2,048 matches
-
domnești atât de deșerte? De ce mă mir că-i pustiu, pentru că domn nu este ca să fie pază, și cu greu își stăpâni un hohot de râs. Intră în sala în care aburul suflărilor făcuse aerul de nerespirat, trecu printre trupurile adormite și se lungi în patul lui, lăsându-se împurpurat de licărul roșu al candelei cu pahar rubiniu. Stând întins, se tot întreba dacă ar fi putut să ajungă nebăgat în seamă la grajduri și să plece călare. Oare unde a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
însă să-și poată da seama când au fost doar cugetările sale în stare de trezie și când anume a pășit pe tărâmul visului. Mergea așa călare... Cum era calul, nu-și putea da seama. Mergea la pas prin târgul adormit, pentru că era noapte. Mai întâi luă mânăstirile, apoi toate ctitoriile la rând. Dar clopotnița Mitropoliei, când? Și asta am înălțat-o tot eu. La Sfântul Ion grecesc, mare minune: așa cum este noapte, ieromonahul stă la ușa bisericii și se căznește
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
caute Hurezii în târg la București, măria ta?” Și așa mereu, la nesfârșit, de la ctitorie la ctitorie, ajungea, dar ușa nu se lăsa descuiată. „Du-te, măria ta, la mânăstire la Sfântul Gheorghe cel Nou” și iar călare prin târgul adormit: „...la Sfântul Gheorghe cel Nou...” Îl zări pe Ștefan în picioare privindu-l cu milă. — Pe boieri i-au silit să plece și să meargă în alai înaintea imbrohorului împărătesc. Suntem păziți de lefegiii lui Mustafa Aga; trebuie să sosească
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
aicea?!! Auzindu-l cum se ia singur peste picior, tresării, mă uitai la el și văzîndu-i chipul îl apucai de umeri și veselia mi-o auzii singur printr-un fel de strigăte pe care le scosei și care speriară caii adormiți... Asta, da, înțelegeam, iată, să stai să-ți dai singur seama că bălmăjești de pomană și că în nici un fel nu poți face pe cineva să înțeleagă prin cuvinte ceea ce i se întîmplă... Tu îi vorbești și el se uită
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
atât de înalt... Și când colo ea avea să se facă sănătoasă, să reînvie puternica ei gelozie, încăpățînata ei dorință de a-și păstra soțul numai pentru ea și pentru numeroșii ei copii... Exasperat, încrezîndu-se într-un medic imbecil și adormit, bătrânul avea să fugă cu un tren, și între tampoane, sau pe scară, să prindă o pneumonie și să moară într-o gară pustie. Humain, trop humain! Era o exclamație nietzscheană și mi-am amintit atunci de acest dionisian contemporan
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
la ea răpit clipe fără durată... Buzele parcă i se umflaseră, obrajii îi ardeau, pleoapele nu mai vroiau să i se ridice... I-am pus mâna pe tâmplă, mîngîindu-i părul revărsat, urechile fierbinți, fruntea mare și albă, obrazul și gura adormită și am uitat și eu de mine... Nu-și învelise frumosul ei picior gol. Și-l întinse fratern peste ale mele. "Ești urât, îmi șopti, dar ceva te transfigurează... o, ceva terifiant... toate vălurile cad în fața ta..." N-am înțeles
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și să le ducă la mașina pe care o avea parcată aproape de intrarea În spital. După câteva ore, când s-a Întors medicul la spital, asistentele erau În alertă. În salonul “Criză” era un dezastru de nedescris și toți miniștrii adormiți. Sforăiturile lor se auzeau până pe hol. Nimeni nu știa din ce cauză s-a Întâmplat, ce s-a Întâmplat. - Domnule doctor, spuse o infirmieră, Încă sub efectul evenimentelor. M-am dus În salon să le duc prânzul, ca de obicei
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
plângă, să uite, să joace, să râdă. Dumitale știi mai bine ca mine. Tată, să mai treci pe acasă, ți-am mai da una alta de trebuință. Numai suflet să-ți lăsăm lângă tine, n-avem. Două nume Pe jumătate adormit, urcam în carul cu doi boi. Era prea dimineață să-mi dau seama cât era ceasul. Auzeam ca prin vis vocea tatei care îi cerea mamei să se grăbească cu traista cu bucate. Aveam ochii împăienjeniți și nu puteam să
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
așa. Făptura nou venită nu l-a înduioșat. Viorica stătea în picioare lângă masă. Ion înfuleca lacom. - Ai zis ceva? - Nu, zise cu glasul stins femeia. - Ai zis ceva?!! Ce ai zis??!!! - N-am zis, măi omule, nimic... Pe jumătate adormit bărbatul încerca să mănânce. Cât intra în gură, cât dădea pe el. Nu mai știa și nici nu avea să vadă a doua zi când nevasta lui strângea totul și îi pregătea țoale noi. O săruta rușinat de durerea ei
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
trezi puțin mai târziu. În jur totul era tăcut. De la marginea orașului câini răgușiți urlau în noaptea mută. Janine se înfioră. Începu iar să se răsucească în pat. Simți, lipit de umăr, umărul puternic al bărbatului ei și, pe jumătate adormită, se strânse lângă el. Alunecă pe aripile somnului fără să se scufunde, se agăță de acel umăr, cu o deznădejde inconștientă, ca de singura-i scăpare. Vorbea, dar buzele-i nu scoteau nici un sunet. Vorbea, dar abia dacă se auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și împodobită cu pene bogate. În mână ținea un arc, jumătate verde jumătate galben, și o săgeată, în vârful căreia era înfiptă o pasăre multicoloră. Pe trupul plăpând, frumosu-i cap se legăna încet, puțin răsturnat pe spate, iar pe obrazul adormit se răsfrângea o melancolie liniștită și nevinovată. Când muzica se oprea, ea se clătina, toropită. Ritmul întețit al tobelor era ca o tulpină nevăzută, în jurul căreia fata își încolăcea arabescurile moi, pentru ca, pe neașteptate, să se oprească iar, o dată cu muzica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
argila clisoasă sau uscată. Acolo, în Europa, domnea rușinea și mânia. Aici, exilul sau singurătatea, în mijlocul acestor nebuni lascivi și agitați, care dansau ca să moară. Dar, prin noaptea umedă, plină de miresme vegetale, ciudatul strigăt de pasăre rănită al frumoasei adormite ajunse iar până la el. Când d'Arrast, chinuit de o migrenă cumplită, se trezi după un somn neliniștit, o căldură umedă strivea orașul și pădurea nemișcată. Acum aștepta la ieșirea din spital, uitându-se la ceasul de mână, care stătuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cu atâta scârbă ! De câteva ori, dincolo de apatia și timiditatea lui, reale sau trucate, lucise prelung o clipă de poftă și ură și plăcere. Ridică umerii, capul, coborî mâinile pe fotoliu. Încordă auzul. O respirație slabă și egală, de iepure adormit. Adormise, deci, și el. Caraghioasă complicitate devenea această întâlnire ! — Nu, nu dorm. Te-am lăsat să te odihnești puțin. Ești obosită, înțeleg, șopti el. Chiar în acea clipă săriseră deja, amândoi, speriați, lovind cu brațele în fotolii. Suna telefonul ? Nici
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și Sfântul Ion, relativ recent atribuită lui Piero și aflată în Colecția Cini, din Veneția ? Nici măcar în bătrâna Florență n-ar avea puterea să ajungă. S-ar opri, însă, cu siguranță, puțin în urma fiului, în fața lui Venus, Marte și Amor adormit, la Karl Friedrich Museum din Berlin. N-ar privi tabloul. Ar închide doar ochii să revadă pajiștea smălțuită de flori, din care crește Venus goală, odihnindu-se, lângă Marte, gol și el. Pânza pe care o citează atâtea dicționare și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
A turnului de piatră. Lin stelele se-nhamă La carul lunei blonde. Prin vămile veciei Nici vremea nu le trece cu visele mândriei, Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies. Prin aerul de noapte, puternic, rece, des, A lunei adormite pătrund razele rare În temnița din pieptu-mi trezind gândiri amare. Când somnul frate-al morții, pe lume falnic zace Cu genele-i închise, cu visele-i de pace, Când palida gândire prin țara morții trece, Și moaie-n visuri de-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Italiei pământ. Ei se duc-se duc prin câmpii așternuți cu-albă ninsoare, Strălucea albastru-oțelul de pe membrele barbare, Pletele le-îmfla furtuna, bărbile sclipeau în vânt. Ei apar pe-un dâmb al Romei - ea dormea sfântă ș-antică. Peste lumea-i adormită cîte-o stea din ceruri pică, Secoli grămădiți într-însa dorm ca și când n-ar fi fost. Cugetat-ați vreodată noaptea ce-i lumea întinsă? Visurile Omenirei, dorurile ei ne-nvinse Dorm... dacă ar dormi vecinic - cine-ar ști că ele-au
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
masa cea mare încet el aprinde Potirul albastru viorelei cei blânde, Ea-aruncă-n negru-aer raze, vinete dungi. Pe-un tron, împăratul, de roșă mătasă S-așază, se uită-n marmoreii muri. Bătrânul alături pe-un scaun se lasă Și flori răspândesc adormite miroase Ca mirosul proaspăt a verzii păduri. Și razele-albastre prin sală aleargă. Fantastic bătrânul s-ardică și blând În aer înalță puternica-i vargă. Pe-oglinda cea neagră, profundă și largă Încet încet pare o umbră de-argint. E vânăt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mai tare-a cuprins Și umbra surâde, cu-aripa-l mângâie Și gura-și apleacă în dulce beție, I-apasă pe buze-i sărutu-i aprins. "Vezi tu, zice umbra, pe-a hăului vale: Pământul cu munți-i ce fumegă stins, Cu mări adormite ce murmură-n jale; Dorm populii, țări și cetățile sale. De-asupră-ți oceanul de stele întins. "Pămîntul departe-ntr-un punct s-a contrage Căci lumi de departe în puncte se schimb, Dispar a pământului visiune vage, A stelelor țară curată
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
un frumos și mare însă, teribil vis, În cerul lui petrece sublim și neajuns Nici ochiul unui înger pin nori-i n-a pătruns. Ci tânăra speranță în haină de mister Arată-n lume-oglinda-i cea plină de visări! În lumea adormită, lumina când răsare Din caosul ce fierbe întunecos și mare, Cu raza-ntîi atinge a geniilor munți Ce-n nourii de gânduri se pierd bătrâni cărunți Și-apoi abia la lume s-arată zâmbitoare, O maiestate mândră în car de foc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lume o provocare la duel. [35] Pasiunea are cazuistica ei proprie. [36] Un om în nevoie care-și ușurează inima cătră un amic poate fără multă osteneală să lungească vorba fără s-o prea bage de samă. [37] Un amor adormit nu-și dovedește tăia cu mai multă vehemență decât când despărțirea sau un asemenea eveniment îl amenință cu moarte. [38] Viața noastră e o eroare perpetuă. [39] Cele mai înțelepte planuri, nencoronate de succes, se numesc nerozii. 1056 {EminescuOpXV 1057
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
în vorbă cu greu, pe lângă ea tot bulevardul de la Romană până la Universitate și în sfârșit am convins-o să-mi dea numărul de telefon, In fața apare Ileana Cosânzeană în persoană, care ne depășește în tinp ce Frumoasa din Pădurea Adormită îmi scria numărul de telefon și se aruncă, de disperare că nu i-am cerut și ei numărul de telefon în pasajul de la Inter. Poți să o lași așa să se zdrobească de ciment? Nu, așa că mă scuz la frumoasa
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
în locul în care mi-aș fi dat viața, altminteri, să intru, împreună cu un chilian comunist, sâmbătă seara, într-un lift vechi și mic pe deasupra, la etajul aproape cinci, într-un imobil vechi de pe malul Dâmboviței, cu un portar surd sau adormit încerdnd aproape toate mijloacele de semnalizare sonoră, în duet sau solo, fiecare încerdnd să fie genial, în speranța că zgomotul făcut de el îl va aduce pe paznic la noi și o dată cu el și eliberarea noastră. înțepeneam, doar când liftul
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
fie artificial, roșcat în șuvițe aurii vara, pe care iubeam să le împletesc în codițe ștrengărești, în vacanțele de pe malurile mărilor lumii, se despletea și-mi intra în ochi și în gură în nopțile de amor nesfârșit, terminate în îmbrățișări adormite, până când doar soarele sau căldura ne mai trezea. Avea plăcere în a-ți oferi plăcere, dedicîndu-se ca o gheișă mediului tău sexual și înconjurător. Știa să fie când perfect casnică, cu mâncarea gătită pe masă, gătită cu dragoste și, culmea
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
bogat. Nu mai știu dacă ți-am spus că J.P.-ul era ca materialul. Dar pentru fetele astea, orice șansă e bună, așa ci s-a mulțumit și cu locul doi. I A răbufnit într-o dimineață, Eram în cart, adormit, cu Veto spânzurată de gâtul meu. Eram morți de oboseală. Toată noaptea povestisem. Mai mult eu. Îți tot repet că nu am atins-o pe toată perioada cât am stat pe barcă, ca să nu uiți, și dacă-l întîlnesti vreodată
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
momentele de zăpușeală, dar probabil numai când era singur, și îl târăsc până în cameră, să-i arăt tăciunelui că ventilatorul lui de căcat de-abia se mișcă. Deschid ușa și imediat o închid la loc. în pat, goală și, probabil, adormită, Vero îmbrățișa cearșaful. O mai văzusem goală, dar întotdeauna pe barcă, cu toți de față și aveam senzația că toți se uitau la mine dacă mă holbez după ea. Recunosc. Mi-au fugit ochii de câteva ori, dar tot cu
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]