145,175 matches
-
Petre Got Eu nu mai plâng Eu nu mai plâng, nu mai am lacrimi, Nu vorbesc, aproape toți țipă. Eu tac asemeni pietrelor, asemeni ierbii. Unde-i liniștea pe care o visez? În brațele țărânii? Poate nici acolo, Probabil cerul mi-e închis Ca o cetate cu porți de fier Și lacăte fără număr. Azi nu mă rog, Mi-e gura secetă amară, Cuvintele mi se par bulgări Rostogolindu-se peste sicriul meu. Încep să uit drumul spre
Poezie by Petre Got () [Corola-journal/Imaginative/8306_a_9631]
-
mahalagioaică bătrână și grasă cu chipul lui ceușescu. Ai învățat pe urmă să mergi. Ai făcut câțiva pași în direcția mea arătându-mi că ai o pauză între vene și o așchie de metal în femur. Moartea ta era ascunsă acolo. Pe atunci nu vorbeam niciodată. îmi trimiteai doar desenele tale pline de fluturi și de pisici. O singură dată ai făcut, cu linii stângace, un sex de băiat. Afară erau scene de muncă. Buldozere. Macarale. Iar sângele meu flutura deasupra
Poezie by Octavian Soviany () [Corola-journal/Imaginative/8328_a_9653]
-
pe sub uși, șuierul vântului pe acoperișul de tablă, vuietul mării ritmat de bătăile valurilor în mal, geamătul geamandurii. Copil încă fiind, războiul m-a alungat din acea casă. Dar cele mai multe amintiri reînvie, trăiesc, cresc dintre zidurile ei. Poate și pentru că acolo - între profunzimile Mării și furtunile echinoxului - am deschis ochii spre albastrul de Voroneț, iar urechile spre acvaticul Debussy și tumultul wagnerian. Acensorul O "enciclopedie" a casei! O revăd în minte ca într-un Larousse ilustrat în care cuvântul "casă" e
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
Stop!", când ajungea la nivelul unui etaj și putea să iasă. Era un urcuș lent, anevoios, exasperant, doi-trei centimetri la fiecare învârtire a volantului. Dar nu mi-era frică chiar dacă rămâneam singur, blocat în cușca liftului. Știam că Tata, de-acolo, de sus, mă ridică. Ninsoarea Ce-a căutat strada Năvalnicului în viața mea? Cum și de ce am ajuns să locuim pe acea stradă periferică, în pantă, pavată cu pietre de râu, cu trotoare primejdioase? Și de ce o evoc, deși n-
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
mă ridică. Ninsoarea Ce-a căutat strada Năvalnicului în viața mea? Cum și de ce am ajuns să locuim pe acea stradă periferică, în pantă, pavată cu pietre de râu, cu trotoare primejdioase? Și de ce o evoc, deși n-am locuit acolo nici măcar o lună? A fost doar un tranzit spre altă casă, în vreme ce bombardierele se înverșunau împotriva portului, nu departe de cartierul băncilor. Din Năvalnicului păstrez amintirea unei odăi unice, în care locuiam cu chirie, fără alte accese decât privata din
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
nu le permitea), să scrie literatură în franceză (ca Russo care-și compara ludic numele cu al omonimului Rousseau) să-și țină aproape întreaga corespondență în franceză. Statistic vorbind, generația pașoptistă trăiește în limba franceză, studiază la Paris, se exilează acolo, face extrem de frecvent călătorii în Franța. Junimiștii, deși istoria literară îi consacră doar ca filogermani, au o coardă franceză puternică și rezistentă, și nu numai ca fii ai pașoptiștilor. Și ei fac studii în Franța (începînd cu Maiorescu - diplomă în
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
pe o câmpie imensă... Unul și celălalt la marginile ei, făcându-ne semne cu mâinile în disperare, în muțenia câmpiei; Și, deodată, doar ecourile aruncând cu strigăte în noi, trezindu-ne în bătaia focului lunii, în singurătatea pustiită de vânt. Acolo, într-o câmpie, unde am fi putut să ne vedem sufletele, și acum ecourile mai aruncă în noi cu strigăte pe care nu le-am rostit niciodată. Eu niciodatî Eu niciodată nu te aud, ai pași de frunză verde. Pe
Poezie by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/8417_a_9742]
-
aflu că oasele mele adoră o piatră suavă prin care pulsează lumina la fel ca o inimă Eșafod Sub cearcăne încă o pereche de ochi încă o pereche de lacrimi Când cumpăna zilei o trec umbra-mi se întoarce înlăuntru Acolo iluzia limitei șterge ca pe un suflu dinadins regăsit Măștile trec prin orașul haotic un clovn și un rege paiațe și vulpi Deghizate sunt straiele verii tu cine ești îmbrăcat doar în piele de om Variantî Acum când vara dă
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/8396_a_9721]
-
siluetă înaltă, în tăietura vestei cravata și acul cu briliant, bastonul sub braț, o umbră de gri la tâmple, ochii puțin exoftalmici sub pince-nez, de un albastru deschis, apos. Și tata-mare a înțeles că privirile oamenilor simpli care se îmbulzeau acolo aveau să-l rețină mai târziu, sus pe scări, priviri aparent indiferente - din ochii întunecați, prăfoși ai unei necunoscute obârșii - și care îl făceau totuși, într-un fel inexplicabil, să pară important și distinct. Momentul acesta al unei surprinzătoare înălțări
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
în formă triunghiulară, duc cufere pe umăr și în mâini, ies tacticoși, în timp ce umbrele se fac mai scurte. În fața intrării principale și a turnurilor încununate cu loggii deschise stau birjele, înșirate de-a lungul spațiului acoperit sub ferestrele arcuite, și acolo își lăsase Herr Leo Schachter, directorul general al Bumbăcăriei, landoul său să aștepte ca să-l ia pe tata-mare de pe peron. În primele zile după sosirea lui, tata-mare prinsese aripi și era entuziasmat ca și când, prin venirea la București, s-ar fi
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
vânzătorii cu șorțuri albe își expun marfa pe trotuar și domnul S., care tocmai s-a hotărât să traverseze piața, ca să caute o carte poștală pentru soția lui, va arunca o privire înspre tovarășii mătăhăloși care stau aplecați laolaltă, de parcă acolo tocmai ar fi fost sacrificat un animal, atrăgând curioșii. Dar și în față, la „La Papagal“, se înghesuie lumea, iese afară în stradă, acolo unde trăsurile circulă cu capotele deschise. Pe o firmă se poate citi cu litere roșii reclama
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
poștală pentru soția lui, va arunca o privire înspre tovarășii mătăhăloși care stau aplecați laolaltă, de parcă acolo tocmai ar fi fost sacrificat un animal, atrăgând curioșii. Dar și în față, la „La Papagal“, se înghesuie lumea, iese afară în stradă, acolo unde trăsurile circulă cu capotele deschise. Pe o firmă se poate citi cu litere roșii reclama unui magazin de confecționat fuste. Pe urmă, strada Lipscani se îngustează printre fațade și ziduri și se refugiază într-un punct, sub cupolele unei
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
niște reguli pe care le respectă. Nu știu cît de strict, dar de cînd trec pe lîngă ei, nu am văzut busculade și înghionteli. Și-au făcut liste, s-au organizat ei între ei, vorbesc unii cu alții, deși stau acolo la concurență. Bucureșteni sau veniți din țară se recunosc unii pe alții, iar dacă nu ești dintre ei, candidat, te simt imediat. Cei foarte tineri sînt mai senini, au chiar o veselie de tip „Ce-am avut și ce-am
Căpșuni și sinucigași by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13150_a_14475]
-
culturală, dacă a avut baftă să fie recomandat de cineva din interiorul redacției, a fost activ la seminarii în timpul facultății etc. Sistemul editorial conferă deja un statut superior. Înseamnă un job stabil, carte de muncă, salariu regulat, atâta cât e, acolo. Înseamnă a-ți face meseria imprecisă de literat. Să corectezi traduceri, să te ocupi de cărți, să ai discuții la un alt nivel cu traducătorii, autorii, jurnaliștii, vânați pentru că ei fac reclamă. (Puțini dintre aceștia sunt la rândul lor intelectuali
Portretul intelectualului la tinerețe by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13130_a_14455]
-
neatins! șoptește în spatele meu cineva explicându-i cuiva... Dogma, nu? se cuvine respectată. Cenzura noastră fiind o bagatelă în raport cu... Să punem punct mai bine. P.S. Prizărit printre tablourile Zugravului sublim de Femei, un desen al lui Leonardo da Vinci, strecurat acolo dinadins: Androginul. O madonă, dacă vreți, având sub pântec în umbră un falus în erecție.
Botticelli by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13162_a_14487]
-
firea sufletelor gingașe de a se prăbuși la primul refuz ori eșec, după cum un cât de mic succes o încuraja și o fortifica. Îmi amintea de acele flori îmbobocite prin văi, care se ofilesc dacă sunt răsădite prea aproape de cer, acolo unde se iscă furtunile și arșița soarelui este mult prea puternică. Nu a fost chiar așa. Emigrată acum douăzeci de ani în Germania, Violeta Dinescu și-a etalat imensul rezervor de tenacitate, demonstrând că în viață nu există soluții, ci
Jubiläumskonzert by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13171_a_14496]
-
spună autorul. Fraza ia uneori aspect de litanie, ca în acest fragment luat la întîmplare: „În care dintre aceste ciudate chipuri ale naturii avea să se întoarcă spre a-și reîncepe viața după ce ar fi uitat ce lăsase în urmă, acolo, în stația de metrou, cînd ridicase piciorul și călcase peste fața propriului ei copil, șarpe, dar copil, eliberîndu-se astfel de tot ce o mai putea reține, o mai putea întoarce din drum și, întocmai ca o mireasă care, dezbrăcîndu-se de
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
obiceiul de a-și pregăti vînătoarea printr-un ceremonial artistic. Sau, cel puțin, perceput acum în felul acesta. Fapt e că el își desena, cu o mare expresivitate și cu o profundă intuiție a formei, a caracterului și a mișcării, acolo, în peștera lui, animalele pe care trebuia să le vîneze. Și înainte de a răscoli desișurile pădurii, zăvoaiele sau stepele, pentru a găsi animalele în carne și oase, el săgeta imaginea desenată. În viziunea sa de om solidar cu întreaga fire
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
copil inocent al unei lumi omogene, imaginea era obiectul însuși, realitatea lui adîncă și incoruptibilă. A o săgeta însemna, așadar, un act magic al vînătorii, o execuție simbolică, dar și o provocare a realității nemijlocite. Pentru că uciderea propriu-zisă a animalului, acolo, în bîrlogul său, nu mai reprezenta decît o pură formalitate din moment ce el fusese vînat în realitatea înaltă a esenței sale. Putem privi în multe feluri acest sistem de reprezentări și de reacții al strămoșului nostru imemorial. Sîntem cuceriți de marea
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
cum spuneam — să-și pună întrebări privind uriașele diferențe sociale dintre ei și colegi cu nimic mai breji, dar care au ajuns, nu se știe cum, la averi colosale. Complotul mediocrităților, perfect valorificat în orice democrație, va crea inimaginabile probleme acolo unde Năstase-Iliescu se așteaptă cel mai puțin: în rândul propriilor cadre. Țara e prea săracă pentru a-i satisface pe toți doritorii de înavuțire, iar cei ajunși, peste noapte, la milioane de dolari, nu dau nici un semn c-ar dori
Nașii fără dinți by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13153_a_14478]
-
cîntă. Un cor de o armonie desăvîrșită.” Și pentru a rămîne tot în Italia, și tot sub imperiul luminii, iată-l pe Sorescu ,,Pe jos, pe drum de țară, spre mormîntul lui Cimabue. Inscripția de care vorbește Vasari e tot acolo, pe piatra rece, tălmăcind uimitor de concret inefabilul atîtor genii ale Italiei. Crezut-a Cimabue că stăpînește a picturii fortăreață; o stăpînea pe cînd trăia; acum stăpînește doar stelele cerului. Stelele cerului erau, în seara aceea, mai numeroase decît oricînd
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
la care se adaugă partea ivănesciană din amintiri (1973). Se vede că Matei Călinescu nu a avut la îndemână volumele originare (adică în prima lor apariție), pentru că din 1973 încoace criticul are ca text de bază antologia din „B.p.t.”, iar acolo autorul a decis să selecteze poeme, sub titlul comun poesii, numai din volume de după 1983; asta înseamnă că sunt complet ignorate, deci sacrificate într-un mod misterios care va avea nevoie de o explicație, nu mai puțin de patru volume
Un maestru al prozaicului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13164_a_14489]
-
un Berevoiești varianta internațională, drumurile n-au mai fost reparate din junețea lui Enver Hoxha (și a lui Ceaușescu), iar cartierele rezidențiale ale capitalei îți aduc în minte un Voluntari expandat pînă la a adăposti 300 000 de oameni. Eram acolo în expediție de jurnalism cultural (eu și alți 9 est-europeni), și cred că tuturor, trăitori la București, Sarajevo, Podgorica, Scopje, Split, Sofia, Ljubljana, Belgrad, Budapesta, Chișinău, Tirana ne-a făcut să ne simțim parte a aceleiași culturi a eternului nostru
Duhani dëmton... by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13168_a_14493]
-
mai ales fiindcă nu putea să se descotorosească de ceva de care se servise dintotdeauna. Îi era atât de familiar că mai-mai să și stea de vorbă cu el. Păi, cum așa, se putea vorbi cu lucrurile? Ceștile și ceainicul, acolo, lângă ea, pe șervețelul de dantelă. Și farfuriile și vaza din sticlă... deschidea bufetul și erau acolo, la locul lor, strălucind. Ca atunci când zâmbește cineva și apar dinții, strălucitori, în mijlocul buzelor - tot așa farfuriile și vaza, în mijlocul ușii. Obiectelor le
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
atât de familiar că mai-mai să și stea de vorbă cu el. Păi, cum așa, se putea vorbi cu lucrurile? Ceștile și ceainicul, acolo, lângă ea, pe șervețelul de dantelă. Și farfuriile și vaza din sticlă... deschidea bufetul și erau acolo, la locul lor, strălucind. Ca atunci când zâmbește cineva și apar dinții, strălucitori, în mijlocul buzelor - tot așa farfuriile și vaza, în mijlocul ușii. Obiectelor le plăcea să fie atinse de niște mâini grijulii, iar, ca să le fie bine, trebuiau apreciate. De asta
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]