7,108 matches
-
bată cu pal mele peste umeri, își fricționa pielea de pe corp ca să se încălzească. Valea de dedesubt era deja plină de ceață și acum fuioare pufoase începeau să dea pe dinafară. Stătea în cumpănă, neștiind ce să facă. Atunci auzi șoaptele. Păreau că vin de lângă el, de la câțiva pași. De data asta nu mai încăpea nici o urmă de îndoială, vocea era a fiului său Rândunel. Se întoarse brusc în direcția aceea scrutând întunericul în speranța că va zări ceva. Fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îngăime. Nici nu-și mai recunoștea vocea, atât de uscat îi era gâtlejul. Se încordă încercând să se țină ferm pe picioare. Încă se simțea nesigur, dar era mult mai bine. Du-te! îi spuse Ileana, vorbindu-i tot în șoaptă. Ai încredere în tine și nu te lăsa cuprins de teamă. Te vor pune la încercare și vor căuta să te zdrobească. Să nu te lași! Sunt sigură că vei reuși. Îl împinse apoi înainte, ca și cum ar fi îndemnat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
am înșelat, chiar așa stau lucrurile. N-ai vrea să nu mai vorbești în șarade? N-ai înțeles nici acum? întrebă ea tot fără să-l privească. Cristian Toma aștepta să audă continuarea. Tu ești alesul, spuse Ileana aproape în șoaptă. Va trebui să-l înlocuiești pe Calistrat. Zeii au hotărât ca tu să fii noul paznic. Poftim? sări ca ars inspectorul. Ei, nu, că asta-i prea de tot! Lui Cristian Toma nu-i venea să-și creadă urechilor. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care condensase, nu îndrăzni. Trecu apoi la următoarea gaură și tot așa mai departe, până ce amplasă toate cele cinci încărcături într-un arc de cerc deasupra intrării. Gata, putem coborî acum, îi șopti el bătrânului. Nu știa de ce vorbește în șoaptă, doar nu se fereau de nimeni. La fel de ușor ca și la urcare, Calistrat îl depuse din nou la poalele stâncii. No, ai văzut că nu s-a întâmplat nimic? spuse moșul fericit, dându-i o palmă peste umeri. Întotdeauna, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
destul de complicată. Mai trebuie să văd cum o descâlcim de tot. De dincolo de intrare răzbăteau până la ei zgomote înfundate. Se auzi o ușă trântită și apoi pași apăsați ce se apropiau. Lasă-te din nou la pământ! spuse Cristian în șoaptă. Ne vom preface că nu ne-am revenit cu totul în simțiri. Indiferent ce se întâmplă, încearcă să nu-i lași să vadă că am umblat la legături! Deja cheia se rotea în broască, când reușiră să se așeze aproximativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dreapta sau de la dreapta spre stînga pe tărîm ideologic este astăzi un loc comun pentru intelighenția europeană, deci o dovadă că În dialectica dezvoltării omenirii nu există constante. În tinerețe Racikovski participase la cenacluri studențești clandestine, unde se citeau În șoaptă cărți și manifeste interzise, aveau loc discuții conspirative și iubiri tainice, străluminate de zările unui viitor neclar, iar „romantica revoluție era singurul program“. Cu șapca trasă zdravăn pe frunte, se fofila prin ganguri dosnice pînă În pivnițele Întunecoase unde mirosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fiului meu Daniel, care tocmai a făcut o descoperire. — Atunci luați loc lîngă noi, căci aceste efeméride trebuie să le celebrăm, a proclamat Barceló. — Efeméride? i-am șoptit tatei. — Barceló se exprimă numai În proparoxitone, mi-a răspuns tata În șoaptă. Tu nu spune nimic, fiindcă Își ia nasul la purtare. Cenacliștii ne-au făcut loc În cercul lor și Barceló, căruia Îi plăcea să se arate strălucitor În public, a stăruit să ne invite. — Ce vîrstă are țingăul? s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
spre Lyon era ticsit, iar Monsieur Roquefort nu avu Încotro și trebui să-și Împartă cabina de clasa a doua cu două călugărițe care, de cum lăsară În urmă gara din Austerlitz, nu Încetară să-i arunce priviri reprobatoare, mormăind În șoaptă. Supus unor asemenea stăruitoare căutături, maestrul optă pentru a-și recupera romanul din servietă și a se ascunde Îndărătul paginilor acestuia. Nu mică Îi fu uimirea cînd, sute de kilometri mai tîrziu, descoperi că uitase de măicuțe, de to acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fiolă conținînd apă sfințită adusă de la Lourdes, cu autobuzul, de o soră a ei care trăia la San Adrián del Besós. Uneori, În timp ce se Îndeletnicea cu examinarea părului meu, În căutare de lindine și de alți paraziți, Îmi vorbea În șoaptă. — Domnișoara Clara e tot ce-i mai bun pe lumea asta, și să dea Domnul să pic eu răpusă dacă Într-o zi mi-o da prin minte s-o critic, Însă nu-i bine ca domnișorul să se gîndească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
posedat. Alea nu-s țîțe, sînt două caravele! Liniște, bă, măgarule, că acuma chem plasatorul, șuieră un glas de confesional situat cu două rînduri mai În spate. Ia te uită, cîtă nerușinare. Ce țară de porci. — Mai bine vorbești În șoaptă, Fermín, l-am sfătuit eu. Fermín Romero de Torres nu mă mai auzea. Era pierdut În suava legănare a acelui decolteu miraculos, cu zîmbetul răpit și cu ochii fermecați de tehnicolor. Mai tîrziu, În timp ce ne Întorceam pe jos pe Paseo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
din tot sufletul, Însă În felul lui, care era cel corect. Se ruga lui Dumnezeu doar să-i arate cum puteau fi fericiți tustrei, de preferință tot În felul lui. Îl implora pe Domnul să-i trimită un semn, o șoaptă, o firîmitură din prezența lui. Dumnezeu, În infinita sa Înțelepciune și, poate, plictisit de avalanșa de petiții ale atîtor suflete chinuite, nu-i răspundea. În timp ce Antoni Fortuny se topea În remușcări și supărare, Sophie, de cealaltă parte a zidului, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
aici și pretutindeni, se Întîmplă să existe Însă momente de scădere, iar cînd te ating de aproape, totul se vede mai negru. Veți vedea că don Federico Își revine, fiindcă e mai tare decît credem noi toți. Profesorul nega În șoaptă. — Este precum mareea, știți dumneavoastră? zicea el transpus. Barbaria, vreau să spun. Se duce și te crezi În siguranță, dar se Întoarce mereu, se Întoarce mereu... și ne Îneacă. Eu văd asta În fiecare zi la institut. Doamne, apără-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
un vot dintr-un telefon mobil așa cum un prestidigitator ar scoate un iepure dintr-o pălărie. Văzând că președintele, retras într-un colț, vorbea acasă de la mobilul său și că aproape toți ceilalți, folosindu-și propriile lor aparate, discret, în șoaptă, făceau același lucru, membrul comisiei cel cu ușa aprecie onestitatea colegilor care, prin nefolosirea telefonului fix pus acolo, în principiu, pentru uz oficial, economiseau cu noblețe banii statului. Singurul dintre cei prezenți care, neavând telefon mobil, trebuia să se resemneze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
unei mese din lemn de stejar, bând din niște ulcele de lut. Erau adânciți Într-o convorbire pașnică, departe de obișnuita efervescență a tonurilor de cârciumă. Păreau să Își omoare timpul așteptând ceva. - Aceia sunt toți oaspeții dumitale? Întrebă În șoaptă poetul. Celălalt, după o ocheadă rapidă, făcu semn că da. Dante parcurse cu privirea Întregul grup, oprindu-se asupra fiecăruia dintre ei. Arătă spre cel care ședea În capul mesei, cu capul Înfundat Între umeri și cu o expresie contrariată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ani. Unde fusese păstrat atâta vreme? Și de ce ajunsese acum, Însoțit de moarte, pe pământuri aflate atât de departe de obârșia lui? Și, mai cu seamă, la ce putea sluji? - Se mai spuneau și altele pe seama lui. Mecanicul vorbise În șoaptă, dar fusese suficient ca să Îi curme firul gândurilor. - Ce? - Că Înnebunise din pricina unei descoperiri. - Un dispozitiv? - Nu. Dispozitivele erau mândria și fericirea lui. Al-Jazari a Înnebunit pentru că descoperise hotarele lui Dumnezeu. - Hotarele lui Dumnezeu? - Așa se spunea. Dante tăcu preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
capăt zilelor? Guido Bigarelli, maestrul figurilor moarte, revenise după o absență Îndelungată, sub un nume fals, ca pentru a o găsi. O curtase de-a lungul Întregii sale vieți, În operele sale. Încheiase cu ea un pact, o chemase În șoaptă să se oprească În bronzurile sale, Îi mângâiase oasele sub carnea fierbinte a iubitelor lui. Iar apoi moartea sosise, ca să Își ceară răsplata. Își aminti de ipoteza grosolană a șefului gărzilor, pe care la Început o respinsese cu dezgust. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mulțimi de eretici și de intriganți care coboară În Peninsulă pentru a se deda jafului. Trebuie să rămâneam În alertă. - Eretici? De unde ar putea veni atâția necredincioși? - Se pare că În Languedoc a izbucnit iarăși ciuma, reluă celălalt, tot În șoaptă, și că dușmanii lui Dumnezeu catarii și evreii, au pus mâna, cu tincturile lor. Lumea se teme că unii dintre ei au pătruns deja În oraș să le deschidă drumul tovarășilor lor de ticăloșii. De altminteri, cum am putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la alta, țesând urzeala Răului. Într-un colț al mesei celei lungi În schimb, un grup de patru muștrii rămăsese cufundați Într-o ciudată apatie. Păreau indiferenți la scârbavnica exaltare a cărnii izbucnită de jur Împrejur. Ședeau potoliți, vorbind În șoaptă, Îndeletnicindu-se În aparență cu golirea micului urcior din fața lor. Nici veșmintele lor nu se potriveau cu mediul. Purtau niște haine obișnuite, fără culorile bătătoare la ochi și fără acele despicături și deschizături care, la ceilalți, serveau la expunerea unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și, după Înfrângerea de la Parma, când tabăra sa a fost jefuită și numai printr-o minune comoara le-a scăpat atacatorilor, se pare că se hotărâse să o ascundă la loc sigur. - Și tu cunoști acest loc? Întrebă poetul În șoaptă, apropiindu-se instinctiv de prietenul său. - Se spune că l-ar ști Credincioșii. De ce crezi că m-aș fi asociat În acțiunea asta nebunească? Ai impresia că m-am ramolit, cum crede curva aia de Becchina, doamna mea? Se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
orașului. - Messer Duccio, ce știi de un anume litteratus, Arrigo da Jesi, care de ceva vreme locuiește la Florența? Omulețul ridică bărbia ca și cum ceva de pe tavan i-ar fi atras brusc atenția. Închise ochii și strânse buzele, În timp ce repeta În șoaptă numele acela. Dante avu impresia că parcurgea, cu ochii minții, paginile deschise ale unei arhive misterioase, ascunsă Între faldurile memoriei. - Arrigo... da Jesi. Desigur. Filosoful, zise el după câteva momente. A venit din Franța, nu demult. Puține bagaje și, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
tale. Să nu-mi mai spui nici una, murmură ea, sărutându-l din nou. Însă gura i se răcise. I se păru că nu făcea decât să se supună regulilor meseriei, În momentul despărțirii. - De ce-ai venit? o Întrebă În șoaptă. Ea nu răspunse, mărginindu-se să ridice din umeri. - Cine știe. Poate că aveam chef să te văd. Se Îmbrăca grăbită, cu mintea absorbită deja de alte gânduri. Din prag, se mai Întoarse o dată spre el. - Ești În pericol. Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu mai era nici urmă. 9 După-amiaza zilei de 14 august, la Priorat Ultima adunare a Consiliului priorilor fusese convocată pentru ora a treia. Așezat la masa lungă, Dante nu asculta nici măcar zumzetul cuvintelor pe care ceilalți le adresau În șoaptă, ca și când s-ar fi temut că el le putea auzi. În mai multe rânduri, Îi surprinsese schimbând câte o privire cu Înțeles, Însă gândurile lui erau prea captivate de ultimele Întâmplări din noaptea precedentă. Începuse să cerceteze o urmă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
l-ar fi părăsit. - Comoara... nu există, murmură el nemângâiat. M-au păcălit. Pe mine, maestrul. Căzuse pe șezut, năucit. Dante nu reuși să Își stăpânească un zâmbet. - Ia-o spre Pistoia, prostilă. Pe Porta d’Aquilone, Îi zise În șoaptă. Toate companiile sunt adunate aici, În preajmă, și nimeni n-are să te bage În seamă. Așteaptă să treacă noaptea și, În zori, amestecă-te printre țăranii care se duc spre casele lor. Poți să reușești, dacă soarta e de partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că judecătorul mă trimisese. Nu era adevărat, dar nimeni nu ceru să verifice. Mă cunoșteau cu toții. Când gardianul deschise ușa celulei în care se afla micul breton, nu zării la început mare lucru. Dar l-am auzit imediat. Cânta în șoaptă, cu o voce de copil, destul de dulce, de altfel. Gardianul mă lăsă să intru și închise ușa în urma mea. Ochii mi se obișnuiră cu întunericul și l-am putut vedea. Era într-o stare de prostrație, așezat într-un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
doamne ce căscau admirativ gura la ea, este absolut sofisticat și Încântător În toate cele, dar delicat, foarte delicat; vreau să spun aici. Mâna i se contura, strălucitoare, pe sânul ei frumos. Pe urmă, coborându-și vocea până la intensitatea unei șoapte, le-a povestit pozna cu elixirul de caise. Femeile s-au distrat de minune, fiindcă Beatrice era o măiestrită raconteuse, dar În seara aceea multe chei s-au răsucit În Încuietorile bufetelor, Întru prevenirea unui posibil delict al micului Bobby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]