3,948 matches
-
plan cu alte experiențe culturale ce se revendică de la un „filon” comun de primă instanță. Cu alte cuvinte, în problema specificului pledoaria noastră se înscrie în conceptul mai nou de „pluralism cultural românesc” - care ar evoca la limită „multiculturalismul” în accepțiune europeană, aș zice, dar văd deja cum mi se agață de piept o altă tinichea infamantă: de separatist față de patria-mumă, România. Iată un cerc vicios: să fii considerat în același timp și „separatist”, și imitator docil al Bucureștiului, mai bine
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
reprezintă experiența directă, nemijlocită, a unui individ. Desigur, e ceva religios În această revenire nepremeditată la origini. Și poate nu Întâmplător Sfântul Augustin e unul dintre primii autori de literatură „memorialistică” - dacă suntem dispuși, firește, să acordăm termenului și o accepțiune spirituală. Dar ce altceva decât o aventură spirituală sunt cele trei mii de zile În Închisorile comuniste ale Lenei Constante? Ce altceva rememorarea lui Ion Ioanid, În clipele când ființa sa fizică era anihilată, redusă la consistența abia pâlpâitoare a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
este o violență practicată împotriva realului (cf. și Louise Millet & Madeleine Varin d'Ainvelle, 1972: 123).Semnificativ pentru investigația științifică nu va fi nici elementul, nici întregul, ci relaționarea elementelor sistemului (cf. și J. Piaget, 1970:9- 10). A doua accepțiune a noțiunii de structură se leagă de regulile de funcționare, de raporturile elementelor, pentru că morala structuralismului (lingvistic în primul rînd) este solidaritatea elementelor ce compun sistemul. Sistematizării îi urmează transformările prezidate de un set de reguli, în virtutea cărora elementele nu
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
Gestul se înscrie într-un parcurs semiotic infinit permițînd în egală măsură concretizarea referentului (gesturile iconice de reprezentare a formei și dimensiunilor obiectului), interpelarea interlocutorului (gesturile indiciale de avertizare, ordin și ostensiune), dar și expresivitatea mesajului. Gestul permite trecerea de la accepțiunea concretă și figurată la cea abstractă a cuvîntului atît în plan sincronic (metaforă, locuțiune figurată), cît și în plan diacronic (etimologia concretă a cuvîntului devenit abstract", G. Calbris, 1989: 209). Gestul poate ilustra în egală măsură referenți concreți (casă, cărare
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
nebunia); * cercul format din degetul mare și arătător semnifică în America O.K. iar în Rusia beția, în Japonia banii, iar în Brazilia o obscenitate (evident există un rudiment de motivare legat de forma rotundă a banilor sau rostogolire în accepțiunea americană sau rusă, ceea ce confirmă dubla natură a semnului gestual: motivat și convențional. Implicînd un contact corporal (strîngerea sau sărutarea mîinii, îmbrățișarea, atingerile de tot felul) gesturile depind în egală măsură de proxemică (infra 9) și postură. Determinate de ansamblul
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
de noțiuni precum contingența, ambiguitatea, provizoriul "Universalul, generalul, atemporalul sînt subminate de valorizarea particularului, localului, temporalului" (L. Hutcheon, 1994: 107). În redescoperirea multiplelor identități (civice, etnice, culturale, de "gen" etc.) și căutarea autenticității, comunicarea interpersonală, comunicarea mediatică, comunicarea internațională în accepțiune integrativă și nu asimilativă vor deveni un spațiu nuclear de investigare (on ne peut pas ne pas communiquer, communication is inevitable etc.). Adoptînd conceptul lui R. Barthes de doxa ca opinie publică sau "voce" a naturii și consensului, se poate
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
desigur la curent cu încercarea modernistă a epocii sale, dar niciodată nu a inovat precum Joyce, Woolf, Beckett, Stein sau Cocteau. Marguerite Yourcenar la ea acasă, în Maine Experimentarea la nivel formal a fost străină spiritului ei estetic clasic și accepțiunii romantice a personalității. A fost un scriitor ancorat ferm în maniera realistă a lui Tolstoi, Thomas Mann, Cehov, Conrad și, în Franța, Proust, Gide sau Henri Montherlant. Yourcenar a fost profund angajată în istorie, cel mai puternic catalizator al imaginației
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
pe erotism 64 nu există nici o autoritate istorică cunoscută pentru acest fapt); dispoziția sa predominant homosexuală (Yourcenar a avut dreptate să nu oscileze între identitățile bisexuală și homosexuală Hadrian a fost unul din puținii împărați antici care a fost în accepțiunea noastră aproape pe deplin homosexual); o melancolie întinsă pe viață l-a predispus la ipohondrie și alte boli psihosomatice (aici în secret și insidios Yourcenar s-a proiectat pe sine, o ipohondră pe viață și o depresivă); un interes profund
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
stoicismul antic direct prin personajul lui Zenon; a fost influențată de acei conservatori stoici din Imperiul Roman târziu care fuseseră convertiți la creștinism și care atât de des, ca Zenon și Cyprien, preamăreau celibatul lor în forma misoginiei. A asimilat accepțiunea ei de fuziune a alchimiei și psihologiei în psihicul uman de la Jung și Kerényi, și a cizelat sfârșitul suicidar al lui Zenon având în minte condiția de rubedo a istoricului român al religiilor Mircea Eliade 84. Aceasta este o fază
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
fost cazul, și discuții asupra comicului sau ironiei, intertextualității sau metaficțiunii și celorlalte procedee cu care parodia relaționează în context romanesc. Am arătat astfel cum a evoluat înțelegerea parodiei de la o simplă tehnică, menită să practice deriziunea fenomenelor literare, la accepțiunea de gen în sine, delimitându-și teritoriul prin trăsăturile proprii și diferențele specifice în raport cu alte tipuri de literatură asemănătoare. La finele parcurgerii teoriilor antice, medievale, renascentiste, moderne, formaliste, structuraliste, poststructuraliste și postmoderne din aria terminologică subsumată, parodia nu ne apare
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Faptul că de-a lungul istoriei romanului parodia devine un fenomen impresionant prin vastitatea sa nu putea să rămână fără ecouri și în teoria literară, unde numeroase studii oferă azi o pluralitate de perspective. Definițiile parodiei țin inevitabil seama de accepțiunile pe care le extrag istoricii literari/ teoreticienii/ criticii în urma studierii acelor texte superior cotate din punct de vedere estetic. Cum parodiștii sunt animați de cele mai diferite intenții cu putință, și natura explicativă a celor mai importante lucrări de specialitate
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
parodia ia în calcul și "ridiculizarea unei școli literare adverse, desființarea sistemului ei de creație, "demascarea"" acesteia", ajungând să promoveze ceea ce s-a numit devierea de la normă. O asemenea operație practică parodistul prin introducerea unui procedeu preluat procedeul străin, în accepțiunea lui Tomașevski dintr-o scriere anterioară și infiltrat în opera proprie. Condiția sine qua non este cultivarea acestui procedeu în registrul comic: "dacă dezvăluirea procedeului va fi realizată într-o manieră comică, rezultă o parodie". Terminologia sa va fi preluată
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Caracterul parodic se obține prin neconcordanța dintre stil și materialul tematic al limbajului (s.n.) (de pildă, descrierea unor fenomene contemporane într-un limbaj din secolul al XVII-lea sau prin alte modalități ale contrastului comic". Registrul satiric nu este, în accepțiunea acestui teoretician, omniprezent în parodii, care "se dezvoltă ca o artă liberă a procedeului" preluat. E cazul sternismului "de la începutul secolului al XIX-lea", reprezentând o "școală care s-a dezvoltat din parodie privită ca o artă în sine"27
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ca aparținându-i, în altele le denunță drept obiecte verbale specifice, cu o viață a lor, implicând procesul de stilizare. Doar că stilizarea apare, întotdeauna în romanul modern, însoțită de scaz (poveste); procedeul parodic se realizează prin introducerea scaz-ului, în accepțiunea de poveste rostită de altcineva/ cu vorbirea altcuiva, "de dragul vocii străine, o voce determinată sub raport social, care aduce cu ea o serie de puncte de vedere și de aprecieri necesare autorului"37. Dacă în teoriile privitoare la literatura veche
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
căreia va constata două importante ramificații ale semnificației: "Natura textuală sau discursivă a parodiei (spre deosebire de satiră) e limpede din rădăcina odos a cuvântului, însemnând cântec. Prefixul para are două înțelesuri, dintre care doar unul este de obicei menționat, și anume accepțiunea de contra sau împotriva. Așa că parodia devine o opoziție sau un contrast între texte (...) Totuși, prefixul grecesc para poate însemna și pe lângă, alături de, deci sugerează și acordul sau intimitatea, nu numai contrastul"68. A doua accepțiune a prefixului îi orientează
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
obicei menționat, și anume accepțiunea de contra sau împotriva. Așa că parodia devine o opoziție sau un contrast între texte (...) Totuși, prefixul grecesc para poate însemna și pe lângă, alături de, deci sugerează și acordul sau intimitatea, nu numai contrastul"68. A doua accepțiune a prefixului îi orientează întregul demers, întrucât neglijatul sens al noțiunii de parodie deschide noi posibilități de interpretare ale artei în întregime, începând cu intrarea în modernitate și postmodernitate. Pentru Hutcheon, parodia postmodernă reprezintă un caz tipic de așezare a
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
paralel, și alte forme de artă parodică, dar cunoștințele noastre în acest domeniu sunt limitate 129. Parodia literară și-a dobândit, asemenea majorității conceptelor tributare teoriei literare, statutul de care se bucură astăzi după o tradiție care a inclus atât accepțiuni peiorative, cât și salturi spectaculoase. În cazul de față, este vorba despre evoluția de la aspectul oral al textelor parodice (reprezentate prin recitarea unor bucăți din epopeile homerice implicând un cu totul alt sens) la aspectul auctorial, la asumarea paternității operelor
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
parodic, îndreptat împotriva ideologiei de stat și cultivat de unii autori postmoderni. În plus, prin intermediul satirei se face și necesarul salt către romanul latin, de multe ori conținând parodii fie la adresa romanului grec, în special a celui cultivând erotismul în accepțiunea sa idilică (pentru parodiștii latini, erotismul e aproape întotdeauna dublat de o malițioasă licențiozitate, atingând și problema homosexualității), fie răsturnând sensul de evoluție a personajului central într-o direcție eroică (gradul maxim de atingere a eroismului este, în Satyricon, accederea
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
înlătură condiționările situațiilor socio-culturale care puteau să aibă o anumită influență asupra vieții poporului său. Dacă, pe de o parte, se preamărește îndrăzneala semiților, pe de alta există o anumită anticipare alegorică a omului ca miles Dei, înțeles nu în funcție de accepțiunea negativă ce implică uzul violenței, ci în cea pozitivă care subînțelege colaborarea cu Dumnezeu în acceptarea voinței sale. Jahve este Dumnezeul păcii, al shalomului; expresia frecventă Dumnezeul oștirilor este interpretată în sensul de Dumnezeul oștirilor cerești și pământești, al universului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Dioclețian (311), instrumentul dreptății divine și binele suprem pentru apărarea creștinătății, căpătând, în învățăturile lui Ambroziu, Augustin, Maxim din Torino, Leon I etc. o subordonare evenimențială. 3.2.1. Ambroziu, episcop de Milano Sfântul Ambroziu (339-397), episcop de Milano, susținea accepțiunea războiului drept și a serviciului militar pe baza conceptului creștin de dreptate, care nu admitea ca cel puternic să-l asuprească pe cel slab. El interzicea prestarea serviciului militar doar celor consacrați Domnului, întrucât, așa cum se țineau departe de onorurile
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
reformator era, nici una dintre prevederile morale și religioase contrare meseriei de soldat ori folosirii armelor, creștinismul a adoptat o atitudine similară și față de acestea. Ba mai mult chiar, după cum am văzut în paginile Vechiului Testament, creștinismul, își vedea afirmate garanțiile accepțiunii sale, iar din Cartea lui Iov (7, 1) prelua conceptul potrivit căruia viața omului, și cu atât mai mult cea a creștinului, era asemenea vieții soldatului: aspră și dură. Biserica a acceptat fără să se opună, ca membrii ei să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
copila spre locul martiriului. Încurajat fiind de ea să persevereze în credință, în scurt timp a refuzat să mai presteze jurământul declarându-se creștin: pedeapsa capitală ce a urmat a fost rezultatul neîmplinirii unui act idolatric străin punerii în discuție accepțiunii serviciului militar. Episodul relatat de istoricul Eusebiu ne prezintă cea mai veche mărturie de credință, deși indirectă, a unui soldat martir. 2.1. Persecuția lui Decius În scurta sa perioadă de domnie, Decius (249-251), și-a propus să restaureze vechiul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în cazurile martirilor militari, că nu a existat nici o obiecție antimilitaristă, ci numai un refuz de a tăgădui credința creștină, neexisitând nici o incongruență față de acceptarea serviciului militar și religia creștină, în cazul creștinilor din primele patru secole. Reflexia teoretică asupra accepțiunii de conștiință, a apartenenței la Biserica creștină și simultan la serviciul militar, a fost influențată de cazurile soldaților creștini chiar de la sfârșitul secolului II. Cugetările succesive au cunoscut o serie de formulări și soluții diferite cauzate de împrejurările politice și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
trecere în revistă a literaturii consacrate partidelor politice ne dezvăluie faptul că tipologia partidelor se fondează pe unul din următoarele trei criterii: denumire, ideologie sau organizare. Anumiți cercetători continuă să susțină că termenul liberal este un cuvînt ce îmbracă aceeași accepțiune atît în Scandinavia (unde cuprinde partide dintre cele mai religioase) cît și în Italia (unde desemnează un partid anticlerical). De asemenea, ei consideră că termenul democrație creștină este același și atunci cînd desemnează drepta în Germania, centrul în Italia și
Partidele politice din Europa by Daniel L. Seiler () [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
un alt context și într-o altă combinație. Nil novi sub sole, "nimic nou sub soare", istoria este un veșnic în-ceput. Dragostea, dreptatea, proprietatea și altele sunt valori permanente, care diferă în funcție de epocă. Cauzele schimbării Folosim conceptul de cauză în accepțiunea lui cea mai generală: orice antecedent necesar pentru apariția unui fenomen sau eveniment, orice fenomen care îl explică pe altul printr-o relație care se înscrie în timp. Această relație poate fi momentană, asemenea unui anumit fapt istoric în raport cu un
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]