1,530 matches
-
ridicase În beznă - Faulques și el sporovăiau de ceva vreme, două corpuri informe față În față, fără altă lumină decât a lunii din fereastră - și, după ce Își căutase ranița pe pipăite, se profilase În ușa deschisă, neclintit un moment, parcă șovăind Între a pleca În tăcere ori a spune ceva Înainte. Apoi s-a Îndreptat pe Îndelete spre cărarea ce cobora În sat, iar Faulques s-a ridicat și a ieșit În urma lui, la timp ca să vadă pata deschisă a cămășii
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
o cârpă neagră, cu o mână rănită, care-i atârna pe piept, bandajată și În bandulieră. Era atât de senin și demn, Încât degetele de pe trăgaciul puștilor de asalt Galil ale călăilor care Îl ținteau, doi tineri maroniți, păreau să șovăie, Înainte de a-l omorî. În druzul cu mâna rănită trăseseră o secundă după ce Faulques Îl fotografiase (apăsase pe declanșator la auzul primei rafale, convins că toți trei aveau să cadă odată) și Îl loviseră În piept când camarazii lui erau
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
imaginea stătea acum alături de alta, o fotografie făcută de Faulques În Somalia cincisprezece ani mai târziu: un membru al milițiilor lui Farah Aidid Împușcând un jefuitor În piața din Mogadiscio. Cele două scene difereau prin motiv și compoziție, și Faulques șovăise mult până să ia hotărârea de a le pune față În față, Împerecheate În album, dar se convinsese că aveau mai mult sens Împreună. Cea din Liban era o fotografie alb-negru, senină, cu linii echilibrate, În pofida subiectului, cu planuri bine
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
peretelui o privire circulară, s-a uitat la pictorul de război și a făcut un gest timid spre masa unde stăteau pensulele, tuburile și flacoanele. - Îmi dai voie? Faulques a surâs ușor, Încuviințând. - T rog servește-te singur. Markovic a șovăit, a lăsat ceașca și țigara, apoi, În fine, a arătat spre cei doi bărbați ce se băteau În cuțite pe jos, căutându-și deschiderile armurilor care, pline de șuruburi și piulițe, Îi făceau să pară niște roboți. Atunci, Faulques s-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Presupun. Croatul a aruncat chiștocul pe jos și l-a zdrobit conștiincios cu vârful ghetei. Apoi l-a privit drept În față pe pictorul de război, fără să clipească, și pentru Întâia oară i-a Întins mâna dreaptă. Acesta a șovăit un moment și, În cele din urmă, i-a strâns-o. Un contact aspru, puternic. Mâini de țăran, și-a confirmat. Dure și primejdioase. Markovic a dat să se Întoarcă și să plece, dar a mai zăbovit o clipă. — Ar
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mare păcat că nu poate fi vizitată, dar Înțeleg că preferi să fii lăsat În pace. Chiar și așa, a adăugat privindu-l cu și mai mare curiozitate, mi-ar plăcea să văd Într-o zi această pictură. Faulques a șovăit un moment. De ce nu, și-a spus. Era o femeie plăcută. Compatriotul ei, Rembrandt, n-ar fi șovăit s-o picteze ca pe o burgheză cu cărnuri calde, cu decolteu primitor. Părul strâns era drept și neted pe frunte și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
așa, a adăugat privindu-l cu și mai mare curiozitate, mi-ar plăcea să văd Într-o zi această pictură. Faulques a șovăit un moment. De ce nu, și-a spus. Era o femeie plăcută. Compatriotul ei, Rembrandt, n-ar fi șovăit s-o picteze ca pe o burgheză cu cărnuri calde, cu decolteu primitor. Părul strâns era drept și neted pe frunte și pe tâmple, Într-un frumos contrast cu pielea. Pictorul de război aproape uitase ce simțeai alături de o femeie
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
dispus să-i ofere vreo șansă; n-avea vreme de așa ceva. Așa că i-a tăiat calea pe loc, aproape grăbit: două pastile, o gură de coniac din pahar. A pus sticla pe masă, printre flacoane și peneluri, apoi, după ce a șovăit o clipă, a luat-o iar și a băut a doua dușcă, direct din ea. A ieșit pe ușă, ca să se rezeme de zid și să simtă răceala brizei de noapte, pe când aștepta ca medicamentul să-și facă efectul. A
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
către Markovic, farul a luminat o clipă silueta vizitatorului. - Vrei să spui că ai văzut mina Înainte ca fata să calce pe ea, a Întrebat croatul? - Da. Ori, mai bine zis, am intuit-o. - Și n-ai zis nimic? - Am șovăit trei secunde. Doar atât. Trei. Olvido era pe ducă, Înțelegi? Mă părăsise deja. Brusc, am vrut să știu până unde... Nu știu. Plecarea ei, Într-un chip ori altul, nu depindea de mine. Poate că geometria ar fi avut ceva
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Îndoială, campioni ai detaliului vestimentar sunt așanumiții dandies (Stendhal, Baudelaire, Mateiu Caragiale și chiar Mallarmé), dar nici un intelectual pur-sânge precum Petru Comarnescu nu e total indiferent la estetica vestimentară: Ultima zi la Londra. Sculat devreme. Luat pașaport de la legație. Am șovăit În fața unei vitrine dacă să-mi cumpăr sau nu pantofii de antilopă. Făcut mici cumpărături. Yardel Lavander. La Selfridge Închis. Mi-am luat o haină de piele, dar una ieftină cu o sută de lire. Atunci am șovăit, dar acum
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
legație. Am șovăit În fața unei vitrine dacă să-mi cumpăr sau nu pantofii de antilopă. Făcut mici cumpărături. Yardel Lavander. La Selfridge Închis. Mi-am luat o haină de piele, dar una ieftină cu o sută de lire. Atunci am șovăit, dar acum nu regret, căci e bună11. Nu descrierea hainelor e importantă aici, nu textura, culoarea, tăietura croielii, ci raportarea scriitorului la neliniștitoarea lor forță. Sigur că, odată Întors la București, e mai puțin relevant dacă tânărul dandy dâmbovițean a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cele două elemente cu ajutorul cărora și-ar fi putut distinge teoria sa asupra relațiilor internaționale de teoriile preștiințifice, adică de cele situate la nivelul unităților și de cele bazate pe sociologia istorică. Singurul lucru asupra căruia Waltz nu pare să șovăie niciodată este apărarea unui caracter determinat exclusiv de putere al politicii internaționale: structura este definită de distribuția puterii; actorii reacționează în conformitate cu poziția lor în cadrul acesteia; acțiunea lor tinde inevitabil să restabilească balanța puterii. Aceasta este, din toate punctele de vedere
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
și-l schimbase Și port de Baccanți luase, Toți aproape-mi se adună, Se afla mulți între ei. De ieder îmi pun cunună, Baccu spune c-al lui sunt! Silen abia mă zărește, "Cu nectar, îmi zice,-nchină", După asin șovăește, Sfârâi boloboaca plină, Strig-"așa, drăguțu meu! Prea voios pe Baccu cânt. Piesa memorabilă rămâne însă Primăvara amorului, dezvoltare a cunoscutului episod anacreontic al ivirii și adăpostirii micului Amor. Poema e un mare tablou câmpenesc, deschis cu priveliștea imensă a
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
astea nu încălzesc pe boierii conștienți de imposibilitatea lucrurilor. Scena finală, cu discursul emfatic, foarte academic ("Mi-arunc din cap coroana!... din mână sceptru-mi scot... Nu mai sunt domn!... acuma ucideți pe Despot!") e plină de adevăr local. Boierimea șovăie o clipă, uluită de oratorie, totuși Despot cade înjunghiat, fiindcă istoria Moldovei arată cum că mijlocul tradițional și sănătos de a scăpa de un pretendent extern este uciderea. Prin Fântâna Blanduziei, Ovidiu și o altă dramă, Virgiliu, anunțată dar neefectuată
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ești țigan!... Tănase urmează pe Răzvan orbește, încuviințînd, ca exponent al norodului, toate actele de revoltă împotriva împilării de sus. Pentru el Răzvan e un individ afară din comun, vrednic pentru orice treaptă. Însă când Răzvan vrea să fie domn, șovăie: Despot fu grec, Ioan-vodă fu armean și Iancu sas... Dar orișicum pîn-acilea din mila dumnezeiască, Noi n-am avut nici un vodă... știi!... Țara o să cârtească, Ce să-i faci!... Mai bine hatman. Să nu fi fost tată-tău!... Drama rămâne
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de subsol, Camil Petrescu reduce influența lui Bergson nu la o "doctrină" anume, ci la o formă de "sinceritate" relevabilă și în opera filosofului, subliniind caracterul de "brouillon" al marelui roman proustian: "Proust chiar nu este identic cu el însuși, șovăie între diferitele direcții ideologice, exprimă opinii contradictorii (despre suflet, despre iubire, despre artă), dar el nu și-a elaborat după lungi meditații o doctrină, n-a experimentat călăuzit de o idee" ("Noua structură și opera lui Marcel Proust", în Teze
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cit., pp. 559-566. 101 Ioan Holban, op. cit., p. 85. 102 Petru Creția, op. cit., p. 35: "Scria extensiv, acoperea năvalnic și neîngrădit câmpuri cât mai întinse, până la orizont, într-o violentă și aparent inexhaustibilă expansiune. Nu părea să caute sau să șovăie vreodată. Celălalt chip, intensiv, ardent și el, dar ca o asceză, consta în reluarea unuia și aceluiași tipar expresiv, a unuia și aceluiași motiv, și în rescrierea lui [...] până la forme tot mai stăpânite și mai decantate". 103 Ioana Bot, "Istoria
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
pentru alt motiv. În ea nu mai este prezentat satul, zguduit de lupta de clasă, În condițiile când poziția de clasă a mijlocașului nu s-a precizat Încă radical. Mijlocașul Încă nu vede bine drumul pe care trebuie să apuce, șovăie, nu sesizează limpede opoziția Între chiaburime și țărănimea muncitoare. Pentru el, după lichidarea moșierimii, Încă mai persistă două opoziții: români - maghiari, luați În totalitate și săteni-orășeni, la fel. Sătenii sunt cei care muncesc, orășenii sunt «domnii» care șed, merg la
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
concrete din literatura noastră, nu a publicat nici un studiu În care formalismul să fie combătut pe baza materialului concret. Sectorul Orientări a dispărut din revistă, lipsind pe cititorii de studii mai ample cu privire la problemele literaturii arătând că În fond redacția șovăie când este vorba de a le ataca. Într-adevăr, cu toate prevederile planului redacțional, problemele poeziei, prozei, criticii, dramaturgiei - literatura ca mijloc de cunoaștere, rolul ei educativ, caracterul ei popular, spiritul de partid care trebuie să o Însuflețească, problema unității
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
un om „apolitic” care, sub acțiunea vieții de pe șantierul canalului se pătrunde de ideile socialismului. Pe el Îl mai ține Însă În loc o nefericită pasiune pentru odrasla boierească Dona Vorvoreanu, pasiune care-l roade și-l slăbește, Îl face să șovăie, să se izoleze de tovarășii lui de muncă, să participe cu mai puțin elan la eforturile lor. (Ă). În Drum fără pulbere rolul hotărâtor al științei sovietice În reeducarea intelectualilor nu este prezentat izolat, rupt de ansamblul problemelor construirii socialismului
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
I. Negruzziî. 2 Proză, p. 153 etc. sceptic și critic! - bănuiește că este "poate cam părtinitoare nobila sa exaltare" de a-și închipui neamul românesc ca "unul din neamurile cele mai înzestrate cu daruri sufletești", totuși, în paginile următoare, nu șovăiește de a vorbi despre poporul român - țărănimea - ca de un popor "menit a se urca la treaptă cât de înaltă", nu șovăiește de a face declarații de iubire acestui popor, care e "curat, înțelept, vesel și poetic în graiul său
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
închipui neamul românesc ca "unul din neamurile cele mai înzestrate cu daruri sufletești", totuși, în paginile următoare, nu șovăiește de a vorbi despre poporul român - țărănimea - ca de un popor "menit a se urca la treaptă cât de înaltă", nu șovăiește de a face declarații de iubire acestui popor, care e "curat, înțelept, vesel și poetic în graiul său" și a cărui adâncă cumințenie, imaginație, spirit satiric, inimă bună se vădesc în proverbele, poeziile, obiceiurile sale. "Eu, zice el splendid, de câte ori
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
altfel, acest gen de „autonomie” față de Partid era, ocazional, promovată deschis chiar de conducerea Securității. Astfel, într-o ședință cu directorii „Regiunilor de Securitate și Miliție”, ținută în 14 noiembrie 1952, Alexandru Drăghici, proaspăt „uns” ministru al Securității Statului, nu șovăia să afirme: „Trebuie să fie clar organelor de Securitate că ele se bazează pe principii centrale, că au de dat socoteală numai în fața Ministrului Securității Statului, răspund de munca operativă, de toate ordinele numai în fața Ministrului Securității Statului, nu răspund
Partidul şi securitatea : istoria unei idile eşuate : (1948-1989) by Florian Banu, Luminiţa Banu () [Corola-publishinghouse/Science/100961_a_102253]
-
directorul Johns Hopkins Center for Civil Society Studies, notează că tradiția societății civile americane a luat naștere din tradiția noastră individualistă. El arată că „un etos puternic individualist... a produs un puternic antagonism față de concentrarea puterii”. Rezultatul este că americanii „șovăiesc să se bazeze prea mult pe guvern pentru a face față problemelor sociale și economice, lăsând astfel ca aceste probleme importante să fie rezolvate prin efort privat individual”67. De exemplu, acesta este motivul pentru care În America, spre deosebire de Europa
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
trebuie să depindă de acorduri interguvernamentale pentru impunerea de sancțiuni În cazuri de violare a drepturilor omului. ONU nu poate să acționeze fără acordul Consiliului de Securitate. Adeseori, statele membre jonglează cu interese strategice și agende care intră În contradicție, șovăind să impună sancțiuni dure, chiar În cazuri de violări serioase ale drepturilor omului, incluzând genocidul. și aici e dilema. Intenția este ca drepturile universale ale omului să Înlocuiască legile statelor-națiune. Totuși, după cum arată sistemul ONU aflat În vigoare În prezent
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]