătate se întristă că nu mai este nimeni în sala de așteptare. Dar oamenii care ar avea nevoie de el nu citesc anunțul din ziar. Doar din gură-n gură, dacă se mai răspândește vestea. Margulis era un doctor bun, dar cu clientelă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fâstâcit tot și s-a uitat la perechile de la ușă: doi galoși ai lui papa, două cizme de șevro ale mamei, două botine cu bumbi și toc ale mele și, alături, șoșonul lui Jacques. Pe mine lucrurile astea mici mă întristează cel mai mult, atât de mult că-mi vine uneori să mă întind în pat și să nu mă mai scol, să fac grevă la trăit. Fiindcă de câte ori îi cumpărăm lui Jacques șoșoni, pe unul trebuie să-l aruncăm la
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
să fie ținută la curent cu mișcările clădirii, deși nu ar fi putut spune de ce anume. "Sunt ca un copil", își mărturisi ea, autocritic, "nu vreau să las nimic să-mi scape de sub control". Gândul acesta o întuneca și o întrista. Făcu vreo câteva observații aspre cu privire la eficacitatea savanților militari de sub comanda generalului, și puse apoi întrebarea vitală. Generalul clătină din cap: - Doamnă, în momentul de față nici nu se pune problema unui atac. Avem o mașină energetică ce domină magazinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
ăă... dezertori. Mi-am scos uniforma și m-am dus la un magazin de arme cu gândul să cumpăr un pistol. Dar ușa n-a vrut să se deschidă. În timp ce vorbea, ochii i se luminară, dar în scurt timp se întristară din nou: - Sunt exact în situația în care vreți să-i aduceți pe toți. N-am încotro. Trebuie să mă supun legilor dumneavoastră. Trebuie să accept declarația secretă de război împotriva unei instituții care, în egală măsură cu Casa imperială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
ei. Dar avem un băiat! protestase Omar. — Slavă lui Allah pentru el, dar ar mai putea fi o fată și încă o fată, și pe urmă, un frățior pentru primul născut, Armin. N-avea rost să îl contrazică, dar se întristase de tot. — Nu mai sunt o simplă nevastă, îi spusese Ghazal surâzând. Eu duc grija ta, a băiatului, a biroului de avocatură... Doar pe ea nu se numărase. Grija pentru ea părea ultima, nemărturisită. Într-o după-amiază, când taică-său
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
călăreții cu coifuri, iar în spatele mezinei lui Darius - o maimuță ca smoala, șezând pe o balustradă și legănând între gheare un rozariu, șterpelit dintre prăzile de război. Era amănuntul care îl lovise în inimă pe studentul islamic și care îl întrista iar pe Omar cel matur. Femeile, așezate în contre-jour, pe câmpul înfrângerii de la Issos, sunt gata să facă o reverență la picioarele învingătorului Alexandru, îmbrăcat ca un băiețandru pregătit pentru carnaval: în tunică roșie, cu paftale de aur, dar cu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
din grup, Veterinara părea schimbată și totdeauna le semăna: era vicleană și cam sărată, la fel cu mezelurile lui Pablo, sfidătoare ca Max dentistul sau, uneori, ascunsă și mută, ca blajinul lor prieten, Godun. În zile ca astea, Omar se-ntrista și se mustra că ar fi putut să găsească o femeie mai blândă și mai bună ca ea. „E numai o iapă nestrunită de armăsar“, îi zicea cu mânie un glas dinăuntru. Își uita însă repede cearta din gând. Era
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
găsea un profet care s-o salveze din asemenea farsă. Afară, mulțimea nu începuse să strige: „Ahmadi, bye, bye!“, nici ca mai târziu: „Khamenei, Rahbar!“. Dintr-odată știu că sângele ei curgea roșu și verde și că țara ei o întrista, dar că erau lucruri în care nu poți s-alegi: poți să vii dintr-o țară băftoasă sau bântuită. După ce zâmbitorul ei star a-necat Revoluția verde de catifea și a înroșit-o în piețe, la Universitatea Azad și în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
tatălui. — Mă plictisesc cam de mult osanalele către această Dulcinee a baroului, care are tandrețe eventual cât o pușcă! Ați văzut-o vreodată zâmbind? Dacă Ghazal ar fi fost de față, ea și Sanaz s-ar fi încăierat. Leclerc se-ntristă de-a binelea, socotind că la fel s-ar putea vorbi la un moment dat despre tot ce făcea Ghazal în Organizație. Ebadi, cel puțin, nu mai putea fi atinsă de vorbe: era când în Canada, când la Paris și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Vedea-te-aș cal de dric!“ pe când mezelarul zicea scrâșnind: „Cârnați și salam să se- aleagă din crupa ta de piază afurisită!“. Se credeau amândoi urmăriți de încurcături și necazuri dacă Zet apărea prin preajmă când aveau treburi. Omar se-ntrista, fiindcă el îndrăgea armăsarul și, alături de mâța Eleonor, îi părea un spirit al lanurilor, al „grădinii arabului“ și al întinsului cvartal de case. — Smintiți superstițioși! spunea Veterinara, priponindu-l sub nuc, tocmai ca nici cârnățarul, nici antreprenorul de morți să
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]