13,876 matches
-
spre a se afunda în întuneric, în căutare de singurătate tainică încărcată de pasiune și vrajă... Cu adevărat, Natașenka, femeia sovietică este cea mai... și cea mai... va vsiom mire! Îi șoptea la ureche Emilian în timp ce tânăra comandantă i se abandonase total, într-un tangou prelungit, odată reveniți printre dansatori. Spasiba, spasiba, Omelean! Dar gândește-te că poimâine ne vom despărți! Posibil pentru totdeauna... dar poți să fii sigur că vei rămâne pentru mine o plăcută și de neuitat amintire. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
frumoase despre mine (unele din complezență festivă, desigur). Și, crede-mă, nu băusem decât două pahare de șampanie, nu fusesem atrasă în capcană de celebra votcă rusească... O furie subită m-a aruncat asupra stăpânului meu, care stătea, aparent inofensiv, abandonat într-un colț al apartamentului. Am luat șevaletul, l-am izbit de podea, de pat, de șifoniere, de pereți, până când am reușit să-l distrug. Am avut o satisfacție fără egal. Tiranul stătea la picioarele mele; sfărâmat, risipit în bucăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
a dat să dreagă busuiocul, a căzut cerul pe mine: am văzut cum se apropie soția sa. Eram sigură că-mi va trage o păruială pe cinste. Nu mai aveam energia necesară ripostei; era prea de tot. Mă credeam deja abandonată mahalalei. Doamna s-a apropiat însă încet de mine și, pe când credeam că-mi va da lovitura de grație, mi-a întins mâna și, zâmbind, mi-a spus: "Felicitări! Îmi imaginez ce ți-a spus Jean-Pierre. I-am spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
pentru că nimeni nu reacționa în vreun fel, mi-a întins, cu mare teamă, vioara... Am cântat ce știam mai bine: Vivaldi, "Primăvara". Vivaldi era ultima mea dragoste. Când cântam, parcă pluteam, renășteam, mă hrăneam cu bucurie, reînviam toate speranțele, mă abandonam iluziilor... Așa a fost și acum. Bronzamentul de lux a rămas perplex. Ceilalți, aidoma. Invitatul de onoare m-a felicitat. A fost primul meu triumf de violonist. Nu a lipsit nici premiul cel mare. De lângă contrabas, cu vocea sa baritonală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
sau nu mai știu ce, atunci avem o problemă; ne aflăm în punctul în care suntem pe cale de a silui speranța, dacă insistăm în salvarea dorurilor noastre. Dacă este să aleg între trădare și abandon, cred, deocamdată, că tu ai abandonat... Povestea asta cu mutarea domiciliului meu în Cina cea de Taină îmi va aduce numai bucurii. De pildă, după ce-am plecat din Little Cayman, către Londra, la o expoziție, am aflat că m-a căutat din nou șeicul, șeiciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
zăceau nouă mâțe spânzurate, cu ochii scoși. Golanii.( Asemenea gunoaie, nici măcar scârbe umane, cum de trăiesc lângă noi, cum de nu-i înghite pământul?) Îl întâlni pe Sandu pe drum. Fuseseră împreună la facultatea de agronomie, pe care ea îl abandonă după primii doi ani. Nu te-am văzut de mult spuse el. Iar în gând, după ce trecură mai departe: Dă-o dracului de fraieră. Cunoștea o mulțime de oameni. Nici unul aproape, câtuși de puțin aproape de sufletul ei. Nici măcar prietenul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
mine, să ajung, să merg, să mă mișc, dacă eu sunt consecventă, nu ajung la nici un rezultat? Devin și eu inconsecventă și, odată cu amețeala, mă amețesc și eu, învârtindu-mă haotic în cercul unei amețeli invizibile. Ritmul, direcția s-au abandonat dezordinii absolute. Dar nici așa nu se vede nici un rezultat. Și mi-e frică, nu pentru mine, ci ca nu cumva, cât eu sunt aici sau astfel, să nu fie nevoie de mine în altă parte. Și cât oare voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
descopere pe sine nedizolvabil în Natură . și, deci, în loc să te descopere absolutul, renunțând implicit la ființă, se va descoperi o ființă cu un instinct de conservare ce nu va exclude respectul pentru Univers, dar nici nu se va mai putea abandona metafizic; poate, doar, acceptând sacrificiul prin iubire, dar care va ține tot de o percepție, nu de contopire. După un somn bun, într-o încăpere separată a casei modeste în care am fost generos găzduită, deja îmi este mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Nu vreau prea mult, pentru că nu e vorba de ambiție, ci vreau multe atât cât e nevoie, căci e vorba de sentimente. Și e bine să îți urmezi plăcerea. Făcând numai ce ai chef când ai chef înseamnă a te abandona circumstanțelor, dar sincer, cu ce unul are mai intim în el. Voi face yoga! Și așa, cum la ei tot ce ți se întâmplă e drept, a fi știind hinduismul ce spune, și, dacă yoga dă rezultate, atunci poate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
care l iartă. Ce-i drept, acest moment final nu este suficient de bine susținut artistic, dar este o soluție de viață. Nu știu cum va evolua scrisul lui Rareș Tiron și nu pot pune pariu că pasiunea literară nu va fi abandonată. S-ar putea ca prefața mea să nu confirme așteptarea că s-a născut un viitor prozator. Pariul meu trebuie câștigat de autor, iar nu de mine. Cred, totuși, că se va întâmpla. Theodor CODREANU 1 Misterul care se dezvăluie
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
stare de armonie interioară, căci mă știu tânăr, dar, în același timp, parcă simt că trăiesc de o mie de ani... Și, după aceste ultime vorbe, amândoi tăcură. Se vede că Osvald fusese convingător într-o bună măsură, căci Mihaela, abandonând dialogul, plecă de lângă dânsul adâncită în gânduri, dar cu fruntea puțin mai luminată parcă. Ei bine, de multe ori, atunci când te apuci să scrii ceva, orice ar fi acel ceva, cu greu poți intui sau ghici măcar momentul aproximativ, în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
să descopere doar virginul spațiului. Ceea ce găsește însă îi depășește complet frontierele (și așa destul de strâmte) ale imaginației: un alb pletos mușcă hotărât din pământ, în trena lui fixându-se două chipuri de localnici care, percepând căutătura sfredelitoare a polițistului, abandonează rapid timidul acces de revoltă și coboară în mulțime. Chipul omului legii se descompune realmente ca în desenele animate cu Tom și Jerry: falca refuză să mai zăvorască maxilarul superior, pleoapele explodează, brațele cad moale pe lângă albastra siluetă înfiretată. Monumentul
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
mai mult, m-am simțit permanent înconjurat de bunăvoință afectivă și de atenție nedisimulată. Vinovat eu însumi de tarele naționale ale țâfnei și suspiciunii față de celălalt, mă simt reconfortat că există un colț de lume în care umanitatea nu a abandonat bunătatea, respectul mutual și demnitatea. Partea a doua GIUVAERUL Dansul ceremonial al hârtiei A simți recunoștință și a nu o exprima seamănă cu a împacheta un cadou și a nu-l dărui. William Arthur Ward În 1993, cercetătoarea britanică Joy
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
soarta. Acum, este lăsat pe ea cu toată greutatea trupului său viguros. Nici o mișcare de retragere vizibilă din partea ei. Nu a întors o secundă capul să-i arunce o privire. Simți însă cum își strânge în ea energia vitală, cum, abandonând intrusului trupul pe care nimic nu-l mai poate salva, își concentrează forța într-un punct interior imuabil, inaccesibil. De ce nu îl împinge, pur și simplu, cu cotul? Doamne! Nu, nu și capul. Sfâșiată între râs și jenă, văd cum
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
nemăsurată pe care o simțeam era asemănătoare celei simțite de mic când, înotând, îmi dădusem seama pentru prima dată că apa îmi menținea corpul și că puteam să mă încred în apă fără a fi supravegheat sau ajutat -, mă puteam abandona ei în totalitate de unul singur. Nici o teorie, nici o observație de la mal sau vreun curs pregătitor nu mi-au transmis o asemenea senzație. Acum eu eram cel care trebuia să riște și o făcusem: încrederea într-o viață echilibrată, a
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
schimbat confesiunea. Este un fapt demn de laudă faptul că, în societatea laică actuală, puterea ecleziastică luptă pentru a păstra oamenii în credința lor. Fiecare din noi este liber să-și aleagă credința și să o schimbe. Sau să o abandoneze definitiv. Trebuie să avem mereu prezent faptul că viața poate să aibă un fundament etic chiar și fără religie. Dar independent de natura unui astfel de fundament, pe baza experienței mele personale, pot să confirm ceea ce susțin unele cercetări sociologice
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Sau poate viața ar trebui să aibă un sens fără muncă? Nefăcând nimic? Doar timp liber și plăceri? Să ne bucurăm de ea și atât? Sau renunțând în totalitate să ne angajăm în muncă, resemnându-ne, devenind fataliști sau chiar abandonând totul și alegând refuzul total? Deci sensul vieții poate fi găsim în muncă? Sunt considerat un muncitor neobosit. De fapt, aparțin celor norocoși care pot afirma că munca pentru ei este un hobby. Într-adevăr, pentru mine munca nu este
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
este incapabilă să transmită armonie și frumusețe. Sunt diverse modalități de a asculta muzica lui Mozart. Eu când ascult, în timp ce studiez sau pentru simpla plăcere de a savura, mă deschid total ei, lăsând-o să se reverse în interiorul meu, mă abandonez ei. Nu doar cu inteligența minții necesară științei, dar cu cea a inimii, care creează legături, completează, transmite plinătate. O astfel de experiență mă atrage totdeauna către această muzică: când, departe de interferențele externe, singur în casă sau în timpul unui
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
oficială: autoritarism, discriminarea femeilor, complexe de vinovăție cu privire la concepția despre sexualitate, refuzul dialogului, intoleranța față de cine gândește divers. Dar și limitele provincialismului și lipsa unui profil în interiorul Bisericilor luterane sunt responsabile de faptul că, an după an, mii de persoane abandonează Bisericile, milioane trec de la o Biserică la alta, iar alte milioane, de exemplu în noile Länder germane, nu fac parte din nici o Biserică. Se impune urgent o întrebare: lumina creștinismului mai poate fi încă un punct de referință spre care
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
un conducător revoluționar cu un program politic. Dar a fost condamnat ca revoluționar și demagog de autoritatea romană. Soarta lui este binecunoscută: a murit pe cruce, trădat și renegat de discipolii săi. Luat în derâdere și batjocorit de adversarii săi. Abandonat de Dumnezeu și oameni. Și-a dat sufletul strigând cu glas puternic: "Eloi, eloi lemà sabactàni?", "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?" (Mc., 15, 34). De atunci crucea este semnul specific de recunoaștere al creștinilor. Doar mesajul, viața
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Karl Barth mi-a spus odată: "De ce ar trebui să mă simt mai bine eu dacă și Dumnezeu suferă?". Conform Noului Testament, omul Isus, Fiul lui Dumnezeu, îl invocă, strigând pe Dumnezeu, pe Tatăl său, deoarece crede că a fost abandonat în abisul suferinței. Dar nicăieri Dumnezeu nu invocă strigând pe Dumnezeu, nicăieri Dumnezeu nu apare slab, în suferință, crucificat sau mort. Dacă omul identifică propria durere cu cea a lui Dumnezeu astfel încât o face să devină durerea lui Dumnezeu însuși
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
să urmez Noul Testament și Biblia ebraică, nu speculațiile gnostico-cabalistice. Pe crucea lui Isus Cristos nu a fost crucificat direct Dumnezeu: nu Dumnezeu, ho théos, care în Noul Testament este totdeauna Tatăl, Deus pater omnipotens. Altfel cum ar fi putut Isus Cristos, abandonat de Tatăl pe cruce, să strige: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit" (Mc., 15, 34)? Conform Noului Testament aici nu are loc o "Vinere sfântă speculativă" (Hegel), o răsturnare sau un "salt mortal" al lui Dumnezeu însuși
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
operă incompletă. Un eșec? Nici urmă de vreun succes al vieții. Din studiile ce ne-au parvenit, acest om murise disprețuit, interzis și blestemat. Un sfârșit în singurătate și în cel mai mare chin: evitat de mamă și de familie, abandonat de discipoli și adepți, în mod vădit uitat de Dumnezeu. Cel din urmă. Auzim strigătul lui de pe cruce. De atunci până acum, inconfundabil, dificil de suportat pentru budiști, dar și pentru creștinii sensibili: imaginea omului suferind prin antonomasie. Unul care
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
lunga sa agonie pe cruce cum mi-a explicat odată o evreică americancă au anticipat tripla experiență teribilă a Holocaustului, mai exact acea experiență totală de abandonare totală, de a fi jefuiți de propria demnitate umană, de a putea fi abandonați chiar și de către Dumnezeu. Primii creștini au făcut totul posibil pentru a interpreta moartea rușinoasă a lui Isus ca pe o moarte salvifică. Au folosit categorii juridice: moartea lui Isus ca justificare a păcătoșilor. Sau chiar concepte și imagini cultuale
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
spuse îngerul. Iar din acel moment începuse să o poarte cu răbdare. Totuși, nu puține sunt persoanele ce își consideră propria cruce prea grea: cine a avut un eșec profesional, cine este bolnav de o boală incurabilă, cine a fost abandonat de propriul partner... Lor Crucifix-ul poate să le indice că și într-o astfel de situație de dificultate extremă, deși abandonați de către ceilalți și de Dumnezeu, nu sunt complet pierdute. Adesea însă, sunt veșnicele dureri ale vieții de toate
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]