4,565 matches
-
e galbenă. Nici roșiile nu mai erau roșii!... Și nici o mâncare nu mai avea gust, din cauză că era gri! Și la întâlnire, care a urmat, acolo au venit chiar și trenulețele de jucărie, cu colomotivele, că șina trecea prin tot satul, șina lor de jucărie... Da, și s-au gândit ei de unde vine treaba asta. Păsărilă Răs-Lungilă a spus: „Poate Vrăjitorul de pe Muntele Pleșuv - poate el a trimis un blestem asupra satului nostru.“ Și toți au zis: „Da“. „El trebuie să
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
cerul gurii și gâtlejul li se transformă Într-un râu secat. Ca să-și potolească setea, Își beau propria urină și culeg cu limba boabele de transpirație de pe vagon. Trenul oprește În câte o stație, paznici amețiți de băutură trec pe lângă șine, inspectează vagoanele, controlează osiile, discută Între ei, aruncând unii altora fel de fel de porcării, bătându-și astfel joc de prizonierii aflați pe culmea disperării, prefăcându-se că nu aud gemetele și strigătele de agonie ale „mărfii“ pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Îi erau străini. Spațiul de aici se intersectase acum cu un al spațiu, care părea să nu aibă nici Început, nici sfârșit. Ajunse pipăind cu mâinile la un fișet și avu impresia că a dat peste un vagon de marfă. Șinele Însă nu se găseau nicăieri. Iar În loc de traverse, tot dădea peste lăzi și sticle goale. Nu era prea plăcut să navighezi prin beznă și să te Împiedici de fel de fel de ambalaje la fiecare sfert de pas! Totu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Înghețată și putregăită și cu picioarele Învelite În cârpe. Domnul Sammler purta o armă. El și alți oameni Înfometați rozând rădăcini și ierburi pentru a sta În viață. Se scurgeau din noapte pentru a arunca În aer poduri, a scoate șine și a ucide nemți rătăciți. Sammler Însuși, Împușcând oameni. Exista agentul de asigurări nebun al lui Feffer, cuprins de impuls sau de dorința de a fi văzut, trăgând În cartea de telefon de pe stativul de partituri. Asta avea ceva comic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
marmorat sau porfir de gheață și retezau șuierând oase. Încearcă să te plimbi pe aici. Trotuarele erau ceruite cu grăsime. Făcură apoi la dreapta, În jos pe Broadway. Strada urca În timp ce metroul cobora. Sus, zidăria maronie; jos, umbrele Întunecate și șinele de oțel. Urmară casele, sărăcia mizeră a cartierului de portoricani. Apoi Universitatea, mizeră Într-un alt fel. Era deja mult prea cald În oraș. Primăvara ieșea de sub influența iernii și căpăta exuberanța verii. Între stâlpii de pe 116th Street Sammler privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
bătut în peretele de est al spațiului creației, va rămâne gol pentru un prezent uitat neaninat de tâmpla ei. te salut între răsărit și amurg. pensula ta așteaptă nordul... felinar bătrân alerg năucă printre amintiri. ține-mă Doamne întreagă pe șinele de tren, înainte de gara finală. privesc alunecarea frunzelor sub felinarul copilăriei. desface brațele luminii când apropii pleoapele de copil, de adolescent, de matur... odată, îl priveam de undeva de sus, acum îl văd cum îngheață în fiecare iarnă de la parterul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în mine orgoliul mândria și răutatea pierdeam bunătatea și candoarea potrivnic mi-era totul agățat de unghia neputinței mele Lucifer mă tragea în Infern fără far pe țărm obosisem să lupt cu umbre în pereții destinului visele prevesteau sorți pe șine fiecare noapte era coșmar ochii încărcați de durere lăcrimau rochia de mireasă și-a scuturat creta a rămas o rochie de doliu. am coborât atunci în adâncul ființei mele unde mai pâlpâia flacăra speranței și a iubirii lumânarea drumului regăsit
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în liniile ce-mi traversează palma dincolo de ele simt cum puterea lor se revarsă în mine mi-am scuturat degetele și le-am adunat în vaza pumnului protejând calea ferată vagoanele inimii nu mai merg tic-tac... acum aleargă tac-tic spre șina capului macazul mă duce în gara vieții hărăzită... Nedumerire pe aripi necunoscute ți-ai purtat pașii nesiguri prăbușeai munții peste roata pe care am prins împreună spiță cu spiță... pribeag am întrebat dantelele crestate ce mărginesc cerul mi-au răspuns
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
se hrănesc în cort Și sentimente ce nu-și doresc infuzii. Doar un desen mai am din sutele vândute Cu trenuri în derivă și cu vagoane goale. Cu poftă am să-l mistui în gările tăcute Ce îmi ascund pe șine doar griji ce-mi dau târcoale. Și-am tot sperat că n-o să mă mai doară pasul Când îl strecor pe străzi și printre oameni triști Că n-o să-mi mai hrănesc cu vorbe grele glasul Fără să-mi pierd
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ce-am plecat de la Întreprinderea Dainen, am luat-o pe strada principală spre sud, cale de vreo două cvartale, apoi la dreapta și am urcat panta abruptă. Am ajuns la o trecere de cale ferată fără barieră. Strada de dincolo de șine era singurul loc unde se putea parca În zona aceasta. Un șir de mașini păreau aliniate pînă la următoarea stradă. Majoritatea celor parcate erau camionete, lucru explicabil deoarece Întreaga zonă era Înțesată cu fabrici. CÎnd trecea cîte un tren, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Fereastra crăpată fusese cîrpită cu scotch. Mirosea ca nămolul de la canalul de scurgere dizolvat În benzină... Putea la fel de bine să fie mirosul greu al unor Îngrășăminte chimice Înmuiate În urina unor animale domestice. Ușa scoase un sunet metalic pătrunzător pe șina deformată. Am crăpat-o doar puțin, cu oarecare reținere, atît cît să mă pot strecura, și imediat o pătură de aer cald și lipicios mi se prinse de față precum o batistă umedă. Chiar Înaintea ochilor mei se găsea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
apoi mai tare. Sunetele s-au topit În peisajul părăsit și lipsit de orice conținut, absorbindu-le cu totul. Nici urmă de ecou... Am pornit pe lîngă dîmb și am dat fuga Înapoi În oraș. Am trecut prin pasajul de sub șinele de pe estacade, la colț am luat-o la stînga. Aici au Început să-și facă apariția, una după alta, mai multe clădiri: o tutungerie, atelierul unui instalator, o curățătorie... CÎnd am văzut la următoarea intersecție de după stația de benzină o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
să chemi un taxi. Nu știu de ce, dar e întotdeauna extrem de stânjenitor și conversația plăcută, relaxată, pe care ați avut-o doar cu câteva minute în urmă s-a risipit cu totul, iar atmosfera e tensionată, încordată. Te uiți la șine și te rogi, „Vino, metroule, ce mama naibii, vino odată.“ Apoi, când vine metroul sau taxiul sau autobuzul, vă luați rămas-bun din nou și încerci să faci haz de toată treaba, spunând pe un ton vesel, „La revedere, din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
oftat. —Ei bine, m-am gândit să te las pe tine să dai startul. Nu am vrut să-ți șochez sentimentele. Dar acum te-ai lămurit. — Absolut. Ochii noștri se întâlniră peste masă. Fiori plăcuți de anticipare îmi treceau pe șina spinării. — Parcă ești căpitanul echipei de cricket în puloverul ăla, am spus fără nici o legătură. — Apropo, care a fost verdictul privind băieții de la școala privată? —O adunătură de deștepți și de perverși, dacă mă iau după tine. — E un da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
urnească și, ușor, să se piardă după cotul liniilor din dreptul Băncii Naționale. Și, într-adevăr, locomotiva a fluierat în cele din urmă. Greoi, vagonul s-a urnit. Aproape i-am simțit smucitura. Geamătul arcurilor. Scrâșnetul osiilor. Licuricii țâșnind. Țipătul șinei strivite. Roțile ezitând să se avânte. În aceeași clipă, la una dintre ultimele ferestre dinspre partea cimitirului, am văzut cum cineva flutura o șapcă roșie. Celebra șapcă a lui Ghidale, pe care i-o adusese tatăl lui când fusese la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și contre, că chiar ziceam cu unu’, Coțongheanu, de la caramanghine, cu care stăteam lângă el, bă, de le ziceam io sau tu chestiile astea nu mai plecai azi la nevastă. Da și tov. profesor, jos pălăria. Le băga, de strâmba șina! Deraiere! Mi-a plăcut, zău. Acu’, de... Ce-a fost în noaptea asta nu se pune pă listă, e dreptu’ omului să se simtă bine, nu comentez, între intelectuali e posibil să se permită orice și se iartă, nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lua cu asalt, numărînd minutele În goană. — Încă mai e vreme, murmura Miquel cu privirea ațintită spre intrarea gării. La ora unu și cinci, șeful gării făcu anunțul final pentru călătorii cu destinația Paris. Trenul Începuse deja să alunece pe șine cînd Julián se Întoarse pentru a-și lua rămas-bun de la prietenul său. Miquel Moliner Îl privea de pe peron, cu mîinile vîrÎte În buzunare. — Să scrii, zise el. — Am să-ți scriu de cum ajung, Îi răspunse Julián. Nu. Nu mie. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care stătea de dimineața până seara atârnat ca un liliac de perete, Încercând să reconstituie, prin sciziune, elementul primordial al materiei cenușii din creierul uman; ei bine, toți acești trenchea-flenchea se adunau, cu mic, cu mare, În jurul omului-locomotivă, umblând pe șine sau târându-se pe traverse În urma lui și făcând cu toții o larmă Îngrozitoare. Uneori, În salon se oploșea, când crivățul șuiera pe străzi, și piatra-kilometrică Bikinski, lipindu-și adidașii de calorifer... După câteva zile, refăcându-și forțele, piatra Își lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
astfel că arcurile de pe pat Începeau să scârțâie din nou. Rochia se Învolbura, În schimb costumul ce se afla deasupra ei aborda o atitudine destul de rezervată...Noimann privea În stânga sa: picioarele lungi ale Mathildei se Întindeau În pat ca niște șine de tren ce se pierdeau În depărtare... Uneori șuiera și o locomotivă nevăzută și el Înainta În urma ei, purtând ochelari de soare, costumul alb, de mire, și un buchet de trandafiri În brațe; nu ajungea Însă niciodată la destinația finală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
traversă În traversă sau luând-o de-a dreptul peste câmp, ajungeau fără să-și bată prea mult capul la locul mult râvnit. Locomotivele lor poposeau nu În una, ci În mai multe gări. Trenurile șuierau, scoțând aburi pe nări, șinele de cale ferată se ridicau, rupându-se de la genunchi, Noimann alerga spre ele, fâlfând din mâini, și rămânea cu alergatul... În fața lui, cu genunchii strânși la piept, Într-o cămașă de noapte albă ca zăpada, stătea Mathilda, privind prin el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și să urce În primul tren. Noimann Îi Însoțea până la peron. Acolo Începea o Întreagă nebunie. Medicul era totuși bucuros când vedea toate aceste arătări cum se agață de scări și de tampoanele vagoanelor, făcându-i semn cu mâna. Pe șine mai rămânea abandonat câte un pion care, revenindu-și din beție, o lua la goană, sărind deodată câte zece traverse, până prindea din urmă, aproape de barieră, trenul, urcându-se În ultimul vagon. „Ei, dacă n-ar fi apărut abstracțiunile, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de pahar și ale urmașilor, dacă nu cumva și În alte locuri. Uneori, stând Întins În cripta sa de marmură, tapetată cu icoane și tablouri de ultimă modă, Noimann Își Închipuia cimitirul ca pe un tren ce se mișcă pe șine spiralate - cu o viteză imperceptibilă chiar și pentru un melc - spre un anumit punct unic, un fel de gaură neagră, a cărei menire e să scoată toată această omenire aflată Într-un stadiu de descompunere spre un liman luminos, binecuvântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trenul. Viața durează doar o clipă, În timp ce călătoria În eternitate nu are sfârșit. Mahmureala și fumul de trabuc aveau menirea să-l transpună În așa măsură În această viziune, Încât Noimann simțea chiar și trepidațiile roților Închipuite și rosturile dintre șine și schimbarea de macaz a gândurilor, când trenul eternității sale ajungea la bifurcații. Poate că există, totuși, Își spunea stomatologul, anumite momente când șinele acestor trenuri se intersectează. Și atunci, cel veșnic adormit Își deschide pleoapele năpădite de dulceața somnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
așa măsură În această viziune, Încât Noimann simțea chiar și trepidațiile roților Închipuite și rosturile dintre șine și schimbarea de macaz a gândurilor, când trenul eternității sale ajungea la bifurcații. Poate că există, totuși, Își spunea stomatologul, anumite momente când șinele acestor trenuri se intersectează. Și atunci, cel veșnic adormit Își deschide pleoapele năpădite de dulceața somnului etern și aruncă o privire pe geam. Apoi adoarme la loc. Poate că marșul său avea În vedere tocmai acest fapt. Beția cruntă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Întrebă dacă Își aduce aminte de visul Kareninei. „Care vis?” făcu Noimann. „Cum adică, nu știți care?” se miră inginerul și Începu să-i povestească, mișcându-și În sus și-n jos bărbia, despre visul Annei, cu mujicul legat de șine, care moșmodește mișcând niște fiare pe traverse și ridicându-și mereu spre Anna fața năclăită de sudoare. „Un vis premonitoriu”, conchise Satanovski, coborându-și glasul. „N-ați visat niciodată ceva similar?” „Eu nu sunt Anna”, replică Noimann... „Dar dumneavoastră n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]