KorAP: Find »[drukola/base=adăugire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...59 60 61 ...89 >

2,215 matches

Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728

personaj al poveștii în aceeași măsură ca președintele însuși: "Rolul lui Reagan în situația narativă este acela de a da sens țării și guvernului; el și viziunea sa pot inspira și da formă strategiilor (politice concrete - adăugirea mea), însă (președintele - adăugirea mea) nu poate fi făcut responsabil"571, deoarece punerea în practică a strategiilor respective nu poate fi văzută ca parte din rolul pe care președintele îl deține în poveste. William Lewis confirmă că forma narativă a dobândit suficient teren în

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
concepută ca și construct argumentativ"576, cu abordarea garantată de paradigma narativă, constituie un imperativ teoretic și metodologic, întrucât paradigma rațională prezintă o anumită incompletitudine fundamentală. Concret, Fisher subliniază incapacitatea paradigmei raționale de a "sesiza modul în care (are loc - adăugirea mea) simbolizarea, caracteristică universală, deși non-rațională a naturii umane"577, în timp ce obiectează împotriva abilității paradigmei raționale de a impune procesului decizional de factură morală anumite "restricții ideologice"578. În schimb, paradigma narativă, revendicându-se de la o formă de conștiință radical

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
vârste. Potrivit lui Schiller, zice criticul, copilul, de pildă, extrage mare parte din semnificațiile cu care operează în lume din basme și povești și nu, contrar unor opinii, din ceea ce îi spune experiența de fiecare zi: "evenimentele devin semnificative în (contextul - adăugirea mea) poveștilor, în timp ce înțelesul depinde de semnificația evenimentelor în contextul stabilit de poveste"588. William Lewis se referă, în cele ce urmează, la cele două criterii de evaluare girate de paradigma narativă a lui Walter Fisher - fidelitatea și probabilitatea - apreciind

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
evident, criterii adevate de contraargumentare și, din acest motiv, criticii care au reușit, totuși, cu succes, să îl atace pe Reagan au fost cei care au realizat că singura modalitate eficientă în acest sens este aceea de a "oferi (publicului - adăugirea mea) povești alternative"591. Atâta timp cât publicul este invitat, printr-o poveste sau alta, să își găsească locul în contextul oferit de poveste, singura cale de a oferi criticism viabil unei narațiuni, remarcă Lewis, este prin intermediul unei narațiuni alternative. Dincolo de criticismul

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
a poveștii mitice americane, devenită punct de reper al tuturor între-prinderilor narative ale președintelui american. Lewis remarcă faptul evident că până și o poveste care rezistă cu bine numeroaselor tentative critice exterioare se va clatina și "nu va supraviețui (propriei - adăugirea mea) incoerențe interne"593. De pildă, unul dintre discursurile lui Reagan în timpul campaniei electorale din 1980 a făcut referire la războiul din Vietnam ca la o "cauză nobilă", lucru care a dus, zice Lewis, la "complicarea campaniei sale naționale, datorită

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
unul dintre discursurile lui Reagan în timpul campaniei electorale din 1980 a făcut referire la războiul din Vietnam ca la o "cauză nobilă", lucru care a dus, zice Lewis, la "complicarea campaniei sale naționale, datorită incoerenței cu înțelegerea generală (de către public - adăugirea mea) a Vietnam-ului ca război nedrept în care America a jucat un rol ingrat"594. În orice caz, consemnează criticul, adevărul narativ al poveștilor lui Reagan nu este niciodată unul verificabil prin mijloace empirice, ci stă în "coerența cu

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
publicul poveștii îl "prinde" mărturisește despre presupozițiile teoretice în baza cărora publicul respectiv acceptă povestea în cauză, iar aceste presupoziții nu reprezintă altceva decât "bunul simț". Astfel, narațiunile persuasive, observă Lewis, "exprimă și, în același timp, presupun (un tip de - adăugirea mea) cunoaștere împărtășită de o (întreagă - adăugirea mea) comunitate"600. Însă ce este, realmente, acest bun simț specific paradigmei narative? Pornind de la sensurile din antropologie și, respectiv, filosofie, propuse de Clifford Geertz și susținute de Alasdair MacIntyre, Lewis încearcă o

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
teoretice în baza cărora publicul respectiv acceptă povestea în cauză, iar aceste presupoziții nu reprezintă altceva decât "bunul simț". Astfel, narațiunile persuasive, observă Lewis, "exprimă și, în același timp, presupun (un tip de - adăugirea mea) cunoaștere împărtășită de o (întreagă - adăugirea mea) comunitate"600. Însă ce este, realmente, acest bun simț specific paradigmei narative? Pornind de la sensurile din antropologie și, respectiv, filosofie, propuse de Clifford Geertz și susținute de Alasdair MacIntyre, Lewis încearcă o descriere personală a "mulțimii definite cultural de

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
cineva are nevoie pentru a se descurca în viață"614. O poveste va fi apreciată din două puncte de vedere: atât potrivit unor criterii interne, de natură "estetică", cât și în baza unor criterii externe, ce țin de "adecvarea" (poveștii - adăugirea mea) la experiența și moralitatea publicului"615. Astfel, devine evident că cele două paradigme, "concurente, însă nu contradictorii"616 invită raportări diferite ale criticului retoric la discurs, în general, raportări ce presupun criterii de justificare și fundamente ale aprecierii, evident

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
punct de vedere practic, pe de altă parte, retorica critică "caută să demaște sau să demistifice discursul puterii"652, scopul său fiind acela de a "înțelege cum societatea integrează puterea/cunoașterea - ce posibilități de schimbare invită sau previne integrarea (respectivă - adăugirea mea) și ce strategii de intervenție pot fi considerate adecvate pentru a efectua schimbarea socială"653. Astfel, continuă criticul, a doua parte a studiului său se va concentra asupra enumerării principiilor care stau la baza practicii critice. Chiar dacă lista principiilor

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
rețeaua puterii sociale", discursul afectează "statutul în ce privește cunoașterea în rândul membrilor grupurilor sociale"657, devenind, astfel, utilă în "demonstrarea modalităților tăcute și, adesea, neintenționate în care retorica ascunde în aceeași măsură în care revelează, prin intermediul relației (pe care o întreține - adăugirea mea) cu puterea/cunoașterea"658. În al treilea rând, subliniază McKerrow, o trăsătură fundamentală a întreprinderii critice este aceea că "are un obiect față de care se poziționează "împotrivă""659, prin urmare, nu trebuie să ne imaginăm retorica critică drept demers

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
care se poziționează "împotrivă""659, prin urmare, nu trebuie să ne imaginăm retorica critică drept demers teoretic "detașat și impersonal"660. În al patrulea și ultimul rând, adaugă McKerrow, retorica critică are, în mod necesar, consecințe practice: Indiferent dacă (retorica - adăugirea mea) critică stabilește o evaluare socială în privința a "ce e de făcut", ca rezultat al analizei, ea trebuie, orișicât, să ajute la identificarea posibilităților acțiunilor viitoare aflate la îndemâna participanților"661. O dată ce și-a luat toate aceste măsuri de precauție, criticul

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
de "ideologie", criticul procedează la elaborarea, în dialog cu teoreticienii clasici ai termenului, pe marginea sa. McKerrow ia ca punct inițial de reper abordarea lui Giddens, care furnizează "o rațiune teoretică de a privi puterea în termeni de clasă (socială - adăugirea mea) dominantă sau legiuitoare"665. Potrivit lui McKerrow, Giddens distinge între "ideologia care se referă la discurs [...] și ideologia care se referă la implicarea convingerilor în cadrul "modalităților existențiale trăite""666. Această distincție îi permite lui Giddens, remarcă McKerrow, să deturneze atenția

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
celor dominați"672. Să nu înțelegem de aici nimic în sensul vreunei presiuni sau "cenzuri evidente a ideilor opozante"673, în care s-ar angaja, în mod voluntar și deliberat, clasa socială legiuitoare. Dimpotrivă, regulile instituționalizate "conțin (un tip de - adăugirea mea) retorică inflamatoare în contextul unor limite acceptate (la nivel - adăugirea mea) social - granițe acceptate de oamenii care formează o comunitate"674. Stuart Hall, de pildă, citat de McKerrow în studiul său, se referă la acest aspect în termeni extrem de

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
vreunei presiuni sau "cenzuri evidente a ideilor opozante"673, în care s-ar angaja, în mod voluntar și deliberat, clasa socială legiuitoare. Dimpotrivă, regulile instituționalizate "conțin (un tip de - adăugirea mea) retorică inflamatoare în contextul unor limite acceptate (la nivel - adăugirea mea) social - granițe acceptate de oamenii care formează o comunitate"674. Stuart Hall, de pildă, citat de McKerrow în studiul său, se referă la acest aspect în termeni extrem de elocvenți: "Concepțiile despre lume conducătoare sau dominante nu prescriu în manieră

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
sa"682. Locul privilegiat al "dialecticii controlului" este însuși discursul, care corelează indivizii cu clasele sociale cărora aceștia le aparțin; astfel, "dominanți sau dominați, îndeobște, pot apela la o retorică ce se adresează poporului/persoanelor în termeni de clase (sociale - adăugirea mea) cărora aceștia le aparțin"683. Însă, precizează McKerrow, actul dominării necesită un subiect, în timp ce "maniera articulării va determina modul discursiv necesar în a adresa fie "clasele" (sociale - adăugirea mea), fie "poporul"/"oamenii""684. Atât Therborn, cât și Hall argumentează

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
retorică ce se adresează poporului/persoanelor în termeni de clase (sociale - adăugirea mea) cărora aceștia le aparțin"683. Însă, precizează McKerrow, actul dominării necesită un subiect, în timp ce "maniera articulării va determina modul discursiv necesar în a adresa fie "clasele" (sociale - adăugirea mea), fie "poporul"/"oamenii""684. Atât Therborn, cât și Hall argumentează - iar McKerrow construiește pe temeiul raționamentelor acestora - că nu există nici o corelație necesară, în nici un moment istoric, între o anumită ideologie și o anumită clasă socială, indiferent dacă aceasta

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
și Hall argumentează - iar McKerrow construiește pe temeiul raționamentelor acestora - că nu există nici o corelație necesară, în nici un moment istoric, între o anumită ideologie și o anumită clasă socială, indiferent dacă aceasta este dominantă sau subordonată: "Accentul pe clasă (socială - adăugirea mea) nu înseamnă nici că "poporul"/"oamenii" ar înceta să existe, nici că aceșt(i)a nu ar reuși să constituie un împrumut teoretic major în analiza relațiilor de putere"685. Pentru a elucida sensul acestor dichotomii, Ray McKerrow citează

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
o contradicție a cărei inteligibilitate depinde de ansamblul relațiilor de dominare politice și ideologice și nu doar de relațiile de producție"686. Astfel, conceptul de "popor"/"oameni", remarcă McKerrow, "nu are un conținut legat în mod clar de clasă (socială - adăugirea mea)"687. Ca subiect/ți, sunt implicați în lupta pentru hegemonie: "Însăși articularea diverselor poziții ale subiectului constituie rezultatul unei lupte pentru hegemonie. [...] Hegemonia reprezintă însuși procesul de construcție politică a subiectivității maselor și nu practica unui subiect constituit în

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
îi implică. În afara acestui context discursiv, deci, conceptul de "popor"/ "oameni" nu are nici un înțeles: "Sunt chemați la ființare de către discurs [...] și, din momentul respectiv, devin "reali" pentru cei ale căror vieți sunt afectate de discursul (pe care îl determină - adăugirea mea) - granițele apartenenței lor pot deține indexuri economice "reale" și legături socio-politice"694. Într-o primă tentativă de a elabora pe marginea implicațiilor practice ale retoricii critice, Ray McKerrow se întoarce la Therborn, recuperând clasificarea acestuia a tipurilor de ideologii

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
sociale"700 nu poate fi analizat, la modul exhaustiv, din perspectiva strictă a unei critici a dominării. Chiar dacă accentul pe dominare este esențial, întrucât întâlnim multiple contexte în care sensul puterii este pur "negativ sau represiv, în delimitarea (sa a - adăugirea mea) potențialului subiectului uman"701, trebuie să avem în vedere, în același timp, un demers critic al libertății umane, pe care doar examinarea puterii dintr-o perspectivă mai cuprinzătoare o poate înlesni. Altfel, observă McKerrow, concentrându-ne, exclusiv sau măcar

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
un demers critic al libertății umane, pe care doar examinarea puterii dintr-o perspectivă mai cuprinzătoare o poate înlesni. Altfel, observă McKerrow, concentrându-ne, exclusiv sau măcar excesiv, asupra ierarhiei dominanți/dominați, putem pierde din vedere "existența multiplelor clase (sociale - adăugirea mea), grupuri, sau chiar indivizi care exercită unii asupra altora puterea în măsuri variate"702. Prin urmare, constată McKerrow, critica relațiilor sociale trebuie întreprinsă în contextul unui spectru mai larg de posibilități. În acest sens, criticul apelează la scrierile lui

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
criticul răspunde apreciind că nu este cazul, iar în sprijinul propriei afirmații aduce teza lui Phillip Wander, potrivit căreia aceste evaluări nu reprezintă "eseuri care întreprind o "cotitură ideologică""722, întrucât un astfel de atribut ar "reflecta existența crizei, (ar - adăugirea mea) recunoaște influența intereselor consolidate și realitatea viziunilor despre lume alternative, în timp ce (ar - adăugirea mea) solicita analize retorice nu numai ale acțiunilor implicate, ci și ale intereselor reprezentate"723. Acestor perpective din care puterea poate fi apropriată discursiv, Foucault le

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
lui Phillip Wander, potrivit căreia aceste evaluări nu reprezintă "eseuri care întreprind o "cotitură ideologică""722, întrucât un astfel de atribut ar "reflecta existența crizei, (ar - adăugirea mea) recunoaște influența intereselor consolidate și realitatea viziunilor despre lume alternative, în timp ce (ar - adăugirea mea) solicita analize retorice nu numai ale acțiunilor implicate, ci și ale intereselor reprezentate"723. Acestor perpective din care puterea poate fi apropriată discursiv, Foucault le contrapune o altă, a treia, opțiune, prin intermediul căreia încearcă o corelare a "mecanismelor puterii

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
a sesiza ce anume susține practicile sociale. În acest mod, constată McKerrow, putem concepe puterea drept forță productivă și nu represivă: "o forță activă, potențial pozitivă, care creează relații sociale și le susține prin intermediul aproprierii discursului, care "modelează" relațiile (respective - adăugirea mea) prin formele sale expresive"730. În spatele abordării lui Foucault, apreciază McKerrow, se află convingerea că "puterea care se exercită în termeni de lege și drept suveran transformă sau [...] naturalizează relația socială: ea devine norma, în timp ce discursul corelat cu menținerea

[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]