1,726 matches
-
aceasta era și imaginea răzbunării, pentru că mulți dintre acei prizonieri iluștri urmau să moară înainte ca triumphus-ul să se încheie sau aveau să fie aruncați în carceră, fără speranță. Printre prizonieri și prăzi, Tiberius poruncise să se afle și soția învinsului Arminius, Thusnelda, care căzuse în mâinile romanilor fără ca el, disperat, s-o poată salva. Ea mergea neobosită, cu ochii ei limpezi și mândri pierduți în gânduri îndepărtate. Gajus nu putu s-o vadă și nici măcar să și-o închipuie, prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înaltul cvadrigii salută mulțimea, trimise sărutări, râse; iar mulțimea îl iubi pe dată; iar în mijlocul ei, un veteran strigă porecla drăgăstoasă: — Caligula! Alții însă, cuprinși de o mânie înghețată, șoptiră că Germanicus voia să agite plebea, să-i însuflețească pe învinșii populares, să le prezinte romanilor dinastia lui într-o teatrală, demagogică ipotecă pe putere. — Tiberius n-are să i-o ierte... Tiberius tot nu reacționa. Iar Cremutius Cordo, istoricul, își exprimă îngrijorarea cu privire la tăcerea lui: „Tiberius nu poate uita că Germanicus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Antonius s-au risipit. Fugind însă - râse căpitanul -, Antonius și Cleopatra au salvat comoara, o grămadă de aur, mai bine de douăzeci de mii de talanți. Augustus s-a înfuriat. Gajus băgă de seamă că și căpitanul simpatiza cu cel învins, nu cu învingătorii. — După acea victorie, Augustus i-a uimit pe toți când a declarat că Apollo din templul de pe deal, cine știe de ce, îl ajutase să învingă. Și a ridicat în cinstea lui un altar. De fapt, era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
atingea. Mâinile lor atârnau înlănțuite, dar își țineau capetele sus. În urma lor venea, pierdut, un băiețel mai mic, să fi avut vreo șapte ani. Îl puseseră în lanțuri și pe el. Din înaltul tribunei - pentru că, la doisprezece ani, chiar dacă cel învins, cel ucis era tatăl meu, eu eram nepoata învingătorului -, priveam, alături de mama. Cineva a reușit să apuce veșmântul de mătase al fetei, i l-a rupt, dezvelindu-i umărul slab. Gărzile l-au îndepărtat. I-am văzut pielea, era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
noastre, cortegiul s-a oprit. Am văzut taurii albi destinați sacrificiului, muzicanții, lictores. Din cvadrigă, Augustus a ridicat brațul, salutându-ne, iar mulțimea l-a aclamat. Pentru că mama, părăsită și umilită, era sora lui. Iar asta era răzbunarea. Însă cel învins, cel ucis pentru mine rămânea tot tata. Și copiii, fiii celeilalte, au trebuit să se oprească, însă nu și-au ridicat privirile. Urletele ne asurzeau. „Vai“, a zis mama, „pentru asta au iscat un război?“ Cortegiul a pornit. Ce îmbinare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
complexului periferiei”, un evazionism asumat ca protest antifilistin, ca ridicare deasupra mediocrității vulgului și a provincialismului tradiționalist. În forme răsturnate, complexul se regăsește deopotrivă în „micul romantism provincial” (G. Călinescu) cu accente realiste și naturaliste al literaturii „dezrădăcinaților”, „inadaptaților” și „învinșilor”; pe alte coordonate îl vom regăsi, după Primul Război Mondial, la avangardiști cosmopoliți și la unii ortodoxiști din cercul revistei Gîndirea, la reprezentanți ai „tinerei generații” și la post-maiorescieni atipici precum G. Călinescu, la apărători ai tradiției bizantine (N. Iorga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
eu fac cenușă Când mintea voastră e chibrit. Stins, orb și fără vlagă Port noaptea-n mine ca pe-un sloi, Din certurile voastre toate Pădurile aprind de voi. Împacă-te barem cu-n frate Și pleacă-te la el învins Și vei avea sub tălpi de-a pururi Cenușa jarului învins.” Limba noastră Vedem că pe limba noastră Cei mai mulți o chinuiesc Ne-ntrebăm a mia oară: În ce limbă ei gândesc? C-o pocește doar țăranul, Ăsta nu-i așa
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pierd. - Și totuși asta se va Întîmpla dacă ai să taci mai departe. Jeanne rămase tăcută un moment, de parcă ar fi cîntărit această perspectivă, iar chipul pe care-l Întoarse În cele din urmă spre fiica ei avea expresia celor Învinși. - Ce s-a petrecut În noaptea de 20 mai 1968? stărui Marie. Jeanne Închise ochii pe jumătate. O noapte blestemată pentru o legendă blestemată. Care Începe printr-un joc și se termină cu o dramă. Un far care nu funcționează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
amărâți, care nu s-au mai antrenat de cel puțin acum trei ani, slab pregătiți, prost Înarmați, fără ofițeri, fără doctrină, fără disciplină, fără curaj. Iscusiți doar În bătaia cu mâinile goale, se poartă cu o ferocitate prostească față de cei Învinși, dar nu sunt În stare să reziste ciocnirii cu o armată bine organizată. De când prevederile justiției au Înlăturat de la conducerea armatei fiii nobilimii, companiile de cartier au Încăput pe mâna dărăcitorilor, a parveniților, a feciorilor de curvă... — Messer Alighieri! urlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Chipul desfigurat al lui Ambrogio continua să Îi bântuie pe dinaintea ochilor. Și totuși, nu-și putea neglija celelalte Îndatoriri. Medită, nemângâiat, la toate dovezile de meschinărie la care asistase În adunările florentine; la entuziasmul cu care se aproba expolierea unui Învins și la precauția cu care se Înfrunta semeția unui prepotent. Dacă ar mai fi existat măcar doi la fel ca el, În orașul acela blestemat... Dar era inutil să se gândească la asta... Scutură din cap, trecându-și mâna peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
iar flăcările pătrunseseră În odăiță. În timp ce Încerca să Își potrivească haina, mut și Încruntat, simțea asupra lui ochii dansatoarei, Înconjurați de umbre. Se Întoarse cu fața la perete, pentru a șterge privirea aceea care Îl sfredelea, iar apoi se Întoarse la loc, Învins. Antilia Îl fixa În tăcere. Se ridicase de pe pat și stătea nemișcată În mijlocul Încăperii, În goliciunea ei triumfală. Șarpele multicolor strălucea cu inelele lui ce păreau Însuflețite de răsuflarea femeii. Trupul, acoperit de un văl de sudoare, strălucea la flacăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fără să-ți fie nici rușine, nici teamă. Din partea mea nu te vei putea aștepta la reproșuri. Nu voi mai avea, bănuiesc, ocazia să ți le fac. Trebuie să fii totdeauna de partea celor care câștigă, nu de partea celor învinși. Ar fi o prostie să ai scrupule tocmai acum. Spune, eventual, că ai făcut pe tine de frică, asta produce impresie, înduioșează. — Ești cinic, șopti pierdut Dinu. — Eu cinic? — Îmi vorbești de parcă aș fi un șobolan oarecare. Vorbea cu ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la fel, un prezent implacabil din care doar moartea izbăvește. Vrei tot? Da, dar nu mi se oferă nimic. Nu vei rămâne cu nimic. Nu se poate mai mult; nu există. Lupta nu se termină niciodată. Nu există învingători și învinși, ci doar suferință. Da, nimeni nu scapă. Nu există scăpare de murdăriile celorlalți. Trebuie doar să nu ne atingă, chiar dacă dispun de noi și suntem privați de libertate și astfel violați. Să închidem ochii până trece furtuna. Iar pofta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
EminescuOpIV 64} Atât venin în suflet, și-atît amar în gând, Încât dac-aș putea-o ca să răsuflu-adînc Și bine - aș învenina vremea-n care-s osândit De a trăi. O geniu, ce pătrunzi Nemărginirea - iartă c-amărăciunea mea M-a-nvins! Tu știi să judeci și știi că nefericea Ades scrântește șirul gândirii și o face Sa meargă tocmai contra la calea ceea care Ar trebui s-urmeze. Un orologiu care în loc de-a-îmbla-nainte S-ar tîrîi-ndărăt. O, nu există crime, Căci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tot mai sus Ca să nu-l pot ajunge. Va fi în veci necunoscut Va fi în veci departe... E steaua negrului trecut: Iubirea făr-de moarte, Ce mărginește-n orizon Și ocean și stepe Ș-al cărui farmec monoton Te-a-nvins făr-a-l pricepe. Căci a iubi fără să speri De-a fi iubit vr-odată: E semnul vecinicei dureri Ce cerul ți-l arată. {EminescuOpIV 446} ȘI OARE TOT N-AȚI ÎNȚELES... Variantă Și oare tot n-ați înțeles Cum nu mi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mai sus Ca să nu-l poți ajunge. {EminescuOpIV 450} Va rămânea necunoscut Și va luci departe Căci luminează din trecut Iubirii celei moarte Și se aprinde pe-orizon Pustiu de mări și stepe Și a lui farmec monoton M-a-nvins făr-a-l pricepe. {EminescuOpIV 451} MUȘAT ȘI URSITORILE Sub vântul rece-al amorțitei ierne Își pleacă codrul crengile-ncărcate; Sub alba-i haină câmpul se așterne, Cu stele dulci e bolta presărată; Din fundul lumii; ce se pierde-n zare, Prin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
la un vânzător italian, în timpul războiului cu Irakul. Nu s-ar fi gândit s-o găsească acolo unde se aștepta mai puțin. Se-ntrebă dacă blajinul Godun știa ce pictase: secvența pompoasă și teatrală a îngenuncherii nevestei, mamei și fiicelor învinsului Darius, în fața lui Alexandru cel Mare. În Iran nu-l iubeau pe macedonul nebun care, într-un avânt de beție, le incendiase Persepolisul, dar, atunci, în încăierările nesfârșite cu armatele lui Saddam, orice gest de glorificare a nobleței persane de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
individ decât orientalul care le repara limuzinele. Arăta într-un fel ca un suferind sau ca un bărbat după doliu. O renunțare sau o tristețe stătută își plimba umbrele peste tot chipul lui, schimbându-și palorile între ele. Părea un învins cu care dormise de câteva ori în același pat, însă tipul chiar îi plăcuse, deși, în privința lui, avea de răspuns mai multor enigme. Barba de o zi, pe care o purta când dregea motoarele sau trebăluia la benzinărie, dispăruse cu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Păi tu nu te uiți la ea ce ochi are? Asta-i curvă descântată, c-un plan te vinde, cu altu te cumpără! Și așa era. Ce nu-i căra hoțul? Mărgele și inele, brățări și câte alea, dar de învins n-o învingea, codana nu-i da carnea ei. N-o slăbea. Seara, grămadă era la "Doi curcani", unde cânta Sinefta. Se uita. Se mai lipea vreun gagistru de avea parale. Pleca cu el. Rămânea Piele cu buzele umflate. Iar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vă aduc... ARTUR: În putoarea asta? GARDIANUL: Da, domnule... ARTUR: În gaura asta? În cloaca asta? GARDIANUL (Evitând privirile lui ARTUR.): Da, domnule... ARTUR (Exasperat, lovind cu piciorul în obiecte.): Vă bateți joc de mine? GARDIANUL (Înfrânt.): Nu, domnule... ARTUR (Învins.): Ție ți-ar plăcea să mori aici? GARDIANUL: Nu, domnule... ARTUR: Vezi? Și eu de ce să mor aici? GARDIANUL (Reintrând în prerogative.): N-avem alt loc... Răzuind ceva cu bocancul.) Trebuie să ne înțelegeți și pe noi... ARTUR (Explorând încăperea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
că nu e frumos. CĂLĂUL: Ce știm noi ce e frumosul? De ce să exagerăm? ARTUR: Și apoi că eu nu mă sinucid niciodată. CĂLĂUL: N-are nici un rost să vorbiți așa. Niciodată e un cuvânt spurcat... Nu se știe... Nu... (Învins.) Spurcaților! GARDIANUL (Dezgustat; către ARTUR.): Mai bine ne apucăm de treabă... CĂLĂUL: Da, da... Apucați-vă! Vă vindeți sufletul... GARDIANUL: Să terminăm cu lașii. Să-ncepem să scriem. ARTUR: S-o scriem, Bruno. Scrie acolo... Către guvernatorul orașului. CĂLĂUL: Nebuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Să-l întrebăm care e adevărul și cum a făcut ca să-l obțină. Să-l urmăm pas cu pas și să aplecăm urechea până la pământ în fața cuvintelor sale... El este unica noastră șansă, el este Mesia, el este ultimul mare învins al cerului... A venit, a văzut, a luptat, a învins! (Îl sărută pe frunte.) Atât! (Personajele sunt impresionate; totul se petrece în sobrietate; GUVERNATORUL se reașază; face un semn; CĂLĂUL este atent; ridică satârul; lumina scade; mâna guvernatorului coboară; CĂLĂUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să se strângă... scoate... scoate capacul. GRUBI (Extrem de concentrat.): Unde-i? Unde-i? BRUNO: Ia! GRUBI: Uah! BRUNO: Am scăpat-o! N-o vezi? GRUBI: Eu am scăpat-o de ieri și acum dospește înăuntru. BRUNO (Mirat.): Ce zici? GRUBI (Învins.): Da... N-avem noroc. BRUNO (Oarecum învins.): Așa n-are cum. Trebuie să scoatem scara. GRUBI (Speriat.): O să fie urât de tot. Și nici n-o s-o mai putem pune-napoi. BRUNO: O aruncăm de tot. O facem fărâme. GRUBI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
prin sală, cu diverse obiecte amenințătoare în mână.): Vă arăt eu! Vă arăt eu vouă! Haimanale! BRUNO (Alergând după GRUBI.): Grubi! Grubiii... Lasă-i, mă! Ne facem de râs. GRUBI (Vânându-i pe cei doi.): Afară! Afară! BRUNO (Prăbușindu-se, învins, pe marginea gropii.): Ia te uită ce-a ieșit! (PRIMUL și AL DOILEA BĂRBAT au fugit prin ușile de intrare, pe lângă plasatoare, eventual deranjând câte un rând întreg de spectatori în retragerea lor; GRUBI rămâne singur, undeva în sală, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
CU ZIARUL: Ia-o! DOAMNA CU VOAL: Ia-o! BĂTRÎNUL CU BASTON: Ia-o! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL continuă să cânte tremurând. Brusc îi apar lacrimi în ochi și continuă să cânte cu lacrimile șiroindu-i pe față.) BĂTRÎNUL CU BASTON (Învins; întorcându-se către ceilalți doi.): Ăsta nu e om. BĂRBATUL CU ZIARUL (Jucându-se, la spate, cu ziarul ud, ca și cum ar avea un baston de cauciuc.): Trebuie omorât. BĂTRÎNUL CU BASTON: Nu știu. Faceți ce vreți, da’ ăsta nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]